Forma apei de Guillermo del Toro, Daniel Kraus, Editura POLIROM – recenzie

Forma apei

Guillermo del Toro, Daniel Kraus

Editura POLIROM

An apariţie: 2018

Nr. pagini: 424

Titlu original: The Shape of Water

Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu

Cartea a cărei ecranizare a câştigat Oscarul de anul acesta!

Este anul 1962 și Elisa Esposito, o femeie mută, rămasă orfană din copilărie, se luptă cu monotonia vieții de îngrijitoare în schimbul de noapte la Centrul de Cercetări Aerospațiale Occam din Baltimore. Într-o noapte fatidică, Elisa vede ceea ce nu-i era îngăduit să vadă, secretul cel mai bine păzit al Centrului: un om-amfibie, capturat în Amazon și studiat în scopurile Războiului Rece. Creatura este înspăimântătoare, dar în același timp magnifică, capabilă să înțeleagă limbajul și emoțiile… iar Elisa nu se poate ține deoparte. Recurgând la limbajul semnelor, cei doi învață să comunice. În scurt timp, afecțiunea se transformă în dragoste, iar creatura devine singura rațiune de a trăi a Elisei.

Când am aflat întâia dată subiectul filmului „Forma apei„, care ulterior urma să fie transpus în acest roman scris de regizorul Guillermo del Toro în colaborare cu Daniel Kraus, m-am gândit oarecum în acești termeni: o poveste imposibilă de dragoste între o femeie de serviciu mută și un om-amfibie? Ce s-a mai putut inventa! Recunosc că am avut o ușoară doză de scepticism. Nu am văzut încă filmul, însă cartea este un mix reușit de romance, SF și thriller, cel puțin eu așa îl văd.

Acțiunea se petrece la începutul anilor ’60, în plin Război Rece, când americanii și sovieticii se întreceau în cursa cuceririi spațiului și dezvoltării militare. Generalul Hoyt, un om fără scrupule, îl trimite pe un „discipol” al său, Richard Strickland, în urmărirea și capturarea celui numit de localnicii din Amazon Deus Brânquia. După ce obiectivul este atins, acesta este transportat la baza secretă de cercetare din Occam, Baltimore pentru a fi studiat, în ideea că s-ar putea face anumite descoperiri care să le dea americanilor avantaje în cursa lor cu rușii. Soarta lui ar fi fost fără îndoială tristă dacă n-ar fi intervenit o serie de întâmplări și personaje a căror influență nu ai fi bănuit că va shimba asemenea planuri la nivel înalt.

Elisa Esposito este orfană și mută. A fost găsită în fragedă copilărie pe malul unui râu și are cicatrici în zona gâtului, a căror proveniență rămâne învăluită în mister, ca și capacitatea pierdută de a vorbi. A crescut într-un orfelinat aspru iar la 18 ani s-a angajat la centrul de cercetări Occam ca femeie de serviciu în tura de noapte. Cu toate acestea posedă un nivel de inteligență peste medie, inclusiv cea emoțională. Singurii săi prieteni sunt vecinul Giles, cu care împarte etajul unui cinematograf de duzină și Zelda, o colegă de culoare de la serviciu. Adoră să colecționeze pantofi frumoși, fanteziști, colorați, pe care îi poartă ca pe un act de sfidare într-o societate condusă de aparențe.

Giles Gunderson este un artist plastic gay, acum îmbătrânit, care a lucrat în publicitate și a continuat, după concediere, să activeze undeva la nivelul de jos al branșei. El locuiește ușă în ușă cu Elisa, pe care o cunoaște de 14 ani și pe care a îndrăgit-o foarte mult. Altminteri, singurele lui însoțitoare sunt cele cinci pisici, munca lui de acasă și programele de divertisment de la televiziune.

Tot de 14 ani o cunoaște pe Elisa și Zelda D. Fuller, colega din tura de noapte. Aceasta este o femeie cu inima de aur, voluntară, însă nevoită să treacă neobservată, pentru a nu-și atrage asupra sa o atenție nedorită, deloc neobișnuită într-o societate unde persoanele de culoare sunt văzute ca un soi de cetățeni de mâna a doua.

Elisa descoperă într-o noapte că obiectivul din sala F-1 este o ființă extraordinară, ținută prizonieră și maltratată, cu care empatizează instant la nivel profund.

Între ei se dezvoltă o relație de comunicare, așa cum Elisa nu a trăit niciodată cu un bărbat, fiindcă da, Deus Brânquia este bărbat, chiar dacă aparținând unei linii pe cale de dispariție, poate singurul rămas din neamul său. Nimeni nu poate spune cu certitudine cât de bătrână este această creatură.

Un om de știință conduce cercetările – acesta este Dmitri „Bob” Hoffstetler. Lucrează de ani de zile ca spion al sovieticilor, iar existența lui Deus Brânquia îi produce o revelație. Această ființă uimitoare are darul de a influența viața fiecărui om cu care intră în contact.

Această influență se dovedește de-a dreptul înnebunitoare pentru Richard Strickland, militarul care l-a capturat. Acesta este un om defect, devenit la comanda generalului Hoyt un monstru, un criminal de război în Coreea, ceea ce l-a destabilizat profund la nivel mental și sufletesc. Bruma de umanitate din el speră să poată reveni la o viață relativ normală după terminarea acestei afaceri, alături de soția sa Lainie și copiii săi. La rândul său, Lainie își caută valoarea și identitatea proprie, încercând să se regăsească pe sine. Strickland este un exponent tipic al albului înclinat spre violență, care crede doar în puterea armelor, rasist și misogin. Îl vede pe Deus Brânquia ca pe un oponent, un rival care trebuie exterminat, o redută a trecutului pe care el, un om al viitorului, după cum se consideră, o vrea înlăturată.

Când ordinul de eliminare sosește de la generalul Hoyt, care dorește ca amfibianul să fie disecat și analizat, acest lucru declanșează o trombă de acțiune. Elisa pune la cale salvarea lui, în condițiile în care nici forțele sovietice nu doresc să intervină, ci doar să se asigure că subiectul nu va putea fi analizat de către americani. Cum poate o femeie de serviciu mută să execute un astfel de proiect ambițios? Ajutată de prieteni loiali și de împrejurări. Vă las să descoperiți singuri dacă reușește și care sunt urmările acestei acțiuni.

Deus Brânquia simbolizează forța naturii, pe care mai marii lumii cred că o pot controla și manipula după dorințele lor, fără să se gândească la consecințe. Cine se poate pune în calea acestor intenții distructive? Numai omul de rând, acela imperfect, care este desconsiderat și socotit doar mână ieftină de lucru, potențial de exploatat.

Scrierea este concisă, ușor de parcurs, deși întrepătrunsă de un aer poetic la aparițiile Zeului-Torent, un personaj atât de desprins de cotidian, care duce atmosfera într-o zonă a miticului, a misterelor ancestrale. Bineînțeles că romanul păstrează senzația aerului hollywoodian, de film american.

După cum spuneam, impresia mea generală este că romanul îmbină cu succes zona SF/fantasy cu romance și suspans. Deși nu mă caracterizează, au fost momente când mi-am dorit să trag cu ochiul în avans, însă mi-am stăpânit impulsul. Recomand romanul, fie că ați văzut sau nu filmul de Oscar. Acum sunt curioasă în privința filmului și cred că Guillermo del Toro a făcut o treabă bună cu acest proiect.

„Apa tăioasă, refracțiile în curcubeu, umbrele ca niște aripi de liliac: Elisa nu pricepe ce vede. Iată: reflexiile din ochi, monedele de aur pe care le-a văzut prima oară în rezervor, soarele și luna. Unghiul se schimbă și lumina ochilor pâlpâie. Îi vede ochii adevărați. Sunt albaștri. Nu – verzi, căprui. Nu – cenușii, roșii, galbeni, de atâtea nuanțe neverosimile. Se apropie. Apa i se supune, abia de se vălurește. Are un nas mic, reptilian. Mandibula îi este multiarticulată, dar are o linie dreaptă, elegantă. Se apropie. Vertical, de parcă nu mai înoată, ci merge. E imaginea lui Dumnezeu la care s-a referit Strickland: se mișcă întocmai ca un om. Atunci de ce Elisa simte că-n el sunt adunate toate animalele care au existat vreodată?”

Versiunea cinematografică a romanului scris de Guillermo del Toro împreună cu Daniel Kraus este câştigătoarea a patru premii OSCAR, ediția 2018: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră (Alexandre Desplat), cea mai bună scenografie.

Filmul este produs de Fox Searchlight Pictures și este distribuit în România de Odeon Cineplex.

Romanul Forma apei de Guillermo del Toro a fost oferit pentru recenzie de Libmag

Recenzii Editura Polirom