Delicatese Literare
Recenzii

Iv. Ard amintiri de Georgiana Vâju, Seria Nu te impiedica de mine, te implor!, Editura Quantum Publishers – recenzie

Iv. Ard amintiri

Georgiana Vâju

Editura Quantum Publishers

An apariție: 2019

Nr. pagini : 375

  • Seria Nu te impiedica de mine, te implor!

  1. Nu te impiedica de mine, te implor! – recenzie

  2. Alt cuvânt pentru dor – recenzie 

  3. Iv. Ard amintiri

Ai idee, tu, cititorule, ce simți în acel moment greu al conștientizării unei trădări?
Ce sentiment e mai puternic atunci când realizezi că tot ceea ce credeai până atunci e o minciună?
Știi dacă ai vrea să fugi sau să rămâi prins în cercul ororii?
Te simți prizonier în viața ta sau liber să abandonezi scena și să fugi?
Durerea sau furia? Care sentiment e mai aproape de tine, care domină conștiința omului trădat?
Ce anume îți face inima să pompeze sângele mai repede?
Ce îți ghidează acțiunile: curiozitatea, frustrarea sau disperarea?
Te-ai gândit vreodată că, în verva acelei furii de necontrolat, care pur și simplu te orbește, ai putea să ucizi sau să te sinucizi? 
Cum știe Georgiana Vâju să te treacă prin toate stările! Cum reușește ea să te facă să rezonezi cu personajele! – Daniela Faur 
Nu poți să nu te îndrăgostești de felul în care scrie Georgiana Vâju! Nu ai cum! – Raluca Alina Iorga 
Nu cred că un singur volum va fi suficient pentru a ne satisface dorul de Iv și Ana. – Mădălina Alexandru 
Mai este oare nevoie de o introducere când vine vorba de seria „Nu te împiedica de mine, te implor!”? Nu cred! Autoarea Georgiana Vâju a făcut furori cu primul volum al acestei serii – „Nu te împiedica de mine, te implor!„- , iar cu volumul al doilea – „Alt cuvânt pentru dor” – ne-a lovit acolo unde doare cel mai tare 😉 – direct în inimă 💝 Sunt sigură că autoarea este conștientă de câtă durere a provocat tuturor admiratoarele doctorului Iv odată cu finalul acestui volum 🤦‍♀️! Și furie! Eu una îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri că cititoarele o „stresau” cu întrebarea: „Când apare volumul al treilea?”😃Știu, eram enervante! Dar și ea s-a jucat cu sufletele noastre!!! 😉
În sfârșit, așteptarea a luat sfârșit! „Iv. Ard amintiri” este un final de serie excepțional! Dramatic și fermecător în același timp. Așa cum, sincer, speram să fie! 
Nici de această dată, autoarea nu se dezice. Talentul este indiscutabil! Stilul cărții este profund, plin de emoție, efervescent și atât de intens încât, cu ușurință, te transpui în poveste, simți trăirile personajelor, suferi și te bucuri alături de ele. 
Dacă în primele două volume, personajul principal narator a fost Ana, de data aceasta Iv este cel care își spune povestea, secondat, parțial, de cea care a reușit să îi redea zâmbetul pe buze, să-l readucă la viață. 
„Dacă trăiesc azi, acest miracol s-a înfăptuit pentru că, după o perioadă lungă și agonizantă din viața mea, am renunțat să-mi scormonesc ororile trecutului și am început să cred că nu există cuvintele atunci, dincolo și înainte de noi.” 
Astfel începe romanul „Iv. Ard amintiri”! Cu această destăinuire, sinceră și dureroasă în același timp, Iv se dezgoleşte fără echivoc în fața noastră, își face radiografia vieții sale, conștient fiind că a ales un drum plin de zbucium și durere. Este ca un strigăt în noapte! Iar noaptea este chiar sufletul său atât de crunt lovit de soartă. Dar este imperios a trece prin foc, umbre, tunete și fulgere pentru a se elibera de povara trecutului. Un trecut ce are un nume: Simona. 
Pentru a înțelege frământările lui Iv, pentru a avea o șansă iubirea dintre el și Ana, trebuie, însă, să cunoaștem îndeaproape povestea de iubire dintre el și Simona, cea care i-a fost soție, actualmente pacientă, de care încă se simte, sufletește, legat. 
La finalul cărții „Alt cuvânt pentru dor”, Simona îl împușcă pe Iv aruncănd viețile tuturor într-un abis al durerii și incertitudinii. De ce acest gest nebunesc? O simplă întrebare, dar cu rezonanțe atât de puternice!
Simona i-a frânt sufletul lui Iv în mii de bucăți atunci când l-a înșelat cu un alt bărbat. Trădarea ei a provocat prăpastia din căsnicia lor, dar egoismul și infatuarea ei au distrus și ultima fărâmă de speranță pentru vindecare și eliberare.
„M-aș fi repezit să o sfâșii în bucăți, credeți-mă! Voiam să dispară din viața mea atunci, să nu o mai văd niciodată, să știu că nu mai există pe lume urmă de ființa ei trădătoare, decât să trăiesc cu amintirea ei legată de mărturisirea asta. Atât de tare m-a marcat confesiunea aia, încât carnea de pe membre a început să mă doară și pielea să mă furnice pe întreg corpul. Îmi curgea foc lichid prin vene. „
„Pentru prima oară în viața mea simțeam că mi se sfâşie pieptul pe dinăuntru. La drept vorbind, mă durea inima. „
„Simțeam că mă sufoc și eram conștient că respir sacadat, încercând să-mi controlez pe cât posibil expirațiile și inspirație, astfel încât să nu mă trădez în fața neveste-mii, să nu mă simtă derutat….. Chiar dacă eram distrus, și întregul meu univers se dărâma în fața trădării ei, nu voiam nicicum să i-o arăt. Nu merita să mă vadă suferind după ea. „
Pentru cei doi, clar, nu mai există viitor!
Ooo, dar cât de cruntă poate fi soarta! Un accident teribil o aruncă pe Simona, din nou, în bratele lui Iv. De data aceasta a medicului psihiatru Ivan Dumitru. De ce acceptă Iv să o trateze pe Simona în clinica sa? O întrebare simplă și, totuși atât de grea!
O poveste complexă cu accente dramatice, un amalgam de stări, emoții. De la început autoarea „s-a jucat” cu psihicul nostru, al cititorilor. Iv și Ana se iubesc cu ardoare, dar Simona este omniprezentă în viața celor doi. Ea nu mai are nimic de pierdut, pe când Iv și Ana, totul. Vor putea cei doi, în special Iv, să se elibereze de „lanțurile” Simonei? Va reuși Iv să facă pace cu trecutul? Citiți cartea! 😍 
Vreau să remarc un lucru diferit la acest volum față de primele două. Personajul Simonei este mult mai accentuat, construit într-un mod complex, motiv pentru care reușim să îi înțelegem – sau nu – acțiunile. Sentimentele care m-au încercat vis-a-vis de ea sunt ambigue. Un amestec între milă, ură și admirație. Nici eu nu mai știam ce să cred , iar acest lucru se datorează autoarei. Cum este posibil să simt admirație față de un personaj atât de perfid?!! Felicitări, Georgiana Vâju! 💝 
Un personaj carismatic, fermecător și jovial este Tudor, prietenul cel mai bun al lui Iv. Prietenia lor este solidă, interacțiunea dintre ei este spumoasă, iar capacitatea lui Tudor de a transforma liniștea în dezordine este deosebită. Mă bucur că autoarea nu l-a lăsat de izbeliște și i-a oferit și lui ceva în dar
Recomand cu mare drag această serie! Nu este doar o poveste de iubire! Este o poveste de viață, cu eroi desprinși parcă din realitate, cu slăbiciuni, defecte, dar și calități, plini de viață și pătrunzători , o poveste cu puternice accente psihologice – aici se simte intervenția psihologului Georgiana Vâju. Sufletul omului este ca un ocean imens. Ascunde atâtea frumuseți, dar și pericole! 
Intenționat nu am dat mai multe informații. Vă las vouă plăcerea să descoperiți povestea lui Iv și a Anei. O poveste ce atinge coardele sensibile ale propriului suflet. 💝

 

Cărţile autoarei Georgiana Vâju pot fi comandate de pe quantumpublishers.ro, elefant.ro, libris.ro

Recenzii cărți Editura Quantum Publishers

Recenzii și prezentări cărți autori români

14 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *