Delicatese Literare
Prezentari carti

Hazard de A. Stephanie, Editura Bookzone

Hazard

A. Stephanie

Editura Bookzone

A. Stephanie este o autoare foarte îndrăgită de cititori, datorită modului natural de a surprinde emoția, de a da viață cuvintelor și de a crea personaje palpabile, în care te poți regăsi cu ușurință. A devenit cunoscută pentru cele două titluri transformate în bestseller-uri, „Malakai” și „Alekzandre”, însă printre cărțile semnate de ea se numără și „Vorbește cu mine” și „Tentația”. Acum își surprinde cititorii din nou cu o poveste realistă dureroasă, făcându-i să spere că fericirea dorită va ajunge și fericirea împlinită.
Iubirile de o vară nu aduc briza fericirii eterne în sufletul îndrăgostiților. Probabil că destinul poate fi înșelat, dar sufletul niciodată. Iar Hazard și Nevaeh sunt pe cale să descopere că nu poți programa dragostea și că inima nu poate fi controlată. Oricine ai fi.
Iubirile de o vară nu durează, de obicei, toată viața, iar Hazard și Nevaeh se bazează pe asta.
Hazard e cu capul pe umeri; Nevaeh e o răzgâiată. Hazard are grijă de cei doi frați mai mici ai săi și de tatăl lor paralizat; Nevaeh abia reușește să aibă grijă de cei doi câini ai săi.
Hazard are trei perechi de blugi și câteva tricouri; Nevaeh are atât de multe diamante, încât nu se mai deranjează să le numere.
Regulile contează:
Nu ne poate vedea nimeni împreună.
Dacă ai o zi proastă, nu poți să plângi pe umărul meu.
Fără întrebări despre viața personală.
Însă regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, vara nu durează o eternitate, iar inimii nu îi poți dicta pe cine să iubească. Nevaeh nu are responsabilități, dar e dispusă să facă orice pentru persoanele pe care le iubește, iar acum Hazard e pe acea listă. Însă Hazard nu știe cum să accepte ajutorul altei persoane și nici cum să-și vindece complexul de inferioritate.
Fetele ca Nevaeh nu ajung niciodată împreună cu băieții ca Hazard. Însă singurul lucru care contează acum e să găsească o cale de a fi împreună.
Fragment:
— Te gândești vreodată la noi?
Nu mi-e ușor să îl întreb asta. Mai degrabă aș călca pe cioburi de sticlă decât să aud răspunsul lui, dar vreau să știu. Trebuie să știu.
— Eva, n-o să avem discuția asta.
Îmi încleștez degetele pe marginea chiuvetei atât de tare încât se albesc.
Trebuie să știu.
— Răspunde-mi, Hazard.
Îl privesc înghițind în sec. Deschid dulapul, scot șervețele demachiante, iau unul din pachet și încep să îmi curăț fața.
— Tot timpul, vine răspunsul lui în cele din urmă.
Nu mă așteptam la asta. La un moment de slăbiciune din partea lui, dar simt cum un val de ușurare îmi străbate corpul. Măcar acum nu sunt singura căreia i s-au amestecat prioritățile. Nu știu de ce asta mă face să mă simt mai bine. M-am săturat să mă gândesc la ceva ce nu pot avea, iar în ultimele două săptămâni nu am făcut nimic altceva.
M-am gândit doar la Hazard și la atingerea lui păcătoasă care provoacă dependență.
Și trebuie să încetez.
(…)
E atât de aproape de mine încât îi simt răsuflarea pe ceafă. Îmi scapă un oftat sacadat.
— Nu-mi amintesc ce ai întrebat.
Mă prinde de talie și mă rotește spre el. Are capul înclinat, iar nasurile noastre se ating. Trebuie să fac un efort de voință și să închid ochii ca să nu îl sărut.
— Nu știi să minți.
Nici nu vreau să îl mint. Toate sentimentele îmi stau pe vârful limbii, dar mi-e imposibil să le rostesc. Cum să îi explic că mi-e dor de el, că prezența lui mă consumă și că vreau totul? Că sunt o idioată care credea că totul avea să fie simplu și că nu urma să îmi pese dacă ne mai întâlneam sau nu?

Hazard

Pachetul Hazard (2 vol.) de A. Stephanie poate fi comandat pe bookzone.ro

Recenzii și prezentări cărți A. Stephanie

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți Editura Bookzone

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *