Gallant. Conacul Bântuit, de V.E. Schwab, Editura Bookzone – recenzie
Gallant. Conacul Bântuit
(Gallant – 2022)
V.E. Schwab
Editura Bookzone
An apariție: 2022
Nr. pagini: 320
Bestseller #1 New York Times
Bestseller USA Today
Bestseller National Indie
V.E. Schwab este o autoare prolifică, cu peste 15 cărți publicate la vârsta de 33 de ani, dintre care nu mai puțin de șase bestseller-uri New York Times. Romanele sale fantasy sunt apreciate de critici, recomandate de cele mai mari publicații din lume și traduse în zeci de limbi, multe dintre ele în curs de a fi ecranizate. Cunoscută pentru seriile Culorile magiei și Villains, V.E. Schwab devine un adevărat fenomen internațional odată cu publicarea romanului Viața invizibilă a lui Addie LaRue, una dintre cele mai bine vândute și apreciate cărți ale ale anului 2021, iar Gallant reușește să-i consolideze statutul de superstar al romanelor fantasy, dezvăluind o altă latură, mai întunecată, a imaginației sale.
Cel mai nou bestseller semnat de V.E. Schwab, Gallant. Conacul Bântuit te invită să explorezi o lume misterioasă în care nimic nu este ce pare a fi, iar secrete de familie demult îngropate prind viață odată cu fantomele nopții.
Când Olivia ajunge în sfârșit la Gallant, în urma unei scrisori misterioase primite de la unchiul său descoperă un întreg univers plin de secrete și fantome. Chiar de la sosire, ea află trei lucruri importante: unchiul său a murit de multă vreme, nu are voie să iasă afară după apus și, orice s-ar întâmpla, nu trebuie să treacă de partea cealaltă a zidului vechi care străjuiește locul.
Dar Olivia este hotărâtă să descopere adevărul despre istoria familiei sale, chiar dacă, pentru a reuși, trebuie să exploreze un întreg tărâm bântuit unde o așteaptă însuși maestrul întunecat…
„Gallant. Conacul Bântuit dezgroapă umbre – istorii de familie, prețul unor pacte mortale și toate secretele pe care le păstrăm – şi transpune cititorul într-o poveste cuceritoare pe care nimeni nu ar trebui să o rateze!” – Dhonielle Clayton, autoare de bestsellere New York Times
„Stilul captivant și introducerea elementelor horror, inclusiv a unor ilustrații în cerneală care te bântuie, îți dau fiori pe șira spinării.” – Kirkus Reviews
„Dulce-amăruie, captivantă și cu o atmosferă aparte, cea mai nouă poveste gotică scrisă de Schwab echilibrează perfect întunericul și încântarea.” – Horn Book Magazine
Gallant este un savuros roman gotic foarte bine scris, care reușește cu brio să atragă cititorul în atmosfera cărții. Gallant este scris într-o notă amenințătoare și întunecată, dar și caldă și plină de sensibilitate în același timp. Povestea e plină de un suspans dens și de elemente horror și de supranatural, însă nu e prea înfricoșătoare. Nu știam la ce să mă aștept de la această carte, având în vedere că celebra Viața invizibilă a lui Addie Larue pe mine nu m-a impresionat în mod deosebit, m-a ”pierdut” pe parcurs, mi s-a părut prea repetitivă la un moment dat – deși ideea cărții e grozavă -, însă Gallant. Conacul Bântuit m-a captivat, m-a intrigat și mi-a păstrat atenția trează până la final. O povestitoare plină de talent, V. E. Schwab crează imagini vizuale extrem de vii și puternice.
Gallant. Conacul Bântuit spune povestea Oliviei, o fată care a fost lăsată pe treptele Școalii de Fete Merilance pe când era mititică. E mută și nimeni nu știe limbajul semnelor, așa că e blocată în propria ei lume.
Olivia Prior nu-și aduce aminte nimic din frageda ei copilărie și tot ceea ce are din trecutul ei este jurnalul mamei sale, care mai mult adâncește misterul prin cele scrise acolo și prin desenele parcă nepământene ce par a transmite mesaje stranii.
Umbrele nu te pot atinge.
Visele nu te pot răni.
Olivia are o abilitate unică – poate vedea monștri – fantome pe jumătate formate – pe care nimeni altcineva nu-i poate vedea, dar care nu o sperie însă și nu par vreodată a vrea să-i facă rău. Școala Merilance pentru Fete Independente e un loc sumbru, cenușiu, lipsit de culoare și bucurie, dar e singura casă pe care o știe.
Apoi sosește o scrisoare misterioasă, care o invită să vină acasă – la Gallant, un loc despre care nu știa nimic, doar o avertizare din jurnalul mamei sale care îi spune că e în siguranță atâta timp cât stă departe de Gallant! Însă promisiunea unei familii și a unui cămin acționează ca un drog asupra fetei, acum ajunsă adolescentă. Cu toate acestea, când, după un drum ce părea că nu se mai termină, sosește la Gallant, nimeni de acolo nu o așteapta, ba, mai mult, este sfătuită insistent să plece de către cel ce se dovedește a fi vărul ei, Mathew, ultimul reprezentant al familiei Prior până la apariția Oliviei, și care pare a fi de-a dreptul îngrozit de apariția ei. Dar Olivia nu este pe cale să părăsească primul loc care se simte ca acasă, nu contează dacă Matthew este ostil, dacă pericole nenumite par a pândi odată cu venirea amurgului sau dacă fata vede năluci bântuind pe holuri, sau dacă statuia din fața casei pare a-i transmite un avertisment mut. Olivia știe că Gallant ascunde secrete și este hotărâtă să le descopere, deși puținii locuitori rămași ai Gallant-ului – Mathew, menajera și îngrijitorul conacului nu o ajută deloc în acest sens.
Totul aruncă o umbră în lumea în care trăim. Și, pentru orice umbră, există un loc unde trebuie să atingă originalul. O cusătură, unde umbra își întâlnește sursa.
Un zid ruinat de la marginea proprietății, o poartă în zid care nu se deschide, o graniță misterioasă între lumea cunoscută și… altceva…
Când trece de zidul despre care fusese avertizată, Olivia se găsește într-un loc care este și nu este Gallant. Un alt tărâm. Un loc și copia lui. Este o lume în oglindă, dar nu chiar identică, iar diferențele îți dau fiori. Conacul de dincolo de zid e copia în ruină a celui real, fantomele sunt vii, dar nu tocmai, și o figură întunecată și misterioasă însoțită de umbre stăpânește peste toate. O sală de bal plină de perechi ce dansează la nesfârșit, camere ascunse și secrete adânci. Un fragment de os. Un strop de sânge. Și moartea însăși. Și secretele încep să iasă la suprafață. Dar adevărul în privința originii ei se dovedește a fi nespus de dureros. Olivia și-a dorit întotdeauna să aparțină undeva, dar își va lua locul ca Prior, protejându-ne lumea împotriva Stăpânului Casei, sau își va lua locul lângă el?
Personajele care populează povestea – oameni, umbre și năluci – sunt construite cu atenție, însă accentul nu cade pe acestea, și nici pe interacțiunea lor, ci pe lumea din jurul lor. Mi-a plăcut protagonista cărții, felul în care e construit acest personaj mut, dar cu o bogată voce interioară. De fapt, absența vocii Oliviei, faptul că se află în imposibilitatea de a pune întrebări, te va forța să cauți răspunsuri în afara personajelor. Un aer plin de tensiune și mister planează peste fiecare filă a cărții. Secretele se dezvăluie treptat, iar finalul e pe măsura poveștii, o poveste frumos scrisă care mi-a plăcut, ușor de citit, pe care o recomand în special publicului adolescent, dar care va plăcea cu siguranță tuturor cititorilor care apreciază acest gen.
10 Comments
Daniela Balan
Foarte frumoasă, tentantă și captivantă recenzia! Mulțumesc pentru recomandare ❤
Oli
Cu mare drag, Daniela! Multumesc si eu!
Tyna
Foarte frumoasă și tentantă recenzia! Mulțumesc mult pentru recomandare!
Oli
Mulțumesc! Cu mult drag!
anasylvi
Imi plac cartile cu o atmosfera gotica bine creata, mie de la Schwab mi-a placut mult seria Culorile magiei, dar altceva nu am mai citit de la ea. Multumesc pentru recomandarea plina de mister, exact asa cum ii sta bine unei astfel de carti, cu conace vechi, bantuite.
Oli
Ti-o recomand cu drag! Si eu am pus pe lista de lecturi culorile magiei, dupa recenziile tale. Chiar scrie bine!
Mirela Barbălată
Wow! Minunată recenzia! Eu nu citesc astfel de cărți, dar cartea aceasta mă tentează mult .
Mulțumesc pentru recomandare!
Oli
Multumesc, Mirela! Ma bucur tare mult ca te-am tentat, chiar cred ca-ti va placea!
familiasimionescuyahooro
Excelenta recenzia, captivanta povestea! ❤️Felicitări, mulțumesc mult pentru tentația literara deosebita! ❤️
Oli
Multumesc, Carmen! ❤ A fost o surpriza placuta aceasta poveste, ti-o recomand cu drag! ❤