Îndrăgostită de un înger de Federica Bosco, Editura All – recenzie

Îndrăgostită de un înger

(Innamorata di un angelo – 2011) 

Federica Bosco

Editura All

Traducere: Camelia Zara

345 pagini

• Seria Innamorata di un angelo

1. Îndrăgostită de un înger (Innamorata di un angelo – 2011) – Editura ALL

2. Îngerul meu secret (Il mio angelo segreto – 2011) – Editura ALL – prezentare

3. Un amore di angelo – 2012

Un roman fermecător despre prima iubire

Federica Bosco prezintă un roman irezistibil despre îmbinarea dintre iubirea romantică și cea pentru balet, despre prăpastia dintre tumultul adolescenței și tenacitatea în urmărirea unui scop.

Mia Foster Benelli are 16 ani și un comportament rebel. Îi plac ironiile, se încăpățânează adesea și înfruntă cu determinare toate provocările vârstei: şcoala, colegii, părinţii despărţiţi… Pătrunsă de pasionea pentru balet, visează să intre la Royal Ballet School din Londra, cea mai prestigioasă şcoală de balet din lume. Aici, selecţiile sunt extrem de severe, iar taxa de şcolarizare mult prea mare pentru mama ei, care o creşte singură. Dar viața Miei se complică abia atunci când se îndrăgostește până peste cap de fratele mai mare al celei mai bune prietene. Îngerii au părul nisipiu și ochii gri-albăstrui, precum Patrick Dewayne. Este un băiat atât de încântător şi unic, încât pare un înger, dar o tratează pe Mia ca pe o soră mai mică. Pasiunea pentru dans şi cea pentru Patrick sunt foarte puternice şi strâns legate, iar Mia nu se simte capabilă să renunţe la vreuna dintre ele. Destinul își bagă însă coada în calculele ei de viață și, cu impertinența lui binecunoscută, o pune în faţa unei alegeri dureroase şi dificile.

Îndrăgostită de un înger este o carte foarte bine scrisă care te răscolește, te face să-ți pui întrebări și să speri în miracole… O carte despre pasiuni, frământări, compromisuri și tenacitate în obținerea unui scop, despre speranță și dezamăgiri, în care descoperi că nu poți face ”târguri” cu divinitatea, oricât te-ai ruga, dar și când crezi că totul e pierdut și ești gata să renunți la tot, soarta îți oferă o nesperată mână de ajutor…

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva Miei, o tânără adolescentă rebelă în vârstă de șaisprezece ani, brunetă, cu tenul măsliniu și cu un corp superb.

Viața nu fusese tocmai blândă cu ea până atunci. Părinții ei se despărțiseră pe când ea avea doar zece ani, iar ea rămăsese în grija mamei. Mama ei, italiancă de origine, se îndrăgostise la prima vedere de tatăl ei, un englez ce venise la Florența să studieze cursurile de engleză pentru străini, iar mama ei fusese profesoara lui. Pentru Mia era de neînțeles atitudinea mamei ei, Elena, care renunțase la tot pentru a-l urma în Anglia pe tatăl ei, deși acesta era ”dinamic ca un bloc de ciment și independent ca un copil de trei ani”. În ciuda eforturilor Elenei de a-i face mereu pe plac soţului ei, tatăl Miei, acesta le anunțase sec că le părăsește,  iar pe Mia o asigurase că, deși va avea o nouă familie, o va iubi ”și” pe ea.  De altfel, și până atunci, fusese mai mult un musafir în viața lor, iar față de Mia manifestase mai mult răceală și indiferență. Mama Miei încercase să-și refacă viața după plecarea tatălui ei, dar, în ciuda eforturilor ei, toate relațiile eșuaseră mai devreme sau mai târziu, lăsând-o cu inima frântă și din ce în ce mai cinică.

Toate acestea își puseseră amprenta asupra Miei, care visa în secret la o familie perfectă ca cea a Ninei, prietena ei cea mai bună de când avea trei ani. În familia Ninei, toți se iubeau între ei, se sprijineau și se înțelegeau perfect.

”Când eram mici, în fiecare an Nina îi scria lui Moș Crăciun să-l întrebe dacă pot fi adoptată de familia ei, iar mama ei, cu multă delicatețe,  îi spunea că părinții mei s-ar fi întristat foarte mult dacă s-ar fi întâmplat așa. După ce ai mei s-au despărțit, am început să-i trimit eu scrisori lui Moș Crăciun, din ce în ce mai amenințătoare, până când, în cele din urmă, m-am dat bătută.”

