Harry Potter și Ordinul Phoenix de J.K. Rowling, Editura Arthur – recenzie

J. K. Rowling este autoarea romanelor din seria Harry Potter, care au câștigat numeroase premii și au stabilit noi recorduri. Îndrăgite de fani din întreaga lume, romanele din serie s-au vândut în peste 500 de milioane de exemplare, au fost traduse în peste 80 de limbi și au fost ecranizate în 8 filme de mare succes. Rowling a scris trei volume asociate, în scopuri caritabile: “Quidditch, o perspectivă istorică”, “Animale fantastice și unde le poți găsi” (ambele pentru Comic Relief) și “Povestirile Bardului Beedle” (pentru Lumos), al doilea dintre ele devenind sursa de inspirație pentru o serie de cinci filme produse de Warner Bros. A colaborat și la scrierea unei piese de teatru, “Harry Potter și copilul blestemat”, cu premiera la un teatru din West End în vara lui 2016. În 2012 a fost lansată compania digitală a lui J. K. Rowling, Pottermore, unde fanii se pot bucura de texte inedite și se pot cufunda în lumea vrăjitorilor. J. K. Rowling a scris un roman pentru cititori adulți, “Moarte subită”, și mai scrie romane polițiste sub pseudonimul Robert Galbraith. A primit multe premii și distincții, inclusiv OBE (Ordinul Imperiului Britanic) pentru servicii aduse literaturii dedicate copiilor, Legiunea de Onoare și Premiul Hans Christian Andersen.

Cei trei buni prieteni, Harry, Ron și Hermione, se maturizează forțat, trecând prin încercări extreme, care ar fi destabilizat cu ușurință și o persoană adultă. O surpriză plăcută a constituit-o evoluția lui Neville Longbottom, care reușește să-și învingă timiditatea, dând dovadă de mai multe ori de un curaj remarcabil. Nu pot să nu-i menționez pe Fred și George, cei doi frați gemeni ai lui Ron, care sunt de-a dreptul adorabili cu farsele lor din ce în ce mai elaborate.

Acțiunea începe, ca și în precedentele volume, în casa familiei Dursley, unde Harry era la fel de abătut și nefericit ca de fiecare dată când stătea acolo. M-am tot întrebat până acum în sinea mea de ce Dumbledore nu putuse să găsească un alt aranjament pentru Harry, fiind evident că nu fusese niciodată bine tratat de rudele sale, însă abia la sfârșitul acestui volum am aflat în sfârșit motivul pentru care Harry fusese practic obligat să locuiască în casa mătușii sale, atât în copilărie, cât și pe perioada vacanțelor.

În urma unui atac neașteptat al Dementorilor, Harry invocă vraja Patronus, reușind să-și salveze viața, cât și pe cea a vărului său.

Din păcate însă, după cum știm din precedentul volum, Harry Potter și Pocalul de foc, deși Voldemort a reușit să-și recapete trupul și a început să-și reunească adepții, Cornelius Fudge, ministrul Afacerilor Magice, nu a crezut nicio iotă din spusele lui Harry. Mai mult, ziarul Profetul Vrăjitorilor nu pierdea niciun prilej să-l ridiculizeze pe Harry, prezentându-l ca pe un adolescent arogant și instabil, gata să facă orice pentru a ieși în evidență.

Astfel, Harry Potter a primit o înștiințare oficială că, întrucât s-a folosit de magie în lumea mageamiilor, lucru interzis prin lege, i se cerea să-și predea bagheta, urmând să fie exmatriculat. Bineînțeles că exista o excepție de la lege, magia putând fi folosită dacă viața cuiva era în pericol, dar trebuia ca Harry să dovedească acest lucru.

Din fericire, Dumbledore i-a venit în ajutor, apărând la audierea la care Harry fusese convocat în Ministerul Afacerilor Magice, reușind să-i obțină achitarea de toate acuzațiile. Totuși, Harry nu a putut să nu remarce că Dumbledore evita să-l privească în ochi și, deși aranjase să fie luat din casa familiei Dursley și dus într-o casă conspirațională aflată în Piața Grimmauld, nu l-a vizitat deloc acolo.

În Piața Grimmauld se afla casa familiei lui Sirius Black, nașul lui Harry, iar acolo își stabilise sediul Ordinul Phoenix – o organizație secretă, aflată sub conducerea lui Dumbledore, al cărui scop era lupta împotriva lui Voldemort și acoliților acestuia. Din Ordinul Phoenix făceau parte Sirius, Lupin, Moody Ochi-Nebun, soții Weasley – părinții lui Ron, precum și alți câțiva vrăjitori de încredere.

Noul an școlar la Hogwarts a început într-o atmosferă apăsătoare, prevestind parcă evenimentele tulburătoare ce vor urma. Hagrid nu era prezent pentru a-i întâmpina pe bobocii din anul întâi, în schimb la masa profesorilor apăruse o figură nouă, deloc agreabilă – Dolores Umbridge, mâna dreaptă a lui Cornelius Fudge, care fusese numită să predea cursul de Apărare contra Magiei Negre.

Dolores Umbridge se va dovedi un personaj cu totul detestabil. Cu o voce de fetiță și ținute de școlăriță, Umbridge vărsa venin peste tot, amestecându-se peste ceilalți profesori și făcându-le viața amară elevilor. În scurt timp a fost numită pe post de Mare Inchizitor, iar dictatura a fost impusă în școală, elevii având din ce în ce mai puține libertăți sau drepturi. În special pe Harry părea să-l antipatizeze cel mai tare, neratând niciun prilej să-l pedepsească, ajungând până la a-i interzice să joace Quidditch… pe viață! În plus, la cursul de Apărare contra Magiei Negre, Umbridge a refuzat să-i învețe pe copii cum să invoce un contrablestem sau o vrajă, predându-le doar teorie.

Realizând că, în cazul unui atac al Mortivorilor, ar fi complet descoperiți, neputându-se apăra în vreun fel, Hermione, care a dat dovadă, de altfel, pe tot parcursul acțiunii de o luciditate remarcabilă, a luat inițiativa de a înființa un grup secret al elevilor, aleși cu grijă, care să exerseze tehnici de apărare contra magiei negre, profesor fiindu-le… Harry Potter, cel care reușise să-i țină piept însuși temutului Voldemort de patru ori până atunci.

Viața și așa zbuciumată a lui Harry devine de-a dreptul infernală în momentul în care, în vis, are o viziune înfricoșătoare cu el aflat în corpul unui șarpe, atacându-l cu bestialitate pe Arthur Weasley, tatăl lui Ron, chiar în clădirea ministerului Afacerilor Magice. Complet bulversat, Harry îi comunică lui Dumbledore visul său, iar acesta acționează imediat.

Deși viziunea lui Harry i-a salvat viața domnului Weasley, era evident că o legătură stranie exista între Harry și Voldemort, astfel că Dumbledore i-a solicitat profesorului Snape să-i predea lui Harry lecții de oclumență, pentru a-l ajuta să blocheze atacurile asupra minții sale.

”Tu și Lordul Întunecat împărtășiți anumite gânduri și emoții. Directorul crede că nu este de dorit ca această situație să continue. De aceea vrea ca eu să te învăț cum să-ți blochezi mintea față de Lordul Întunecat.“

Din păcate, lecțiile de oclumență nu vor merge prea bine. Antipatia aproape palpabilă dintre Snape și Harry continuă să persiste, ajungând la punctul de rupere în momentul în care Harry reușește să intre într-o amintire a lui Snape, dar în care descoperă totodată cu stupefacție că tatăl lui nu fusese chiar așa de perfect cum îl crezuse…

Întoarcerea lui Hagrid reușește să-l însenineze pentru scurt timp pe Harry. Însă Umbridge, care l-a desconsiderat din prima clipă pe Hagrid, era decisă să-i facă zile fripte, plănuind să îl demită. Simțind că era pe cale să fie alungat, Hagrid l-a rugat pe Harry să aibă grijă, în lipsa lui, de fratele lui vitreg, Grawp, pe care îl ascundea în Pădurea Interzisă. Însă, pe când Hagrid era doar pe jumătate uriaș, fratele lui era uriaș sută la sută, având o înălțime de peste cinci metri!

Evenimentele se precipită, iar finalul este extrem de dramatic. Harry are parte de o nouă confruntare pe viață și pe moarte cu Voldemort. Harry reușește să scape, în schimb un personaj îndrăgit dispare…

Misterul cicatricei lui Harry ne este, în sfârșit, dezvăluit și totul are o legătură cu o profeție teribilă. Se va împlini oare aceasta? Rămâne de văzut în volumele viitoare, Harry Potter și Prințul Semisânge și Harry Potter și Talismanele Morții, pe care abia aștept să le citesc!

Harry Potter și Ordinul Phoenix de J. K. Rowling poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți fantasy