Insula mortii de Asa Avdic, Editura RAO – recenzie

Insula morții

Åsa Avdic

Editura RAO

Data aparitie: 2018

Nr. pagini: 288

Genul: thriller

Titlu original: The Dying Game, 2017

O insulă izolată, un test mortal. Cine preia controlul? Cine cedează primul?

„Acest thriller psihologic este atât de credibil, încât îţi dă fiori.“ Borås Tidning (Suedia)

Într-un viitor alternativ, în 2037, Cortina de Fier există încă, iar Suedia și celelalte ţări scandinave au devenit protectorate în marea Uniune a Prieteniei din estul Europei, cu un regim tiranic în care mâncarea este raţionalizată și doar cei sus-puși au acces la bunuri din import. Anna e un funcţionar bine integrat în sistem, care, din cauza unor probleme misterioase din trecut, nu-și mai poate crește fiica. Pentru a-și spăla definitiv păcatele, liderul Uniunii o trimite într-o pretinsă ultimă misiune: se va duce pe o insulă izolată din arhipelagul Stockholm, ca să urmărească un grup de candidaţi testaţi pentru un post în cadrul unui serviciu secret de spionaj. 

Romanul „Insula morții” nu este o lectură ușoară, dar nici grea, fiind foarte captivantă. Necesită însă o mare atenție atunci când este citită, pentru că altfel nu ai cum să înțelegi toate detaliile, care sunt foarte importante.

Acțiunea se desfășoară pe o insulă izolată din arhipelagul Stockholm. Cartea este mai ușor de înțeles pentru că avem ocazia de a afla povestea atât din perspectiva Annei, dar și din perspectiva lui Henry.

Pe Anna Francis o cunoaștem participând la petrecerea unității pentru care lucra. Printre participanți îl întâlnește pe Henry, un tip retras care nu deranja și nu era deranjat. Felul lui de a fi o captivează pe Anna încă de la prima vedere, iar sentimentele nu întârzie să apară. Se trezește îndrăgostită, imaginându-se în diverse ipostaze alături de el.

Încep prin a lucra singuri peste program și sfârșesc simțindu-se excelent unul în compania celuilalt. Munca lor excesivă conduce unitatea la nominalizarea pentru un premiu de contribuție excelentă la seviciile departamentului de expertiză. Norocul nu le surâde, iar premiul este câștigat de o unitate concurentă, motiv ce îl face pe Henry să devină furios și să se poarte tot mai rece, inclusiv cu Anna.

După câteva săptămâni, Anna este chemată în biroul șefului, unde i se propune să formeze o „echipă de vis”. Urmau să se pregătească pentru o posibilă misiune de ajutorare pentru protectoratul Kyzyl Kum, la granița dintre Turkmenistan și Uzbekistan, zonă aflată în responsabilitatea Uniunii Prieteniei încă de la cel de-al Război Rece.

Anna este foarte încântată de această oportunitate, dar mai ales de faptul că avea ocazia perfectă de a restabili legătura cu Henry. Acesta însă refuză să colaboreze la acest nou proiect, urmând ca peste puțin timp să se retragă din unitatea în care lucra și să accepte un alt post, pentru un grad mai mare.

Pentru a demonstra că poate, Anna a devenit mult mai ambițioasă, iar proiectul s-a dovedit a fi un succes. Este trimisă apoi în Kyzyl Kum pentru perioade tot mai lungi, urmând să conducă întreg proiectul la fața locului. Erau niște adevărați eroi, implicându-se total și încercând să le explice refugiaților de ce nu era mâncare și de ce nu-i puteau ajuta să plece.

Din diverse motive, a fost obligată să încheie proiectul și să părăsească Kyzyl Kum. Pentru Anna urmează o perioadă grea, reproșându-și că nu a putut să facă mai mult și simțindu-se atât de dezorientată, că nu își mai găsea locul nici în propria casă. Deși era o femeie puternică, am cunoscut și o latură a ei mai sensibilă. O perioadă a vieții în care a clacat, fiind dependentă de pastile și făcând greșeli nepermise la locul de muncă. Este trimisă acasă și internată la dezintoxicare.

La revenirea ei în unitate, Anna este chemată în Clădirea Secretariatului, unde i se vorbește de proiectul RAN și i se cere ajutorul în recrutarea unui nou membru. Mai exact i se cere să își însceneze moartea pentru a-i observa pe ceilalți participanți cum gestionează decesul ei dramatic. Se urmărea să se vadă care dintre membrii grupării făceau față presiunii.

Anna acceptă și primește întregul plan de care avea nevoie înainte de misiune, moment în care este informată că totul este strict confidențial.

– N-ar fi mai ușor dacă s-ar folosi camere de supraveghere decât să mă strecor printre spațiile dintre pereți?

– Preferăm să nu rămână niciun fel de documentație de pe urma acestui tip de misiune. Desigur că investigațiile pot fi șterse sau ținute sub cheie, dar la fel bine pot fi și uitate din întâmplare sau nu.

– Iar sub centrul medical este o anexă: Nivelul Strategic. Aici îți vei petrece nopțile și vei redacta raportul când vei fi moartă. Doctorul si cu tine sunteți singurii care veți avea acces la această parte a casei.

În ziua plecării, Anna își ia cu greu rămas bun de la fiica ei – ce rămâne în grija mamei sale – promițându-i că la întoarcere nu va mai fi nevoită să o părăsească.

În momentul în care face cunoștință cu ceilalți participanți, descoperă că ultimul dintre ei era chiar Henry.

În paralel, aflăm și povestea din perspectiva lui Henry, motivul pentru care a refuzat să lucreze alături de ea, dar și faptul că se gândea tot timpul la ea, urmărindu-i activitatea.

Când noua echipă vine să-l recruteze pentru proiectul RAN, Henry acceptă, iar mai târziu descoperă că la această misiune participă însăși Anna. Pe insulă au loc primele apropieri intime între ei. Petrec prima și ultima lor noapte împreună iar apoi Anna este „ucisă”.

Din ascunzătoarea ei, Anna descoperă că Henry deținea o armă, dar și un dosar cu informații despre ea. Din acel moment începe să-l suspecteze. Când situația scapă de sub control iar pe insulă se petrec lucruri din ce în ce mai grave, Henry recunoaște că a fost trimis special să o urmărească pe Anna și că pistolul din dotare era o armă de serviciu care acum dispăruse.

Ceea ce începuse ca o misiune de recrutare se dovedise a fi o încercare de salvare pe o insulă a morții, iar dacă vroiau să supraviețuiască trebuiau să rămână uniți și să coopereze.

Anna este din ce în ce mai bulversată și nu știe cum să reacționeze în continuare. După ce se calmează cu ajutorul pastilelor, hotărăște că e momentul să își facă apariția și iese din ascunzătoare. Ceea ce găsește o îngrozește și o zăpăcește, iar primul care-i iese în cale este Henry pe care îl împușcă, apoi fuge.

Cei care au supraviețuit sunt interogați rând pe rând. Aici se recunoaște că operațiunea se axa pe Anna. Ea era persoana care se dorea a fi testată, pentru a vedea cum face față presiunii și dacă ceda nervos. Rezultatul acestei evaluări s-a dovedit a fi un dezastru – un candidat era decedat iar altul era la spital, în urma încercării de a se sinucide.

În ultima parte a cărții facem cunoștință cu o Anna slăbită atât fizic cât și emoțional, care primește vestea că, în urma curajului de care a dat dovadă, este angajată în grupul RAN. I se asigură un salariu anual pentru misiunea din Insula Isola, dar si cele mai bune școli pentru fiica sa. I se aduce la cunoștință și faptul că, dacă refuză oferta, nu va mai beneficia de imunitatea Uniunii și va fi pusă sub acuzare pentru omor, petrecând ani grei în spate gratiilor.