Mai mult, încă de pe când avea trei ani, Mia era îndrăgostită de  Patrick, fratele Ninei, mai mare decât ea cu patru ani, un adevărat înger, blond, perfect ca fizic și ca spirit.

”Patrick și Nina erau ființe răsfățate de soartă și plăceau tuturor. Pentru ei viața era un dar minunat și prețios, care nu trebuia irosit, și totul părea al naibii de ușor: prieteniile, temele pentru acasă, relațiile. Să fii prietenul lor era un privilegiu, și fiecare minut petrecut cu ei însemna o binecuvântare. Iar eu, care din nefericire nimerisem în acest triunghi absurd, nu puteam decât să îi ador.”

Dar Mia mai avea o mare pasiune, indusă de bunica ei din partea mamei, care îi dăruise un tablou cu o fetiță dansînd, pe când ea avea doar patru ani, și care îi trezise o dorință imperioasă de a urma dansul și a deveni o balerină faimoasă. Ambiția ei de a intra la Royal Ballet School din Londra îi ocupa gândurile jumătate din timp, cealălaltă jumătate visând la o viață perfectă alături de Patrick, ambele pasiuni fiind atât de puternice, încât nici nu concepea ideea de a renunța la una dintre ele.

”Dacă aș fi fost nevoită să aleg între el și dans, jur că aș fi preferat să mă arunc de pe un pod.”

Dar Patrick o tratase mereu ca pe o soră mai mică și era plecat la sute de kilometri distanță, urmând cursurile Marinei Regale, astfel că o relație cu el părea puțin probabilă. Totuși, iubirea față de el era atât de puternică, iar el era atât de perfect, încât Mia nu concepea să se mulțumească cu un substitut, în ciuda eforturilor Ninei de a-i face ”lipeala” cu Carl, bun prieten cu Thomas, iubitul Ninei, deși Carl se arătase mai mult decât interesat de ea.

Nina, o persoană idealistă, luminoasă, primește o lecție foarte amară de la Thomas. Îndrăgostită de el și de ideea de iubire, visând la o primă noapte de dragoste ca în filme, Nina se alege doar cu o partidă scurtă, dureroasă și complet nesatisfăcătoare de amor, fiind tratată fără pic de romantism de Thomas care, mai mult, a ignorat-o complet a doua zi.

Din păcate, nici a doua încercare de a-și găsi marea dragoste nu a fost prea fericită pentru Nina. Carl, respins de Mia, și-a îndreptat întreaga atenție către Nina, încercând să o facă geloasă pe Mia, de care era în continuare atras.

Nici Mia nu era scutită de frământări. Deși începe o relație idilică secretă cu Patrick, purtând lungi conversații la telefon, unde el o încuraja în permanență să nu se descurajeze și să-și urmeze visul, posibilitățile materiale ale mamei ei nu-i permiteau să-i plătească școlarizarea la Royal Ballet School. În ciuda insistențelor celor din jur, Elena refuza categoric să-i ceară ajutorul mamei ei din Italia, care o sufocase cu personalitatea ei toată copilăria și adolescența și îi dictase tot ce să facă. Ne lămurim abia acum că hotărârea ei de a se căsători în grabă și de a pleca în Anglia venise ca o revoltă la manipulările continue ale mamei ei.

Paul, partenerul Elenei, pe care Mia îl respinsese din principiu la început, se dovedise însă a fi un tip absolut decent, care asigura o punte de echilibru între mamă și fiică, încercând să găsească o soluție de compromis care să-i permită Miei să-și urmeze visul, iar Elenei să nu-i sfărâme orgoliul. Mia însă, cu o personalitate rebelă și impetuoasă, supărată pe refuzul constant al mamei ei de a apela la bunica ei, le-a reproșat că tot ceea ce încearcă e să o convingă să se mulțumească cu ceea ce are, exact cum au făcut ei cu viața lor ”mediocră”. A fost momentul când Paul a luat o atitudine fermă, iar replicile lui, pline de bun-simț, au zgâlțâit-o și au pus-o la punct pe Mia, trezind-o la realitate.

”- Să nu-ți mai permiți vreodată să-i vorbești așa nici mamei tale, nici mie. Dacă erai fata mea, îți dădeam deja o palmă! Nu îndrăzni să judeci viața cuiva până când n-ai făcut jumătate din lucrurile pe care le-a făcut mama ta pentru tine sau pentru oricine altcineva! Am fost destul de clar? Nu ești mai deșteaptă decât noi doar pentru că arunci semințe de la înălțimea celor șaisprezece ani ai tăi! Și nu ni te adresa de parcă am fi niște cretini care n-au înțeles cum se trăiește și nu se așteaptă decât să fie luminați de tine! Nimeni nu te împiedică să faci ce-ți dorești, dar lucrul ăsta e imposibil din punct de vedere material, să-ți intre bine în cap!”

Dar, cum pentru Mia renunțarea la admiterea la Royal Ballet School nici nu putea fi luată în discuție, a luat în cele din urmă legătura cu bunica ei, încurajată frenetic de Nina. Bunica ei s-a arătat mai mult decât încântată să-i suporte școlarizarea, cerându-i însă să-i promită că va fi cea mai bună de acolo.

De multe ori în viață iei niște hotărâri pe care le regreți ulterior, dar ce e făcut e bun făcut și nu mai poate fi îndreptat, lucru de care Mia avea să se convingă pe propria ei piele în momentul în care mama ei a aflat de aranjament.

”Tu știai care e relația dintre mine și bunica ta, cât m-a costat să mă eliberez de sub controlul ei, de manipulările și de judecata ei distrugătoare! Și ai avut curajul să te duci la ea și să te milogești, ”bunicuțo, mama e rea și nu vrea să mă trimită la școala de balet, rezolvă tu”, iar ea trebuie să se fi bucurat ca o nebună să știe că am eșuat pe toată linia, că bărbatul pentru care am renunțat la tot a plecat cu altă femeie, că am un serviciu mediocru și nu pot să îmi trimit fiica la mama lui de Royal Ballet!”

Mia e copleșită de rușine și remușcări văzându-și mama distrusă din cauza acțiunilor ei, mai ales când aceasta îi dezvăluie că își luase un job care nu-i plăcea dar care i-ar fi permis să-i plătească, totuși, taxa. Dar, îi precizează mama ei, întrucât Mia luase o hotărâre considerându-se un adult responsabil, era timpul să se și confrunte cu consecințele acțiunilor ei.

Cât de curând, Mia se va lămuri că orice ajutor are un preț, care se poate dovedi mai ridicat decât erai dispus să plătești… Încetul cu încetul, bunica ei a început să-i pună condiții, refuzând orice negociere și impunându-și drastic voința. Astfel, Mia a trebuit să renunțe la profesoara cu care urmase până atunci cursurile de dans și să meargă la o altă profesoară, care nu i-a plăcut deloc la prima vedere și cu care s-a certat, plecând valvârtej, gata să renunțe. Vorbind însă cu Patrick la telefon, acesta a convins-o să se întoarcă, precizându-i că orice vis cere sacrificii și numai cei care sunt dispuși să le facă izbândesc în final.

”- Cu siguranță nu s-a purtat cu tine mai rău decât se poartă cei de aici cu mine și, dacă a făcut-o, are un motiv, iar dacă vrei să ai vreo șansă să intri la școala aia, trebuie să înveți să fii supusă și să asculți sfaturile celor mai experimentați ca tine, chiar dacă sunt neplăcute și date în mod greșit! Crezi că mie mi se spune ”te rog” înainte să mă spetesc spălând puntea sau să fac cinci ture de noapte consecutive înainte să mă urc pe catarg? Mia, nu mai e un joc, e viitorul tău și, dacă asta vrei cu adevărat, trebuie să-ți înghiți mândria, să urci scările, să te întorci la individa aia și să o lași să te ajute!”

Finalul, copleșitor de emoționant, m-a răscolit până la lacrimi. Unele lucruri sunt prea perfecte ca să poată fi atinse… Dar, când totul pare definitiv pierdut, un miracol se produce, iar ideea de ”înger păzitor” capătă o conotație concretă…

”Serva me. Servabo te. – Salvează-mă. Te voi salva.”

Am menționat cartea în Top 10 cărți romantice care m-au emoționat până la lacrimi

Cărțile autoarei Federica Bosco pot fi comandate de pe site-ul Editurii ALL, pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți emoționante

Recenzii și prezentări cărți young adult