Insula femeilor mării de Lisa See, Editura BOOKZONE – recenzie

Născută în 1955 la Paris, este o scriitoare americană cu ascendență chineză. Și-a petrecut o mare parte din viață la Los Angeles, în special în Chinatown, ocupându-se de organizarea multor evenimente culturale menite să sublinieze importanța acestui oraș și a celebrului său cartier. Lisa See a fost întotdeauna intrigată de poveștile pierdute, uitate sau ascunse în mod deliberat, întâmplări petrecute în trecut sau în lumea de azi. În prezent autoarea locuiește la Los Angeles.

Atunci când lumea lor este răscolită de război și suferință, marea le oferă refugiu femeilor hanyeo de pe insula Jeju. Scufundătoare experimentate, acestea îi încredințează mării toate lacrimile și secretele lor.

Young-sook și Mi-ja cresc împreună pe insulă iar prietenia lor le ajută să înfrunte cu mai mult curaj valurile mării în primele zile de scufundări. Însă le va ajuta să facă față istoriei tumultoase a unui secol marcat de Al Doilea Război Mondial și de Războiul Civil care a împărțit țara lor în Coreea de Nord și Coreea de Sud.

„Insula femeilor mării te scufundă într-o lume și o poveste cum nu ai mai întâlnit până acum și îți amintește cât de puternice pot și trebuie să fie femeile pentru a supraviețui.” – Kristin Hannah, autoarea romanului Privighetoarea

Noul roman istoric de Lisa See celebrează puterea femeilor – și puterea prieteniilor care le leagă. – O, The Oprah Magazine

Povestea bogată în detalii scrisă de See este o odă minunată adusă unui grup cu adevarat remarcabil de femei. – Publishers Weekly

Acest roman urmăreste războaie și generatii, dar, în inima sa, se află povestea minunat scrisă a două femei ale căror alegeri individuale devin legate în mod inextricabil. – Jodi Picoult, autoarea romanului O scânteie de viață 

Insula femeilor mării este povestea extraordinară a lui Young-sook si Mi-ja, a îndrăznelii femeilor, a dezamăgirilor, a puterii lor si a iertării. Nimeni nu scrie despre prietenia dintre femei, despre luminile și umbrele sale, cu mai multă înțelegere și profunzime decat Lisa See. – Sue Monk Kidd, autoarea romanului Viata secretă a albinelor

Acest roman frumos, minunat scris, de ficțiune istorică, ne dezvăluie o cultură unică, una în care femeile sunt la conducere, se angajează în munca extrem de solicitantă de scufundătoare în mare și aduc venituri familiei, asigurând supraviețuirea tuturor membrilor acesteia, în timp ce bărbații au grijă de copii. Această practică datează de sute de ani, de pe vremea când bărbații care pescuiau în mare erau taxați puternic prin lege, în timp ce femeile nu plăteau taxe. Astfel, din ce în ce mai multe femei și-au asumat acest rol, până când a devenit exlusiv feminin. Însă ce m-a nedumerit pe mine e faptul că și treburile gospodăriei, ale câmpului, îngrijirea animalelor, reveneau tot numai femeilor! Bărbații doar aveau grijă de copii și îndeplineau, prin tradiție, ritualurile de cinstire a morților.

Insula femeilor mării este o odă adusă prieteniei dintre femei. Plasată pe insula coreeană Jeju, Coreea de Sud, cartea aduce în prim plan remarcabilele femei ale insulei și istoria dramatică care le-a modelat viața. Este o poveste a durerii, tristeții, furiei, și neputinței, o poveste a (ne)iertării și, peste toate, o poveste a speranței.

Cultura haenyeo este caracterizată ca matrifocală, concentrată pe femei. Ele făceau toată munca dificilă și periculoasă în familiile lor. Scufundătoare abile, ele trebuiau să fie într-o formă fizică maximă pentru a face acest lucru, începându-și antrenamentul când erau copii: să-și țină respirația, să dezvolte mușchi puternici și supli și să-și educe instinctul pentru pericolele ce pândesc sub apă. Pentru femeile haenyeo de pe insula coreeană Jeju, marea este ca o mamă care nu le lasă la greu, le impune să fie curajoase, însă le oferă un dar neprețuit – libertate, refugiu și hrană.

Împletind cu măiestrie firele trecutului și ale prezentului, Lisa See ne invită să descoperim lumea femeilor haenyeo, concentrându-se pe relația dintre două femei, Mi-ja și Young-sook, din anii 1930 până în 2008.

Micuțele Young-sook și Mi-ja sunt prietene, deși provin din medii foarte diferite. Young-sook este fiica cea mare a conducătoarei grupului de scufundătoare din comunitatea lor, în timp ce Mi-ja este o orfană al cărei tată a colaborat cu ocupanții japonezi. Încă de la început, prietenia lor stă sub semnul istoriei unui secol zbuciumat. Însă, atunci când ocupația japoneză se încheie în 1945, iar Coreea este divizată în cele două zone de influență care vor deveni Coreea de Nord și Coreea de Sud, legătura care le unește este pusă la încercare.

