Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Jup, un pisoi de soi, vol.2, Orice pentru budincă de Alec Blenche, Editura Univers – recenzie

JUP, UN PISOI DE SOI

Vol. 2. Orice pentru budincă

Alec Blenche, Doina Zavadschi

Editura Univers

Anul apariției:  2019
Nr. de pagini 28
„Un stil de viaţă sănătos se bazează în primul rând pe iubire şi respect. Iubire şi respect pentru orice formă de viaţă care există pe planetă. Vorbim aici atât de animale şi de plante, dar şi de oameni. Deci trebuie să te iubeşti şi să te respecţi şi pe tine.“ Acesta este crezul lui Alec Blenche.
Vegetarian de peste zece ani, Alec este și nutriționist raw vegan (curs David Wolfe la BodyMInd Institute), tehnician nutriționist (curs ANATECOR), câștigător al Bursei Acts of Education în cadrul Hippocrates Health Institute, fitoterapeut – (curs ANATECOR), și are studii universitare și postuniversitare în Drept și Pedagogie Muzicală.
În ultimii ani a participat la numeroase emisiuni de televiziune și radio și a organizat și susținut o serie de prezentări, workshop-uri pe teme de nutriție și alimentație sănătoasă,  precum și tabere de detoxifiere și de gătit hrana vie.
Promotor al unui stil de viață împlinit și sănătos, Alec îi sfătuiește pe părinți să-i deprindă pe copiii lor să trăiască astfel prin puterea exemplului lor, implicându-i pe copii în activități de cunoaștere și îmbunătățire personală. Este vorba de lucruri simple, precum plimbările în natură, îngrijirea plantelor, preparatul meselor în familie. Pentru copii este esențial să facă multă mișcare și să se joace mult, să mănânce alimente sănătoase, dar și să-și hrănească mintea cu cărți potrivite cu vârsta lor, care să le stimuleze imaginația, empatia și curiozitatea.
În urma unui program de sănătate desfășurat într-o școală din Constanța, Alec Blenche a  scris prima sa carte pentru copii: Erus și Valea Răbdării. Aventurile micului Erus și ale prietenului său, Alpi, un măr care… vorbește, s-au bucurat de un asemenea succes, încât continuarea lor, Erus și Valea Generozității, a venit într-un mod firesc. Părinții și copiii sunt încântați de cărțile acestea care vorbesc în fraze simple și convingătoare despre respectul față de natură și față de tot ceea ce este viu, despre răbdare, generozitate și iubire.
Aventurile pisoiului dalmațian continuă în volumul Orice pentru budincă, în care Jup învață de la prietenul său, Jack, o prețioasă lecție de viață: pentru a obține ceea ce‑ți dorești foarte mult, trebuie să te strădui, să lupți și chiar să faci anumite sacrificii.
Deși uneori, după cum constată micuțul Jup, recompensa vine fără amânare, iar lucrurile bune se întâmplă pur și simplu!
Încă de la primul volum, Jboară, Costică, jboară atât eu cât şi copiii l-am îndrăgit pe Jup. Ne-am distrat când a vrut să înveţe să zboare, iar acum, pe lângă distracţia asigurată de pisoiaş, am rămas si cu gândul la o budincă delicioasă.
Şi în vol. 2, Orice pentru budincă, îl găsim pe Jup la fel de năzdrăvan, acelaşi pisoiaş drăgalas, care este bucuria familiei Bratu, unde locuieşte Jup împreună cu părinţii lui.

Familia Bratu avea o fetiţă, Maria, care era perechea lui Jup în toate năzdrăvăniile. Maria, ca toate fetiţele, adora să facă codiţe şi fundiţe şi pe cine credeţi că voia şi reuşea să îşi etaleze talentul? Aţi ghicit! Pe Jup. Pisoiaşului nu îi plăcea deloc să stea la pieptănat şi la făcut de fundiţe, de aceea cum prindea ocazia se ascundea cât mai sus ca fetiţa să nu îl găsească. Îi plăcea să lenevească, activitatea lui preferată. O fi Maria fetiţă mică, dar îi ştia slăbiciunea lui Jup pentru budincă şi era sigură că dacă pisoiaşul i-ar fi simţit mirosul, mai ales că era preferata lui din lapte cu nuci și scorţişoară, ar fi ieşit din ascunzătoare.
Jup era sigur că dacă ieşea din ascunzătoare şi mergea la budincă, ar fi avut parte şi de o tură la  pieptănat. Aflându-se în mare dificultate, acesta a apelat la bunul lui prieten, Jack, pentru a-i cere sfatul.
Jack i-a vorbit despre sacrificiu, că uneori,  atunci când ne dorim ceva foarte tare, trebuie să renunţăm la altceva. Voi ce credeţi? A renunţat Jup la budincă? Vă invit să citiţi!

Vă recomand această carte foarte frumoasă, cu paginile de calitate, viu colorate, care sunt foarte atractive şi rezistente în mânuţele copiilor. Abia așteptăm următorul volum pentru a vedea ce aventură va avea  pisoiaşul nostru.
 “- Jup, “sacrificiu” este un cuvânt, și chiar un cuvânt foarte serios. Înseamnă să renunți la un lucru sau să înduri ceva care nu-ți place sau e greu pentru tine pentru a obține altceva mai prețios…” 
Vă doresc lectură plăcută!

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Jup, un pisoi de soi, Orice pentru budincă de Alec Blenche oferită pentru recenzie

Cartea Jup, un pisoi de soi vol. 2 poate fi comandată pe edituraunivers.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Univers

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii cărți Alec Blenche

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți Colecția Unicorn

5 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *