Învățare de Tara Westover, Editura Publica – recenzie

Greu de citit. Imposibil de lăsat din mână. O poveste intensă, o carte ”puternică”, de neratat. Nu-mi găsesc cuvinte să spun cât de mult m-a impresionat ”Învățare” de Tara Westover. Am descoperit această carte ”cotrobăind” pe Libris și mă bucur foarte mult că am citit-o, sincer vă spun că e de neratat, o recomand tuturor cititorilor, indiferent de genul de lectură preferat. O poveste diferită de tot ce am citit, incredibilă, dar adevărată, care descrie viața autoarei, din copilărie până în prezent. De la o copilărie în care părinții ei nu au înregistrat-o la naștere, nu au dat-o la școală, au refuzat să accepte îngrijiri medicale specializate și orice interacțiune cu lumea exterioară, considerând că astfel își pierdeau sufletul, până la un adult care studiază la Cambridge și Harvard. Procesul de auto-descoperire al Tarei este pur și simplu inspirațional.

Nu citesc des memorii, dar, atunci când o fac, vreau să fie spuse de oameni extraordinari, care au o poveste semnificativă de spus, iar Tara Westover are cu siguranță o poveste de viață uluitoare, din care, cu greu, a ieșit învingătoare! Sună ciudat să spun că e frumos scrisă, asta pentru că nu suntem scutiți de detaliile urâte despre ce a trăit în familie, dar voi spune totuși că este frumos scrisă, fără patimă și înverșunare, având în vedere prin câte experiențe de viață a trecut. E emoționant felul în care Tara vorbește atât de sincer despre cât de naivă a fost cândva – celor mai mulți dintre noi ne este greu să vorbim despre propria noastră ignoranță – și cât de ușor de manipulat.

Tara a crescut într-o familie numeroasă, de mormoni, într-o casă destul de izolată, aflată în umbra munților, în Idaho. Cu un tată fanatic religios, o mamă ”ciudată” și unul din frați din ce în ce mai abuziv, fata a fost constant traumatizată psihic, și chiar fizic, deși în momentul acela nu realiza acest lucru, episoadele respective încadrându-se în șirul întâmplărilor cu care era obișnuită de mic copil. Cu toate acestea, dintre cei șapte frați Westover, trei dintre ei, inclusiv Tara, au plecat de acasă și toți trei au obținut un doctorat. Trei doctorate într-o singură familie ar fi remarcabile chiar și pentru un mediu familial normal. Cred că în însăși copilăria lor dură trebuie să se fi găsit forța și motivația care i-a ajutat să persevereze. Printre multe aberații, tatăl Tarei ei i-a învățat și ceva bun pe copiii săi, și anume că pot învăța singuri orice, dacă vor, iar succesul Tarei este o dovadă a acestui lucru.

Tatăl Tarei era un țăcănit (mergând la școală, Tara va realiza că de fapt părintele ei suferea de o afecțiune bipolară, iar mama ei îi cânta acestuia în strună; Tara nu se exprimă în acest sens în carte, dar prea sănătoasă mintal nu mi se pare nici mama ei, lăsând la o parte supunerea necondiționată față de capul familiei) care făcea provizii de mâncare, combustibil, arme și muniție, pregătindu-se pentru ”Zilele de pe Urmă” și își ține familia departe de societate, nu-și trimite copiii la școală, nu depune certificate de naștere, nu primește asistență medicală nici măcar atunci când era nevoie, evitând cu orice preț guvernul, federalii și orice fel de institiții ale statului – asta găsim în acest loc de pe un munte din Idaho. Trăiau din valorificarea deșeurilor și din vânzarea tincturilor făcute de mama ei, care era moașă și vindecătoare, fără a avea însă vreo pregătire în acest sens. Citim despre accidente oribile, dar bărbatul nu va cere sau accepta ajutor medical pentru familia lui. Ierburile și tincturile vindecătoare ale mamei sunt folosite pentru a trata de la cea mai mică zgârietură până la cea mai îngrozitoare rănire la cap sau arsuri în urma unei explozii. Făcând o paranteză, nu-i nimic de râs în carte, dar recunosc că mi-a venit pr și simplu să râd de câteva ori citind despre felul în care pregătea mama Tarei ”celebrele” ei loțiuni, pocnind din degete să afle concentrațiile, căci da, vor ajunge să aibă mare căutare – la un moment dat va angaja personal că nu mai făcea față cu comenzile! Iar dacă se întâmplă ceva rău, e pentru că aceasta este voia Domnului. Astfel, crizele medicale majore au rămas netratate (mama ei a suferit o leziune cerebrală într-un accident de mașină și nu și-a revenit niciodată complet).

Pe mama Tarei nici nu știu prea bine cum s-o caracterizez. Pare mai înțelegătoare cu copiii ei, nu o pot acuza de lipsă de sentimente, și nici pe tatăl ei, de altminteri, dar copiii erau groaznic de neglijați în numele unei credințe oarbe, al unor principii lipsite de discernământ și, evident, și din cauza unor afecțiuni psihice. E foarte inconfortabil de citit despre brutalitatea unuia din frați și felul în care părinții ignoră acest aspect, despre nepăsarea unora față de ceilalți, parcă erau spălați pe creier, ceea ce și cred că erau, de fapt! Efectiv m-au revoltat cele citite în carte!

Faptul că Tara fost suficient de îndrăzneață și a găsit cumva voința de a se ridica deasupra tuturor, în timp ce este sfâșiată, pe de o parte, între simțul datoriei, al loialității față de familia ei, al credințelor înrădăcinate, iar pe de altă parte între dorința de a se descoperi pe sine, de a trăi în lume și nu în umbră, la periferia ei, reușind să-și iubească în continuare familia, este de-a dreptul miraculos.

La vârsta de șaptesprezece ani a fost prima dată când a intrat într-o sală de clasă, fără să știe ce era Holocaustul, sclavia, al Doilea Război Mondial, mișcarea pentru drepturile civile. E de-a dreptul incredibil cum această tânără ”școlită acasă”, iar asta e mult spus, a reușit, prin forțe proprii, printr-un imens efort de voință și printr-o muncă titanică să obțină nu doar o educație universitară, ci, în cele din urmă, un doctorat de la Cambridge și o bursă de la Harvard! Mi s-a părut fascinant cum a fost nevoie să studieze filosofia și istoria la școală pentru reuși să aibă încredere în propria ei percepție asupra lumii. Pentru că nu a mers niciodată la școală, viziunea ei asupra lumii a fost în întregime modelată de tatăl ei. El credea în teoriile conspirației, la fel și ea! Abia când a mers la facultate și-a dat seama că există alte perspective asupra lucrurilor pe care tatăl ei le-a prezentat ca fiind reale. Ani de zile a luptat să descopere cine a fost, cine ar putea fi și, mai ales, cine este – un cărturar, un scriitor, o femeie independentă! Dar totul cu un preț personal foarte mare!

Toate experiențele prin care a trecut Tara, ce a gândit, ce a motivat-o și cum a reușit să evadeze în cele din urmă din acel mediu, cum a ”primit-o” societatea și cum a reușit să facă față și să se integreze într-un mediu complet necunoscut, neavând ”armele” necesare, doar o hotărâre de fier și, evident, o inteligență aparte, despre toate aceste veți citi în ”Învățare”. O poveste uimitoare, inspirațională și motivațională, care vă va rămâne în minte mult timp după terminarea cărții.