Fiica ceasornicarului

(The Clockmaker’s Daughter – 2018)

Kate Morton

Editura Humanitas Fiction

Traducere: Sînziana Dragoș

An apariție: 2019

În vara anului 1862, artiștii din Frăția Magenta însoțiți de muzele lor vin să creeze și să se bucure de libertate la Birchwood Manor, casa mult iubită a lui Edward Radcliffe de pe malul Tamisei. Edward e cel mai strălucit dintre ei, cel mai entuziast, cel mai hotărât să sfideze prejudecățile epocii. Dar în scurtă vreme o femeie este împușcată, o alta dispare, iar o neprețuită bijuterie de familie este de negăsit. Viața și cariera lui Edward sunt distruse, iar el rătăcește în hăul adânc al disperării. O sută cincizeci de ani mai târziu, Elodie Winslow, o arhivistă londoneză, dă din întâmplare peste o geantă veche, în care găsește carnetul de schițe, după toate aparențele, al unui pictor victorian și fotografia unei tinere de o frumusețe aparte. Printre desenele din carnet, unul anume îi atrage atenția: o casă cu două frontoane, așezată la cotul unui râu, ce i se pare neobișnuit de familiară. Care e legătura ei cu Birchwood Manor? Și de ce simte că femeia din fotografie are ceva să-i transmită? Pentru a răspunde acestor întrebări, Elodie va trebui să asculte vocea martorului uitat de toți: Birdie Bell, fiica ceasornicarului.

„În cel de-al șaselea său roman, Kate Morton explorează istoria întrețesută a oamenilor și a locurilor. Pe lângă dragoste —nu numai iubire în sens romantic, ci și dragoste părintească și de frate — și pierdere, povestea, formidabil spusă de Morton, e prilej de reflecție asupra artei, trădării și asupra felului în care vieți adevărate și locuri reale se pot preschimba în timp până ajung să capete aură de legendă.“ – Publisher’s Weekly

„Kate Morton ne cucerește cu noul său roman, cel care-i arată maturitatea literară. «Fiica ceasornicarului» este o carte dramatică ce ne îndeamnă să reflectăm asupra artei, adevărului, iubirii și frumuseții, dar mai ales asupra pierderii și a felului în care aceasta marchează drumul fiecărei ființe.“ – El Imparcial

Citate:

”Atelierul tatei era un locaş al minunilor. Poliţa cea mare de sub geam era plină de arcuri, nituri, cântare şi fire, clopoţei, penduluri şi limbi subţiri de ceas cu săgeţi la capăt. Mă furişam adesea prin uşa deschisă şi mă aşezam în genunchi pe un taburet de lemn, cercetând poliţa pe când el lucra, răsucind pe toate feţele maşinăriile ciudate şi ingenioase, apăsându-le uşor cu degetele componentele minuscule şi firave, ridicându-le în lumina soarelui ca să strălucească. Eu îl pisam cu întrebările şi el îmi răspundea privindu- mă peste ochelari. Şi mi-a cerut să-i promit că nu o să suflu nici o vorbă nimănui despre ceea ce vedeam acolo, căci tata nu repara doar ceasuri, ci lucra la o invenţie.”

”Mi-a arătat cum să aflu cât era ceasul privind la soare. Oamenii au fost întotdeauna atraşi de uriaşa sferă incandescentă de pe cer, spunea el, „căci ea nu ne dă doar căldură, ci şi lumină, după care tânjesc atât de mult sufletele noastre“.

Lumina. Şi aşa am început să o privesc printre copaci primăvara, observând cum face ca frunzele cele noi şi delicate să devină transparente. Urmăream cum arunca umbre pe pereţi, împrăştiind praf de stele pe suprafaţa apei, filigranând pământul când se strecura printre grilajele de fier forjat. Şi voiam să ating unealta asta vrăjită. Să o apuc cu vârful degetelor, aşa cum făceam cu lucruşoarele de pe masa de lucru a tatei.

Şi mi-am pus în cap să prind lumina. Am găsit o cutie mică de tinichea, am golit-o  şi, cu un cui, am făcut câteva găurele în capac cu ciocanul tatei. Am luat-o afară, m-am aşezat în bătaia soarelui şi am aşteptat până când capacul s-a încins de tot. Dar din păcate, când am deschis cutia minunilor, nu am găsit nici un prizonier strălucitor, aşa cum mă aşteptasem. Era doar o cutie veche, ruginită şi goală.”

„Oamenii sunt ca nişte muzeografi, fiecare îşi lustruieşte amintirile preferate, aranjându-le în aşa fel încât să recreeze o poveste care să-i fie pe plac. Unele întâmplări sunt reparate şi dichisite spre a fi expuse, altele sunt socotite nepotrivite şi sunt date de o parte, azvârlite în subsol, în cămările înţesate ale minţii. Şi acolo, dacă au un pic de noroc, sunt uitate pe dată. Iar acest lucru nu este de loc necinstit: este singurul mod prin care oamenii se pot împăca cu sine şi cu povara trăirilor lor.“

Deși această autoare mi-a fost recomandată încă de acum câțiva ani și am în bibliotecă cărțile sale, abia de curând a sosit momentul să fac și eu cunoștință cu scrierile autoarei.

“Fiica ceasornicarului” m-a atras datorită coperții frumoase, primăvăratice, și datorită descrierii. O carte care m-a surprins și m-a impresionat. O poveste plină de mister, pe care am citit-o cu respirația tăiată. Autoarea Kate Morton a știut să trezească interesul, să mă prindă în mrejele poveștii și să mă poarte, cu fiecare pagină citită, într-o lume deosebită.

Deși este un roman de factură dramatică, “Fiica ceasornicarului” ne vorbește despre iubire, fericire și durere, despre pierdere și ne oferă posibilitatea reflecției asupra acestora. Un roman care ne oferă mai multe lecții de viață. Nu trebuie decât să le apreciem.

Cartea este structurată în trei părți: Geanta, Cei mai dragi și Vara de la Birchwood Manor; reprezentând trei etape distincte ale cărții, care curg una în completarea celeilalte. De asemenea, am fost impresionată de modul în care autoarea a alternat planurile trecut – prezent. O carte foarte bine scrisă, ce te atrage în acțiune și la final îți dorești să o iei de la capăt.

Îl cunoaștem pe Edward Radcliffe și mult iubita lui casă: Birchwood Manor.

“Ne-am dus la Birchwood Manor pentru că Edward susținea că este o casă bântuită. Dar nu era, sau cel puțin nu pe vremea aceea, dar numai o fire posacă ar putea lăsa adevărul să zădărnicească o poveste atrăgătoare, iar Edward nu era nici pe departe un astfel de om.”

Stilul de scriere al autoarei Kate Morton m-a dus cu gândul la stilul autoarelor clasice Charlotte Bronte și Jane Austen.

“Fiica ceasornicarului” redă cu claritate o dramatică lecție de viață despre pierderea unei persoane dragi și despre felul în care te împaci cu această pierdere. Felul în care sunt redate tipologiile umane, interacțiunea personajelor; totul ne poartă cu gândul spre vremuri trecute.
Personajul principal al cărții este chiar Birchwood Manor, aceasta fiind punctul central în jurul căreia se învârte toată acțiunea romanului. O istorie a casei, în trecut și prezent.

Edward Radcliffe era un pictor renumit, un om al artelor frumoase:

“Mama lui s-a învinovățit pentru ceea ce a urmat, dar mai degrabă ar fi împiedicat ziua să întâlnească noaptea decât să ne despartă. El spunea că sunt muza și destinul lui, că își dăduse seama de asta pe dată, când mă zărise prin lumina tulbure a lămpilor cu gaz din foaierul teatrului Drury Lane.

Am fost muza și destinul lui. Și el al meu. Asta s-a întâmplat demult; parcă a fost ieri.

O, cât de bine mi-amintesc dragostea!”

O vară frumoasă în care o mulțime de reprezentanți ai artei în diferitele ei forme se întâlnesc pe proprietate pentru a crea! Și cum nu a decurs totul așa cum trebuie… apare misterul care trebuie elucidat.

“… în atmosfera aceea de teamă plăcută și de mărturisiri, ceva rău a fost trezit la viață.

Nu o fantomă, o, nu! Nicidecum! Când s-a înfăptuit, a fost ceva de-a dreptul omenesc.

Doi oaspeți neașteptați.

Două taine îndelung păstrate.

O împușcătură în noapte.”

Povestea din prezent se desfășoară în vara anului 2017 și o cunoaștem pe Elodie Winslow. O tânără care este mulțumită de viața pe care o are, totuși, ceva se schimbă atunci când, dintr-o cutie nedeschisă de zeci de ani de zile, apare o geantă din epoca victoriană. Aici descoperă un carnel de schițe în creion și peniță și un mic portret înrămat în argint.

“Fiica ceasornicarului” este cartea care îmbină într-un mod unic două secole — XIX și XX. Kate Morton ne poartă printre pungașii din Covent Garden în sec. XIX, lumea muzicală a sec. XX, tranșeele Marelui Război. O poveste absolut fascinantă!

“Geanta fusese mult iubită cândva, admirată pentru eleganța ei și, mai ales, pentru utilitatea ei. Fusese de nelipsit cuiva la vremea când astfel de obiecte erau ținute la mare preț. De atunci rămăsese ascunsă și nebăgată în seamă, regăsită și denigrată, pierdută, găsită, uitată.”

Această geantă, al cărei conținut ar fi trebuit descoperit și cercetat încă din 1966…
Din momentul în care Elodie deschide geanta veche de peste o sută de ani, trecutul și prezentul se împletesc, iar tânăra pornește în cercetarea labirintului pe care-l conține, într-o călătorie absolut surprinzătoare.

Romanul acesta este un labirint bine construit, foarte greu de străbătut și atent realizat. Cu cât pătrunzi mai adânc în această capcană, crezând că vei descoperi rapid misterul, cu atât realizezi că nu puteai să te înșeli mai tare. Kate Morton are marele talent de a oferi cititorului informațiile cu picătura. Suficient cât să conștientizezi că ai făcut un pas înainte în elucidarea misterului, dar insuficient pentru a-l și dezlega.

“Fiica ceasornicarului” este o carte minuțios construită, autoarea acordând o mare atenție detaliilor, de care avem parte din plin. Pe parcursul cărții, ne permite să cunoaștem generații după generații de oameni care au trăit la Birchwood Manor…

Edward, un tânăr artist logodit cu Fanny dar îndrăgostit de Lily… până când destinul le schimbă cursul.
În 1940, o mamă cu trei copii a închiriat locuința; după ce, o bună perioadă de timp, a funcționat aici o școală de fete… înființată de sora lui Edward…

“Nu-i mare lucru să fii părinte, a auzit vocea lui Alan adusă de o adiere de vânt, nu-i mai greu decât dacă ai pilota un avion legat la ochi sau ai zbura cu aripile găurite.”

Revenind la Elodie, aceasta descoperă că Birchwood Manor seamănă perfect cu casa din povestea pe care i-o spunea mama ei când era mică. Adevărul pare că vrea să se înfățișeze cititorului…

“Lumea pune preț pe pietre strălucitoare și pe talismane, dar uită că talismanele cele mai puternice sunt poveștile pe care le depănăm pentru noi înșine și pentru alții.”

Am avut parte de o lectură surprinzătoare, chiar dacă acțiunea a decurs lin, m-am bucurat de detaliile oferite cu minuțiozitate de autoare.

Dar, revenind la ceea ce se întâmplă la conac, nu ai cum să nu îți pui o întrebare: care era legătura dintre aceste generații care au locuit aici și ce secrete se aflau depozitate între zidurile acestei case încărcate cu atâta istorie, sau pentru care motiv s-a păstrat tăcerea asupra lor atâția zeci de ani?

“Înăuntrul ascunzătoarei, Lucy și-a dat seama că își ținea respirația. A răsuflat.

Peste câteva clipe, totul s-a întunecat și zgomotul puternic al tunetului a zgâlțâit casa și pământul de sub ea.”

Am fost impresionată de cursivitatea autoarei, de modul logic în care curg informațiile, de felul în care a creat și a dozat misterul în acest roman. Felul în care ne-a adus în peisajul care înconjoară această casă străveche. Cum ne-a prezentat diferiți locatari ai acesteia și istoriile și poveștile lor de viață; totul a fost deosebit.

“Sunt aerul din fiecare încăpere.
Sunt limbile ceasului și spațiul dintre ele.
Sunt zgomotul pe care îl deslușești când crezi că nu auzi nimic.”

Mai sunt multe piste de parcurs și multe povești de aflat înainte să descoperim misterul genții și tabloului. Dar avem parte de o lectură care-ți rămâne în suflet!

Cu siguranță nu o voi mai ocoli pe viitor pe autoarea Kate Morton!

Cărțile autoarei Kate Morton se pot comanda pe elefant.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro  librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți Kate Morton

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

Recenzii și prezentări cărți cu mult mister