Luminile din septembrie de Carlos Ruiz Zafón, Editura Polirom – recenzie

Luminile din septembrie

(The Watcher in the Shadows / Las Luces de Septiembre – 1995)

Carlos  Ruiz Zafón

Editura Polirom

Colecția: Junior

Traducere: Alina Țiței

Nr. de pagini: 248

An apariție: 2017

Într-un orăşel de coastă al Normandiei, unde zvonurile umblă în voie şi brutăria ţine loc de ziar local, pînă şi copiii cunosc povestea luminilor ce plutesc pe ape, lîngă ţărm, în zilele lui septembrie. Irene, adolescenta venită de la Paris, o află şi ea repede, dar are şi cumplita ocazie de a vedea şi de a simţi cum povestea e adevărată. În Luminile din septembrie se amestecă umbre diabolice şi răzbunătoare, automate ce par jucării, dar nu-s, diafane poveşti de dragoste adolescentină şi evanescente peisaje marine. Totul într-o lume ce-şi trăieşte ultimele clipe de linişte în 1937, înainte de dezlănţuirea războiului.

Luminile din septembrie este o captivantă carte young adult fantasy, plină de mister și suspans, cu aer gotic și accente horror.

Autorul are un real talent în a crea atmosferă, făcându-te să vezi, să auzi și să simți aievea întâmplările descrise. Adrenalina atinge cote maxime spre sfârșitul cărții, efectiv simți fiori reci pe șira spinării.

Începutul este lin, stilul liric și nu ai cum să anticipezi întâmplările ce vor urma.

În anul 1937, capul familiei Sauvelle se stinge din viață după o grea suferință, lăsând în urma sa un munte de datorii. Soția sa, Simone, a fost nevoită să vândă cam tot ce deținea de valoare și să se mute, împreună cu cei doi copii adolescenți, Irene, în vârstă de paisprezece ani și Dorian, mezinul familiei, într-un apartament cât o cutie de chibrituri, plătind o chirie modică ca urmare a bunăvoinței unuia dintre puținii prieteni adevărați ai tatălui. Același prieten i-a găsit o slujbă mai mult decât avantajoasă lui Simone într-un mic orășel aflat pe coasta Normandiei, aceasta urmând să fie guvernantă la conacul Cravenmore al lui Lazarus Jann, un renumit fabricant de jucării.

Ajunși acolo, cei trei membri ai familiei Sauvelle sunt vrăjiți de frumusețea locului, cu stânci impunătoare, plaje cu nisip fin, faleze de pe care se vedea marea până la orizont și o pădure bogată. Oamenii erau deschiși și amabili, dornici să relaționeze. Bârfele circulau cu viteză, însă fără răutate.

”Parisul era un oraș de necunoscuți, un loc unde era posibil să trăiești ani de-a rândul fără să cunoști numele persoanei care locuiește în capătul celălalt al palierului. În schimb, în Golful Albastru era imposibil să strănuți sau să-ți scarpini vârful nasului fără ca întâmplarea să nu facă inconjorul orașului și să nu aibă ecou în toată comunitatea. Acela era un orășel unde răcelile erau știre și unde știrile erau mai molipsitoare decât răcelile. Nu exista ziar local, dar nici nu i se simțea lipsa.”

Lazarus Jann i-a întâmpinat cu căldură, punându-le la dispoziție o căsuță confortabilă în care să locuiască și invitându-i la masă la conac încă din prima seară după ce au ajuns acolo.

Conacul era o construcție impunătoare, cu aer gotic, cu multe turnulețe și creneluri, iar interiorul era populat de tot felul de jucării, care mai de care mai elaborat construite, majoritatea fiind sub forma unor marionete robotizate.

Simone a aflat și condițiile angajatorului ei, deloc dificile dar foarte stricte. Astfel, ea trebuia să se ocupe de relația cu furnizorii și să răspundă la corespondența primită. Însă, sub nicio formă, nu avea voie să deschidă scrisorile primite de la un anume Daniel Hoffmann și nici să pătrundă în aripa castelului unde locuia soția lui Lazarus Jann, care rămăsese invalidă în urma unui accident petrecut în urmă cu douăzeci de ani, Lazarus fiind singurul care o îngrijea. În schimbul îndeplinirii tuturor acestor cerințe, salariul era unul deosebit de generos și, în plus, Lazarus se obliga să achite și taxele de școlarizare ale celor doi copii.

A doua zi, Irene a cunoscut-o pe Hannah, fata în casă de la conac, o adolescentă de aceeași vârstă cu ea, foarte veselă și vorbăreață. Hannah i-a făcut cunoștință lui Irene cu Ismael, vărul ei, un tânăr tăcut în vârstă de șaisprezece ani, ce lucra pe o barcă de pescuit.

Atracția dintre Irene și Ismael a fost instantanee, fiecare recunoscând în celălalt un suflet pereche. A urmat o perioadă idilică, de vis, Irene și Ismael pândind orice prilej pentru a petrece timpul împreună. Într-una din întâlnirile lor, Ismael a condus-o la o insulă misterioasă din apropiere, dezvăluindu-i legenda care o învăluia.

”- Luminile din septembrie, zise Ismael în vreme ce depășeau insulița din dreapta. Legenda, dacă vrei s-o numești așa, povestește că, într-o seară, la sfârșitul verii, în timpul balului mascat din oraș, oamenii au văzut cum o femeie mascată se urcă într-una din bărcile cu pânze din port și ieșea în larg. Unii sunt de părere că se ducea la o întâlnire secretă cu amantul ei pe insulița farului ; alții, că fugea de o crimă pe care n-o putea mărturisi… După cum vezi, toate explicațiile sunt valabile, fiindcă nimeni n-a știut de fapt cine era cu adevărat. (…) Totuși, pe când străbătea golful, o furtună cumplită care s-a dezlănțuit pe neașteptate, a izbit barca de stânci și a făcut-o bucăți. Misterioasa femeie fără chip s-a înecat sau, cel puțin, trupul nu i-a fost găsit niciodată. Câteva zile mai târziu marea i-a adus înapoi masca, pe care stâncile o prefăcuseră în zdrențe. De atunci oamenii spun că în ultimile zile de vară, la lăsarea serii, pot vedea lumini pe insulă…”

Ceea ce Ismael nu spusese până atunci nimănui era faptul că el găsise pe insulă, în căsuța paznicului de far – care dispăruse și el fără urmă la scurt timp după aceea -, jurnalul acelei femei misterioase. Intrigată la culme, Irene abia aștepta să îl citească.

La scurt timp după aceea, tonul cărții se schimbă brusc. Un  incident cel puțin bizar, însă cu consecințe de-a dreptul tragice, se petrece la castel, iar noi simțim parcă aievea cum răul se înfiltrează peste tot, într-un joc înfiorător de lumini și umbre.

În loc să fie un mijloc de distracție, jucăriile devin adevărate arme mortale, iar secrete din trecut amenință să destabilizeze liniștea întregului orășel.

Terifiați, Irene și Ismael își asumă rolul de detectivi, fiind amenințați de pericole mortale la tot pasul. Suspansul îți taie răsuflarea pe măsură ce te apropii de final și aștepți cu nerăbdare să descoperi care va fii deznodământul.

În epilog, petrecut zece ani mai târziu, găsim noi indicii care ne lămuresc că răul din Cravenmore făcea parte dintr-un rău mult mai extins. Nu era deloc o coincidență faptul că scrisorile lui Daniel Hoffmann erau trimise tocmai de la Berlin…

Finalul este însă încărcat de speranță, risipind umbrele și tensiunea apăsătoare de până atunci, făcând loc luminii și căldurii.

Vă recomand acest fantasy deosebit, invitându-vă să-i deslușiți misterele!

Cărțile autorului Carlos Ruiz Zafón pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Polirom

Recenzii și prezentări cărți young adult

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Recenzii și prezentări cărți horror

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister