Lumina iubirii de Jay Asher, Editura LEDA, Colectia Leda Edge

Familia Sierrei trăieşte din cultivarea pomilor de Crăciun undeva, în Oregon. În fiecare an însă, se mută cu toţii în California pentru a-şi vinde brazii. Aşa că Sierra trăieşte, practic, în două lumi, unde are două vieţi diferite. Şi în oricare din ele îi este, inevitabil, dor de cealaltă. Până de acest Crăciun, când Sierra face cunoştinţă cu Caleb. Reputaţia lui Caleb nu e aceea a unui băiat model: cu ani în urmă a făcut o greşeală îngrozitoare pe care o tot ispăşeşte de atunci. Sierra poate trece însă peste trecutul lui şi se hotărăşte să îl ajute pentru a-şi dobândi iertarea. Dar, atunci când se trezesc înconjuraţi de neînţelegere, dezaprobare şi suspiciuni, Caleb şi Sierra încep să se întrebe dacă, într‑adevăr, aşa cum se spune, dragostea chiar îţi este de ajuns pentru a depăşi orice obstacol…

Fragment din roman:

“A doua zi dimineaţă, cineva bate la uşa rulotei noastre. Deschid chiar când Caleb se pregăteşte să mai bată o dată; cu cealaltă mâna îmi întinde un pahar de cafea cu capac. E un gest delicat din partea unui tip cu ochi atât de trişti şi cu părul nepieptănat.
În loc să mă salute, spune:
– Am fost îngrozitor.
Cobor pentru a fi la acelaşi nivel cu el şi accept cafeaua.
– Ba n-ai fost îngrozitor. Poate puţin cam necioplit cu Abby şi cu mama ta…
– Ştiu, răspunde el. Şi când am ajuns acasă, am avut o discuţie lungă cu Abby. Ea este mai împăcată cu totul decât mine. Am vorbit despre mama şi despre cum am putea să facem să-i fie şi ei mai uşor.
Iau o prima înghiţitură din cafeaua moca cu mentă. El apropie de mine.
– După ce am terminat de vorbit cu ea, am rămas treaz tot restul nopţii şi m-am gândit. Problema mea nu mai are legătură cu rezolvarea lucrurilor dintre mine şi Abby sau dintrie mine şi mama.
– E vorba de ţine, îi spun.
– N-am putut să dorm deloc azi-noapte gândindu-mă la asta, îmi confirmă el.
– Judecând după cum arată părul tău, te cred, îi spun.
– Măcar cămaşă mi-am schimbat-o.
Îl privesc din cap până în picioare. Jeanşii sunt şifonaţi, dar cămaşă maro cu mâneci lungi e în regulă, din punctul meu de vedere.
– Nu pot să-mi iau liber toată dimineaţă, îi comunic, însă pot să merg cu ţine la biserica?
Biserica lui nu e departe, dar stradă urcă uşor până acolo. Apăsarea rămasă din seară trecută se risipeşte cu fiecare cot al drumului. Ne ţinem de mâna tot timpul pentru a fi aproape unul de altul în timp ce vorbim. Deseori, el îşi trece degetul mare peste al meu, şi la fel fac şi eu.”