Delicatese Literare
Recenzii

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte de Matteo Strukul, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte

(Giacomo Casanova: La sonata dei cuori infranti – 2018)

Matteo Strukul

Editura Humanitas Fiction

Colectia Raftul Denisei

An aparitie: 2019

Număr de pagini: 304

Traducere din italiană și note de : Gabriela Lungu

PREMIUL EMILIO SALGARI 2018

Matteo Strukul este cel mai cunoscut autor italian de române istorice, opera să multipremiată fiind tradusă în peste 20 de limbi.
Matteo Strukul s-a născut în 1973, la Padova. A studiat Dreptul la Universitatea din Padova și a obținut titlul de doctor în Drept European la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția. După cum declară el însuși, trăiește în mai multe locuri, împărțindu-și timpul între Padova natală, Berlin și Transilvania. A publicat până în prezent douăzeci de romane, două biografii muzicale, romane grafice, benzi desenate și proză scurtă, lucrând de asemenea și ca traducător. În anul 2009, împreună cu Matteo Righetto, a pus bazele mișcării literare SugarPulp, devenind curând și directorul artistic al Festivalului SugarCon. Din 2015 este directorul artistic al Festivalului Chronicae, primul festival italian dedicat exclusiv romanului istoric. În anul 2017 a primit prestigiosul premiu Bancarella pentru primul roman din tetralogia I Medici, ale cărei volume (Una dinastia al potereUn uomo al potereUna regina al potereDecadenza di una famiglia) au apărut în perioada 2016–2017. A publicat până acum 12 romane, între care: I cavalieri del Nord (2015), Il sangue dei baroni (2016), Inquisizione Michelangelo (2018). Este scenarist, traducător, autor de benzi desenate (a publicat în 2019 primele două volume dintr-o trilogie despre Vlad Ţepeș) și jurnalist.
În 2018 îi apare romanul istoric Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte (Giacomo Casanova. La sonata dei cuori infranti; Humanitas Fiction, 2019), distins în 2018 cu Premiul Emilio Salgari, dedicat literaturii de aventuri.
„De prea multe ori în viață am plătit dublu ceea ce credeam a‑mi fi oferit din prietenie.“ Însă pentru dragoste Casanova a plătit o singură dată. Soarta lui și a celei care i-a furat inima este hotărâtă într-un joc al intrigilor politice și al hazardului ce se desfășoară, pe rând, în luminile orbitoare ale unui palazzo somptuos, în clarobscurul unui canal cu gondole tremurandu-i pe ape și în beznă unei temnițe unde Inchizitorul Negru își așteaptă victima.
Combinând elementele romanului istoric și de aventuri cu cele ale romanului libertin și apelând la o documentare solidă pentru a susține ficțiunea, Matteo Strukul îmbogățește cu tușe inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos seducător din istorie. Eroul sau este un iubitor al cărților și teatrului, un călător, un alchimist, o figura extrem de complexă și de interesantă.
Casanova, e adevărat, a fost protagonistul altor romane […], dar lipsea o narațiune modernă care să pună accentul pe un personaj ce merită să fie cunoscut. Casanova e un libertin, deci un seducător, dar și un rebel, un outsider, cum se spune azi, și un bărbat care făcea marketing pentru el însuși. – Matteo Strukul, interviu publicat în Îl Mattino

Prin mijlocirea acestui roman, „Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte” de Matteo Strukul, am avut prilejul de a mă delecta din nou cu o lectură plină de aventură, în stilul romanelor de capă și spadă scrise de Dumas sau Zevaco, care m-au încântat atât de mult pe vremuri.
Giacomo Casanova este una dintre cele mai celebre personalități din Europa secolului al optsprezecelea, numele venețianului devenind chiar întruchiparea seducătorului suprem, alături de cel al lui Don Juan. Matteo Strukul ia mitul acestui personaj istoric, îl înfășoară în aura talentului său și îl lansează în acțiune, într-o Venetie plină de pericole și mister.
Este anul 1755. O epocă a schimbărilor tumultuoase, a jocurilor de culise, un moment care a marcat trecerea dinspre cutume încă aflate sub semnul medievalului înspre o epocă modernă care se naște cu toate transformările aferente, adeseori dureroase. Este anul în care Giacomo Casanova pune iar piciorul în Veneția natală, moment punctat în mod dramatic printr-o execuție. Ce să însemne oare aceasta pentru cunoscutul libertin, seducător și spadasin, iubitor al cărților și al intrigilor, dar mai ales al provocărilor? Semn bun sau rău, șansă ori neșansă?
Nici bine nu ajunge pe teritoriul venețian, că deja este prins în plasa unui complot, pus la cale de o contesă austriacă versată în politică, dar și în seducție: Margarethe von Steinberg. Ea îi lansează o provocare acestui fiu notoriu al Veneției, știind că pasionalul Casanova, iubitor al oricărui lucru menit să îi coloreze viața și să îi aducă încă și mai multă notorietate, nu va rezista nicicum acestui cântec de sirenă. Ca să îndeplinească acest pariu, el trecuie să o seducă pe tânăra Francesca Erizzo, fiica unui nobil. Premiul ar fi chiar o noapte cu provocatoarea contesă, care o folosește ca om de legătură între ea și Casanova pe camerista sa, Gretchen, o ființă fermecătoare. La rândul ei, aceasta cade sub vraja acestui om cu totul aparte.
Ceea ce Giacomo nu și-a imaginat, devine realitate. O cunoaște pe tânăra Francesca la o petrecere fastuoasă, unde el își face o intrare pe măsură: străbate la înălțime o frânghie, fără niciun alt sprijin decât un baston. Costumul, masca, totul este făcut într-o manieră care să stârnească reacția venețienilor, care nu întârzie să apară: femeile sunt toate captivate de farmecul aventurierului, iar bărbații se împart în două tabere: prieteni și dușmani. Unul dintre cei mai aprigi inamici ai lui Casanova este Inchizitorul Negru, Pietro Garzoni.
Casanova se trezește prins între intrigile contesei și ale Inchizitorului și o pasiune care se tranformă, spre marea lui mirare, în iubire sinceră pentru frumoasa Francesca.
Autorul conturează cu măiestrie protagoniștii acestei istorisiri, debordând de elemente romantice. Casanova, de exemplu, nu este văzut doar ca un bărbat a cărui singură chemare este seducerea femeilor, ci precum un om cu multiple talente și preocupări. Nu este într-atât un individ violent, cât un om pregătit în artele militare. Practic, el pune în tot ceea ce face pasiunea care îl caracterizează. Un bărbat foarte arătos, cu plete lungi, negre și ochi de culoarea acvamarinului, întotdeauna elegant, întotdeauna gata de orice. Francesca, cea care ar fi trebuit să fie victima seducției, devine obiectul adorației sale. Toate eroinele romanului se remarcă prin frumusețe, însă se deosebesc profund prin caracter. În cazul bărbaților, aspectul fizic este folosit și ca oglindă a caracterului: Jacopo Zago, de exemplu, este chintesența ucigașului plătit, a spionului, a unei naturi rele, vicioase care se reflectă în aspectul său exterior: păr blond-cenușiu slinos, ochi turcoaz cruzi și, mai ales, o dantură stricată care îi cauzează o halenă dezgustătoare.
Garzoni este un ambițios care își dorește, nici mai mult, nici mai puțin, decât să stea pe locul Dogelui, Francesco Loredan, aflat pe patul de suferință, situație de care Inchizitorul Negru nu este chiar străin. Contesa Margarethe are propriile planuri și țese o rețea de intrigi, reușind să îl zăpăcească temporar chiar și pe versatul Casanova. Aflat între aceste două forțe care i se opun și doresc să se folosească de el, Casanova descoperă, în sfârșit, adevărata dragoste. Ce șanse are însă aceasta să se împlinească, când absolut totul îi stă împotrivă? Giacomo riscă totul, inclusiv viața și libertatea.
Veneția, minunatul oraș lagunar folosit drept cadru al acestor aventuri de tot felul, este excelent creionată, într-un șuvoi de culoare locală, sugerând atmosfera specifică timpurilor, într-o permanentă schimbare de decor, printre palate de marmură pline de opere de artă, canale întunecate sub cerul nopților misterioase, cârciumi rău-famate, piețe pline de lume sau celule lugubre.
Autorul folosește elemente din biografia lui Casanova pentru a construi în jurul lor un personaj cu o personalitate captivantă, complex și romantic prin excelență, în contrast cu restul protagoniștilor, mult mai ușor de încadrat în diferite tipare. Rezultă astfel un amestec savuros de ficțiune și elemente reale, care fac din romanul semnat de Matteo Strukul o lectură de neratat pentru fanii ficțiunii istorice și ai romanelor de aventuri în general.
Finalul este deosebit de promițător, deschizând, după părerea mea, calea către o posibilă continuare a aventurilor inspirate din viața acestei figuri istorice controversate care este Giacomo Casanova.
Pe copertă sunt compilate într-un mod foarte potrivit detalii din două opere semnate de pictori venețieni, Pietro Longhi și Francesco Guardi, contemporani cu protagonistul: Pietro Longhi – Șarlatanul; Francesco Guardi – Canal Grande la Podul Rialto
Pentru o incursiune savuroasă în lumea Veneției secolului al optsprezecelea, alături de Giacomo Casanova, nu trebuie decât să plonjați în lectura romanului conceput de Matteo Strukul.
„Părul lung, ca smoala, îi cădea pe față în șuvițe dezordonate și lucitoare. Ochii, ascunși în parte de o șuviță rebelă, se scăldau într-o insolentă culoare acvamarin și indicau o energie ieșită din comun. Un zâmbet alb îi tăia fața, în timp ce stătea așezat comod la o masă simplă, din lemn. Se juca cu un goto, un pahar de sticlă, nehotărât dacă să guste vinul Malvasia deschis la culoare care tocmai îi fusese turnat.”
„Era îmbrăcat cu o splendidă redingotă ruginie, purtată peste o vestă elegantă și o cămașă dantelată cu mânecile bufante. În picioare avea o pereche de cizme de piele lucioasă. Fără perucă, își purta părul strâns cu o panglică neagră de catifea. Aventurier, seducător, spadasin și cabalist, bărbatul acela se simțea ca peștele în apă printre provocări și dueluri, vicii și înșelătorii. Numele său era sinonim cu necazul și, dacă-ți încrucișai prea mult privirea cu el, acest lucru putea să-ți fie fatal.
Dacă mușteriii cârciumii ar fi știut ce-i aștepta în scurt timp, s-ar fi împrăștiat cât ai zice pește.”

Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte de Matteo Strukul poate fi comandată de pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

 

16 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *