Iarna de Karl Ove Knausgård, Editura Litera - recenzie

Iarna

(Om vinteren – 2015)

Karl Ove Knausgård

Editura Litera

Traducere: Justina Bandol

Nr. de pagini: 320

An apariție: 2019

Karl Ove Knausgård (n. 1968) este un scriitor norvegian cunoscut mai ales pentru cele șase romane autobiografice intitlulate sugestiv Lupta mea (Min Kamp). Născut în Oslo, scriitorul a crescut pe insula Tromøya, în Arendal și în Kristiansand, și a absolvit studii de artă și literatură la Universitatea din Bergen. Knausgård a debutat în 1998 cu romanul Ute av verden, pentru care a primit Premiul pentru literatură al criticilor norvegieni. A fost prima dată în istoria acestui premiu când a fost câștigat de un roman de debut. Între 1999 și 2002, Knausgård a fost coeditor la Vagant, o revistă literară norvegiană fondată în 1988, pentru care a realizat interviuri extrem de interesante cu scriitorii Rune Christiansen și Thure Erik Lund. Al doilea roman, En tid for alt (2004), a fost la fel de bine primit de critică și a fost nominalizat la Premiul pentru literatură al Consiliului Nordic și la IMPAC Dublin Literary Award. Consacrarea a venit însă odată cu publicarea, între 2009 și 2011 a seriei de romane autobiografice însumând peste 3 500 de pagini, care a devenit unul dintre cele mai mari fenomene literare în Norvegia, cu peste 450 000 de exemplare vândute. În 2010, scriitorul a înființat o mică editură împreună cu Yngve Knausgård (fratele său) și cu Asbjørn Jensen. Knausgård și soția sa, scriitoarea Linda Boström Knausgård, trăiesc în Österlen, Suedia, împreună cu cei patru copii.

Iarna este a doua carte din cvartetul Anotimpuri, o enciclopedie personală despre lume, scrisă de un tată pentru fiica sa nenăscută.

Cvartetul anotimpurilor (Årstidsencyklopedien)

1. Toamna – Om høsten – 2015 – recenzie

2. Iarna – Om vinteren – 2015

3. Om våren – 2016

4. Om sommeren – 2016

Oare ce ne determină ca, în unele zile, să cădem pe gânduri în fața unor lucruri deloc ieșite din comun, să le analizăm pornind de la concret și să le aducem în zone din ce în ce mai îndepărtate de sensul lor inițial, hoinărind de bună-voie pe aleile minții? Cred că mulți dintre noi au făcut, la un moment dat, acest tip de exercițiu, chiar dacă doar ocazional. Karl Ove Knausgård însă a așternut aceste meditații pe hârtie, urmând a vedea lumina tiparului sub forma cvartetului „Anotimpuri”, din care al doilea volum se numește chiar „Iarna”, sezonul în care ne aflăm acum.

În acest volum, autorul continuă să transpună elementele lumii, așa cum o percepe el, sub incidența apariției unei noi vieți în familia sa, cel de-al patrulea copil al său, o fetiță. Scrisorile către fiica nenăscută se reiau, urmând să continue și după nașterea acesteia, eveniment care se produce la sfârșitul lui ianuarie.

La fel ca primul volum, „Toamna”, acesta este la rândul lui împărțit în trei, conform celor trei luni ale anotimpului hibernal: decembrie, ianuarie, februarie, delimitate de scrisorile amintite mai sus.

Stilul autorului m-a cucerit chiar mai mult decât în primul volum, printr-un plus de rafinament, însă el este același Karl Ove – sincer, autentic, reconfortant chiar și când subiectele abordate nu sunt neapărat comode – nu se ascunde după cuvinte pompoase sau concepte deosebit de abstracte.

Nonconformist, redă în continuare în maniera sa proprie frânturi de lume, de univers, de la fenomene de tot felul la obiecte banale, de la elemente ale naturii până la oameni, de data aceasta cunoscuți a căror esență o surprinde cu talentul unui pictor.

Iată câteva exemple de subtitluri:Luna, Bufnițe, Dezordine, Nasul, Bjorn, Limite, Trenuri, Loki, Spiritul locului.

Modul în care alege să treacă de la un subiect la altul are ceva liniștitor în sine, tot ceea ce el descrie este familiar și străin deopotrivă, relaxează tocmai prin marea lui naturalețe și lipsa de prețiozitate inutilă. Knausgård așază sub o lupă toate cele care îi trec prin minte, pune un reflector asupra lor și prezintă concluziile. În ciuda acestei clarități însă, în mod paradoxal rămân zone de penumbră, de mister, de care el însuși se bucură ca un copil.

Autorul, asemenea lui Jostein Gaarder, deși într-o cu totul altă manieră, provoacă filosoful din noi să iasă la lumină. Să fie cauza peisajul scandinav, melancolia acelei naturi sălbatice omniprezente sub un cer nordic, ceea ce stârnește în om această dispoziție către introspecție? Oricare ar fi motivul, Karl Ove arată cititorului din ce în ce mai mult din el însuși, așa cum se percepe pe sine. De la universul exterior, trece rapid granița către universul interior, echilibrând cumva balanța fără să epateze.

Elementele plastice prezente în volum sunt reflectate în frumoase ilustrații, de această dată semnate de Lars Lerin.

Vă invit să descoperiți o lectură aparte, care îndeamnă la reflecții și la a privi cu mai multă atenție ceea ce ne înconjoară, complexitatea fiecărui fenomen, obiect sau persoană cu care venim în contact.

„Când pădurea învelită în zăpadă stă nemișcată sub cerul vag umbrit de înserare, tăcerea e desăvârșită. Dacă pe urmă începe să ningă, și aerul se umple de fulgi de zăpadă, tăcerea e încă deplină, dar e un alt fel de tăcere, pare să se întețească, să se concentreze, și sunetul acesta, care nu e sunet, ci numai o nuanță a tăcerii, un fel de intensificare sau de adâncire a ei, exprimă sonor esența iernii.”

„Cerneala de pe o pagină trezește o furtună de emoții și face ca orice altceva să dispară, și același lucru se petrece și când robotul pășește pe podea sau când iepurele e strâns la piept și sărutat cu pasiune. Puntea dintre aceste două lumi moarte, a literaturii și a jucăriilor, este poate lista cu dorințe, care nu posedă deloc tangibilitatea jucăriilor, ci numai o invocă, așa cum literatura a invocat dintotdeauna lumea tangibilă și a făcut-o să se întruchipeze, imponderabilă, în mintea noastră. Dar, spre deosebire de literatură, listele de dorințe pot fi preschimbate în obiecte – și de aceea stau eu aici în fiecare an: în mijlocul suvoiului de cadouri, încerc să transform visurile în realitate.”