Houdini: Marea evadare de Kerri Manisalco, Editura Leda Edge – recenzie

Audrey și Thomas se temeau însă că ucigașul nu se va opri aici, și că va urma o nouă victimă, ucisă după modelul altei cărți de tarot. Din păcate, presimțirile lor au fost corecte, o nouă tânără fiind ucisă după următorul spectacol, urmând același tipar – o nouă carte de tarot, un nou mesaj. Câte alte victime vor mai urma oare până ce ucigașul avea să-și atingă scopul propus?

În plus, Audrey mai avea și un alt motiv de îngrijorare. Unchiul ei, Jonathan, i-a dezvăluit abia acum că verișoara ei, Liza, dispăruse fără urmă cu puțin timp înainte de plecarea lor din Londra, iar Audrey nu putea întreprinde nimic pentru a o căuta până când nu ajungeau în America.

Audrey va avea însă parte de o surpriză colosală la următorul spectacol de magie, recunoscând-o, în ciuda măștii pe care o purta, pe verișoara ei Liza, jucând rolul asistentei lui Houdini!

Dornică să descopere identitatea ucigașului pentru a-l putea stopa, îngrijorată de siguranța verișoarei ei, ce părea căzută total sub vraja farmecului lui Houdini, Audrey acceptă să încheie un târg periculos cu Mefistofel, carismaticul director și proprietar al circului. Astfel, Mefistofel urma să-i dezvăluie lui Audrey o informație care să o ajute să o scoată pe Liza de sub influența lui Houdini, iar în schimb Audrey urma să apară, într-un moment cheie, în spectacolul regizat de Mefistofel în ultima seară. Pentru aceasta, Audrey urma să se antreneze alături de ceilalți membri ai trupei de circ, iar pentru ca totul să fie cât mai credibil, Mefistofel și Audrey aveau să pretindă că o idilă luase naștere între ei. Evident că, pentru ca acest plan să reușească, era necesar ca Thomas să fie indus în eroare, la fel ca toți ceilalți.

Cât de curând, Audrey a realizat că pășea pe nisipuri foarte mișcătoare. În ciuda dragostei pe care o simțea față de Thomas, Audrey nu putea rămâne imună la magnetismul emanat de Mefistofel, simțindu-se fermecată de acesta, fiind totodată conștientă că atitudinea ei echivocă îl rănea pe Thomas.

Crimele continuau să se înmulțească, iar indiciile indicau tot mai mult că făptașul era un membru al trupei de circ, principalul suspect fiind chiar Mefistofel! Însă, spre deosebire de Thomas și unchiul ei Jonathan, Audrey nu putea crede că Mefistofel era capabil de crimă. Interacționând cu membrii trupei lui, Audrey descoperise că acesta îi salvase practic pe toți, oferindu-le o alternativă la o viață plină de suferință și mizerie.

De asemenea, conversațiile cu Mefistofel erau stimulative și aveau darul de a o pune pe gânduri pe Audrey, ajutând-o să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă. Capacitatea vindecătoare a râsului și forța speranței nu ar trebui subestimate niciodată…

”- De ce ai ales să fii iluzionist? am întrebat. Ai fi putut fi un chimist admirabil. Nu vrei să ajuți oamenii?

– Unii ar spune că a distra oamenii este același lucru cu a-i ajuta.

Am dat ochii peste cap.

– Dar iluziile nu sunt pe picior de egalitate cu progresul științific sau al ingineriei, care ar putea pune capăt bolilor și salva vieți.

– Trebuie să te contrazic, domnișoară Wadsworth. Există multe căi de a-i ajuta pe oameni. Râsul și distragerea sunt uneori tocmai lucrurile de care au nevoie semenii noștri, împreună cu diagnosticele medicale și cu tratamentele.

Mefistofel mă studia.

– Ai fi probabil interesată să studiezi și alte căi, din moment ce ești un ucenic atât de înzestrat al științei. Poate că nu fac decât să ofer câteva momente de relaxare, dar pentru unii este suficient să treacă peste momente grele. Speranța este o forță invizibilă, dar puternică. Nu-i nega capacitatea.”

Dacă nu era Mefistofel, cine ar fi putut fi ucigașul și care era motivația acestuia? Să fi fost Cassie, trapezista care era îndrăgostită de Mefistofel? Sebastian, contorsionistul, soțul lui Cassie? Jian, aruncătorul de săbii? Andreas, ghicitorul în cărți și într-o oglindă magică? Anisha, înghițitoarea de flăcări? Sau Marele Houdini, iluzionistul?

Suspansul îți taie răsuflarea pe tot parcursul cărții, iar dramatismul atinge cote maxime în final. Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte desfășurarea evenimentelor și deznodământul.

Recunosc că am fost puțin dezamăgită de ambiguitatea lui Audrey pe parcursul cărții, însă s-a revanșat în final, când sentimentele ei i s-au clarificat brusc în momentul în care viața lui Thomas a fost amenințată, aruncându-se în fața lui și primind în coapsă un cuțit care îi era destinat acestuia.

”Nu voiam să trăiesc într-o lume în care nu exista Thomas Cresswell. Indiferent de ce ne arunca soarta în cale, eram hotărâtă să lupt pentru el până îmi dădeam ultima suflare. Nici dincolo de mormânt nu m-aș fi oprit să îi pedepsesc pe aceia care mi-ar fi răpit familia. Căci asta devenise Thomas. Era al meu – îl alesesem, așa cum mă alesese și el, și aveam de gând să îl apăr indiferent de ce se întâmpla. Prietenia noastră se aprinsese și ardea hrănită de un sentiment puternic și neîmblânzit, o emoție de care doar un neghiob s-ar fi putut îndoi vreodată.”

Acord un plus cărții pentru spectacolele de iluzionism prezentate cu lux de amănunte, inspirate din numerele reale prezentate de Houdini. În plus, la începutul fiecărui capitol avem inserată o poză de epocă foarte sugestivă.

Mi-a plăcut epilogul, care readuce echilibrul, încrederea și pasiunea în relația dintre Audrey și Thomas.

”Thomas și-a apropiat buzele de ale mele, iar eu mi-am înclinat fața spre el. Inima mi-a fluturat pe când lui a atins-o pe a mea. Săruturile lui îmbătătoare erau vrăjitorie pură.”

Aștept cu mult interes următoarea carte din serie, Diavolul. Capcana amintirilor!