Invocarea luminii de V.E. Schwab, Seria Culorile magiei, Editura Nemira – recenzie

(A Conjuring of Light – 2017)

V.E. Schwab

Editura Nemira

Colecția Young Adult

An apariție: 2020

Nr. de pagini: 792

Traducere din limba engleză de Cristina Jinga

Seria Culorile magiei:

1. Partea întunecată a magiei – A Darker Shade of Magic – 2015 – recenzia

2. Adunarea umbrelor – A Gathering of Shadows – 2016 – recenzia

3. Invocarea luminii – A Conjuring of Light – 2017

Seria „Culorile magiei” a adus o undă de prospețime în lumea fantasy, trecând de la ceea ce părea, inițial, un urban foarte diferit, cu elemente YA, la zona epică. Nimic nu este ce pare a fi în Londra, orașul care există în patru lumi, atât de diferite, pe care le cunoașteți deja dacă ați citit primele două volume, „Partea întunecată a magiei” și „Adunarea umbrelor”. Dacă nu le-ați citit încă, vă recomand călduros să o faceți și să aveți în vedere că în continuare pot exista spoilere din aceste volume, întrucât acțiunea a luat o mare amploare în acest al treilea volum, Invocarea luminii, mult mai consistent.

Ce se întâmplă atunci când magia dezlănțuită, haotică, reușește să treacă barierele dintre orașe, cu ajutorul lui Holland, cel care ar face orice ca să salveze Londra Albă de la înfometarea magică și înghețul lent? De această dată, sub o formă mult mai puternică decât fusese cazul cu Vitari.

Osaron este un oshoc, o creatură de magie întunecată, neînfrânată, lacomă, care își dorește să stăpânească peste o lume plină de viață. Iată că această entitate magică, cu pretenții de zeu, ajunge să treacă în Londra Roșie, unde magicienii și întreg palatul se pregătesc să serbeze finalul Essen Tasch, turneul magic câștigat de Alucard Emery, magicianul-corsar, iubitul prințului Rhy.

Kell este atras într-o capcană mortală în Londra Albă, fiind la un pas de a-și pierde viața și, alături de el, fratele său legat prin magie de existența magicianului antari. Legătura aceasta dintre Kell și Rhy se va dovedi, pe rând, binecuvântare sau blestem. Disperarea cuprinde palatul, însă nu totul este pierdut: Lila Bard, nou-descoperita antari din Londra Cenușie, călătorește între lumi ca să îl salveze pe Kell. Din fericire, reușește, însă la revenirea lor, află că însuși Osaron a trecut pragurile dintre lumi pentru a-și dezlănțui haosul asupra Londrei Roșii, acest tărâm pulsând de viață și magie sănătoasă.

Holland regretă că i-a permis lui Osaron să se folosească de el, dar situația devine disperată, atunci când forța întunecată corupe, rând pe rând, locuitorii Londrei Roșii. Cei mai mulți i se supun, ajungând niște biete marionete în mâinile regelui-umbră, alții se luptă cu această invadare a ființei lor din răsputeri. Dintre aceștia, mulți pier, arși de lupta magică din interiorul lor, pe când alții supraviețuiesc, căpătând cicatrici permanente, argintii, acolo unde magia întunecată a încercat să îi subjuge, pătrunzându-le în sânge.

Palatul regal rămâne ultimul bastion necucerit de puterea lui Osaron, prin grația protectiilor oferite de preoții aflați sub conducerea lui Tieren, dar cât timp poate oare rezista asalturilor celor înrobiți de puterea malefică? Se caută cu înfrigurare o soluție, iar pentru aceasta cei trei antari, Kell, Holland și Lila, împreună cu Alucard Emery, trebuie să pornească într-o călătorie primejdioasă, lăsând în urmă palatul, familia regală și un complot despre care nu au nici cea mai mică idee, dar care va lovi adânc, separat de dezastrele provocate de Osaron.

