Listă cărți Elena Ferrante
ELENA FERRANTE
Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene. A publicat mai multe cărți, printre care L’amore molesto (după care Mario Martone a făcut un film omonim) şi Zilele regăsirii mele, descrisă ca „răvăşitoare” de New York Times şi ecranizată de Roberto Faenza.
La Pandora M au apărut toate romanele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă şi cei ce rămân, Povestea fetiței pierdute. Ultimul a fost nominalizat la Man Booker Prize (2016) şi a primit Medalia de Aur pentru ficțiune în cadrul Independent Publisher Book Awards.
Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm. Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie.
Toată lumea ar trebui să citească orice poartă semnătura Elenei Ferrante. – The Boston Globe
Personajele feminine ale Elenei Ferrante sunt autentice opere de artă. – El País
SERII
Seria Prietena mea genială – L’amica geniale (The Neapolitan Novels) – Tetralogia napolitană – recenzie serie
- Prietena mea genială – Editura Pandora M – My Brilliant Friend (L’amica geniale) – 2011 – recenzia
Povestea noului nume – Editura Pandora M – The Story of a New Name (Storia del nuovo cognome) – 2012 – recenzia
Cei care pleacă și cei ce rămân – Editura Pandora M – Those Who Leave and Those Who Stay (Storia di chi fugge e di chi resta) – 2013 – recenzia
Povestea fetiței pierdute – Editura Pandora M – The Story of the Lost Child (História da Menina Perdida) – 2014 – recenzia
ROMANE
Viața mincinoasă a adulților – Editura Pandora M – La vita bugiarda degli adulti – 2019
Invențiile ocazionale – Editura Pandora M – L’invenzione occasionale – 2019
- Fiica ascunsă – Editura Pandora M – The Lost Daughter (La figlia oscura) – 2008 – recenzia
- Noaptea pe plaja – Editura Pandora M – The Beach at Night (La spiaggia di notte) – 2007 – recenzia
- Frantumaglia. Viața și scrisul meu – Editura Pandora M – Frantumaglia: A Writer’s Journey (La frantumaglia) – 2003
- Zilele abandonului – Editura Pandora M / Zilele regăsirii mele – Editura Univers – The Days of Abandonment (I giorni dell’abbandono) – 2002 – recenzia
- Iubire amară – Editura Pandora M – Troubling Love (L’amore molesto) – 1992 – recenzia
- Cronache del mal d’amore – 1992
Cărțile autoarei Elena Ferrante pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, dol.ro
Recenzii cărți Elena Ferrante
3 Comments
Mirela Nenciu
Nu am citit nimic din aceste carti!
anasylvi
As vrea sa citesc cat mai multe dintre cartile ei, deoarece imi place mult stilul.
Tyna
Și eu îmi doresc să mai citesc și alte cărți ale autoarei!