Iubiri meteorice, de Éloïse Cohen de Timary, Editura Trei – recenzie

Iubiri meteorice

(Les amants météores – 2020)

Éloïse Cohen de Timary

Editura Trei

Colecția Fiction Connection

Traducere din limba franceză de Diana-Alina Ene

Nr. de pagini: 256

An apariție: 2021

Romanul unei pasiuni mistuitoare și incandescente, Iubiri meteorice explorează povestea unei mari iubiri, fragilitatea trecerii timpului și setea de libertate care ne însoțește neîncetat în viață.
Într-o seară, într-un bar clandestin din arondismentul XVIII din Paris, Marianne îl cunoaște pe Virgile, peisagist talentat, imprevizibil și bisexual. Atracția e reciprocă și cei doi se îndrăgostesc nebunește unul de altul.
De pe străzile din Paris pe plajele din Bretania,dragostea lor are gustul acrișor și sec al margaritei, aroma iodată a stridiilor, a vinurilor fine și a nopților nebune; în fundal, se aud Patti Smith și Janis Joplin, iar dragostea plutește în aer.

„Un splendid roman de dragoste.” – Le Monde des Livres

„Cred că poveștile pe care le scriu spun multe despre cine sunt eu. În Iubiri meteorice există mâncăruri sofisticate, vinuri bune, o atmosferă de sărbătoare, de veselie, flori, cărți… pe scurt, tot ceea ce iubesc eu în viață. Și apoi, personaje care luptă pentru visurile lor, pentru dorințele lor, oricare ar fi obstacolele ce li se ivesc în cale.” – Éloïse Cohen de Timary

„După Babylone Underground, debutul său apreciat de public, Eloïse Cohen de Timary reușește, cu multă delicatețe și o scriitură poetică, să ne ofere un nou roman profund și emoționant, ce explorează o temă universală dar nemuritoare, plasată în zilele noastre.” – Livres Hebdo

„Iubiri meteorice” este un roman scris de Éloïse Cohen de Timary, care m-a atras în ciuda faptului că, de obicei, citesc rar cărți de dragoste, poate datorită aerului boem din sinopsis, poate datorită copertei foarte frumoase, nu știu exact să precizez. L-am găsit pe stoc la Libris și n-am mai stat prea mult pe gânduri.

Romanul se axează pe povestea Mariannei și a lui Virgile, doi tineri care s-au întâlnit într-un bar colorat parizian, într-unul dintre acele cartiere mai puțin respectabile, ca să spunem așa, un loc unde ea, ziaristă fiind, sosise să îi ia interviu unui eluziv scriitor, care o lăsase însă cu ochii în soare. Totul ia o altă direcție atunci când face cunoștință cu Virgile Lifar, un boem fermecător, bisexual, de profesie peisagist. Marianne și Virgile încep o relație plină de pasiune, întreruptă uneori de obiceiurile lui neconvenționale.

Marianne este, la rândul ei, o femeie deschisă la minte, crescută de părinți hippie, însă comportamentul lui Virgile îi dă de multe ori senzația de efervescent efemer. În prima parte a relației lor, el vine și pleacă, iar Marianne, deși decisă să își ducă mai departe viața ca până atunci, nu rezistă cântecului de sirenă al seducătorului tânăr. Ușor-ușor, Virgile este și el acaparat de ființa Mariannei, pe care realizează că o iubește și că vrea să rămână alături de ea.

În paralel cu povestea celor doi, autoarea schițează alte povești, în plan secundar, care se vor intersecta cu firul principal, influențându-se reciproc. Acest lucru elimină linearitatea narativă și dă romanului mai multă profunzime.

Florence este medic anestezist, duce o viață liniștită alături de soțul său, Baptiste și de cei copii aflați în jurul vârstei de 20 de ani, Nils și Elena. Tatiana, chirurg cardiolog, este prietena ei cea mai bună, o femeie frumoasă, singuratică, cu capul pe umeri. Ambele sunt profesioniste desăvârșite. Autoarea conturează, treptat, pornind din prezent până în trecut și revenind la prezent, traseul lui Florence, o femeie deosebită, a cărei viață în copilărie și adolescență nu a fost deloc ușoară.

Cei doi îndrăgostiți, Marianne și Virgile, se pare că s-au descoperit unul pe celălalt, iar relația lor avansează rapid, se consumă cu frenezie și cu o intensitate aparte. Virgile, având parcă o presimțire, dorește să aibă un copil cu iubita lui, el, cel care nu avea relații de familie, rupte din cauza modului său de viață și al preferințelor sexuale. Ce presimte însă Virgile? A doua parte a poveștii face lumină în aceste aspecte, iar peste fericirea celor doi intervine valul problemelor pe viață și pe moarte. Aici se intersectează cele două fire narative, Marianne – Virgile și Florence – Tatiana.

Povestea, în sine, se înscrie în registrul iubirilor condamnate a rămâne intense doar în amintire, celor doi fiindu-le negată șansa de a trăi mulți ani împreună, așa cum visaseră – de aici și titlul, iubiri meteorice. Aceasta nu înseamnă o iubire pasională, dar trecătoare, ci mai degrabă o poveste de dragoste atât de intensă încât luminează, pe moment, firmamentul vieții cuiva și lasă urme pe acest cer al sufletului.

Mi-a plăcut faptul că autoarea nu a impregnat romanul de cinismul uneori întâlnit în astfel de situații, ca și cum doar o iubire scurtă și sfârșită tragic ar putea avea savoare și intensitate, ci a demonstrat că acest lucru se poate întâmpla și cu iubirile împlinite, cum e cazul perechii Florence – Baptiste. Ar fi rămas relația dintre Marianne și Virgile la fel de plină de pasiune, ar fi trecut proba timpului? Nimeni nu poate ști.

Ceea ce face această poveste specială este atmosfera, parfumul parizian sau normand, după caz, cu care autoarea impregnează fiecare filă, modul în care descrie personajele, cu o lejeritate care le accentuează trăirile și personalitatea. Farmecul muzicii, al mâncărurilor bune, al vinului, al barurilor și cafenelelor, al grădinilor inspirate din iubirea pentru natură. Ea aduce în prim-plan și anumite chestiuni legate de etica medicală, ce înseamnă de fapt esența jurământului lui Hipocrate și să fii, de fapt, uman, dincolo de tot felul de dispoziții legale care pot fi, sau nu, relevante pe planul profund, al ființei.

„Iubiri meteorice” este un roman cu personaje frumos conturate, cu atmosferă și cu mesaj. Este scris într-un stil lejer și agreabil, fiind o lectură ușoară, dar nu lipsită de profunzime. O carte despre puterea dragostei de a schimba viața oamenilor, chiar și când trece ca un meteorit arzător pe cerul înstelat.

„În acel moment, Marianne deveni conștientă de prăpastia care îi separa. Era o prăpastie de netrecut. Dar în același timp simți și dorința absolut nebunească de a se afla în brațele lui, de a-l atinge, buze lipite, corpuri împletite și mai mult de atât. Viața cu el, doar cu el. Văzându-l acolo, pe canapeaua ei, știu cu certitudine că nu va mai fi nimeni niciodată în afară de el. Că nu mai voia pe nimeni altcineva. Puteau trăi în Paris, Lisabona, Buenos Aires, nu conta, oriunde ar fi strălucit stele deasupra lor – ce-o apucase, Doamne, nimeni n-ar fi putut spune, dar nebunia asta își făcea loc încet-încet înăuntrul ei, întinzându-și rădăcinile peste tot, în cele mai adânci cotloane ale cărnii și ale viselor ei.”

Cartea „Iubiri meteorice”, de Éloïse Cohen de Timary, poate fi achiziționat de pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Trei