Delicatese Literare
Recenzii

Generația pupilelor dilatate de Cristian Cărpenaru, Editura UP – recenzie

Generația pupilelor dilatate

Cristian Cărpenaru

Editura UP

Anul apariției: 2020

Număr de pagini: 212

“Deși chiar și nouă, celor deja ajunși la maturitate, ni s-a interzis la un moment dat grandoarea zborului, le refuzăm tinerilor fix același lucru, oferindu-le o singură explicație, pe care și noi am primit-o atunci când am încercat să zburăm:

Ce știți voi? Pe vremea noastră era altfel.

Doar atât, crezând că este îndeajuns pentru a rezolva întregul noian al întrebărilor celor tineri și debusolați.

Un roman despre întrebări fără răspuns, despre limite și limitări, despre păcatul de a fi tânăr.”

Vă mai aduceți aminte de vremea când eram copii și părinții ne spuneau că ei știu mai bine, că pe vremea lor era așa… Ce părere aveam despre ceea ce ne spuneau?

Eu credeam că sunt depășiți de generația mea, că părerile lor sunt bătrânești și închistate în tiparele societății în care s-au format ei.

Ei bine, oare ce părere au copiii noștri despre modul nostru de a privi și înțelege lucrurile? Credeți că gândesc altfel?

Generația pupilelor dilatate” a lui Cristian Cărpenaru ne supune atenției chiar acest aspect: diferențele de mentalitate dintre generații, tiparele societății cu care am crescut versus epoca tehnologizată în care trăiesc copiii noștri.

“Ei sunt generația pupilelor dilatate, cei care stau mai mereu cu ochii pironiți în ecranele telefoanelor mobile, doar pentru a scăpa de veninul privirilor voastre. Sunt cei care viermuiesc printre voi cu căștile îndesate pe urechi și muzica dată la maxim, încercând să nu audă cum proslăviți în neștire timpurile de altădată cu acel inconfundabil ehe, ce știți voi, pe timpul nostru era altfel!”

Într-un limbaj frust, dur pe alocuri, oglindind de cele mai multe ori o realitate pe care ne facem că nu o observăm, Cristian Cărpenaru ne oferă o imagine de ansamblu a diferențelor generațiilor, a relației părinți – copii, a tiparelor pe care primii încearcă să le impună iar cei din urmă continuă să le dărâme.

O lectură pe alocuri incomodă, o fotografie realistă a zilelor noastre, pe care părinții refuză să o conștientizeze, mulți chiar ingrădind copiilor zborul.

Este povestea Taniei, o adolescentă pe care o cunoaștem la prima ei petrecere, alături de care parcurgem primele etape ale trecerii de la adolescență la maturitate.

Prima dragoste, față de Cosmin, un băiat de clasa a doisprezecea, o poată în nori:

“Deși deja au trecut câteva minute de când s-a eliberat din brațele lui, încă îi mai simte parfumul trupului de care s-a agățat precum o liană însetată de rodul înrobirii. Are impresia că acesta s-a impregnat în epiderma felului său de a fi, chiar și doar șoptindu-i nimicuri la ureche, aerul cald al respirației sale cabrându-i instantaneu sufletul.”

Tânăra face parte dintr-o familie importantă, este sigură pe ea și inocentă. La șaisprezece ani încă nu a sărutat pe nimeni, deși în jurul ei are persoane care sunt și la al doilea avort la această vârstă. Se pare că prietena ei Violeta este o influență destul de negativă, deși tânăra nu realizează acest lucru încă.

Treptat facem cunoștință cu etapele adolescenței, cu iubirile fulgerătoare și pasiunile trecătoare, cu greșelile și consecințele acestora. Toate datorită unei senzații de libertate prost înțeleasă…

Generația pupilelor dilatate” este un roman ce face o radiografie reală a tinerei generații, cu părțile ei bune sau rele, cu impulsurile necugetate, dorința de cunoaștere și nerăbdarea specifice. O lectură ce te ține cu sufletul la gură, captiv în această lume creionată cu măiestrie, unde nu poți pătrunde pentru a da un sfat din propria experiență deoarece este imposibil, necontand oricum că nu vei fi ascultat…

Pe Flavius îl cunoaștem prin intermediul scrisorilor sale:
“Te-am văzut o singură dată, preț de câteva secunde, pășind atât de mătăsos pe o stradă oarecare și numaidecât ceva vulcanic și indescriptibil m-a străpuns pe dinăuntru. Acum, când zvâcnetul acelui amestec de fericire și disperare și-a slăbit ușor strânsoarea lațului, iar cuvintele și simțirea își împletesc incandescentele zboruri, știu că pot să-mi deschid sufletul în fața ta, chiar dacă încă nu ne cunoaștem.
Există posibilitatea ca tot ceea ce am să îndrăznesc să-ți scriu să nu ajungă vreodată a cunoaște binecuvântarea din blânda ta privire. Totuși îți scriu, pentru că altfel nu pot să-mi păstrez liniștea.”
Autorul Cristian Cărpenaru mi-a oferit o lectură care m-a pus pe gânduri. Oferind punctele de vedere ale adulților și ale adolescenților, putem realiza cum ne obișnuim cu anumite tipare și cum refuzăm să ieșim din ele. Și nu doar asta. Dar, așa creștem copiii, considerând că adaptarea la epoca modernă nu aduce nimic benefic. Dacă avem sau nu dreptate, rămâne în sarcina fiecăruia să decidă.
“Ei sunt generația pupilelor dilatate, (….) cei care s-au lăsat vârâți în școlile voastre, buchisind științe din timpuri imemoriale, lăsându-și umerii ostracizați de mușcătura hulpavă a împovăratelor ghiozdane.”

O poveste care face cititorul să conștientizeze că sunt anumite aspecte frumoase în ambele mentalități, așa cum sunt și aspecte negative ce ar trebui schimbate. Părinții și copiii ar trebui să fie mai deschiși unul față de celălalt, să fie în primul rând prieteni, fiecare să dea dovadă de înțelegere și să abandoneze intransigența în favoarea comunicării, explicațiilor menite a fi de ajutor atât tinerilor cât și părinților.

Tania și Flavius sunt tinerii aflați în căutarea propriilor idealuri, în descoperirea motivațiilor pentru propriile vieți și emoții; Violeta este tânăra impetuoasă care caută distracția prezentului, fără a se gândi la consecințele faptelor sale și urmându-și propriile interese și nevoi; Grigore Florescu — tatăl Taniei, este bărbatul care se simte neputincios odată cu moartea soției, care cedează atracției tinereții Violetei.

O poveste încâlcită, care riscă să rănească și să distrugă pe mulți, dar care, cu obiectivitatea cititorului, o putem vedea ca pe o experiență de viață menită să ofere maturizare, înțelegere și șansa unei alegeri mai bune.

Substraturile acestui roman sunt multiple și cad treptat, asemeni foilor de ceapă, până când reușim să vedem cu claritate realitatea, pe alocuri total diferită fată de ceea ce am crezut la început.

Autorul a reușit să ne inducă în eroare,  lăsând în baza imaginației noastre firele poveștii acestor personaje care se întrepătrund mult mai complex.

Secrete păstrate de adulți ce ies la iveală după ani și ani, demonstrând că praful nu se așterne complet peste ele niciodată. Aceste secrete au puterea de a răni tinerii de care au fost tăinuite.

Un tablou crud și de o sinceritate aproape dureroasă ne este înfățișat, observând tiparul unor existențe trăite în febra vieții de zi cu zi, acțiunile acestora denotând frustrări și regrete pe care le înțelegem abia la final.

“Oamenii vin și pleacă după bunul lor plac. Unii doar trec în fugă, lăsând în urma lor doar o simplă dâră de praf. Alții, voluntar sau nu, își înfig pentru o perioadă antenele rădăcinilor în solul poveștii tale.”

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *