Frumosul seducător de Christina Lauren, seria Beautiful Bastard, Editura Trei, colecția Eroscop – recenzie
Frumosul seducător
(Beautiful – 2016)
Christina Lauren
Editura Trei
Colecția Eroscop
Data aparitie: 2021
Pagini: 384
Christina Lauren este pseudonimul literar al autoarelor Christina Hobbs și Lauren Billings, care au decis să își unească numele și să scrie sub numele de Christina Lauren, publicând peste paisprezece romane ce au ajuns în topul New York Times. Cărțile lor au fost traduse în peste 30 de limbi.
La inceput, Christina Hobbs publica singură fanfic-ul ‘The office’. Din cauză că popularitatea de care avea parte povestea o cam copleșea pe autoare, aceasta a decis să șteargă de pe internet povestea. În 2010 a început să lucreze din nou la ea cu Lauren Billings, iar mai târziu, văzând succesul pe care ‘Fifty Shades of Grey’ se bucura, cele două au decis să scrie întreaga poveste de la capăt, sub titlul ‘Beautiful Bastard’. Cele doua autoare au afirmat că doar 20% din ‘The office’ se găsește în ‘Ticălosul Seducător’. În februarie 2013, drepturile de film au fost cumpărate de către compania Constantin Film.
Seria Ticălosul seducător (Beautiful Bastard)
1. Ticălosul seducător – Editura Trei (Beautiful Bastard – 2013) – recenzie
1.5. Beautiful Bitch – 2013
2. Străinul seducător – Editura Trei (Beautiful Stranger – 2013) – recenzie
2.5. Beautiful Bombshell – 2013
3. Expertul seducător – Editura Trei (Beautiful Player – 2013) – recenzie
3.5. Beautiful Beginning – 2013
3.6. Beautiful Beloved – 2015
4. Un secret minunat – Editura Trei (Beautiful Secret – 2015) – recenzie
4.5. Beautiful Boss – 2016
5. Frumosul seducător – Editura Trei – Beautiful – 2016
În cartea Frumosul seducator, toate personajele seriei Beautiful Bastard, reunite pentru ultimul act.
O fată independentă care are nevoie de o vacanță. Un bărbat împovărat de responsabilități.
O vacanță în care orice este posibil. Și o grămadă de vin.
După ce-și surprinde iubitul cu altă femeie, Pippa Bay Cox pleacă în State cu un grup de prieteni, pentru un tur al berăriilor și podgoriilor.
Jensen Bergstrom face de obicei față decepțiilor sentimentale cufundându-se în muncă, dar ajunge să meargă și el în excursie. Însă află că va veni și fata ciudată pe care o cunoscuse în avion; s-ar putea să fie prea mult pentru el… sau s-ar putea să-i schimbe viața.
„Christina Lauren imbina genial temele comediei romantice intr-o poveste delicioasă, de un umor nebun.” – Publishers Weekly
„Fermecător… O încheiere perfectă pentru o serie amuzantă și sexy. Fanii vor fi încântați de reîntâlnirea cu toate perechile din cărțile anterioare și se vor bucura de instantaneele cuplurilor care au deja copii.” – Kirkus Reviews
Frumosul seducător de Christina Lauren este o carte romantică și relaxantă, cu multe întâmplări hazlii și replici haioase.
Cei doi eroi ai cărți, Jensen și Pippa, par să nu aibă nimic în comun la prima vedere însă se dovedesc perfect compatibili la final, întărind încă o dată principiul conform căruia extremele se atrag și se completează reciproc.
Jensen este fratele lui Hanna, eroina din Expertul seducător. După cum bine știm din cea de-a treia carte din serie, la insistențele fratelui ei, îngrijorat că ea trăia prea retrasă, Hanna acceptase să iasă la câteva întâlniri amicale cu Will Sumner, cel mai bun prieten al fratelui ei, pentru a învăța să socializeze, ajungând în final să se îndrăgostească nebunește unul de celălalt. A venit acum rândul lui Hanna să-i întoarcă favoarea fratelui ei, dându-i un ”brânci” la un moment dat când, din prea multă inerție, era pe cale să piardă șansa vieții lui la fericire alături de persoana de care se îndrăgostise.
Pippa este cea mai bună prietenă a lui Ruby, eroina din Un secret minunat, cea care a reușit să-l cucerească într-un final pe Niall, fratele lui Max – eroul din Străinul seducător.
În timp ce Jensen, în vârstă de 34 de ani, provenea dintr-o familie convențională și era sobru, calculat, responsabil și obsedat de muncă, Pippa, în vârstă de 26 de ani, era fiica unui cuplu de lesbiene și era din cale afară de zăpăcită, exuberantă, inimoasă și amuzantă.
Prima întâlnire dintre cei doi a fost un adevărat dezastru.
Supărată la culme după ce și-a surprins iubitul, mai mare decât ea cu aproape 15 ani, în pat cu altă femeie, Pippa a decis să-și ia două săptămâni de vacanță și să accepte invitația prietenei ei, Ruby, de a o însoți într-o excursie ce făcea un tur al podgoriilor în America. În avionul de la Londra spre Boston, Pippa a nimerit lângă un om de afaceri elegant și arătos. Încă marcată de trădarea iubitului ei, Pippa a acceptat pahar după pahar de șampanie de la stewardesă și i-a făcut capul calendar bărbatului de lângă ea, reușind performanța să-i facă rezumatul vieții ei, inclusiv episodul penibil al trădării iubitului ei, pe durata zborului.
Îngrijorată de faptul că fratele ei se cufundase în muncă și nu avea practic nicio viață socială de când divorțase, în urmă cu șase ani, de Becky, cea care-i fusese iubită încă din timpul facultății dar care-l părăsise fără nicio explicație la doar câteva luni de la nuntă, Hanna l-a convins pe Jensen să-și ia o scurtă vacanță și să-i însoțească, pe ea, Will, Ruby, Niall și o prietenă a lui Ruby, într-un tur al podgoriilor. Surpriza a venit după ce Jensen a acceptat invitația, spunând că speră doar ca prietena lui Ruby să nu fie vreo bețivă nebună precum cea lângă care tocmai a călătorit, constatând că… aceasta se afla chiar în spatele lui!
Urmează un șir de întâmplări haioase, culminând cu momentul în care Jensen o întâlnește în excursie pe Becky, alături de noul ei soț, și o prezintă pe Pippa ca fiind… soția lui! Iar Pippa, bineînțeles, nici nu a clipit și a intrat în rol
Previzibil, Jensen și Pippa nu pot rezista prea mult atracției explozive dintre ei, excursia transformându-se într-una de vis.
Însă Jensen locuia la Boston, iar Pippa la Londra, stilurile lor de viață erau diametral opuse. Petrecuseră un timp minunat cât timp luaseră o pauză de la realitate, însă putea avea o șansă relația lor după terminarea vacanței? Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte cum evoluează, precum și deznodământul poveștii lor de iubire.
M-am bucurat să reîntâlnesc în carte cuplurile îndrăgite din precedentele cărți din serie: Bennett și Chloe din Ticălosul seducător, Max și Sara din Străinul seducător, Will și Hanna din Expertul seducător, Niall și Ruby din Un secret minunat.
Chloe era însărcinată cu primul copil și suferise o transformare uimitoare, transformându-se din scorpia cu limba ascuțită, de care se temeau toți, într-o adevărată ”bomboană”, un monument de calmitate și amabilitate, năucindu-l pe Bennett, care nu știa prea bine ce să facă în viitor: fie o vasectomie care să-l asigure că-și primea scorpia înapoi, fie să o lase însărcinată în permanență pentru a se bucura de răsfățurile soției lui
În schimb, Sara, însărcinată cu al patrulea copil, părea că primise un transplant de personalitate de la vechea Chloe, enervându-se din orice și acționând exploziv.
La final vom avea, ca bonus, câte un epilog destinat fiecărui cuplu în parte.
O carte caldă și optimistă, care te lasă cu o stare de bine, și pe care o recomand cu drag tuturor romanticilor!
10 Comments
Mirela Barbălată
Mi-a plăcut seria foarte mult, delicioasă, haioasă. Sunt tare curioasă în privința acestui volum, dar recenzia ta mă face sa cred că o să mă relaxeze.
Felicitări pentru recenzie și mulțumesc pentru recomandare!
Tyna
Mulțumesc! Cu mult drag! Să o citești cu plăcere!
familiasimionescuyahooro
Minunata recenzia, fermecatoare povestea! ❤️Într-adevăr, o serie delicioasa care m-a incantat și pe care o voi reciti cu drag. Felicitări, mulțumesc mult pentru recomandarea minunata❤️
Tyna
Mulțumesc! Cu multă plăcere!
Oli
Incantatoare si savuroasa recenzie, felicitari Tyna! ❤ Abia astept sa citesc si eu aceasta poveste, multumesc pentru recomandarea irezistibila!❤
Tyna
Mulțumesc! Cu mult drag!
Daniela Balan
Mi-a plăcut foarte mult toată seria, și mi-a plăcut mult și acest ultim volum eram curioasă cum e povestea lui Jensen ! M-am bucurat că la sfârșitul cărții fiecare poveste din serie a avut câte un epilog și am putut afla ce s-a mai întâmplat cu celelalte personaje și cum e viața lor ! O carte superbă și o recenzie pe măsură ! Felicitări Tyna ❤️
Tyna
Mulțumesc! ❤
anasylvi
Foarte frumoasa recenzia, multumesc pentru recomandare! O serie care pare usor de indragit.
Tyna
Mulțumesc! ❤ Cu mult drag!