Așadar Anna are de ales între contractul de muncă și mandatul de arestare.

A fost un test sau doar o capcană pentru ca Anna să fie obligată să lucreze în grupul Ran?

Acceptă Anna oferta sau se lasă în voia sorții cu riscul de a ajunge la închisoare?

Cu siguranță veți afla răspunsurile citind „Insula morții”, o carte ce o recomand cu tot dragul.

Fragment:

Åsa Avdic
Insula morţii
M-am uitat la el. Voiam să-l întreb şi să-i spun multe, dar ştiam cumva că nu era timp şi, chiar dacă ar fi fost, totul era oarecum pe lângă subiect.
− Eşti fericit aici? am întrebat eu în cele din urmă.
Se gândi puţin la întrebare.
− Nu în mod special, răspunse el. Însă nici tu nu eşti foarte fericită unde te afli.
                                                                              (Istoria secretă, Donna Tartt)

− E o escrocherie care trebuie făcută de doi oameni, spuse Shadow.
− Nici nu se pune problema de război, nu-i aşa?
                                                                                 (Zei americani, Neil Gaiman) 

STOCKHOLM
PROTECTORATUL SUEDIEI
MAI 2037

Doi dintre ei erau la conducere. El se ocupa de interogatorii, ea stătea lângă el. Asta, la început. Ea va prelua controlul mai târziu. Era o tactică pe care o folosiseră de multe ori şi care, de obicei, funcţiona.
Era bine să aibă un element-surpriză de partea lor. Cei mai mulţi oameni picau în plasă: presupuneau că el era şeful şi că ea doar executa, că el era cel competent, iar ea, o simplă subordonată, pe post de asistent sau secretară. Nici pomeneală de aşa ceva. În realitate, de ea ar fi trebuit să se teamă. Făceau echipă bună.
Învăţaseră de-a lungul anilor să lucreze împreună. Unul era dur şi protocolar, celălalt era blând şi bun.
Uneori schimbau subit rolurile, chiar în mijlocul interogatoriului, ca să-l zăpăcească şi mai mult pe cel anchetat, dar şi pentru că puteau. Însă mai tot timpul ea era cea care reuşea să-i facă să cedeze.
Zâmbi în sinea ei, încercând un minunat sentiment de satisfacţie când se gândea la cât de bună era în munca ei, însă şi pentru că zări un loc liber de parcare chiar lângă intrarea 302. Trase brusc de volan, dar intră un pic şi pe celălalt loc de parcare şi se opri cu botul maşinii într-o parte. Băgă maneta în marşarier, dădu înapoi, pe urmă se alinie şi parcă impecabil. Îşi luă geanta de pe scaunul din dreapta, coborî din maşină şi merse până la lift. Când ajunse acolo, arătă insigna la cameră şi i se confirmă identitatea. O enerva că, deşi făcea parte din cercul celor de încredere, tot trebuia să se supună acestui gen de examinare. Însă, după cum fusese informată, regulile erau aceleaşi pentru toţi. Până şi Preşedintele trebuia să se aplece şi să-şi arate legitimaţia, ca să i se permită accesul. Cel puţin, aşa îi spusese el. Era important pentru Preşedinte să dea impresia că făcea parte din echipă, deşi ştiau toţi că nu era tocmai aşa. De fapt, reflecta ea în timp ce liftul cobora, nici măcar nu ştia sigur cine făcea parte din „echipă“. Îşi cunoştea colegii cei mai apropiaţi; asta era cel mai important. Avea încredere în Preşedinte. Nu era totuna cu a-l cunoaşte, dar nu se aştepta la mai mult. Trebuia să fie suficient.

Mulțumim Editura Rao pentru Insula mortii de Asa Avdic, oferită pentru recenzie

Cartea Insula morții de Asa Avdic

 poate fi comandată de pe raobooks.ro, librarie.net.