Îi place muzica, îi place dansul de Mary Higgins Clark, Editura RAO – recenzie
Îi place muzica, îi place dansul
(Loves Music, Loves to Dance – 1992)
Mary Higgins Clark
Editura RAO
Nr. de pagini: 256
An apariție: 1999
O carte în care Mary Higgins Clark, „Regina suspansului”, se întrece pe sine.
Nona Robert, realizator de televiziune, pregătește un documentar despre anunțurile matrimoniale din ziare. Colegii ei celibatari, că și prietenele ei, o ajută, „intrînd în joc”. Printre acestea din urmă se află și două tinere drăguțe, Erin, designer de bijuterii, și Darcy, decorator de interioare. amândouă răspund,
între altele, la un anunț extrem de spiritual și de promițător, care începe prin cuvintele: Îi place muzică, îi place dansul … dar Erin dispare și coșmarul începe.O întreagă galerie de suspecți defilează prin față cititorului, de la funcționarul banal care-și înșeală nevasta pînă la psihoterapeutul bogat și respectabil.
Vă recomand cu plăcere aceasta lectură captivantă, un mystery cu accente romance, cu o intrigă interesantă, suspans și personaje frumos construite, o poveste despre obsesii și secrete teribile, în care trecutul și prezentul se întrepătrund în mod incitant.
Darcy Scott este o tânără fermecătoare, grațioasă, decorator de interioare, fiica unor celebri actori ce trăiau într-o lume în care ea nu și-a găsit niciodată locul. Cea care a înțeles-o încă din adolescență și cu care are o legătură bine sudată este prietena ei, Erin Kelly, designer de bijuterii, o tânără de o frumusețe aparte.
Cele două se hotărăsc să răspundă, din amuzament, unor anunțuri matrimoniale pentru un documentar pregătit de amica lor, Nona Robert, producătoare de emisiuni la un post TV, și să aibă întâlniri în locuri publice cu bărbații care scriau aceste anunțuri în ziare. Din punctul lor de vedere nu există niciun risc atâta timp cât nu plecau cu bărbații respectivi din locurile publice alese, așa că iau în glumă aceste întâlniri. Ceea ce nu iau în calcul este că nu doar bărbații nesiguri pe ei dau aceste anunțuri, ci și obsedații sexuali, mulți dintre ei luându-și nume false, inventând un trecut cât mai strălucitor.
Chris Sheridan este specialist în antichități, un bărbat șarmant, dar care încă este bântuit de moartea sorei lui gemene, Nan Sheridan, care în urmă cu cinsprezece ani a fost victima unei crime oribile, fiind găsită strangulată și încălțată doar cu un pantof de dans ce nu-i aparținea!
O scrisoare ciudată primită de mama lui Chris, încă devastată de moartea fiicei ei, prin care li se transmite că în memoria lui Nan o tânăra va muri exact cum a murit aceasta și dispariția lui Erin, care este găsită strangulată și încălțată doar cu un pantof de dans, constituie butonul declanșator al unui lanț de evenimente în urma căruia agentul FBI Vince D’Ambrosio va descoperi, printr-o anchetă de amploare și cu ajutorul lui Chris și al lui Darcy, enigma care învăluie aceste crime macabre, al căror autor dement a dat un anunț matrimonial special cu ajutorul căruia își alegea victimele, care începea în felul următor: „Îi place muzica, îi place dansul”.
„Acum în grădina erau îngropate șapte fete, fiecare având un pantof de dans în piciorul drept”.
Povestea are toate elementele necesare unei lecturi care suscită interesul, o porție de adrenalină și mister condimentată cu un strop de romantism și un deznodământ frumos!
16 Comments
Oli
Minunat!!! Super recenzie, imi place ce ai scris despre cartea asta, nu o remarcasem pana acum, dar m-ai tentat la maxim cu ea, multumesc pentru recomandare!
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Oli, cu mare drag!❤Este o carte care iti va placea, cu un final frumos !❤
Oli
Da, si cu un strop de romantism! Sigur imi va placea!
familiasimionescuyahooro
Doar un strop , pentru savoare❤
Tyna
Ce recomandare interesantă! Nu știam despre această carte, dar cred că mi-ar plăcea! Mulțumesc mult pentru recomandare!
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Tyna, cu mare drag! ❤Sunt sigura ca va fi pe gustul tau!❤
anasylvi
Chiar ma intrebam ce poveste se ascunde in spatele acestui titlu. Multumesc pentru impresii!
familiasimionescuyahooro
Multumesc si eu, Ana, cu drag!❤
Daniela Balan
Foarte frumoasă,tentantă și captivantă recenzia ! Felicitări ❤️
familiasimionescuyahooro
Multumesc si eu, Daniela, cu drag!❤
Mirela Barbalata
Multumesc pentru incitanta recomandare! Suna tare bine !
familiasimionescuyahooro
Multumesc si eu, Mirela, cu mare drag!❤
Geo
Pare o carte foarte incitanta! O vreau si eu, m/ai convins! Felicitări Carmen!
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Geo, cu mare drag! ❤Sa stii ca este o carte care merita citita!❤
Doina
Imi place autoarea si imi plac povestile ei pline de mister si adrenalina, deci iti multumesc pentru prezentarea unei carti care, chiar daca vorbeste despre crime, pare mai relaxanta, mai pe gustul meu.
Fac aici o remarca zambitoare, fara sa urmaresc sa jignesc pe cineva – vad ca ultimile prezentari sunt ale unor carti cu subiecte ceva mai inegurate. Sper din toata inima ca pandemia sa nu va fi creat o stare de spirit mai gri si este doar o coincidenta.
Inca o data va declar aprecierea mea pentru felul atragator si responsabil in care faceti prezentarile pe care le citesc cu mare interes.
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult pentru apreciere! ❤Nu pandemia este de vina ci placerea mea de a citi mistery si thrillere. Sunt genurile liteare pe care le ador!