Fructul oprit de Benito Perez Galdos, Editura Univers – recenzie

Scriitorul a căzut „în ispita de a scrie pentru public”, după cum el însuși a mărturisit în discursul de recepție susținut cu ocazia primirii in Academia Regală, devenind, în prezent, unul dintre autorii cei mai iubiți de spanioli. Este unul dintre scriitorii care nu se adresează neapărat contemporanilor, ci și generațiilor viitoare de cititori, căci le lasă moștenire romane care reprezintă adevărate lecții de istorie. Prin operele sale, Benito Perez Galdos ne oferă importante informații despre viața spaniolilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

În Fructul oprit, Galdos ne propune o poveste de dragoste construită în jurul eternei fascinații a fructului oprit, în decorul Madridului de odinioară. În temperamentul lui Jose Maria se contopesc cumpătarea și prudență englezească moștenite de la mamă cu firea clocotitoare a tatălui andaluz. Sosit la Madrid, protagonistul se îndrăgostește de o verișoară căsătorită, în timp ce se împrietenește cu soțul acesteia, pe care nu se poate opri să-l admire. După moartea soțului Eloisei, când femeia iubită rămâne liberă și în sfârșit cei doi ar putea să-și unească destinele, Jose Maria își dă seama că începe să se simtă atras mai degrabă de sora acesteia. O altă femeie căsătorită, o altă iubire interzisă.

Fructul oprit este acel roman care te năucește fără să îți dai seama, este opera literară care te atrage fără să îți placă, însă, stilul de scriere. Paradoxal!! Este o capodoperă literară reprezentativă a realismului spaniol chiar dacă nu este atât de bine cunoscută ca și celelalte creații ale lui Galdos.

În „Fructul oprit” , o frescă societății madrilene din anii 80 ai secolului al XIX -lea, scriitorul ne aduce în prim plan tipologii umane variate dar mai ales ne prezintă realitatea acelor vremuri punând însă accent pe sexualitatea masculină, dorința fizică mai presus de respect, moralitate, familie, loialitate.

Jose Maria, povestitorul, este genul de bărbat cinic, depravat, lipsit de scrupule, cel care știe să se facă plăcut, cel care este dispus să se folosească de slabiciunile feminine pentru a-și atinge scopurile, dispus „să cumpere” chiar atenția femeii dorite. Dorința lui este mai presus de orice. Singur recunoaște că este un amestec între două culturi, două personalități complet diferite – a mamei și a tatălui – de la fiecare moștenind trăsături importante. De la mamă a învățat ce este respectul, corectitudinea, politețea, dar după moartea acesteia își va însuși, treptat, obiceiurile nărăvașe ale tatălui.

„Familia mamei era foarte riguroasă. Oriunde îmi întorceam privirea, în casă ori printre cunoștințele noastre, nu aflam decât exemple de ireproșabilă corectitudine, cuviința cea mai pură în toate acțiunile, punctualitatea, politețea și bunele maniere aproape transformate în religie. (…)

Tata era un bărbat cu pasiuni capricioase, cât se poate de sincer, indiscret câteodată, însuflețit, aproape contrariul a ceea ce el numea sclifoseli britanice.”

Jose Maria nu își va trăda sângele andaluz până în ultima clipă a vieții sale. Va trăi totul cu însuflețire iar pasiunea îl va domina chiar și în momentele de decădere. Asemeni tatălui său, viața sa se învârte în jurul femeilor, cu deosebirea că el nu acceptă instituția căsătoriei. Preferă dualitatea, lașitatea, ipocrizia chiar. Ba mai mult, i se par esențiale pentru propria satisfacție și împlinire sexuală.

Odată a cunoscut iubirea gingașă, caldă, cea care te înalță, dar viața avea să îi dea lovitura care îl va schimba, îl va paraliza sufletește. O pierde fără a-i sta în putere să facă ceva. Preferă să schimbe „decorul” astfel că decide sa o ia de la capăt. Se mută în Spania, la Madrid, aproape de familia din partea tatălui. Nu avea de unde ști că aici va cunoaște, încă o dată, mărirea sufletească dar și decăderea.

Trei femei, trei destine. Două iubiri pătimașe, o iubire frățească. Fiecare, în felul său, avea să îl influențeze, fără să realizeze decât mult prea târziu. Maria Juana, Eloisa și Camila, trei surori atât de diferite ca mentalitate și personalitate dar unite de aceeași forță interioară și energie debordantă. Toate, prin faptele lor, își vor lăsa amprenta asupra destinului lui Jose Maria.

Prima care îl va ridica pe culmile abisului va fi Eloisa. Se îndrăgostește de aceasta și nu ezită în a-și consuma iubirea, în ciuda faptului că este căsătorită. Ba mai mult, preferă să și-l apropie pe cel care ii era soț fără a-și face procese de conștiință. Este conștient că iubirea lor este una condamnabilă în ochii societății și a familiei dar fericirea lor este mult mai importantă.

„Dragostea, pe de o parte, cu dulceața desfătărilor oprite și vanitatea victorioasă, pe de altă parte, îmi mențineau spiritul în stare de tensiune neîncetată. Nu-mi încăpeam în piele de bucurie. Mă simțeam în stare nu doar de nebunii romantice, ci și de cele mai violente gesturi, dacă ar fi îndrăznit cineva să-mi conteste bunul pe care îl consideram al meu pentru întotdeauna. Eloisa mă subjuga cu o forță irezistibilă. Iubirea statornică i-o răsplăteam generos, cu exaltată pasiune, apreciere, ba chiar cu respect, cu tot ce poate oferi inima umană în variata-i inflorescență afectivă.”

Ipocrizia și lipsa de scrupule devin la el formă de viață, ba chiar le ridică la nivel de artă. Pentru a-și spăla păcatele, face cadouri costisitoare membrilor familiei, ba mai mult se declară mulțumit și satisfăcut în a-și cheltui banii pe lucruri fără rost, în a oferi tuturor ajutorul financiar necesar.

Aceeași atitudine o are și față de Eloisa. Cu nerușinare îi încurajează acesteia dorința și înclinația spre lux, obiecte de artă, se folosește de slabiciunile ei pentru a-i menține interesul, mai ales dragostea. Nu contează că soțul acesteia – Carrillo – nu poate să îi ofere acest stil de viață, cu atât mai mult cu cât sănătatea lui era șubredă. Un „amănunt” de care se folosește cu obrăznicie.

Boala de plămâni de care suferă Carrillo, îl determină să fie mai mult absent, tot timpul pe drumuri pentru a se trata. Fără să știe cine este în realitate Jose Maria, Carrillo îi caută compania, îl consideră un bun prieten, îl admiră enorm, îl consideră un frate. „Un frate” care nu ezită să îi distreze soția, la Paris, în timp ce el este în compania medicilor.

„În cele patru zile cât a stat Carrillo la băile de la Enghien-les-Bains, însoțit doar de un camerier, noi păcătoșii, ne-am bucurat de o independență pe care până atunci nu o cunoscuserăm. Eloisa venea la hotelul meu. Eram ca acasă la noi, liberi, singuri, făcând ce aveam chef, mâncând pe măsuța din cabinetul meu, ea nepieptănată, pe jumătate îmbrăcată, eu îmbrăcat de asemenea cât se poate de neglijent; amândoi nesăbuiți, indolenți, bucurându-ne de viață ca ființele cele mai autonome și mai îndrăgostite ale creației. „

Dar, moartea lui Carrillo avea să „zdruncine” sufletul lui Jose Maria. Brusc, frustrările lui sunt de altă natură acum. Se simte vinovat, are remușcări tot mai mari, propria conștiință nu îl lasă să ducă la bun sfârșit tot ce își dorise până atunci. Singura soluție este să se îndepărteze de cea care odată îl făcea fericit. Dacă în trecut privea spre viitor cu exaltare acum este îngrozit. Brusc, Eloisa nu mai este femeia minunată, iubita perfectă. Nu ezită în a o cataloga drept o parvenită, nerușinată, dispusă la orice pentru a prinde în mrejele sale un bărbat cu bani.

În realitate, schimbarea de atitudine a lui Jose Maria poartă un nume – Camila, sora mai mică a Eloisei. Dar există, și de această dată, un mic inconvenient: este căsătorită. Dar are oare importantă pentru eroul nostru? Nu foarte mare, deși recunoaște, la un moment dat, că este posibil să îl atragă „fructul oprit” .

Experiența cu Eloisa și Carrillo ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă pentru Jose Maria. Dar el nu se dezminte. Și de această dată își scoate „la bătaie” toate armele. Stupoare însă! Camila și soțul său nu se lasă cumpărați. Deși acceptă să locuiască în aceeași casă cu el, preferă să se îndatoreze din punct de vedere financiar și nicidecum moral. Atitudinea celor doi soți îl aduc de multe ori în pragul nebuniei. Este descumpănit, debusolat. Eforturile sale de a o impresiona pe Camila sunt, pe zi ce trece, tot mai mari, devine pueril, chiar la limita absurdului, se umilește. Dar nimic din ceea ce face și ce spune nu dă roade. Pentru el totul este o enigmă.

„În aprilie mi-a sporit îngrozitor dagostea nesăbuită pe care o simțeam pentru măgărusă și m-am lăsat dominat și învins de frenezie, încât aproape m-am tâmpit de tot. Rațiunea și voința nu mă mai opreau. Faptul că nu posedam ceea ce râvneam cu atâta ardoare mă prostea și mă împingea să comit adevărate neghiobii. Amorul propriu, de asemenea rănit, ajunsese la paroxism. Priceperea în afaceri mi s-a încețoșat iar plăcerea de a câștiga bani a ajuns pe planul al doilea. De când deschideam ochii și până când îi închideam , femeia aceea nenorocită, sălbatică, fericită, batjocoritoare și mereu de neînțeles pentru orbirea mea intelectuală nu-mi ieșea din minte.”

Se spune că în viață nimic nu rămâne neplătit. Acest aspect, tânărul nostru nu îl înțelege. Începe, treptat, să se încurce în propriile gânduri, în propriile acțiuni, se lasă umilit, ba chiar cerșește atenția, chiar și iubirea. Este singur cu propria durere, își plânge de milă, îi respinge pe cei care îi vor binele. Preferă singurătatea deși se plânge de ea.

Una dintre persoanele care de la început i-a vrut binele este Maria Juana, sora cea mare a Eloisei și Camilei. Este singura care a încercat să îl aducă pe drumul bun, să îi sensibilizeze inima, să îi îndrepte pașii spre o viață cumpătată, plină de stabilitate și moralitate. Este singura care reușește să privească în sufletul său, să îi înțeleagă durerea.

Din păcate, Jose Maria respinge această mărinimie, această dovadă de prietenie. Simte că totul este in van, că viața lui nu mai are sens, că timpul lui pe pământ este la final. Își așterne pe hârtie gândurile, fără stilizare, fără a încerca să impresioneze. Pentru el, a sosit momentul adevărului.

„Aș vrea mai mult decât orice ca aceste Memorii să ofere hrană curiozității și interesului celor ce caută în lectură amuzament și emoții tari. Însă nu am vrut să încalc legea pe care mi-am impus-o de la început, aceea de a-mi povesti cu simplitate prozaicele aventuri de la Madrid, din toamna lui 1880 până în vara lui 1884, întâmplări care nu se deosebesc câtuși de puțin de cele care umplu și constituie viața altor bărbați , și să nu aspir la producerea altor efecte decât cele ale emiterii ușoare și sincere a adevărului, fără a-mi propune să impresionez cititorul cu spaime afectate, surprize și refugii ale gândirii și ale frazei, făcând ca lucrurile să pară într-un fel și apoi să se dovedească altminteri.”

Frederic William Robertson spunea: ” există în lume trei lucruri care nu merită nici o milă: ipocrizia, frauda și tirania.” Din punctul meu de vedere, Jose Maria, eroul din Fructul oprit, se face vinovat de cele trei „păcate”. Este de neiertat o persoană atât de duplicitară, egoistă, tiranică prin amalgamul de acțiuni care mai de care debusolante, intrigante, frauduloase.

Pentru a înțelege ceea ce am vrut să spun în câteva cuvinte, vă invit să citiți Fructul oprit de Benito Pérez Galdós, dar să nu vă așteptați la o lectură ușoară și relaxantă. Este un roman ce necesită multă atenție, înțelegere, este un stil clasic greoi și complex dar care oferă, la final, multă satisfactie. Dacă iubiți autorii clasici și, în special, pe Balzac, – cu al cărui stil se aseamănă – nu ezitați să vă aventurați în compania lui Jose Maria și să fiți părtași la escapadele sale amoroase, de înțeles sau nu.

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Fructul oprit de Benito Perez Galdos oferită pentru recenzie

Cărțile autorului Benito Perez Galdos pot fi comandate pe edituraunivers.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii Editura Univers

Recenzii și prezentări cărți clasice