Jidovul rătăcitor – volumul I – de Eugène Sue, Editura Orizonturi – recenzie

Jidovul rătăcitor

(Le Juif errant – 1844-1845)

Eugène Sue

Editura: Orizonturi

Traducere: N.S. Marin

An apariție: 2015

Nr.pagini: 352

Eugène Sue (pe numele adevărat Joseph-Marie Sue), născut pe 26 ianuarie 1804 și decedat pe 3 august 1857, a fost un scriitor francez foarte talentat ale cărui opere literare au luat naștere pornind de la ideile socialiste ale vremurilor sale. Printre creațiile sale literare, se remarcă: Kernock, le pirate (1830), Atar-Gull (1831), La Salamandre (1832), Lautréaumont (2 vol., 1837), Jean Cavalier, ou Les Fanatiques des Cevennes (4 vol., 1840),  Mathilde (1841), Les Mystères de Paris (1843), Le Juif errant (10 vol., 1845).

Două străzi îi poartă numele, una în Paris și alta în capitala Mexicului, Mexico City, în apropiere de zona Polanco.

Romanul Jidovul rătăcitor de Eugène Sue, face parte din romanele de mister ale literaturii universale, pornind de la o legendă religioasă, conform căreia un evreu a refuzat să-i dea apă lui Iisus Hristos în drumul său către Golgota, cu crucea în spate.

Acest roman l-a făcut faimos în întreaga lume pe scriitorul francez Eugène Sue, faimă ce se menține până în zilele noastre.  

Cel ce avea sa fie Jidovul rătăcitor a devenit legendar din momentul în care Iisus, extenuat în drumul spre Golgota, sub greutatea crucii pe care o căra și sub ploaia de lovituri de bici, a vrut să se oprească spre a se odihni lângă usa lui, însă acesta i-a poruncit să meargă mai departe. Drept urmare, Iisus i-a prezis că va avea parte de o soartă cruntă: să meargă prin lume fără încetare până la a doua sa Înviere.  

Un alt personaj legendar, Irodiada, sora Jidovului, împărtășește aceeași soartă cu el, fiind blestemată să cutreiere lumea până la dispariția ultimului său descendent din familia Rennepont. Întâmplător, unul dintre membrii familiei dobândește o avere fabuloasă. În 1682, membrii familiei hotărăsc ca peste 150 de ani toți supraviețuitorii lor să se reunească la Paris pentru a împărți între ei uriașa moștenire. 

Dar iezuiții află de existența banilor și vor să pună mâna pe ei și nimic din ceea ce înseamnă perfidie și lipsă de scrupule nu este lăsat deoparte pentru atingerea acestui scop.... 

Jidovul rătăcitor de Eugene Sue este un roman clasic fascinant ce reușește să surprindă cititorul, atât prin poveste și personaje, atent construite, cât și prin stilul de scriere, dramatic și calm deopotrivă; pe tot parcursul romanului, autorul pune accent pe trăsăturile și emoțiile personajelor, când pozitive, când negative, pe atmosfera apăsătoare ce decurge din întreaga intrigă căreia autorul îi atribuie o paletă complexă de elemente, atât din sfera supranaturalului și suspansului, cât și din sfera socială. Un alt element distinct al acestui roman este construirea poveștii, redată la persoana a III-a din perspective diferite și la persoana I din perspectiva Jidovului rătăcitor, în care eroii sunt, de la început și până la sfârșit, în conflict cu personajele negative, aceștia personificând lupta permanentă dintre bine și rău, dintre omenie și ticăloșie. Nu este de mirare că, din aceste puncte de vedere, criticii vremii au considerat Jidovul rătăcitorun roman gotic puternic, ce descrie, sub o formă sau alta, viața nobilimii și a celor săraci, relația acestora cu Dumnezeu și Biserica catolică, lupta împotriva persecuției religioase, ideile sociale și politice ale vremii, decadența și ascensiunea ființei umane.

Suntem în anul 1831, sfârșit de septembrie, de-a lungul coastelor sălbatice și pustii ale Siberiei și Alaskăi, două lumi diferite și totuși asemănătoare, despărțite de strâmtoarea Bering din Oceanul Arctic. Cu fiecare zi care trece soarele devine tot mai lipsit de căldură și lumina zilei tot mai slabă permițând întunericului, tăios și calm deopotrivă, frigului, zăpezii, vijeliilor, foametei să își facă de cap. Totul în jur emană singurătate apăsătoare și liniște adâncă ce nu lasă loc de viețuire pentru nicio ființă umană! Cu toate acestea, pe zăpada ce îmbracă coastele sălbatice ale celor două lumi se văd urme de pași; pe partea Americii de Nord, urma, mică și ușoară, este cea a unei femei ce se îndreaptă spre stepele Siberiei, iar pe partea rusă, urma, mare și adâncă, este cea a unui bărbat ce se îndreaptă spre coasta Alaskăi. Cele două chipuri au la dispoziție doar o singură clipă, una de disperare și de fericire deopotrivă, pentru a-și întinde brațele și a simți iubirea și eliberarea, urmând a se pierde apoi, pe nevăzute, în negura timpului. Cine sunt aceste două ființe – ,,apropiate o clipă de un miraj înșelător, dar care păreau despărțite pe vecie” – care se încumetă să treacă prin pustiul, înghețat si aducător de moarte, dintre cele două lumi? De unde vin? Și de ce pe amprenta piciorului de bărbat se vede o cruce formată din șapte cuie ieșite în afară?

Prin această scurtă introducere, autorul ne face cunoștință cu Jidovul rătăcitor și sora sa, Irodiada, protectorii personajelor pozitive ale romanului, moștenitorii și ultimii descendenți ai marchizului Marius Rennepont. Pentru a înțelege complexitatea narațiunii și rolul jucat de acest marchiz în viețile tuturor personajelor este necesar să ne întoarcem în urmă cu un secol și jumătate.

Cine a fost marchizul Marius Rennepont? Un francez protestant ce a fost nevoit să renunțe la credința calvinistă, gest făcut în urma unui ordin emis de către Ludovic al XIV-lea, în anul 1685, care interzicea credința protestantă, regele urmărind unificarea regatului doar sub autoritatea sa, atât la nivel politic, cât și administrativ. Însă, convertirea marchizului nu a fost sinceră, fapt denunțat de către diferiți membrii ai Ordinului iezuiților, care recunoșteau și acceptau doar autoritatea regelui sub deviza ,,o credință, o lege, un rege”; astfel, marchizul a fost condamnat la ocnă pe viață, iar toate bunurile sale confiscate și acordate membrilor Ordinului drept răsplată pentru ajutorul acordat în descoperirea infamiei săvârșite de nelegiuit. Din fericire, înainte de a i se confisca bunurile, Marius Rennepont a reușit să ascundă de ochii Bisericii, dar și ai proprii familii, care a fost izgonită ulterior din Franța, atât o casă situată în Paris, pe strada St. Francis, cât și o sumă de cincizeci de mii de piese de aur.

Înainte de a muri în închisoare, marchizul a lăsat un testament surprinzător prin conținutul său. Casa a fost predată unui foarte bun prieten, un catolic fără pată – din nefericire pentru iezuiți -, cu mențiunea de a fi închisă și redeschisă peste o sută cincizeci de ani, iar banii au fost lăsați unei alte persoane, necunoscute, cu scopul de a fi capitalizați timp de o sută cincizeci de ani; după expirarea acestui termen, banii se vor împărți între moștenitorii marchizului, cei care vor fi în viață la momentul respectiv. O altă enigmă a testamentului o reprezintă dorința marchizului ca toate rudele sale să lase, din generație în generație, recomandarea ca ultimii supraviețuitori să se întrunească la Paris, peste un secol și jumatate, la 13 februarie 1832, în casa de pe strada St. Francis; pentru ca această recomandare să nu se uite, Marius Rennepont a însărcinat o persoană să fabrice medalii de bronz pe care să fie gravate dorința sa și data întâlnirii, fiecare mostenitor urmând să primească o astfel de medalie. Ultima cerință a marchizului a fost aceea ca moștenitorii săi să se prezinte în persoană, și nu prin reprezentant, la data menționată, altminteri vor fi excluși de la moștenire.

Un testament ciudat, uluitor, ce provoacă furie și ură în rândul iezuiților. Astfel, aceștia încep, imediat după moartea marchizului, o campanie de urmărire a membrilor familiei Rennepont, din generație în generație, pentru a împiedica punerea în aplicare a testamentului, și însușirea banilor – fără putință de a fi socotiți – doar de către membrii Ordinului. Iezuiții vor putea folosi, fără teama de a fi pedepsiți, toate mijloacele necesare, chiar și violența, închisoarea, crima, pentru a distruge neamul Rennepont.

Revenim în prezent, în anul 1831, și îi cunoaștem pe cei șapte moștenitori ai marchizului, dar și eforturile macabre, metodele de manipulare, lipsite de orice scrupule și acțiunile pline de ticăloșie întreprinse de iezuiți, împrăștiați și bine ascunși prin toate instituțiile, familiile catolice, categoriile sociale. În decurs de aproape cinci luni, moștenitorii Rennepont sunt supravegheați clipă de clipă și sunt împiedicați, fără ca vreunul dintre ei să aibă habar, să se prezinte la adresa și data menționate în testament și transmise, sub o formă sau alta, de familiile lor în ultimii o sută cincizeci de ani.

Dar cine sunt cei șapte moștenitori? După descendență maternă, gemenele Rose și Blanche, în vârstă de cincisprezece ani, care locuiesc în Siberia, fiicele unui general napoleonian, Simon, care și-a câștigat titlul de duce pe câmpul de luptă de la Ligny, despărțit de familie chiar înainte de a se naște fetele și urmărit, persecutat în vederea distrugerii, Francis Hardy, manufacturist, proprietar al unei fabrici la Plessis, lângă Paris, un bărbat inteligent, harnic, cinstit, respectat și iubit de lucrătorii săi, și prințul indian Djalma, în vârstă de optsprezece ani, fiul regelui Kandjia-Sing, a cărui existență este strâns legată de cea a lui Simon, tatăl gemenelor; prin descendență paternă îi avem pe Jacques Rennepont, zis Pușcă-goală, un muncitor petrecăreț, bețiv, cheltuitor, un pierde vară, Gabriel de Rennepont, un tânăr de douăzeci și cinci de ani, preot în misiunile străine din America și Adrienne Rennepont de Cardoville, o tânără de douăzeci și unu de ani, frumoasă și bogată, fiica contelui Rennepont.

Care este planul iezuiților? Singurul moștenitor care trebuie să se prezinte la 13 februarie 1832 pe strada St. Francis pentru a intra în posesia averii este tânărul preot misionar Gabriel Rennepont care, înainte de a se hirotonisi, și-a cedat toate bunurile, chiar și cele viitoare, Bisericii.

Cei șapte moștenitori devin simpli pioni pe o tablă de șah, viețile lor fiind aruncate în brațele feroce ale distrugerii, sub orice formă, de la nebunie până la moarte. Gemenele Rose și Blanche sunt prea mici ca să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor, dar îl au alături pe Dagobert, fost soldat al Imperiului, un bărbat de cincizeci de ani, inteligent, aprig, curajos, care luptă cu înverșunare să îndeplinească ultimele dorințe ale mamei fetelor, exprimate chiar înainte de a muri: fiicele sale să fie duse la Paris, la o adresă și dată anume, și să își cunoască tatăl. Gabriel, blând și sufletist, află în ultima clipă ce plan perfid stă în spatele sfaturilor și faptelor pline de bunătate, în aparență, ale confraților săi iezuiți, dar și consecințele nefaste ale gestului său. Jacques duce o viață destrăbălată, nu știe că este moștenitorul unei mari averi și, fără să bănuiască, devine o unealtă în mâna iezuiților. Prințul Djalma are parte de pierderi și suferințe, moartea urmărindu-l la tot pasul, atât în India, cât și în Franța; nu știe de moștenirea lăsată de strămoșul său, dar este convins că, într-un fel sau altul, destinul său este strâns legat de Franța, locul de origine al mamei sale. Francis Hardy nu bănuiește că este urmărit la tot pasul, iar acțiunile sale sunt manipulate de o persoană dragă sufletului său. Adrienne este o tânără fascinantă, bună la suflet, de o frumusețe aparte și o intuiție și inteligență sclipitoare, un spirit liber, care află adevărul originii ei în împrejurări nefericite. Din păcate, este înconjurată de trădători, devenind astfel lipsită complet de apărare în fața dușmanilor.

Drumurile celor șapte moștenitori se intersectează într-un mod crud fiecare simțind amărăciunea, durerea și disperarea, acționând după propria conștiință și inimă. Dar, în umbră, Jidovul rătăcitor, un bărbat cu figură nobilă, blândă și tristă deopotrivă, și iubita și nefericita sa soră, Irodiada, veghează asupra acestora chiar dacă, de multe ori, sunt neputincioși în fața dușmanului. Răul ce planează asupra celor șapte vlăstare este reprezentant de părintele Aigrigny și secretarul său, Rodin, doi bărbați complet diferiți ca personalitate, dar uniți de ambiție, mândrie și putere; unul este precum un vultur, care își urmărește prada de sus pentru a o prinde în ghearele sale, iar celălalt este precum o reptilă, care se târăște în umbră, pe ascuns, ca să își prindă victima.

,,Cea mai mare glorie a ordinului nostru este să facem din oameni cadavre”, cuvinte necruțătoare ce ascund violență și moarte!

Suntem în 13 februarie 1832, ziua în care trecutul și prezentul se contopesc brutal și dureros. Reușesc cei șapte moștenitori să dejoace planurile dușmanilor și să se prezinte la Paris, la adresa gravată pe medalii?

Dacă v-am stârnit curiozitatea și doriți să aflați întreaga poveste, precum și legenda din spatele acesteia, cea a evreului care l-a batjocorit pe Iisus pe drumul spre Golgota și blestemul căzut asupra acestuia pentru fapta sa, nu ezitați să citiți cartea. Veți călători din Siberia la Paris, din Franța în India și-n America, veți întâlni tipologii umane variate, specifice acelor vremuri și, nu în ultimul rând, vă veți reînprospăta cultura generală cu fapte istorice reale ce și-au lăsat amprenta, sub o formă sau alta, asupra evoluției noastre.

Pe tot parcursul lecturii, am avut o stare de neliniște și nerăbdare deopotrivă, cauzate însă de dorința de a afla direcția poveștii, una a cărei acțiune este lipsită de adrenalină, dar care compensează prin suspans și dramatism, când intense, când domoale; deși nu am reușit de la început să înțeleg firul acțiunii, fiind nevoită de multe ori să mă întorc în urmă cu cititul, treptat, am putut să vizualizez imaginea de ansamblu și să înțeleg povestea. Astfel, am avut parte de o lectură apăsătoare, care însă a reușit să mă ia prin surprindere și să mă țină captivă printre filele sale până la sfârșit.

Jidovul rătăcitor de Eugene Sue este un roman pe care îl recomand tuturor, cu mențiunea că trebuie savurat în liniște și cu răbdare. Un prim volum plin de gravitate în care aflăm povestea marchizului Marius Rennepont și îi cunoaștem pe cei șapte moștenitori ai săi aflați în viață la o sută cincizeci de ani distanță de la moartea sa, urmând ca volumul doi să ne prezinte deznodământul acestei lupte aprige dintre Bine și Rău, dintre Viață și Moarte.

 ”Pentru a treia oară, sunt acum o sută cincizeci de ani, persecuția a împrăștiat peste tot pământul această familie pe care am urmarit-o cu dragoste din neam în neam, timp de optsprezece secole, în rătăcirile sale, în exilurile sale, în schimbările de religie, de avere și de nume! O! Câtă decădere, câtă obscuritate, câtă strălucire, câte nefericiri, câtă glorie pentru această familie coborâtoare din soră-mea, a mea biet meseriaș ce sunt! Cu câte crime s-a încărcat… cu câte virtuți s-a onorat! Povestea acestei unice familii este povestea întregii omeniri.”

”Dar când durerea este mai presus de puterile mele, când presimt pentru ai mei o primejdie de care nu-i pot scăpa, atunci, străbătând lumile, gândul meu se îndreaptă spre acea femeie, blestemată ca și mine… spre acea fată de rege care, ca și mine, fiu de meșteșugar, merge… merge și va merge până în ziua răscumpărării. Numai o dată într-un secol pot s-o întâlnesc pe această femeie… În săptămâna fatală a Patimilor.”

Cartea Jidovul rătăcitor de Eugene Sue poate fi comandată de pe editura-orizonturi.ro, cartepedia.ro, libris.ro, elefant.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți clasice

Recenzii și prezentări cărți Editura Orizonturi