În brațele tale de Andrada Rezmuves, Editura Celestium – recenzie

În  brațele tale

Seria Îmbrățișează-mi defectele – vol II

Andrada Rezmuveș

Editura Celestium

Fundația unei relații este construită pe încredere, susținere și iubire. De toate acest elemente au nevoie Hades și Maria pentru a face față cu succes tuturor provocărilor care le apar în cale.

Încercările nu se opresc pentru cei doi protagonișți, ci acestea se strecoară cu și mai mare putere în viețile lor, condimentandu-le și aducându-i în punctul în care distanța le pune la încercare dragostea, încrederea începe să cunoască fisuri, iar susținerea necondiționată începe să se destrame.

Iubirea este adeseori tumultoasă, încărcată de sentimente contradictorii și speranțe ascunse. Maria va primi în schimbul altruismului sau o recompensă sfâșietoare, capabilă să schimbe vieți și să distrugă destine.

”În braţele tale, am învăţat să zâmbesc,
Să cred, să simt şi, cel mai important…
Să iubesc!”

 “Autoarea Andrada Rezmuves reușește să convingă cititorul. Scrie cu plăcere și pasiune, oferă poveșți impresionante și care te fac să simți o întreagă gama de emoții, de la pozitiv la negativ.” – Geo Marcovici, blogger la Just Reading my books

„Am descoperit-o pe Andrada citind primul ei volum- “ Îmbrățișează-mi defectele”, de la care nu aveam așteptări prea mari. Însă, stilul profund de scriere reflectă de fapt un suflet sensibil, iubitor, dar și puternic totodată. O recomand cu mult drag, pentru că mi-a pătruns în suflet, iar de acolo cu greu se poate ieși.” – Fratiloiu Petronela

De când am citit primul volum, Îmbrățișează-mi defectele, volum care mi-a plăcut foarte tare, abia așteptam să apară și continuarea. Coperta este superbă, iar povestea are un început promițător, cu o poezie superbă.

“ Ți-aș cere să îmi zâmbești cum o făceai odinioară,

Să îmi spui că mă dorești, să nu lași iubirea să piară.

Ți-aș cere să rămâi pentru eternitate

Și să-mi promiți că, împreună, vom trece peste toate.

Ți-aș cere să mă iubești, pentru totdeauna,

Dar cum poți să-i poruncești dragostei să nu facă pe nebuna?

Ți-aș cere să mă simți, când sufletul te doare,

Să rămân doar eu, când totul în jurul tău dispare.

Ți-aș cere să mă ierți, de ți-am greșit vreodată,

Dar cine să audă, când viață e nedreaptă?

Ți-aș cere să mă privești și să mă vezi perfectă,

Dar cum ai putea tu oare când sunt așa defectă?

Ți-aș cere să nu îmi rupi inima în două,

Dar dac-o faci vreodată, oferă-mi una nouă.

Eu multe ți-aș mai cere și multe mi-aș dori,

În schimb, strânge-mă în brațele tale, de parcă mâine n-ai mai fi.”

Vi s-a întâmplat vreo dată să citiți o carte, să vreți să spuneți ceva despre ea, dar parcă să nu va găsiți cuvintele? Așa am pățit eu cu volumul acesta. A trecut ceva timp de când l-am citit, și încă nu-mi dau seama dacă mi-a plăcut sau nu. Cum am spus și la primul volum, Maria nu este tocmai personajul meu preferat. Am regăsit-o la fel de toxică, la fel de deprimată și deprimantă. Avem parte de un prolog senzațional din punct de vedere al scrierii, extraordinar de intens, plin de trăiri și de sentimente, dar din care totuși nu am înțeles nimic. De ce pleacă Hades???? Unde se duce??? Am înțeles că a trecut printr-o traumă, printr-o dramă, dar, totuși, nu te poți vindecă alături de persoana iubită? Dacă alături de ea nu poți trece peste problemă, de ce crezi că departe de ea este mai bine ?

“- Mya, nufărul meu roșu, crezi că sunt capabil să nu te mai simt bătându-mi în piept? Crezi că pot șterge cu buretele, așa pur și simplu, iubirea noastră?…

-Atunci nu pleca! Dacă alegi să părăsești acest loc care poartă mirosul trupului tău gol, ne vei omorî pe amândoi! Mă vei omorî în chinuri groaznice, Hades!

-Trebuie să plec, nufărul inimii mele! Trebuie să plec înainte că acest loc să mă ucidă pe mine însumi!

– Chiar și cu riscul de a mă ucide pe mine în schimb?”

Totuși Hades a ales să plece, și nu o lună, două, a plecat un an și câteva luni, perioada în care Maria a fost mai mult moartă decât vie. Deși începutul cărții, așa cum am spus, era promițător, după ce a promis că îl așteaptă doar trei luni pe Hades, iubirea ei era atât de mare, încât a așteptat peste un an de zile. Începutul cărții, cu așteptatul în gară, m-a dus puțin cu gândul la finalul cărții “Fiul risipitor” de Radu Tudoran, dar asocierea este mult prea nobilă în acest caz.

“Stau pe aceeași bancă, în fața aceleiași gări în care, pentru ultima dată, i-am privit irisurile pătrunzătoare, oferindu-i  toată dragostea mea, umplându-i sufletul, în timp ce el nu a făcut nimic altceva decât să mă pustiască, să mă lase mai goală că niciodată pe interior. Atât de expusă și de înghețată!”

“ – Am pierdut șirul zilelor de când continui să vii aici în fiecare seară și priveșți, pierdută, mersul trenurilor prin geam, îmi vorbește el, iar eu ridic privirea, căutând ochii săi de culoarea alunei.

-Un an, îi spun eu. Vin aici de un an și câteva luni, dar cine mai stă să numere?”

“ Privesc trenurile trecând și zadarnic număr fiecare vagon, așteptând că dintr-unul să iasă el zâmbind, să își deschidă larg brațele și să îmi permită să mă cuibăresc acolo pentru tot restul vieții mele”

În primele capitole mi-a plăcut puțin mai mult de ea, m-am gândit că poate s-a mai maturizat, că poate nu mai face alegeri atât de infantile și imature, dar a fost doar o impresie, nu a făcut alegeri proaste fiindcă s-a ferit de alcool și de droguri în toată perioada asta, dar la prima petrecere la care participă, după un an și câteva luni, evident că face o greșeală colosală, fix în seara când Hades hotărăște să se întoarcă la ea!

“- O singură dată, Maria! Am nevoie de asta, am nevoie de tine!

– Te vreau, la naiba, cât te vreau! Murmură el.

Un țipat scurt mi se desprinde de buze în momentul în care îl simt pătrunzând cu brutalitate și iscusință în interiorul meu. Mâna sa mare îmi strânge părul negru precum smoala în pumn, determinându-mă să îmi las capul pe spate și să scap un geamăt de dezgust față de propria-mi persoană. Gândurile îmi părăsesc mintea, iar eu devin aceeași adolescentă dornică să scape de poveri  folosind sexul pe post de medicament.(…) Cuvintele pe care mi le șoptește la ureche nu îmi zburlesc părul, iar atingerile sale nu au puterea de a mă arunca pe culmile plăcerii. Așadar, rămân acolo, nemișcată, așteptând ca el să termine.”

Doamne, cât mi-am dorit să-l cunoaștem mai mult pe Hades, speram că în volumul ăsta să fie mai prezent, să intrăm puțin și în mintea lui. Am fost curioasă tot volumul să aflu unde a plecat, ce a făcut, de ce a stat atât, cum și-a găsit familia? Am rămas cu sute de întrebări.

Monologurile Mariei sunt la fel de intense că în primul volum, la fel de sensibile, dar aș fi vrut de data asta autoarea să se axeze puțin și pe restul personajelor. Aflăm fugitiv că tatăl Mariei și-a refăcut viața, Sheryl devine sora ei vitregă, însă relația lor de prietenie aproape a murit.

“ Tata își strecoară brațele în jurul meu și îmi mângâie spatele într-un mod liniștitor. Îl simt cald, prezent. Îl simt așa cum nu o mai făcusem de mult timp. ( …)

–  Ești atât de frumoasă, rază de soare! Șoptește cu gura lipită de fruntea mea,  și un mic surâs îmi scapă printre buzele pătate de lacrimi. (…)

Un tuset feminin  îmi atrage atenția înainte să apuc să îi răspund tatălui meu, și îmi întorc privirea spre boltă peretelui ce duce spre bucătărie. Sprijinită de marginea peretelui, cu ochii ei mari și căprui, femeia mă privește. (…) Ochii mei se îndreaptă spre chipul părintelui meu care, fascinat, nu își dezlipește privirea de femeia îmbrăcată adecvat. Atât de nepotrivit ei.

–  Nirvana, îi rostesc numele fără să o privesc și simt cu tensiunea se strecoară prin ferestrele deschise.

Sheryl! De parcă m-ar fi auzit strigând-o, aud pașii ei hotărâți coborând scările și, peste umărul Nirvanei, o văd la capătul lor. (…) Nu îmi zâmbește așa cum am crezut că o va face, nu se mișcă din acel loc și atunci când, în fugă, o așez la pieptul meu, trupul îi cedează și sunt nevoită să mă aplec cu ea, până când genunchii mei ating podeaua.”

Apare în poveste și Ethan, un personaj care este ca o gură de aer proaspăt. Între el și Maria s-a legat o oarece idilă, asta până când a reapărut Hades, lucru care m-a făcut să cred că este cam instabilă emoțional. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai bine pe Ethan.

“Dacă a ieși cu cineva înseamnă a te înșela, Hades? Dacă a-mi uni, chiar în acest moment, buzele cu acest bărbat frumos din fața mea, înseamnă a renunța complet la tine?”

De la primul volum al autoarei, am susținut că are un real talent. Încă susțin asta. Dacă la volumul “Îmbrățișează-mi defectele”, nu am avut mari așteptări, ținând cont că era prima carte a autoarei, de la volumul al doilea, “În brațele tale”, așteptam ceva mai mult. Și din păcate, nu am primit mai mult. Nu critic stilul autoarei, scrie extraordinar de bine, are un potențial fantastic, spun doar că mie personal nu mi-a plăcut povestea, voiam mai mult, voiam evoluție din partea Andradei, voiam evoluție din partea personajelor, voiam o carte cu personaje mai mature, mai… adulte, dar din păcate, am avut parte de personaje adulte cu mentalități de adolescenți.

Cu siguranță voi mai citi și alte cărți scrise de autoare, repet, îmi place cum scrie, doar că nu am rezonat eu cu povestea asta, sau poate că am avut așteptări prea mari, iar dacă îmi permite, i-aș recomanda să urmărească mai cu atenție firele poveștii și să le ducă până la sfârșit. Asta a fost senzația pe care am avut-o citind volumul 2, că sunt multe fire lăsate de izbeliște, parcă autoarea a uitat ce a scris în primul volum.

Cartea În brațele tale de Andrada Rezmuves poate fi comandată de pe edituracelestium.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români