Cartea începe în prezent, când o familie din State vine în căutarea lui Young-sook. Acum, la aproape 80 de ani, vedem prin ce a trecut Young-sook de-a lungul anilor și ce legătură are această familie cu familia ei. Este o poveste care arată cât de mult ne este dor și cum suferim când nu reușim să iertăm, cum putem să judecăm greșit, raportându-ne doar la propria experiență și la propria durere.

Mergând în trecut, le cunoaștem pe cele două fete în timp ce încep să lucreze în mare alături de grupul de scufundătoare din satul lor. Urmărim viața lor și a apropiaților lor de-a lungul multor decenii – trecând prin colonialismul japonez din anii 1930 și 1940, al Doilea Război Mondial, Războiul din Coreea, ajungând în prezent. Le urmărim crescând, căsătorindu-se, având propriii copii, suferind nedreptăți, făcând sacrificii, trăind evenimente istorice cu urmări tragice.

Cu toate că au legat de mici o strânsă prietenie, diferențele dintre ele sunt imposibil de ignorat: Mi-ja este fiica unui colaboraționist, asta marcând-o pentru totdeauna, iar Young-sook s-a născut într-o familie cu o lungă descendență de haenyeo. După sute de scufundări împreună și ani de prietenie, evenimente tragice și decizii durereroase vor împinge relația lor până la punctul de rupere. Prietenia dintre cele două fete s-a schimbat din cauza unor circumstanțe crunte. Abia la sfârșitul cărții vom afla întreaga poveste și vom primi răspuns la unele întrebări care ne-au frământat pe parcurs.

Romanul lui Lisa See se concentrează pe viețile femeilor Haenyeo de-a lungul unei perioade zbuciumate de zeci de ani, oferindu-ne o poveste documentată, scrisă cu multă sensibilitate și empatie. Ne oferă descrieri minunate și foarte multe detalii despre cultura grupurilor de femei scufundătoare, care recoltau ”terenul umed” din adâncul mării, ritualurile și regulile, vorbite și nerostite, despre cum acestea se scufundă fără echipament și culeg hrana din mare.

Chiar nu știam prea multe despre istoria Coreei până la Coreea de Nord și de Sud. Nu știam ce a fost masacrul de la Bukchon sau despre importanța strategică a insulei Jeju, sau considerentele politice care a dus la faptele condamnabile care s-au întâmplat aici. Marele atuu al cărții este reprezentarea acestei istorii, aflarea lucrurilor despre care nu am știut niciodată, despre o cultură și o țară aflate la momentele lor de răscruce.

În prima parte a acestui roman, deși m-a captivat de la primele pagini, nu m-am conectat emoțional cu povestea, însă acest lucru s-a schimbat rapid, pe măsură ce am citit despre colonialismul japonez din anii 30 și 40, care a dezvăluit un context istoric brutal, iar anii următori sunt și mai răi. Abuzuri, atrocități, inacțiunea trupelor americane care erau în zonă, masacrele care au fost acoperite zeci de ani.

Există mai multe straturi în această poveste. Este povestea a unei prietenii pusă la încercare, a unei culturi, povestea istoriei unei țări văzută prin ochii unei comunități. Prin ochii, inimile și experiențele a două fete tinere care se maturizează și devin femei cu propriile familii, suntem transportați în trecut, când erau copii, prin și într-o perioadă de peste 70 de ani înainte. Cultura și istoria insulei Jeju sunt atât tragice, cât și triumfătoare. Datorită poziției sale strategice, insula a fost ținta multor interese politice și militare. Comunitatea Insulei Jeju a trăit decenii de viață în frică, sărăcie, restricții, abuzuri și războaie, care cu siguranță ar uza orice grup de oameni. Însă femeile insulei, aceste uimitoare haenyeo, nu s-au lăsat înfrânte, s-au ridicat din nou și din nou, într-o extraordinară demonstrație a puterii spiritului uman.

Mi-a plăcut totul la acest roman: povestea în sine, personajele, decorul plin de viață și culoare locală și multele lucruri despre care am citit acum pentru prima dată, multe informații prețioase, grație migăloasei munci de documentare depusă de autoare, vizibilă în toate paginile cărții. Există evenimente sfâșietoare, catastrofale, în această poveste, despre care e greu de citit și asimilat. În același timp, Insula femeilor mării este o mărturie și un tribut adus rezistenței femeilor, o carte de citit și recitit, pe care o recomand călduros tuturor cititorilor! O poveste fascinantă!

„Mama lui Young-sook spunea că marea era ca o mamă, în timp ce bunica lui Young-sook spunea că marea era mai bună decât o mamă. După toţi aceşti ani, Young-sook ştie că bunica ei avusese cea mai mare dreptate. Marea este mai bună decât o mamă. Poţi să-ţi iubeşti mama, dar ea tot te poate părăsi. Poţi iubi sau urî marea, dar ea va fi mereu acolo. Totdeauna. Marea a fost centrul vieţii ei. A hrănit-o şi a furat de la ea, dar nu a părăsit-o niciodată.”

Recenzii și prezentări cărți Editura Bookzone