Mândrie și prejudecată de Jane Austen – recenzie

Mândrie și prejudecată

(Pride and Prejudice – 1813)

Jane Austen

Jane Austen s-a născut în Steventon, comitatul Hampshire, pe data de 16 decembrie 1775, fiind cel de-al şaptelea copil al reverendului anglican George Austen și al soției acestuia, Cassandra. Educația și-a primit-o în mare parte acasă, de la tatăl ei, o persoană foarte cultivată. Cu excepția câtorva ani petrecuți la Bath (oraș care va fi scena multor episoade din cărțile sale) și Southampton, a trăit toată viața la țară. De altfel, acest mediu a constituit izvorul său de inspirație, personajele din operele sale fiind oameni simpli, a căror existență este cât se poate de banală. A început să scrie încă din adolescență, pentru amuzamentul familiei, parodii după literatura vremii. Primul său roman, First Impressions (Primele impresii), definitivat în 1796, este refuzat un an mai târziu de editor. De-abia în 1811 îi apare prima operă, Sense and Sensibility (Rațiune și simțire). Cu siguranță că succesul acesteia a înlesnit publicarea în 1813 a manuscrisului refuzat în 1797, având de data aceasta titlul Pride and Prejudice (Mândrie și prejudecată), care, de altfel, va deveni cea mai apreciată și mai cunoscută scriere a autoarei, primind multe critici pozitive. Mansfield Park a fost publicat în 1814, iar în 1816 a urmat romanul Emma, care a fost dedicat prinţului regent.

La începutul anului 1817 starea sănătăţii autoarei a început să se înrăutăţească.  Se presupune că Jane Austen a fost bolnavă de maladia lui Adinson, o afecţiune pentru care nu exista leac la vremea respectivă. Autoarea s-a stins din viaţă în luna mai a anului 1817, lăsând lumii întregi opere de mare valoare. Romanele Persuasiune şi Mănăstirea Northanger au fost publicate postum în 1818. Romanul Sanditon, început în 1817, a rămas neterminat, fiind publicat de-abia în anul 1925.

Ca și în celelalte cărți ale sale, și în Mândrie și prejudecată – o adevărata bijuterie literară, Jane Austen a abordat viața burgheziei clasei mijlocii, a scris despre moravurile și obiceiurile oamenilor din timpul în care trăia, despre căsătoriile din interes, iar idilicul și realismul, prezente amândouă în anumite proporții, formează un mixt deosebit de interesant.

Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.

Prezentarea cărţii: Elizabeth Bennet este întruchiparea perfectă a eroinei tipice pentru Jane Austen: inteligentă, generoasă, sensibilă, incapabilă de gelozie sau de orice alt păcat major. Am putea crede că asta o face o mironosiță insuportabilă, dar adevărul e că Lizzy este o tânără modernă și sofisticată, care, la nevoie, știe să dea o replică spirituală și politicoasă, însă mustind de sarcasm. Ocazia i se ivește din plin când îl cunoaște pe arogantul, dar onestul burlac Fitzwilliam Darcy, prototipul eroului romantic distant și intens masculin, care o tratează inițial cu superioritate și chiar cu grosolănie. Căci, fără îndoială, miza romanului, întrebarea care a făcut și face generații de cititori să întoarcă filă după filă până în ziua de azi este: vor ajunge Elizabeth și domnul Darcy, în ciuda diferențelor care îi fac aparent incompatibili, să fie împreună? Descoperiți răspunsul în această carte devenită clasică, savurând o poveste de dragoste scrisă după toate regulile artei și lăsându-vă fermecați de personajele ei memorabile!

Situațiile comice, dialogurile pline de umor, stilul în care este scrisă m-au cucerit pur și simplu, la fel ca și cei doi eroi ai cărții, Elizabeth – generoasă, sensibilă, inteligentă și spirituală, și Darcy – un om corect cu înalte principii morale, foarte deştept dar arogant.

Acțiunea romanului este concentrată în jurul familiei Bennet compusă din doamna și domnul Bennet și cele cinci fiice: Jane, Elizabeth, Mary, Kitty și Lydia. Neavând nici un fiu care să moștenească proprietatea lor din Longbourn, Hertforshire, doamna Bennet este disperată ca cel puțin una din fiicele sale să facă o partidă strălucită.

”Este un adevăr de toţi ştiut că un burlac înzestrat cu o avere frumuşică trebuie să fie în căutarea unei soţii.”

Atunci când domnul Bingley, un burlac chipeș și bogat, închiriază o moșie în împrejurimi, doamna Bennet dorește ca fiicele sale să-i fie prezentate cât mai curând, înainte de a fi acaparat de vreo altă fată din vecini.

– Dar gândeşte-te la fetele tale! Gândeşte-te numai ce partidă bună ar fi pentru una dintre ele. Sir William şi Lady Lucas sunt hotărâţi să se ducă, mai ales pentru asta, căci altfel nici ei nu-i viziteză în general pe nou veniţi. Chiar trebuie să te duci, căci, dacă n-o faci, nouă ne va fi imposibil să-i facem o vizită.

Spre deosebire de soția lui, frivolă și superficială, înclinată spre bârfă, domnul Bennet este un bărbat inteligent și sarcastic dar devotat familiei lui. Replicile lui pline de umor ne delectează de multe ori de-a lungul cărții.

 – Dacă ar fi avut măcar un dram de milă pentru mine, se văită soţul ei exasperat, n-ar fi dansat nici pe jumătate!. Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai vreau să mai aud o vorbă despre partenerele lui. Bine ar fi fost să-şi scrântească piciorul de la primul dans!

La balul dat de Sir Lucas, un vecin al familiei, fetele au în sfârșit ocazia să-l cunoască pe domnul Bingley, un tânăr fermecător, care, spre marea fericire a doamnei Bennet, pare imediat atras de Jane, ce se îndrăgostește și ea la rândul ei de el.

Domnul Bingley venise însoțit de cele două surori, Caroline și doamna Hurst, de soțul acesteia din urmă și de bunul său prieten, domnul Darcy.

Deși domnul Darcy era mai frumos și mult mai bogat decât Bingley, comportament lui arogant îi determină pe cei din jur să-l considere omul cel mai înfumurat și mândru de pe fața pământului și, cu toată bogăția lui, își atrage antipatia tuturor.

Domnii spuseră despre el că este un bărbat elegant, iar doamnele declarară că era mult mai chipeş decât domnul Bingley. Şi astfel, vreme de jumătate din seară fu privit cu mare admiraţie, până când felul lui de a fi provocă atâta neplăcere, încât popularitatea lui se duse de râpă. Căci se descoperise că e mândru, că se crede mai presus decât ceilalţi şi că nimic nu-i intra în voie; şi în cele din urmă nici măcar moşia lui enormă din Derbyshire nu-l mai putu salva de a fi considerat foarte respingător, dezagrabil şi nedemn să fie comparat cu prietenul său.

Pe el şi pe Darcy îi lega o prietenie trainică, deşi aveau firi tare deosebite. Darcy îl îndrăgea pe Bingley pentru caracterul plăcut, deschis şi maleabil, deşi nu exista nimic mai diferit de propriul lui fel de a fi, de care nu părea niciodată nemulţumit. Bingley, pe de altă parte, avea o încredere nestrămutată în forţa părerilor lui Darcy şi îi admira enorm judecata. Darcy îi era superior ca inteligenţă. Bingley nu era în nici un caz lipsit de gândire, însă Darcy era mai deştept. Era în acelaşi timp trufaş, rezervat şi pretenţios şi, deşi era foarte bine educat, manierele lui nu erau plăcute. În privinţa aceasta, prietenul său îi era mult superior. Bingley se făcea îndată plăcut oriunde s-ar fi dus, în timp ce Darcy jignea fără încetare.

Când Bingley îi sugerează să danseze cu Elizabeth, care nu avea partener, Darcy refuză categoric.

– La care te referi? Şi, întorcându-se, îi aruncă o privire fugară lui Elizabeth, dar când privirile li se încrucişară, îşi feri ochii şi spuse cu răceală: E tolerabilă, dar nu îndeajuns de frumoasă ca să mă atragă pe mine; în prezent nu am dispoziţia necesară să mă ocup de tinerele doamne care sunt trecute cu vederea de alţii. Mai bine întoarce-te la partenera ta şi bucură-te de zâmbetele ei, pentru că îţi pierzi vremea cu mine.

Refuzul lui o jignește grav pe Elizabeth, lezând-o în mândria ei.

”Aș putea foarte ușor să iert mândria lui, dacă n-ar fi călcat-o în picioare pe a mea.”

Totuși, cât de curând, la următoarele întâlniri, Darcy a fost cucerit, contrar voinței lui, de vivacitatea lui Elizabeth, de inteligența și de replicile ei spirituale, remarcând cu uimire că și fizicul ei i se părea din ce în ce mai agreabil.

Ocupată să observe atenţia pe care i-o acorda domnul Bingley surorii sale, Elizaberh nu avea nici cea mai mică bănuială că, la rândul ei, devenise obiectul unei oarecare atenţii pentru trietenul acestuia. Iniţial, domnul Darcy abia dacă îi permisese să fie drăguţă; la bal, o privise fără urmă de admiraţie; iar la întâlnirea următoare, se uitase la ea numai să găsească ceva de criticat. Dar nici nu se convinsese bine pe el şi pe ceilalţi că abia dacă găsea vreo trăsătură mai acătării pe chipul ei, că începuse să-şi dea seama că frumoşii ei ochi negri aveau o expresie de mare inteligenţă. Acestei descoperiri îi urmară şi altele, la fel de umilitoare. Deşi identificase, cu ochi critic, mai multe greşeli de simetrie în silueta ei, era silit să recunoască că avea un chip plăcut şi amabil; şi cu toate că spusese că nu avea maniere demne de lumea bună, îl atrăgea faptul că era foarte jucăuşă.

Admirația lui Darcy pentru Elizabeth nu este privită cu ochi buni de Caroline, sora lui Bingley, care dorea să îl cucerească, la rândul ei.

Opinia lui Elizabeth era însă deja formată, pentru ea Darcy era omul care nu se făcea plăcut nicăieri şi care n-o socotise destul de frumoasă pentru a o invita la dans.

Mai mult, aflată împreună cu surorile ei în vizită la mătușa lor din Meryton îl cunoaște pe un tânăr ofițer fermecător, Wickham, ce pare să fie atras de Elizabeth. În timpul primei lor întâlniri acesta îi mărturisește că-l cunoaște bine pe Darcy, deoarece au copilărit împreună la Pemberley, Wickham fiind fiul intendentului. Cu tristețe îi destăinuie însă că Darcy a refuzat în mod infam să-i dea parohia lăsată moștenire de tatăl acestuia. Elizabeth, care nutrea deja antipatie pentru Darcy, crede tot.

Bingley, împreună cu surorile lui și cu Darcy, pleacă pe neașteptate la Londra. Caroline îi trimite un bilet lui Jane unde-i explică că afacerile fratelui său sunt de așa natură că nu se pot rezolva în câteva zile, astfel că vor rămâne toată iarna la Londra. Cu malițiozitate, Caroline îi precizează că în acest mod, Bingley va avea prilejul s-o revadă pe domnișoara Darcy, sora mai mică a lui Darcy de care Bingley era foarte ataşat.

Elizabeth este convinsă că surorile lui Bingley și cu domnul Darcy au uneltit împreună pentru a-l îndepărta pe Bingley de Jane, considerând-o nepotrivită pentru acesta.

La invitația prietenei ei Charlotte și a soțului ei, Collins, un pastor anglican, Elizabeth pleacă la Rosing, în Kent. Lady Catherine de Bourgh, protectoarea și vecina domnului Collins, era mătușa domnului Darcy. De Paști, Darcy vine să-și viziteze mătușa. După câteva întâlniri cu acesta, Elizabeth are o surpriză de proporții în momentul în care Darcy o cere în căsătorie, nu fără să-i precizeze cât a luptat cu sentimentele lui din cauza diferenței de clasă dintre ei și a comportamentului familiei ei.

― În zadar m-am împotrivit. Nu are rost. Nu-mi pot înăbuşi sentimentele. Trebuie să-mi îngăduiţi să vă mărturisesc admiraţia mea înflăcărată şi iubirea pe care v-o port.

Uluirea lui Elizabeth nu cunoştea margini. Se uită lung la el, îmbujorându-se, nevenindu-i să creadă, fără să scoată o vorbă. El îi luă tăcerea drept o încurajare suficientă ca să continue, mărturisindu-i de îndată tot ceea ce simţea, încă de multă vreme, pentru ea. Era un bun vorbitor; însă mai avea de mărturisit şi alte sentimente, în afară de cele dictate de inimă; şi fu la fel de elocvent în ceea ce privea mândria lui, pe cât fusese în privinţa afecţiunii. Faptul că ea îi era inferioară, că îl degrada, faptul că existau o mulţime de obstacole din partea familiei care se împotriviseră mereu înclinaţiei pe care o simţea, despre toate astea vorbi pe îndelete, cu o însufleţire care părea că se datorează faptului că o jignea, însă nu era deloc de natură să-i întărească cererea.

Mândria domnului Darcy se ciocnește puternic de prejudecata lui Elizabeth, a cărei părere proastă despre el era deja formată. Elizabeth îl refuză categoric reproșându-i că a provocat nefericirea surorii sale și ruina lui Wickham.

― Nu mi-aţi fi putut oferi mâna dumneavoastră în nici un fel care m-ar fi putut ispiti s-o accept.

Din nou, domnul Darcy era vizibil uluit; o privea cu o expresie în care se amestecau suferinţa şi neîncrederea. Iar ea mai spuse:

― Încă de la bun început – aproape că aş putea spune că din prima clipă de când v-am cunoscut, manierele dumneavoastră, care m-au impresionat prin aroganţa lor nemărginită, prin vanitatea  şi dispreţul egoist faţă de sentimentele altoraau format baza pe care întâmplările ce au urmat mi-au clădit aversiunea de nestrămutat; şi nu vă cunoşteam decât de o lună când am simţit că aţi fi ultimul om din lume cu care aş consimţi vreodată să mă mărit.

A doua zi, Darcy îi scrie o lungă scrisoare în care îi explică motivele sale. A intervenit între Jane și Bingley pentru că Jane nu părea îndrăgostită de prietenul său, având o atitudinea mai degrabă rezervată, iar comportamentul familiei ei lăsa mult de dorit. Iar în privința lui Wickham, acesta era un profitor și un libertin. Mai mult, a încercat s-o facă pe domnișoara Darcy să fugă cu el, încercând să pună mâna pe dota acesteia de 30.000 de lire sterline. Elizabeth are o adevărată revelație, constatând că s-a lăsat influențată de aparențe, neanalizând lucrurile în profunzime și remarcând abia acum anumite discrepanțe care ar fi trebuit să-i atragă atenția.

Din fericire, soarta le va acorda o a doua șansă, cei doi întâlnindu-se când Elizabeth se afla într-o călătorie de plăcere împreună cu unchiul și mătușa ei, domnul și doamna Gardiner. Mândră de aceştia, Elizabeth era bucuroasă ca Darcy să afle că are și rude inteligente și strălucitoare, care nu aveau superficialitatea și frivolitatea mamei și a surorilor sale mai mici. Surprinzător, Darcy se poartă sociabil și gentil, încercând să-i arate că se poate schimba, în adâncul sufletului fiind încă foarte îndrăgostit de ea. Elizabeth constată, la rândul ei, că sentimentul de admiraţie pe care-l avea față de el se transformă în iubire, pe care nu putea însă să o declare, din moment ce-l respinsese atât de categoric.

Ce triumf pentru el, îşi zicea ea adesea, dacă ar fi ştiut că cererea în căsătorie căreia, mândră, îi dăduse cu piciorul numai cu patru luni înainte, ar fi fost acum primită cu bucurie şi recunoştinţă.

Noi evenimente bulversante se produc, iar Elizabeth va descoperi cu uimire că Darcy și-a asumat rolul de binefăcător al familiei ei.

„Începea acum să înţeleagă că el era tocmai bărbatul care, prin temperament şi însuşiri, i s-ar fi potrivit cel mai bine. Judecata şi firea lui, deşi deosebite de-ale ei, ar fi corespuns întru totul dorinţelor sale. Era o unire care ar fi fost spre profitul amândurora; prin firea ei vioaie şi degajată, spiritul lui ar fi devenit mai larg, manierele i s-ar fi ameliorat; şi datorită raţiunii, faptului că era un om instruit şi cunoaşterii pe care o avea despre lume, ea ar fi dobândit desigur un câştig de o şi mai mare însemnătate.”

Vă recomand cu multă căldură această fermecătoare poveste de dragoste, o adevărată capodoperă literară, care are darul de a ne încânta chiar dacă au trecut peste două sute de ani de când a fost scrisă.

Am menţionat cartea în Top 10 cupluri romantice din cărțile historical și în Top 10 eroine remarcabile din cărțile historical-romance

Cărțile autoarei Jane Austen se pot comanda pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți clasice