Jurnalul Aurorei Serafim de Sidonia Drăgușanu – recenzie

Jurnalul Aurorei Serafim

Sidonia Drăgușanu

Editura Hoffman

Anul aparitiei: 2018

Nr. pagini: 240

Jurnalul Aurorei Serafim” este cel de-al treilea roman al Sidoniei Drăgușanu, publicat în 1957. Este călătoria solitară spre independență a unei femei scăpată dintr-o relație abuzivă cu un bărbat dominant. Aurora reușește să depășească traumele emoționale lucrând cu copiii într-o grădiniță și dăruindu-se lor. Deși se teme să iubească din nou, dragostea o surprinde și o vindecă.

Acțiunea se petrece în primii ani ai comunismului românesc și are personaje foarte bine conturate pentru sublinierea luptei dintre bine și rău: Aurora este bună, dreaptă și nefericită; Lavinia e o vampă în căutarea veșnică a bărbatului pe care să-l exploateze; inginerul Runcan este tatăl văduv care încearcă să-și crească gemenii năzdrăvani fără să le arate imensa iubire pe care le-o poartă; doctorul Horia iubește copiii și dreptatea; gestionarul Neacșu a fost un om bun, dar s-a pierdut cu firea pe parcurs. Povestea lor e scrisă în stilul inconfundabil al Sidoniei Drăgușanu în care marile frământări sufletești se ascund în spatele micilor înțepături ironice. Sidonia reușește să te țină în suspans până la final, făcând să pară că nici măcar Aurora nu va ști cu care dintre cei doi bărbați buni și frumoși va rămâne: doctorul sau inginerul.

Sidonia Drăgușanu s-a născut la București, a debutat în presă în 1933 și în proză în 1934. De-a lungul carierei a scris mai multe romane, piese de teatru care s-au jucat în teatrele bucureștene și din țară până în anii 80, cărți pentru copii.

Ne aflăm în fața unui roman care analizează slăbiciunile societății în care trăim. în care o femeie divorțată este curvă. în care un bărbat cu doi copii nu e de luat. în care un doctor fără nicio hangara e mai preferabil decât unul cu doi copii. Suntem într-o formulă foarte falsă despre realitățile vieții. Romanul asta arată, falsitățile societății.” – Ioana Crăciunescu, actrița care a întruchipat-o pe Aurora Serafim pe ecrane, în filmul „Să-ți vorbesc despre mine” (1987).

„Sidonia Drăgușanu reușește să scrie un roman social despre România anilor ’50, împletindu-l într-o foarte frumoasă poveste de dragoste cu final neașteptat. Cred că vremurile pe care le traversăm constituie momentul ideal pentru republicarea Jurnalului Aurorei Serafim. Indiferent dacă ne place sau nu cu cine rămâne Aurora în final, Jurnalul ei e un roman în care dragostea vindecă și câștigă într-o epoca dominată de ură de clasa.” – Dollores Benezic

Jurnalul Aurorei Serafim – o lectură încântătoare, care m-a răscolit și mi-a trezit nostalgii. Mi-au sunat cunoscute multe din referirile din carte la perioada comunistă. Cartea are o copertă superbă și o prezentare grafică și editare de notă maximă. A fost scrisă în 1957 și reeditată în 2018, prin inițiativa familiei de reeditare a operei autoarei. De asemenea, a fost ecranizată în 1987. Adaptarea cinematografică, sub titlul „Să-ți vorbesc despre mine”, a avut parte de o prestigioasă distribuție: Ioana Crăciunescu, Gheorghe Dinică, Emil Hossu. Am avut curiozitatea de a vedea filmul imediat după lectura cărții și am fost plăcut impresionată de acesta. Respectă în foarte mare măsură litera și spiritul cărții.

Cartea, după cum o dezvăluite și titlul, e scrisă la persoana întâi, gen jurnal. Un jurnal în care sunt trecute, cu acuratețe și emoție, amintirile Aurorei Serafim, surprinzând evenimentele așa cum au fost, cu dialoguri, descrieri, evocări și observații, totul trecut prin filtrul generos al propriilor trăiri și sentimente. Perioada de timp la care face referire este cuprinsă între 1926 (anul nașterii Aurorei) și 1950, când viața ei a intrat pe un alt făgaș, căpătând un nou sens.

”Mi-e dor să stau de vorbă, pe-ndelete cu mine. Îmi este necesar să-mi povestesc și să-mi repovestesc. Mă tem de sunetul sec – de mai târziu – al  ecoului pe care mi-l va întoarce memoria, când îi voi cere să reproducă credincios tonul răsunetului pe care l-au avut în mine anumite impresii și sentimente trăite, precum și gustul lor adevărat, nealterat de trecerea vremii. Poate mâine sau poimâine tot ceea ce este combustie astăzi în mine va avea temperatura unei ape stătute. Dar acest caiet este termometrul meu care nu minte și nici nu mă lasă să uit. Voi rememora faptele nu în ordinea lor calendaristică, ci în aceea a acuității lor în mine și voi începe cu cele din seara trecută.”

Acțiunea se petrece în București, în primii ani ai comunismului, cu referiri la locuri, oameni și date istorice concrete, care dau o notă de real, de autenticitate celor scrise. Este un fin roman social care surprinde realitățile și slăbiciunile societății românești a anilor 50, prejudecățile și încorsetările în gândire. Ca o paranteză, de remarcat și amestecul cenzurii în câteva rânduri în carte. Astfel, câteva fragmente conțin texte de propagandă, semnalizate însă corespunzător cu mențiunea din subsolul paginii: ”Fragment introdus, cel mai probabil, la cererea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor, organism responsabil cu cenzura, care a activat în România pe model rusesc, în perioada 1949-1977. Ulterior și-a schimbat denumirea în Secția de Propagandă și Agitație a Partidului Comunist.”

Aurora Serafim e o tânără educatoare la un cămin de copii, iar viața ei de zi cu zi e marcată de interacțiunea cu cei mici, de care e foarte atașată, chiar prea atașată, după părerea directoarei căminului, tovarășa Marta, care nu pierde nici o ocazie de a-i reproșa că suferă de ”sentimentalism mic-burghez”.  E un dascăl frumos sufletește, cu un bun simț înăscut și înalte principii morale. Povestirile despre micii năzdrăvani, replicile acestora, surprinderea modului lor de a înțelege lucrurile și de a se purta, sunt absolut cuceritoare. Aceste episoade sunt redate cu căldură și înțelegere, m-au înduioșat și emoționat  de multe ori, sau mi-au adus zâmbetul pe față alteori. 

Fiecare copilaș e surprins în individualitatea lui, cu o asemenea empatie, încât ți-e imposibil să nu-l îndrăgești pe fiecare în parte: răsfățatul Gheorgiță, singur la părinți și care consideră că i se cuvine totul, mica cochetă Irina, Tudoriță cel sigur pe el, prietenoșii Geta, Andrei și Dinu – cei mai vechi în cămin care se consideră un fel de amfitrioni față de nou veniți -, imprevizibilii Noni și Duțu, doi gemeni adorabili, ușor debusolați de educația primită, oarecum haotică și permisivă. Și biata Nina, un copil necăjit, pentru care Aurora a fost zâna cea bună. Povestea Ninei e una din cele mai impresionante din carte. Impresionant e și felul în care Aurora îmblânzește cei doi năzdrăvani gemeni – Noni cel cu o personalitate puternică și Duțu, care îl imită întocmai – dovedind o bună cunoaștere a psihologiei infantile.

Personajele prezente în carte – Ștefan, Lavinia, Nona, Gena, inginerul Runcan, medicul Horia Mihail,  tovarășa Marta, gestionarul Neacșu – sunt aduse în prim plan pe măsură ce se intersectează cu existența cotidiană a Aurorei sau când răsar din amintirile acesteia.
Sunt surprinse cu delicatețe tipologii umane diferite, oameni cu bune și rele, cu slăbiciuni omenești, sau, din contră, caractere nobile, puternice.
Cu multă dragoste evocă Aurora pe bunicii ei care au crescut-o de mică, de când a rămas orfană de tată, iar mama s-a recăsătorit, lăsând-o bunicilor, care au crescut-o cum au putut și știut mai bine, dar foarte modest și strict. Ritmul cărții e lent, stilul de scriere e cursiv, prietenos, lipsit de pretențiozitate.

Amintirile nu sunt scrise în ordine cronologică, ci jurnalul începe în ”prezent” cu trecerea în revistă a evenimentelor cotidiene din viața Aurorei, interacțiunea cu copiii, cu părinții acestora – în special cu inginerul Runcan, tatăl gemenilor, rămas văduv cu doi copii mici, complet depășit de situație. Liviu Runcan e un personaj interesant, iar între el și Aurora s-ar fi putut înfiripa ceva, dacă el nu ar fi avut ”inima bolnavă de amintiri”, după cum se exprimă la un moment dat. Căci amintirile au o forță a lor, care poate fi o sursă de putere, sau o frână în calea prezentului…

Pe plan personal, Aurora locuiește singură, neavând familie sau prieteni și fiind încă nerefăcuta după dura despărțire de Ștefan din urmă cu trei ani, a cărui amintire, chiar și după atâta timp, avea puterea de a o bulversa și a-i stârnii emoții negative. Fusese primul și singurul ei iubit, însă acesta o abuzase emoțional, mascându-și astfel propria labilitate psihică.

Când, într-o buna zi, Aurora se trezește cu fosta ei prietenă, Lavinia, în prag, cerându-i găzduire pentru câteva zile, amintirile dau navală, și astfel aflăm de perioada când, după moartea bunicilor ei, Aurora, proaspăt „bacalaureată” și studentă la Arte, acceptă să dea meditații pentru a se întreține. Așa ajunge în casa din strada Maria Rosetti și le cunoaște pe Gena Gorcea și fiicele ei, Lavinia, de o vârstă cu ea, și Nona, de șaptesprezece ani, pe care trebuia s-o ajute la lecții.
Ducând o existență uniformă și oarecum ternă, atenția și confidențele strălucitoarei și nonconformistei Lavinia au încântat-o și i-a oferit atenția, admirația și prietenia ei necondiționată, fără să realizeze ce persoană găunoasă, superficială și egoistă era aceasta de fapt. A descoperit adevărata față a Laviniei, prea târziu și în împrejurări dureroase pentru ea, în seara când s-a despărțit de Ștefan, aflând ulterior că cel pe care îl iubise sincer s-ar fi exprimat despre ea că „a fost un preș pe care și-a lustruit pantofii”, așa cum i-a transmis cu insesibilitate și răutate Lavinia. Nu vă dau mai multe detalii, veți afla singuri despre ce e vorba. 

Revenind în prezent, Aurora e nevoită să-i suporte acesteia prezența nedorită și deranjantă timp de câteva zile, neavând inima s-o refuze, în ciuda felului în care se purtase. Iar Lavinia va dovedi din nou ce persoană falsă și nedemnă de încredere este! 

Un personaj de care mi-a plăcut foarte mult este noul doctor venit la cămin, Horia Mihail, un tânăr prezentabil, prietenos și sufletist, dedicat profesiei sale. Relația dintre Aurora și Mihail, la început strict profesională, avansează prin mici tatonări și dovezi de admirație reciprocă.

Neașteptata poveste de iubire înflorește treptat, învingând greu neîncrederea și nesiguranța Aurorei, încă marcată de eșecul relației cu Ștefan. Frământările ei sufletești și teama de a nu fi din nou rănită o fac să ezite, deschizându-și totuși inima într-o scrisoare în care îi vorbește despre ea lui Horia, despre copilăria  și adolescența ei, despre viața ei destul de grea marcată de greutăți materiale, dar și de moartea tatălui, lipsa mamei, apoi moartea bunicilor, rămânând complet singură la optsprezece ani. Îi povestește despre prietenia ei cu Lavinia, ca și despre relația cu Ștefan. Și îi mărturisește că îi e frică să îl iubească. 

Dacă îi va trimite scrisoarea, și cum va reacționa Horia, și dacă Aurora își va da șansa unei noi iubiri și a unui nou început, vă invit să descoperiți citind cartea – o carte elegantă, fină și sensibilă, scrisă cu duioșie, candoare și un soi de uimire care m-au cucerit! V-o recomand cu drag!

”Ne-am oprit aseară sub salcâmul de pe ale cărui crengi Horia a scuturat într-o seară pulbere de zăpadă pe părul meu în seara când mi-a spus: ”Uite așa aș vrea să te scutur de umeri, să te scutur zdravăn, Aurora Serafim, să te trezesc!”

Cred că începutul a fost chiar atunci.”

Mai multe despre autoare puteți citi pe blogul sidonia.ro

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români