Jane și magia iubirii de Rachel Givney, Editura RAO – recenzie

Jane și magia iubirii 

Faceţi cunoştinţă cu Jane, fiica pastorului George Austen, care, ajunsă la „venerabila" vârstă de 28 de ani, vrea să-şi găsească iubirea adevărată. Dar dacă această mare dragoste nu ar trăi în anul 1803, ci în... secolul XXI? Povestea o va duce pe Jane pe străzile aglomerate şi pestriţe din Londra şi Bath, în căutarea alesului, dar şi a inspiraţiei în urma
căreia se vor naşte bine-cunoscutele personaje care au făcut-o celebră în toată lumea. Înainte însă de Mr. Darcy, Mr. Willoughby, Mr. Wickham şi George Knightley, a fost... o altă poveste, pe care trebuie să o citiţi pe nerăsuflate!

,,Jane avea nevoie de un soț din două motive. În primul rând, dacă nu făcea rost de unul, avea să ajungă fată bătrână și să piară, după cum o înștiințase mama ei, într-una din zile. Jane deținea gloriosul titlu de cea de-a doua cea mai în vârstă fată necăsătorită din vestul ținutului, după sora ei mai mare, Cassandra, iar aceasta era nemăritată doar pentru că logodnicul ei murise. Jane nu avea o asemenea scuză. Cu cât înainta în vârstă, cu atât mai multe priviri pline de compasiune aduna din rândul prietenilor și al familiei, iar mila încuraja foarte puțini bărbați să dorească să se căsătorească. Dacă ajungea la treizeci de ani necăsătorită, totul era pierdut.

Cel de-al doilea motiv pentru care era necesar să se căsătorească avea de-a face cu banii. Odată ce părinții ei aveau să plece întru Domnul, puțina avere a tatălui lor, trecea în posesia fiului celui mare, James , iar ea ajungea la mila fraților ei: a celor bogați, cărora nu le păsa de ea, și a celor săraci, cărora le păsa. La o adică, ar fi putut să își câștige singură traiul vânzând flori, spălând haine sau devenind pirat.

Jane avea și un al treilea motiv pentru care își dorea un soț: era mai mult o dorință deșartă, un sentiment atât de nesăbuit, încât nu îndrăznea să-l rostească în fața nimănui.

Era iubirea.

Însă, după cum își repeta zilnic, iubirea era un lux pentru o femeie în situația ei, astfel încât ori de câte ori acest al treilea motiv își croia drum prin gândurile ei – e drept că era o pacoste deosebit de tenace – se grăbea să îl alunge. Nu folosea nimănui să își piardă vremea cu astfel de dorințe.” 

,,Acum, încerca singură. Răsuci spre stânga robinetul pentru apă rece și urmări șuvoiul care cădea de sus. Mai văzuse robinete și înainte, la pompele de apă, dar din acelea apa venea în picături galbene care nu se comparau cu șuvoiul elegant, cristalin, ce se revărsa din discul argintiu. Apoi răsuci robinetul pentru apă caldă, puțin câte puțin, după cum îi arătase Sofia. Puse degetele sub apă și simți cum aceasta se încălzea. Mai răsuci puțin spre stânga și baia se umplu de aburi. În apartamentele lor din Casa Sydney aveau o cadă de baie pe care Margaret o umplea în fiecare duminică cu apă fiartă în oală. Tatăl ei, fiind capul familiei, o folosea primul. Apoi mama ei, urmată de Cassandra. Fiind cea mai mică, Jane era ultima. Până când venea rândul ei, apa era deja pământie. Acum privea către șuvoiul ce curgea aburind, imaculat, și care era cu totul al ei. Mai încercă o dată apa. Era mai caldă decât tot ce cunoscuse vreodată. Trase aer în piept, apoi scoase cămașa de noapte și o așeză pe scaun. Rămase în mijlocul sălii de baie, goală , și își imagină că era Cleopatra, pregătindu-se să se scalde în lapte de capră. Intră în cadă și se așeză sub apă. Șuvoiul cald se rostogoli pe spatele ei. Umerii îi fură străbătuți de un fior. Se sprijini de perete, în timp ce apa aluneca pe trupul ei.” 

,,Bărbatul de lângă ea era și el scriitor, era cineva care cunoștea agonia și extazul creator, care știa, ca și ea, ce înseamnă să stai aplecat asupra paginii, primejduindu-ți sufletul pentru o poveste.

Începu să simtă o tulburare interioară, o instabilitate stranie, pe care nu o mai simțise. Stânjeneala dintre ei era încă acolo, dar mai blândă, și alături de ea apăruse un element nou, mai profund și mai dezarmant. Felul în care începuse să o privească, să se poarte în preajma ei, era cu totul nou și se schimbase, totodată, și felul în care era ea în preajma lui. Deveniseră mai apropiați, ca oamenii care trec prin încercări împreună, ceea ce era adevărat într-o anumită măsură. Dar era, totodată, un element de noutate în interacțiunile lor, ca și cum fiecare ar fi precaut față de celălalt, de parcă fiecare ar fi deținut informații și trăiri noi. Totul devenise mai tensionat.

O parte a ei dorea să nu-l mai revadă vreodată, să nu fie nevoită să se confrunte cu ceea ce simțea. Avea alte obiective, alte lucruri de dus la bun sfârșit, precum întoarcerea ei acasă, pentru a- și scrie cărțile. Trebuia să înceteze să se mai gândească la el.”