Delicatese Literare
Recenzii

Lucette – Viața dincolo de imunitate zero de Cosmisian, Editura Siono – recenzie

2 iunie 2021 /13 Comments

Lucette – Viața dincolo de imunitate zero

Cosmisian

Editura Siono

Nr. de pagini: 226

An apariție: 2021

 
„Lucette” nu este un roman, este un dans șăgalnic pe raze de lună, sau o plutire pe adierea unui vânt solar, umbrit ici-colo de priviri furișe îndreptate spre abis. Original, delicat, amintește puțin de „Visul unei nopți de vară”, un vis cu personaje umane, dintre care unele au prins o doză de eteric, fără a fi din neamul zânelor.
 
Subiectul în sine este suficient de concret încât să doară, prin realitățile prezentate: cazul a trei generații de femei, condamnate să sucombe unei boli neiertătoare. Elena este liantul, steaua acestui sistem solar și cu ea începe povestea. O tânără fermecătoare, din al cărei condei picură lumina, își vizitează fratele, Darius, student la Timișoara și îl întâlnește pe el – Chipeșul – bărbatul care ii schimbă viața. Rămași fără mamă, cei doi frați se iubesc enorm, au o legătură foarte puternică. Autorul construiește cadrul acestei povești folosind metode stilistice inedite, un fel de dioramă romantică unde fiecare gând al Elenei se concretizează într-o formă, ideile devin spațiu de desfășurare, împrejurimile un cadru universal pentru o poveste unică și, totuși, repetabilă, povestea unei iubiri menită să înfrunte dureri și doruri adânci.
 
Partea favorită a cărții (în afară de final) a fost, din punctul meu de vedere, povestea lui Forewolf și a lui Miss Velvet. Chiar și numai pentru acele pagini îmbibate de magie ar merită să citiți cartea, lăsând la o parte restul poveștilor emoționante descrise de Elena, o prezență de-a dreptul meteorică, dar care strălucește fără a consuma. Elena arde cu o flacără clară, reface povestea părinților, despărțiți înainte de vreme de un verdict dur, verdict pe care ea însăși va trebui să îl înfrunte. Dar cine este Lucette?
 
Lucette este dorul cel mai ascuns al inimii Elenei, este iubirea tatălui ei, chipeșul Marcel și nepoata adorată a lui Darius. Atâtea destine prinse în vârtejul unei aparențe fatalități, a unor eforturi demne de mitologicul Sisif.
 
De fapt, printre eroii cărții este chiar el, Sisif, mitul devenit realitate și prins în sufletul fiecărui om, care trebuie să găsească o cale să scape de acest nemesis. Trimiterile către natura umană sunt multe, dar sensibile. Personajele însele sunt luminoase, încălzite de Elena, care, chiar și când nu mai e prezentă, luminează încă prin notițele sale, precum o stea dispărută a cărei lumină își continuă drumul prin univers.
 
Anotimpurile sunt atât de intense, în special toamna, încât trec dincolo de banal. Momente prețioase sunt captate ca tot atâtea instantanee, clipe care se prelungesc în eternitate. Trăirile personajelor sunt conturate cu multă gingășie, cu un lirism care, totuși, nu devine copleșitor.
 
Cu toate acestea, deși totul este portretizat suav, există o tărie a eroilor, o putere de a înfrunta ceea ce pare, la prima vedere, un crud destin. Lucette, simbolul frumuseții inocente, poate rupe acest lanț al disperării. Mesajul cărții? Unul de speranță. O victorie a irisului care își trimite mireasma peste timp.
 
„Lucette” este o călătorie într-o altă dimensiune, una a sensibilității profunde, a cuvintelor-gând, a sufletelor impregnate de poezie. Ea ne arată că armonia are, în cele din urmă, câștig de cauză, că lucrurile pot să își schimbe cursul, iar chiar Sisif se poate elibera de lanțul torturii.
 
Chiar dacă preferințele mele merg mai degrabă spre zona poemului epic, decât cea a romanului liric, am degustat cu plăcere melanjul atât de aparte propus de autor. „Lucette” este dovada că se poate scrie altfel, că fiecare își poate urma intensitatea trăirilor și și-o poate exprima într-un stil propriu, un stil care merită cunoscut, care aduce ceva nou și luminos sub acest vechi soare.
 
Culori dintr-o paletă armonioasă, unde se întrepătrund nuanțele de albastru, de mov cu arămiurile intense tomnatice, acordurile unor muzici fine și ale unor prezente grațioase care nu își vor pierde niciodată farmecul, te lasă pe gânduri pentru a te purta, pe neștiute, în lumea tuturor posibilităților.
„Istorisirile mele sunt întotdeauna despre oameni. Am reușit să cunosc atât de multe esențe de om, încât m-am îndrăgostit de el. Ma gândeam la scrisoarea ce mă lasă în urmă, gustând din sufletele esență pe care penelul meu le-a surprins în forme caligrafice pierdute. Scrisul! Ce este scrisul? Oare expresia «a citi printre rânduri» e tot ce poți vedea după cuvintele așezate în rânduri?
Am deschis papirusuri la întâmplare și-am realizat că, privindu-le de la înălțime, ele devin o formă abstractizată a esenței, pe care o încondeiasem în trecut.
Am privit înainte, sprijinit de bancheta vișinie a Compartimentului Mov, în lumina paravanului fumuriu cu miros de lavandă, aproape auzind bătaia inimii domnișoarei Velvet.”

S-ar putea să-ți placă...

Detectiv de Romania Vol.1 de Silviu Iliuţă, Editura Bookzone – recenzie

27 iulie 2019

Așa am fost eu de Elena Stefan, Editura Coresi – recenzie

17 ianuarie 2017

La final apare dragostea de Mary Balogh, Editura Litera – recenzie

22 aprilie 2016

13 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *