Fiica pierdută de Gill Paul, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

Fiica pierdută de Gill Paul este un roman fascinant și emoționant, plin de forță dar, în același timp, de o duioșie și sensibilitate aparte. Cartea împletește spectaculos ficțiunea cu datele istorice reale, acoperind o perioadă lungă de timp, din anul 1918 până în anul 2007, autoarea dovedind o foarte bună documentare a evenimentelor petrecute în acest timp.

Destinul tragic al Romanovilor a șocat o lume întreagă. Deși s-a mai întâmplat, de-a lungul istoriei ca un regim să-și execute monarhul și soția acestuia, nu s-a mai pomenit până atunci o astfel de barbarie dusă până la extrem – ca toți cei cinci copii ai cuplului să fie executați împreună cu părinții lor. Nu poți să nu te revolți împotriva acelei tragedii, care ar fi putut atât de ușor să fie evitată, dacă George al V-lea, regele Angliei și vărul lui Nicolae, le-ar fi permis Romanovilor să vină în exil în Anglia.

Mulți ani, regimul sovietic a ținut sub tăcere amănuntele acelei nopți teribile, afirmând chiar la început că doar țarul Nicolae a fost ucis, dar ceilalți membri sunt ținuți într-un loc sigur. Acest fapt a dat naștere la numeroase speculații, de-a lungul timpului apărând tot felul de impostori care își atribuiau identitatea unui membru al familiei, cea mai celebră fiind Anna Ceaikovski (ulterior Anderson), care pretindea că era Anastasia, dar despre care s-a dovedit, după moartea ei, că era o muncitoare poloneză.

Abia în anul 1979 a fost descoperit principalul mormânt, în care se aflau rămășițele țarului, soției sale și a trei dintre copii, iar în anul 2007 a fost descoperit și un al doilea mormânt, în care se aflau rămășițele prințului Alexei și a uneia dintre surorile mai mici, fie Maria, fie Anastasia.

Deși misterul părea să fi fost elucidat, există și acum istorici care susțin că s-ar fi putut produce erori în identificarea rămășițelor și că este posibil ca unul sau mai mulți membri ai familiei monarhice să fi scăpat, totuși.

Pornind de la aceste speculații, autoarea Gill Paul a creat două povești fascinante – Soția secretă și Fiica pierdută, pornind de la ipoteza că atât Tatiana, cât și Maria au reușit să se sustragă teribilului destin căruia i-a căzut pradă familia lor.

În nota impresionantă de la final, autoarea a scos în evidență cât de frumoase și complet inocente apar cele patru fiice ale familiei Romanov în imaginile de epocă ce s-au păstrat. Singura lor vină a fost doar aceea că s-au născut în familia nepotrivită la momentul nepotrivit. Ar fi putut fi mame și bunici, soții și iubite, fermiere sau artiste. În romanele lui Gill Paul această fantezie prinde viață, readucând căldura și speranța în inimile cititorilor din întreaga lume.

În Fiica pierdută urmărim destinul, imaginat de autoare, al Mariei, fiica mijlocie, o fată fermecătoare, sociabilă, dornică de afecțiune, ce avea un caracter sincer și modest și o fire artistică, plăcându-i desenul, pictura și fotografia. În copilărie a fost plinuță, fiind poreclită din acest motiv de către surorile ei – ”cuțu dolofan”. Totuși, mulți au considerat-o ca fiind cea mai frumoasă dintre surori, având ochii mari ”ca două farfuriuțe”. Era de asemenea și cea mai puternică – la nouăsprezece ani era capabilă să îl care în brațe pe Alexei, care avea treisprezece ani. Autoarea a folosit toate aceste trăsături de caracter ale Mariei în beneficiul ficțiunii. Dacă ar fi putut să o salveze pe una dintre ele, cu siguranță gardienii pe ea ar fi ales-o. De asemenea, robustețea ei ar fi ajutat-o să supraviețuiască în condițiile istorice extrem de grele din anii ce au urmat.

Acțiunea cărții merge pe două fire distincte, primul începând în anul 1918 în Rusia, iar al doilea începând în anul 1973, la Sydney, în Australia, cele două fire unindu-se uimitor la final. Am mai întâlnit această tehnică și la Kate Morton, ale cărei cărți m-au impresionat, de asemenea, în mod deosebit.

Mergând pe primul fir, suntem transportați înapoi în timp, în frământatul an 1918, cu puțin timp înainte de execuția țarului Nicolae, din noaptea dintre 16-17 iulie.

În aprilie 2018, țarul Nicolae și soția sa, însoțiți de fiica lor mijlocie, Maria, au fost mutați într-o nouă închisoare, în Casa Ipatiev, la Ekaterinburg, ceilalți frați rămânând în Casa Guvernatorului din Tobolsk, întrucât Alexei, ce suferea de hemofilie, nu se putea deplasa, refăcându-se în urma unei căzături.

Maria nu-și făcea nicio iluzie că părinții o aleseseră pe ea să-i însoțească din cauză că o iubeau cel mai mult, ci pentru că era docilă și dornică să le facă pe plac.

”Îi scrisese odată mamei, cu toată seriozitatea adolescenței, spunându-i că nu se simțea iubită. Mama îi răspunsese că îi era ”la fel de dragă precum ceilalți patru”, dar era un lucru greu de crezut. Acțiunile vorbeau mai tare decât cuvintele.

De ce fusese ea aleasă să-și însoțească părinții la Ekaterinburg, în timp ce frații ei rămăseseră în urmă? Mama ei nu și-o dorea alături decât pentru că era dispusă să umble după una-alta, o auzise întâmplător spunându-i tatălui ei: ”Maria îmi ține loc de picioare”. Ea nu se afla acolo pentru conversația spumoasă sau pentru mintea ei ascuțită sau firea adorabilă, ci pentru că era ascultătoare.”

Plictisită și dornică să socializeze, Maria purta conversații nevinovate cu gardienii puși să îi păzească, aceștia fiind fermecați de firea ei sinceră și deschisă, precum și de interesul real pe care îl arăta față de poveștile lor de viață.

În ziua când a împlinit nouăsprezece ani, unul dintre gardieni, Ivan Shorohodov, i-a adus un tort. Entuziasmată de gestul lui, Maria l-a sărutat, fiind surprinși de șeful lui Ivan. Consecințele acestui gest nevinovat au fost drastice: Ivan a fost eliberat din funcție și trimis la închisoare pentru trei luni, iar paza a fost întărită, fiind aduși noi gardieni. Unul dintre aceștia, Anatoli Belotov, i-a pretins Mariei să-i ofere aceeași afecțiune ca lui Ivan, iar când ea a încercat să fugă de el, a înghesuit-o într-o baie și a molestat-o, Maria intrând într-o stare de transă pentru a putea rezista. Acea întâmplare nefericită va avea, după cum ne vom lămuri ulterior, mai multe consecințe surprinzătoare, inclusiv modul în care Maria a reușit să scape cu viață.

În mai 1918, familia Romanov s-a reunit, trăgând speranța că vor putea pleca în curând în exil. Totuși, pentru că nu existau certitudini în acest sens, Tatiana, cea de-a doua soră în ordinea vârstei, a aranjat să facă schimb cu o spălătoreasă, pentru a putea ieși și planifica o evadare împreună cu iubitul ei, Dmitri Malama.

Din păcate, nimic nu a putut opri destinul implacabil. Teribilul măcel din noaptea dintre 16 și 17 iulie 1918 a fost cumplit, cu atât mai mult cu cât nici unul dintre membrii familiei Romanov nu bănuia acel tragic deznodământ. Imaginile sugerate sunt terifiante, s-au tras zeci de gloanțe, după care cadavrele au fost aruncate fără nici un pic de considerație în câteva căruțe. Surprinzător, deși grav rănită, Maria supraviețuise. Unul dintre gardienii puși să păzească morții până urmau să fie duși în altă parte era Piotr Vasnețov,  un tânăr cumsecade cu care Maria se împrietenise în primele ei zile de detenție în Casa Ipatiev. Văzând că Maria încă trăia, riscându-și propria viață, Piotr a luat-o în brațe și a fugit cu ea.

Povestea de dragoste dintre Maria și Piotr este una dintre cele mai frumoase și emoționante pe care le-am citit!

Piotr este un personaj cu totul remarcabil. Curajos, onest, loial și foarte iubitor, s-a dovedit a fi sufletul pereche al Mariei. El și-a dat seama cu mult înaintea Mariei că primul născut al acesteia nu era fiul lui biologic, dar acesta nu i-a influențat în niciun fel iubirea necondiționată față de ea și copilul lor. Ulterior au urmat încă cinci copii – Irina, Katia, Pavel, Mihail, Elena, dintre care Pavel nu a supraviețuit, fiind atins de aceeași boală de care suferise Alexei, fratele Mariei. Pentru a le asigura un trai decent, Piotr s-a angajat ca muncitor de șoc, primind astfel un apartament separat, spre deosebire de majoritatea familiilor, care erau obligate să împartă cu alte familii aceeași încăpere, în zone delimitate de perdele, folosind aceeași baie și bucătărie.

Încercările prin care au fost nevoiți să treacă Maria și Piotr sunt deosebit de dramatice, dar cuplul lor a rezistat și s-a sudat tot mai mult cu fiecare nouă lovitură pe care le-a dat-o destinul.

Urmărind destinul Mariei, am asistat totodată și la istoria zbuciumată a poporului rus, greu încercat de soartă în acele decenii:

• foametea din 1921-1922 – perioadă în care au murit cinci milioane de ruși.
• exodul țăranilor către marile orașe – ca urmare populația din Sankt Petersburg a crescut rapid.
• crearea NKVD (temutele forțe de poliție ale lui Stalin) în 1922 – sute de mii de ruși au fost condamnați de troicile NKVD și fie executați, fie trimiși în gulaguri, de multe ori în urma unui simplu denunț calomnios. Mulți oameni dispăreau pur și simplu peste noapte, fără să mai afle nimeni nimic despre ei
• Marea Teroare din anii 1936-1938 – când s-au intensificat valurile de epurări din rândul mai multor profesii – armata, medicii, culacii și orice dușmani declarați ai statului. În acea perioadă, peste un milion de oameni au fost executați. Rudele acestora deveneau automat suspecți și adesea deveneau ei înșiși informatori pentru a-și putea salva viața.
• asediul Leningradului – ca urmare a erorii uriașe a lui Stalin, care l-a considerat imposibil de apărat și nu a trimis provizii, în anii 1941-1944 peste un sfert până la o treime din populația orașului a murit. În lunile ianuarie – februarie 1942, deosebit de friguroase, peste 100.000 de oameni mureau pe lună.

Despre acele vremuri terifiante am citit și în Călărețul de aramă de Paullina Simons – o carte care m-a impresionat profund.

Vă invit să descoperiți singuri incredibilul destin al Mariei în acea perioadă, la ce încercări teribile a fost supusă și cum a reușit să le facă față. Faptul că o mare ducesă a reușit să supraviețuiască atâtor provocări susține ideea că spiritul uman are resurse nebănuite de adaptare la cele mai grele condiții.

Pe firul al doilea al cărții, ajungem la Sydney în anul 1973. Val Doyle, o tânără de treizeci și cinci de ani, duce o viață plină de tensiune alături de un soț abuziv, singura ei bucurie fiind Nicole, fiica ei în vârstă de cinci ani.

Val se căsătorise cu Tony la optsprezece ani, dornică să scape de un tata ursuz și violent. La scurt timp după aceea își dăduse seama de greșeala imensă făcută, Tony rupându-i mâna în bătaie, dar nu mai avea cale de întors…

”Citise suficiente cărți de psihologie, împrumutate de la bibliotecă, încât să înțeleagă de ce trecuse direct de la un tată violent și intimidant în brațele unui soț violent. Ființele umane sunt atrase de ceea ce le este cunoscut. Felul în care o trata Tony declanșase probabil un sentiment insuflat în copilărie, care-i spunea că asta e tot ce merită. Uneori încă mai simțea asta.”

Tatăl lui Val era rus. Se știe că în timpul și după războiul civil rus între 100000 și 200000 ruși albi au fugit către granița de est. La Harbin, Manciuria exista o comunitate stabilită de ruși, cu propriile afaceri și biserici ortodoxe. În anii 1920, când influența sovietică a devenit tot mai puternică, mulți ruși au emigrat către Japonia, America de Sud și Australia. Astfel a procedat și tatăl lui Val, care a plecat în Australia, luându-și numele de Irwin Scott.

Deși, după căsătorie, pierduse complet legătura cu tatăl ei, care o renegase, o scrisoare de la azilul în care acesta se afla internat o aduce din nou în față cu acesta. Delirând, tatăl ei repeta aceleași propoziții bulversante, fără sens: ”Nu am vrut să o omor” și ”Era atâta sânge”. La scurt timp după aceea, tatăl ei a murit, lăsându-I moștenire o casă valoroasă, dar și foarte multe întrebări fără răspuns…

Este foarte captivantă și povestea lui Val. Mi-a plăcut curajul ei de a-l părăsi pe Tony, în momentul în care acesta a lovit-o pe fiica lor, Nicole. Deși era conștientă de riscurile pe care și le asumă, Val nu putea concepe ideea ca fiica ei să crească în aceeași atmosferă de teroare cum crescuse ea, iar cu timpul să ajungă cu stima de sine la pământ, cum i se întâmplase ei.

Reinventându-se din propria cenușă, Val a căpătat și o a doua șansă miraculoasă la iubire, întâlnindu-l pe Bill, un profesor de limba rusă.

Cum și în ce fel se leagă cele două fire, vă las să descoperiți singuri. Veți fi plăcut surprinși!

Recomand cu căldură această carte extraordinară, plină de emoție, cu o intrigă deosebit de captivantă și personaje fascinante!