Imaginația autoarei V.E. Schwab se dezlănțuie în acest volum precum valurile magiei, fiecare personaj în parte devine un protagonist însemnat, incluzându-i pe regele și regina Arnesului, care ies din conul de umbră și se alătură pe deplin acțiunii. Autoarea a reușit să ne facă să îi cunoaștem mai bine pe eroi, în special pe misteriosul Holland, un personaj pe care îl urăști și îl iubești deopotrivă. De fapt, chiar și între protagoniști relațiile sunt aparte, personajele principale oscilând adeseori între dragoste și ură, încredere și neîncredere. La un moment dat, poate părea chiar exagerat amestecul acesta de emoții, dar prin intermediul lui autoarea a reușit să reliefeze profunda imperfecțiune umană a fiecăruia. În ciuda divergențelor și a trecutului personal, ei trebuie să se unească, pentru a îndepărta din lumea lor pericolul reprezentat de Osaron, care a dereglat balanța dintre magie și natură, făcând ca aceasta din urmă să sufere acțiunea devastatoare a magiei nelimitate, necontrolate, primordiale, magie care se află în interiorul fiecăruia dintre cei trei antari.

Kell trebuie să decidă dacă vrea să-și afle originea sau dacă își asumă identitatea celui care a devenit, în toți anii care au trecut de când a fost crescut de familia Maresh.

Holland se luptă încă de mic copil cu toate vitregiile sorții, iar pentru el a sosit momentul să ia decizii care să îl ducă pe un alt drum decât cele pe care l-au purtat pașii până atunci.

Lila Bard, hoață, aventurieră și antari fără un ochi, cu un trecut la fel de misterios precum al lui Kell, rămâne aceeași ființă neînfricată și cinică, aflată într-o permanentă căutare.

În ciuda faptului că personajele au unele accese de teribilism și imaturitate, cu acele mici vrajbe și înțepături între ei (în special, Kell și Alucard, ocazional și Rhy), tocmai ele sunt elementul forte al seriei. Holland este suficient de complex încât să fie interesant, iar Lila este, ei bine, Lila. Genul pe care fie îl apreciezi, fie nu îl poți suferi, fiindcă este un personaj capabil (de orice), iar cei capabili sunt adeseori priviți cu neîncredere. Intriga, în sine, nu aduce nimic extraordinar – în cazul de față, mai degrabă lupta între haos și ordine decât între bine și rău – însă îmbinarea elementelor originale este bine realizată, iar valul sumbru care înghite Londra Roșie determină o atmosferă de impact. Ajunge inclusiv să se insinueze încet, dar sigur, în Londra Cenușie, cea lipsită de magie, prin taverna lui Ned.

Un asediu al umbrelor, o luptă disperată și continuă, o amenințare permanentă, o călătorie plină de peripeții, o piață neagră a dorințelor magice aflată în mijlocul mării – ce vor obține oare protagoniștii și cu ce preț? De unde lovește trădarea și de unde poate să mai apară salvarea, când totul pare întunecat și lipsit de speranță?

Modul în care autoarea a construit finalul mă face să cred că ar putea, în caz că ar dori la un moment dat, să redeschidă aventurile magicienilor antari. Sincer, pe mine m-ar bucura, fiindcă am prins drag de lumea conturată de ea și de modul îndrăzneț în care și-a creat eroii. Între timp, recomand călduros această serie tuturor iubitorilor genului, mai ales celor care doresc să facă trecerea dinspre YA fantasy înspre o zonă ceva mai complexă, epic cu elemente dark.

„Osaron se despică în jurul lamei și apoi, pur și simplu, se dizolvă.

Adineauri era, acum nu mai era.

Kell și Lila se uitară unul la altul, ținându-și respirația uluiți.

Gărzile târau cu brutalitate un Holland fără cunoștință, oarecum pe picioarele lui, cu capul atârnând în față, și de jur împrejur, pe acoperiș, bărbații și femeile stăteau nemișcați ca sub o vrajă, dar cu siguranță nu era vorba decât despre șoc, groază și confuzie.

Kell îi întâlni privirea regelui Maxim, din partea cealaltă a acoperișului.

– Mai aveți atâtea de învățat.

Se răsuci la auzul vocii și-l descoperi pe Osaron reformat și stând, nu în cercul spart din centrul acoperișului, ci pe balustrada de pe margine, de parcă țepii de metal ar fi fost pământ solid. Pelerina îi flutura în vânt. Un spectru de om. O umbră de monstru.

– Nu ucideți un zeu, spuse el. Ci îl venerați.

Ochii lui negri sclipeau cu o încântare întunecată.

– Nicio grijă. O să vă învăț eu cum. Și, cu timpul…

Osaron își deschise brațele.

– Eu o să fac lumea asta demnă de mine.”