La vest de răsărit de Violeta Ungureanu, Editura UP – recenzie

Romanul de debut al autoarei Violeta Ungureanu, „La vest de răsărit”, a reușit de la primele pagini să ajungă în sufletul meu. Pentru mine a fost o surpriză frumoasă, cartea reușind să mă țină captivă de la prima filă până la ultima. Titlul cărții, coperta și povestea conturată, coroborate, alcătuiesc un tablou literar deosebit. De la început am fost intrigată de acest joc de cuvinte „la vest de răsărit” întrebându-mă ce se ascunde în spatele lor. Pe parcursul lecturii, cuvintele capătă un sens, dar cititorul poate înțelege esența, cu adevărat, de-abia la final.

Deși este narată la persoana întâi din perspectiva lui Gabriel Stancu – protagonistul cărții – povestea este construită în jurul mai multor personaje, toate dominate de tristețe și durere, toate căutând drumul spre vindecare. Fără să știe, Gabriel va pune „în mișcare” viețile acestora, așa cum propria existență va fi readusă la viață, atunci când nu se aștepta, de o străină cu ochi negri, „îmbrăcată în niște pantaloni scurți, kaki, un maieu negru peste care purta o cămașă roșie, în carouri, destul de lungă” cu „abdomen subțire, dar șolduri late, coapse destul de groase și fundul mai mare decât sânii.” 

Atât Gabriel cât și cei dragi lui vor fi nevoiți să ducă o luptă acerbă cu propria durere, să își înfrunte proprii demoni, iar la sfârșit să îmbrățișeze viața cu brațele larg deschise. Dar până acolo este un drum lung, plin de capcane și angoase!

Gabriel Stancu este un tânăr de aproape treizeci de ani, pasionat de fotografie, responsabil, obsedat de ordine și control, ce duce o existență anostă, înconjurat doar de singurătate și apăsare. Nimeni din jurul lui nu știe ce ascunde sufletul său. Gabriel are secrete adânc ascunse, trăind, de zece ani, într-o lume gri, lăsând prezentul să-și urmeze cursul, dar fugind constant de trecut, fără a se încumeta, totuși, să creadă într-un viitor mai bun.

„Să nu mai exist, pentru o singură zi, era tot ce îmi doream. Alarma striga: trezește-te, Gabi! Hai pretinde încă o zi că nimic nu te afectează. Ce mai aștepți? Nu e genul tău să întârzii! Iar eu o imploram: Nu… te rog, doar azi, lasă-mă să uit de mine și de toată lumea asta… Azi, când s-au împlinit zece ani. Alarmei nu îi păsa.”

Cu zece ani în urmă a plecat din Cluj, fără să privească în urmă, părăsindu-și mama și fratele geamăn – Mihail -, cu sufletul încărcat de durere și vinovăție. Un gest necugetat avea să îi coste, pe el și familia sa, zece ani de haos emoțional. Înstrăinat de propria mamă, neștiind nimic de fratele său de ani buni, Gabriel fuge de trecut trăind un prezent infirm. Dar, oricât și-ar dori, nu poate fugi la nesfârșit. Trecutul îl ajunge din urmă obligându-l să-și înfrunte toate temerile. 

Întâlnirea dintre Gabriel și Alexia va declanșa un cumul de evenimente pe care nici unul nu le poate controla, fantomele trecutului ieșind la suprafață, atât pentru unul, cât și pentru celălalt.

Alexia Soare este o tânără plină de viață, exuberantă, rebelă, ce apare în viața lui Gabriel ca o furtună. Din primele momente, acesta este fascinat de frumusețea ei plină de exotism și, în același timp, este intrigat de privirea atât de pustie, complet în opoziție cu atitudinea nonconformistă. Astfel, își dorește cu ardoare să o cunoască, să îi descifreze tainele sufletești.

„Mă uitam la ea și parcă timpul se oprise în loc, dar în același timp accelerase mai mult ca niciodată. Am simțit acele câteva zeci de secunde care i-au luat să ajungă de la intrarea în cort la masa unde stăteam precum o eternitate învelită într-o milifracțiune de secundă.

Când a ajuns la noi, a fost pentru prima oară în zece ani când stomacul meu a făcut aceleași tumbe pe care le-a făcut când am văzut-o prima oară pe Ingrid. Partea rațională îmi spunea să plec, însă nu mă puteam mișca. Mă holbam fix la ea, mai exact la ochii ei, cei mai negri ochi pe care i-am văzut până atunci. Avea ochii de un negru adânc, de smoală, iar privirea ei, reflecta înapoi spre mine totul și nimic în același timp. Era plină de viață, dar în același timp pustie într-un mod care îți făcea pielea de găină, care te… întrista. „

Dar este, oare, Gabriel pregătit pentru ceea ce va urma?

Alexia îl provoacă zi de zi, clipă de clipă. Fiecare cuvânt rostit sau tăcerea sa, fiecare gest al ei, toate, îl aduc pe Gabriel tot mai aproape de clipa în care cutia Pandorei, cea care îi ține ascunse toate tainele sufletești, va fi deschisă. Ieșind din întuneric, lăsând lumina să-i inunde sufletul, doar așa, va putea renaște Gabriel, din propria cenușă, precum pasărea Phoenix.

„- La momentul ăla în care ai să te confrunți cu toți demonii din tine, să-i lași să te ardă, să te distrugă iar apoi să renaști din propria cenușă. Dacă ai să reușești să faci asta, să supraviețuiești acestui proces și apoi să renaști ca un Phoenix, atunci ai să-nțelegi altfel acest proces.”

Dar și Alexia are secrete. Își ascunde durerea sub masca rebeliunii, trăiește după propriile reguli, apare și dispare fără explicații, se aruncă în aventuri sexuale cu necunoscuți fără a avea vreo satisfacție, cântă într-o formație. Aparent, are o viață plină. Și, totuși, nu este fericită. Se luptă cu propriul destin, fuge de viitor, știe că pentru ea finalul este doar unul, dar se încăpățânează să decidă singură când, unde și cum. Trăiește doar clipa! Însă cu atâta furie!!

„E atâta furie în mine, Gabi. Jujitsu nu mă ajută. Boxul, că m-am înscris și la box, doar alină puțin furia asta. Trasul cu arma – da, am și un pistol – e o mică gâdilare. Mă urc uneori pe blocuri noaptea și urlu.”

Ce ascunde Alexia? Un secret tulburător, dureros, ținut captiv într-o altă cutie a Pandorei. A ei!

Ce demoni interiori îi macină pe tinerii noștri astfel încât unul fuge de trecut, iar celălalt de viitor?  Pot ei să facă față avalanșei de noi emoții și sentimente? Reușesc să întrevadă lumina dincolo de întuneric?  Își găsesc izbăvirea unul în brațele celuilalt? Întrebări la care veți primi răspunsuri doar citind cartea 🙂.

„La vest de răsărit” este o carte frumos scrisă, cu personaje atât de bine conturate încât le simți cu ușurință trăirile, zbuciumul sufletesc. Fiecare filă vibrează de sensibilitate, durere, dragoste și dor. Autoarea știe cum să surprindă esența poveștii, să-și transforme personajele în oameni reali iar poveștile lor în adevărate lecții de viață.

Recomand cu drag cartea Violetei Ungureanu. În trei sute două pagini, autoarea a pus atâta simțire, patos, iubire, frumusețe și simplitate!!!

„La vest de răsărit” este o călătorie a sufletului, a minții! Este o poveste despre iertare, despre acțiuni și consecințe, despre familie, prietenie și, nu în ultimul rând, despre iubire.

Cartea La vest de răsărit de Violeta Ungureanu poate fi comandată de pe edituraup.ro, libris.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți autori români