Istoria secretă de Donna Tartt, Editura Litera, Colecția Carte Pentru Toți – recenzie

Istoria secretă

Donna Tartt

Editura Litera

Colecția Carte Pentru Toți

An apariție: 2020

Număr pagini: 857

Traducere din limba engleză: Magda Groza

Titlul original: The Secret History – 1993

Donna Tartt este o scriitoare americană născută în 1963, în Greenwood, Mississippi. A studiat la University of Mississippi și la Bennington College. În 1992 a publicat romanul Istoria secretă (The Secret History), care a înregistrat un succes fără precedent: primul tiraj s-a epuizat imediat, romanul a rămas pe lista bestsellerurilor timp de treisprezece săptămâni și a fost tradus în peste douăzeci și cinci de limbi. În 2002 i-a apărut al doilea roman, Micul prieten (Little Friend), care s-a bucurat, la rândul lui, de o primire caldă din partea publicului și a criticilor și a câștigat Premiul literar WH Smith. Sticletele (The Goldfinch), cel de-al treilea roman, a fost publicat în, 2013 și a intrat imediat în clasamentul celor mai vândute cărți al publicației New York Times, unde a rămas în top 10 timp de peste patruzeci de săptămâni. În 2014, romanul a fost recompensat cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, iar autoarea lui a fost inclusă pe lista Time 100 a celor mai influenți oameni ai anului 2014.

Sub influența charismaticului lor profesor de limbi clasice, un grup de tineri inadaptați, inteligenți și excentrici de la un colegiu de elită din New England descoperă un mod de a gândi și de a trăi cum nu se poate mai diferit de existența banală a contemporanilor lor. Dar când depășesc granițele moralității, viața lor se schimbă profund și pentru totdeauna, și descoperă cât de greu poate fi să trăiești cu adevărat și cât de ușor este să ucizi.

Donna Tartt, câștigătoare a Premiului Pulitzer pentru romanul Sticletele, s-a impus ca o autoare extrem de talentată cu Istoria secretă, un roman remarcabil – convingător și elegant, dramatic și ludic, un adevărat clasic contemporan.

Excelent; în loc de obișnuitul mix de sex, droguri și rock-and-roll din colegiu, Donna Tartt a descoperit o inimă a întunericului împietrită și înfiorătoare, demnă de tragedia greacă; un roman alert și plin de tensiune… un thriller care dă de gândit. – Newsday

Un roman tulburător, captivant, genial. – The Times

Romanul Istoria secretă este o ficțiune fascinantă și captivantă, o poveste tulburătoare de viață, încărcată de dramatism, care cuprinde toate ingredientele unui thriller de suspans psihologic, plin de tensiune și mister, un roman polițist chiar, pentru că toată acțiunea se învârte în jurul a două crime.

Cartea este împărțită în două părți: ,,Cartea întâi”, în care descoperim personajele principale și întâmplările care au dus la uciderea lui Bunny, și ,,Cartea a doua” în care aflăm cum continuă viața personajelor după acest incident. În prologul cărții autoarea ne introduce direct în acțiune în locul unde fusese ucis Bunny Corcoran, la câteva săptămâni de la incident, când pe munte începuse să se topească zăpada.

Povestitorul cărții este Richard Papen, un tânăr de 28 de ani, care pe vremea când avea nouăsprezece ani petrece un an la Colegiul Hampden din New England, un prestigios colegiu de arte liberale din Vermont. Copilărise în Piano, California, având origini modeste, fără frați și surori, fără prieteni, și mereu în conflict cu părinții săi. Dup terminarea liceului se înscrie la un colegiu din orașul natal, unde studiază greaca veche.

Existența lui banală este întreruptă într-o seară de Ziua recunoștinței când, după o ceartă cu părinții, răscolind dulapul, găsește o broșură pentru Hampden. După câteva săptămâni și călătorii dus-întors pentru interviuri de admitere și fără știrea familiei se transferă cu succes la Hampden. Cu mare greutate este admis în grupa profesorului de limbi clasice Julian Morrow, formată din doar cinci studenți: Henry Winter, Francis Abernathy, gemenii Camilla și Charles Macaulay și Bunny Corcoran – un grup de tineri excentrici, inteligenți, dar și foarte bogați cu care se împrietenește. În timpul semestrului, Richard se bucură de o viață academică idilică, plină de discuții despre viață, despre artă, literatură și filozofie antică și participă la petreceri și meciuri de crochet la casa de la țară a lui Francis.

Totul se schimbă după revenirea grupului din vacanța de iarnă atunci când află că Henry, Francis, Camilla și Charles și-au cumpărat pe ascuns bilete pentru America de Sud și, după ce se confruntă cu aceștia, Richard descoperă că au devenit ucigași atunci când, în timpul unui ritual pentru a-l onora pe zeul Dionysos, aflându-se sub influența alcoolului și a drogurilor, au ucis accidental un fermier local. Cei patru reușesc să-și acopere crima până când Bunny descoperă secretul lor și începe să îi șantajeze, iar aceștia decid că singura lor opțiune este să îl omoare. Astfel, în timp ce Bunny își făcea plimbarea sa de duminică în pădure, grupul îl urmează și îl împing într-o râpă. O neașteptată furtună de zăpadă se pornește în acea noapte făcând ca trupul lui Bunny să fie descoperit după zece zile. Ancheta e condusă de FBI, iar cei cinci prieteni reușesc să scape cu greu de acuzațiile făcute împotriva lor, rezultatul anchetei ducând către un accident. După ce participă la înmormântarea lui Bunny, cei cinci prieteni se întorc la Hampden unde încep să apară tensiuni între ei .

Modul în care decurge povestea, ce tensiuni apar între membrii grupului dar și cum se schimbă viața lor și a profesorului după acest incident vă las să descoperiți singuri citind această carte superbă.

Citate:

,,Am aruncat o ultimă privire printre copacii tineri care săreau să închidă poteca în spatele meu. Deși îmi amintesc drumul înapoi și primii fulgi de nea singuratici care rătăceau printre pini, deși îmi amintesc cum ne-am înghesuit recunoscători în mașină și cum am coborât pe munte parcă eram o familie în vacanță, cu Henry la volan, conducând printre gropi cu dinții încleștați și noi, ceilalți, sporovăind că niște copii, deși îmi amintesc prea bine și de teribila noapte lungă ce ne aștepta, precum și de zilele și nopțile care aveau să urmeze, este suficient să mă uit în acest moment peste umăr ca toți acești ani să se năruie imediat și să văd din nou, chiar în spatele meu, ravena înălțându-se verde și întunecată printre copacii tineri, o imagine care nu mă va părăsi niciodată.
Este posibil ca la un moment dat în viață să fi avut un număr nedeterminat de istorii, dar acum nu mai există alta. Aceasta este singura istorie pe care voi fi vreodată capabil să o povestesc.”

,,Doi dintre băieți purtau ochelari care, lucru destul de curios, erau de același tip: mici, demodați, cu rame rotunde din oțel. Cel mai înalt dintre ei – și era destul de înalt, avea peste un metru optzeci – avea părul negru, un maxilar pătrățos și un ten aspru, palid. Ar fi putut să fie un tip bine dacă ar fi avut niște trăsături mai puțin rigide sau dacă ochii, în spatele ochelarilor, nu i-ar fi fost atât de lipsiți de expresie, atât de goliți. Purta tot timpul costume englezești închise la culoare și umbrelă (imagine cât se poate de bizară în Hampden) și trecea prin mulțimea de hipioți și de beatnici și de studenți dichisiți, de familie bună, cu formalismul unei bătrâne balerine, fapt surprinzător la un tip atât de masiv. (Henry Winter).”

,,Tipul mai scund dintre cei doi – deși nu cu mult mai scund – era un băiat blond și neglijent, cu obrajii roșii, care mesteca gumă mereu; avea o atitudine de permanentă veselie și mâinile băgate adânc în buzunarele pantalonilor suflecați până la genunchi. Purta aceeași jachetă în fiecare zi, o jachetă din tweed maro, fără nici o formă, rărită pe la coate și cu mânecile prea scurte; își purta părul nisipiu cu cărare pe stânga, iar cârlionțul lung care-i cădea pe frunte i-ar fi intrat în ochi dacă n-ar fi fost ochelarii bifocali. Bunny Corcoran, așa îl chema, și nu știu cum, dar Bunny era prescurtarea de la Edmund. Avea o voce spartă, hodorogită care răsuna prin sălile de mese.”

,,Al treilea era tipul cel mai exotic dintre toți. Colțuros și elegant, era neobișnuit de suplu, cu mâini nervoase și o figură vicleană de albinos și cu un ciuf de păr scurt și roșu ca focul – cel mai roșu păr pe care l-am văzut vreodată. Mi s-a părut (eronat) că se îmbracă de parcă ar fi fost Alfred Douglas sau Contele de Montesquiou: cu cămăși frumoase și scrobite, cu manșete franțuzești și niște cravate magnifice. Pardesiul negru îi flutura în spate când mergea, făcându-l să apară ca un hibrid între un prinț student și Jack Spintecătorul. O dată, spre încântarea mea, l-am văzut purtând un pince-nez. (Mai târziu am aflat că nu era un autentic pince-nez, ci unul din sticlă chioară; de fapt vedea mult mai bine decât mine.) Îl chema Francis Abernathy.”

,,Și mai era o pereche, un băiat și o fată. Cum îi vedeam tot timpul împreună, am crezut că erau într-o relație apropiată, până când, într-o bună zi, privindu-i mai de aproape, mi-am dat seama că probabil erau frați. Mai târziu am aflat că sunt gemeni. Semănau foarte mult, cu părul des, blond- închis și niște chipuri efeminate senine, vesele și grave în același timp, asemenea unor îngeri flamanzi. Poate cel mai neobișnuit lucru, în contextul Hampdenului – unde mișunau o mulțime de ,,decadenți” pseudointelectuali adolescentini și unde îmbrăcămintea neagră era de rigueur – era acela că gemenilor le plăcea să poarte culori deschise, în mod special alb. În acest furnicar de fumuri și sofisticare întunecată, ei apăreau asemenea unor personaje dintr-o alegorie, sau unor participanți la vreo petrecere de grădină demult uitată. A fost ușor să aflu cine erau cei doi, întrucât se bucurau de distincția împărtășită de a fi singurii gemeni din tot campusul. Charles și Camilla Macaulay – așa se numeau.”

,,Afară era răcoare și liniște, iar cerul avea acea nuanță de alb pâclos specifică dimineților de toamnă; fotoliile din răchită erau ude de rouă. Gardurile vii și suprafața nesfârșită a peluzei erau acoperite cu o rețea de pânze de păianjen în care erau prinse mărgele de rouă, făcându-le să strălucească precum o pojghiță de gheață. Pregătindu – se pentru călătoria lor spre sud, lăstunii băteau din aripi și se agitau pe sub streșini, iar dinspre pătura de ceață ce acoperea lacul se auzea țipătul ascuțit, singuratic al rațelor sălbatice.”

Mărturisesc că nu sunt o mare admiratoare a acestui gen de cărți, însă Istoria secretă mi-a plăcut foarte mult. Este prima mea întâlnire cu Donna Tartt și pot să spun că este o autoare genială! Cartea este foarte bine scrisă, ritmul, cu toate că este lent, te face să fii atent la detalii, pentru a putea înțelege tot ceea ce se întâmplă. Cu toate că personajele nu au fost pe gustul meu, sunt foarte bine și atent construite pentru a fi convingătoare, tensiunea fiind asigurată de legăturile și relațiile dintre ei. Felul în care autoarea descrie împrejurimile, utilizarea de imagini bogate și poetice, oferă cititorului o idee vie despre oameni și locuri. Coperta este frumoasă iar titlul cărții se referă la povestea din jurul crimei.

Recomand această carte tuturor cititorilor, veți descoperi o poveste despre prietenie, iubire, gelozie, o poveste despre viață și ce suntem dispuși să facem pentru ea!

Cartea Istoria secretă de Donna Tartt poate fi comandată de pe litera.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți Colecția Carte pentru toți