Delicatese Literare
Recenzii

Între pământ și apă de Raluca Andreea Chiper, Editura Quantum Publishers – recenzie

Între pământ și apă

Raluca Andreea Chiper

Editura Quantum Publishers

Anul apariției: 2016

Număr de pagini: 368

Citind cartea Ralucăi Andreea Chiper, nici nu-ți dai seama ce se întâmplă cu tine. O mână nevăzută îți ia inima din piept, ți-o eliberează și ți-o îmbogățește cu sentimente și emoții, apoi ți-o pune înapoi, pentru ca să simți tot, să te doară, să te înfioare, să te excite, să te extazieze, iar, mai apoi, la final de tot, după ce ai trecut prin toate stările pe care le cunoșteai de mult, dar al căror chip nu ți-a fost revelat niciodată cu atâta claritate, să te simți descătușat, bucuros că ai putut să simți, privilegiat pentru că ai fost martor la astfel de trăiri.”- Theo Anghel, autoarea seriei „Am murit, din fericire”.
Sună incitant descrierea, coperta îmi place foarte mult, să vedem cum este cartea…
Ajungi cu timpul să înțelegi că adevărații prieteni sunt numărați și că cel care nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de false prietenii.
Exact ca în viața reală! Citatul îi aparține lui Luis Borjes, iar autoarea Raluca Andreea Chiper a ales un fragment mai lung al lui, cu care să ne încânte și să ne incite, pe care vă las să-l descoperiți singuri.
O scriere plină de sensibilitate, emoție și gingășie care de multe ori te face să zâmbești sau îți aduce șiroaie de lacrimi în ochi. Nu ai cum să nu trăiești cartea!
„Ce ciudat este să te știi singur în lume, mai ales atunci când ai beneficiat de atingerea și protecția unui înger! Iar când acesta te părăsește brusc, lumea se sfârșește pentru tine, pășești neputincios înapoi, vezi cu proprii ochi cum marele tău castel de nisip clădit cu atâta ambiție și dăruire, se destramă suflat doar de un vânt, împrăștiindu-l ca pe o pulbere oarecare în zeci de zări diferite, de unde nu mai poate fi recuperat, adunat în pumnii tăi, ieri puternici și calzi, azi tremurători și reci.”
Karina Baldin este o tânără balerină care, datorită unor întâmplări triste în viața ei, s-a închis în ea și suferă…
„- Karina… ești ciudată! Chiar nu mai vrei să îți revii?”
Este conștientă și ea de acest lucru. O fire singuratică care de alții este interpretată ca fiind ciudată…
Îmi place cartea. Foarte bine scrisă! Cititorul trăiește efectiv la intensitate maximă această poveste, neputând rezista emoțiilor care îl copleșesc. Este ca și cum nu poți să nu te identifici cu Karina.
Cert este că, „Între pământ și apă” duce romance-ul la nivel de artă, cu mult mai ridicat decât mă așteptam.
Alternează între trecut și prezent această carte! Un trecut plin de lumină, fericire și culoare și un prezent tern, în care disperarea și tristețea sunt caracteristicile care ies în evidență. Te simți neputincios în fața suferinței care transpare din fiecare cuvânt.
„Nu era ușor să îți dai seama ce simte cel de lângă tine când viața ta se scurgea lin pe cărări drepte, lipsite de obstacole.”
O tânără autoare cu un potențial enorm. O carte care solicită cititorul, care nu se citește ușor și pe care nu poți să o lași din mână. Care te face să te întrebi ce s-a putut întâmpla în cei 18 ani ai Karinei de este într-o asemenea stare de depresie din care nu doar că nu face nici un efort ca să iasă ci, nici nu își dorește acest lucru…
Trebuie să recunosc că această carte m-a epuizat din punct de vedere emoțional. Dar, descopăr că nivelul meu de suportabilitate al durerii și disperării este mare, având în vedere că nu am putut lăsa cartea din mână până nu am terminat-o… și asta se întâmpla pe la 3-4 dimineața…
Am avut o mare nedumerire timp de o sută de pagini: cine era Dragoș? Dar mai ales, m-am întrebat unde era?
Dar să revenim…
Instructorul școlii de balet al Karinei, îi dă un sfat pe care oricine ar trebui să-l țină minte:
„- N-ar trebui să te intereseze părerea celorlalți, ci numai ceea ce crezi tu. N-ar trebui să te afecteze nimic din ce se petrece în jurul tău.”
Dar momentele în care fata se retrage complet în ea, trăirile ei interioare, sunt cele care fac această carte demna de a ocupa un loc aparte în biblioteca sufletului.
„Fericirea e tot atât de durabilă precum o clipire a pleoapelor. Ea vine ușor, se lasă peste noi ca un voal delicat de mătase, ne gâdilă pielea, trezește fiorii răsfirați într-o pulbere rece, dar sclipitoare.”
Meseria de balerină este una frumoasă văzută din afară. Din interior însă, înseamnă sacrificii: bani cheltuiți, plecări pe termen nelimitat de acasă, ore și antrenamente nesfârșite de dans, picioare distruse din cauza poantelor și oboseala care nu se mai sfârșește niciodată, combinate toate cu o voință de fier și dorința de a ajunge în vârf… Nu este suficient talentul…
„Oamenii intră în viețile noastre pe neașteptate, mai întâi ca străini, mai apoi ca obligație, ca să ne transforme, să scoată la iveală adevărata ființă din noi, să ne cioplească, să ne schimbe pentru totdeauna.”
Raluca, cu semnificația acestui fragment sunt în totalitate de acord. Ne schimbăm cu fiecare om pe care-l cunoaștem, cu tot ce interacționăm… Nu avem cum să rămânem aceeași!
Karina ne descrie suferința și efortul unei balerine, ce se ascunde în spatele aplauzelor, în spatele grației și ușurinței executării mișcărilor…
„Nimeni nu bănuiește că purtând poantele, te supui la tortură prin propria voință, de cele mai multe ori suferind în tăcere, înghițind sec și înăbușind chinurile în pieptul tău, fără să fie descoperite.”
Cu toate acestea, nu este dispusă să abandoneze, chiar dacă aterizarea piruetelor se termină cu ea căzută la podea…până când descoperă că totul este din vina poantelor care nu i se potriveau…
Incursiunile în trecutul Karinei ne arată că s-a maturizat între timp. Că a continuat să lupte pentru visul ei!
Provenită dintr-o familie de la țară, cu venituri ce nu făceau față cheltuielilor unei balerine, oameni modești dar care făceau sacrificii pentru ea; Karina acceptă ajutorul instructorilor când are nevoie de poante noi…
O probă pentru Cenușăreasa, pentru aniversarea unei fetițe de 7 ani pe nume Lara, ni-l aduce în scenă pe Dragoș Ahtum un cunoscut pictor, fotograf și desenator. O fetiță care o cere cu hotărâre pe Karina să fie Cenușăreasa ei! Partener îi va fi Mario!
Abia acum, începem și noi să aflăm câte ceva despre Dragoș! Era și timpul…
Dragoș, fotograful școlii de balet, căsătorit și cu trei copii, are 40 de ani și este cunoscut datorită expozițiilor sale.
O carte despre sufletul unei fete și drumul spre statutul de adult… atât de râvnit în adolescență, și o adevărată povară pentru cei care au atins deja maturitatea!
Mă uimește această autoare. Să ai puterea să așterni pe hârtie aceste trăiri… Felicitările mele!
„Cum mi-a căzut atât de drag dintr-odată, nu știu. Habar nu aveam cum să fac pentru a ieși din această încurcătură, dar adevărul era că nici nu doream.”

intre-pamant-si-apa-poza-recenzie

Dragoș pur și simplu i-a acaparat gândurile! La început enervând-o, apoi fiind prieteni, pentru ca la final… să își găsească un loc definitiv în inima ei!
O situație… puțin spus încurcată. Multă lume poate ieși rănită…
Să văd zbaterile interioare, frământările și fluturii ce-i dau aripi de câte ori își trimit mesaje, să mă întreb ce-l motivează pe el să îi răspundă; toate acestea redate într-un mod aparte de penița iscusită și hotărâtă să ne captiveze pe noi cititorii, autoarea a reușit un lucru impresionant: să mă facă nu doar să citesc cartea, ci și să o trăiesc!
Mulțumesc Raluca!
Vă întrebați care este sfârșitul cărții? Am un singur sfat pentru voi: lectură plăcută!
P.S. : „Cu timpul vei învăța că încercând să ierți sau să ceri iertare, să spui că iubești, să spui că ți-e dor, să spui că ai nevoie, să spui că vrei să fii prieten, dinaintea unui mormânt,
Nu mai are nici un sens.
Dar din păcate,
Toate se învață doar cu timpul…” – Luis Borjes.
Voi aveți timp?

Cartea Între pământ și apă de Raluca Andreea Chiper poate fi comandată de pe site-ul Editurii Quantum, elefant.ro

Recenzii cărți Editura Quantum Publishers

Recenzii și prezentări cărți autori români

47 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *