Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Memoriile unui motan călător

(The Travelling Cat Chronicles – 2012)

Hiro Arikawa

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere: Raluca Nicolae

Nr. de pagini: 256

An apariție: 2020

Hiro Arikawa (n. 1972) s-a născut în prefectura Kōchi și a absolvit Universitatea Sonoda. În anul 2004 a debutat cu romanul Shio no Machi (Orașul de sare) pentru care a obținut premiul Dengeki. Romanul face parte din Jieitai sanbu-saku (trilogia Forțelor de autoapărare), în care mai sunt incluse și volumele Sora no naka (Pe cer, 2004) și Umi no soko (Pe fundul mării, 2005). Tetralogia Toshokan sensō (Războiul bibliotecilor, 2006-2007), devenită bestseller, a fost transformată într-un serial de animație în 2008, apoi ecranizată în anul 2013. Printre romanele semnate de Hiro Arikawa se numără Hankyū Densha (Trenul Hankyū, 2008), Shokubutsu zukan (Cartea ilustrată a plantelor, 2009), Here Comes the Sun (Iată soarele, 2011). În 2012 a fost publicată cartea Tabineko ripōto (Memoriile unui motan călător), un succes răsunător, tradus rapid în limbi de circulație internațională și ecranizat în anul 2018. În paralel cu activitatea sa de scriitoare, Hiro Arikawa și-a înființat propria trupă de teatru, Sky Rocket.

Bestseller în Japonia și în alte peste 30 de țări * Vândut în peste 1 000 000 de exemplare * În 2012, în Japonia s-a aflat pe lista scurtă a trei premii literare importante: Eiji Yoshikawa Bungaku Shinjin, Shūgoro Yamamoto și Fūtarō Yamada * Ecranizat în 2018 într-un film de succes în regia lui Kōichirō Miki, cu Sōta Fukushi și Mitsuki Takahata în rolurile principale * Recomandată de mii și mii de cititori din întreaga lume, aceasta este povestea copleșitoare a unui tânăr care, însoțit de motanul său, călătorește pentru ultima oară de-a lungul Japoniei.

Prin vocea nonșalantă a lui Nana, motanul vagabond care renunță la viața trăită în libertate deplină, dar și în pericol, pentru a intra în casa și în sufletul lui Satoru, Hiro Arikawa ne face, cu inteligență și umor, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline și ne vorbește despre firele invizibile dar indestructibile care ne țin legați de prieteni și de familie.

„Un roman fascinant… la fel de bine controlat și reconfortant precum – ei, bine – o pisică.“  – Sunday Telegraph

Sunt lecturi care prind cititorul prin suflul puternic al acțiunii, unele fascinează prin lumile complexe, altele îl țin cu sufletul la gură prin suspansul creat de autor, iar altele pur și simplu relaxează și aduc un zâmbet pe față.

Lectura pe care o prezint în continuare, „Memoriile unui motan călător”, de Hiro Arikawa reușește să atingă probabil cel mai important scop al unei cărți: să trezească emoție. Multă, multă emoție.

Autoarea ne prezintă lumea prin ochii unui motan, Nana, care a fost salvat la un moment dat, după ce fusese lovit de o mașină, de posesorul dubiței argintii pe care obișnuia să se lăfăie la soare, el fiind, după cum cu mândrie declară, un brav cotoi de stradă. Satoru, tânărul în cauză, îl duce pe motan la veterinar, îl îngrijește, iar motanul își dă seama cu surprindere că se atașase de Satoru în timpul convalescenței, ceea ce i-a diminuat considerabil dorul de ducă.

Prin urmare, viețile lor se schimbă, practic își țin unul altuia companie, vreme de cinci ani. Apoi, la un moment dat, aflăm că Satoru trebuie să se despartă de motan. Trebuie să fie ceva extrem de grav, din moment ce a ales să ia o astfel de decizie. Cei doi pornesc într-o călătorie lungă, pe la tot soiul de prieteni de-ai lui Satoru, potențiali viitori stăpâni pentru Nana. Cu prilejul acestei călătorii, aflăm toate detaliile importante ale vieții tânărului, o viață marcată de tragedie, începând cu moartea prematură a părinților, pe când era elev al școlii primare și continuând cu despărțirea de Hachi, motanul copilăriei sale (în japoneză înseamnă opt, nume dat din cauza unor pete de pe fața motanului, în forma cifrei respective), dat spre îngrijire unei rude îndepărtate, întrucât mătușa Noriko, devenită tutorele băiatului, se muta des cu serviciul în locuințe ce nu permiteau prezența animalelor de casă.

Satoru își vizitează pe rând cei mai buni prieteni, pe Kosuke, cel mai vechi dintre ei, împreună cu care îl luase de pe străzi, odinioară, pe Hachi, în prezent fotograf; pe Yoshimine, morocănosul său prieten de generală, acum fermier; pe Sugi și Chikako, cei mai buni prieteni din liceu, acum căsătoriți și proprietarii unei pensiuni. Din fiecare vizită aflăm ceva nu numai despre fiecare dintre aceștia, ci și despre Satoru și ce impact a avut el în existența prietenilor, totul asezonat cu delicioasele comentarii ale motanului Nana, al cărui nume vine de la cifra șapte, asemănătoare cu modul în care își ține coada. Încăpățânat, motanul face el ce face și evită cu meșteșug noile locuințe, rămânând alături de Satoru la bine și la greu.

Cei doi, om și motan, formează unul din acele duo-uri fermecătoare ale literaturii universale. Satoru este un om extraordinar, este chintesența prieteniei. Oricine ar fi extrem de norocos să aibă un prieten precum Satoru. Cu toate acestea, el duce o existență destul de singuratică, cel mai apropiat de el fiind Nana, motanul care îl înțelege și îl iubește cu un devotament care rar le este atribuit pisicilor, din cauza firii lor năzuroase și independente, dar care există, cu siguranță. Oricine are pisica drept animal de companie și o legătură strânsă cu ea poate simți iubirea micii feline. Aproape nu poți să te numești proprietar al pisicii, sau stăpân, fiindcă pisica nu e proprietatea nimănui și dă foarte clar de înțeles asta, prin vocea motanului Nana. Pisica este un companion, un prieten cu o atitudine corectă, detașată, nu un adorator dezlănțuit. Nu degeaba Victor Hugo a afirmat: „Dumnezeu a făcut pisica, pentru ca omul să aibă un tigru de mângâiat.”

Călătoria aceasta inițiatică a celor doi este minunată. Hiro Arikawa a îmbinat cu finețea specifică artistului adevărat călătoria interioară cu cea exterioară, o contemplare a frumuseții vieții. A alăturat obiectivelor turistice și peisajelor nipone aceste vizite la prieteni, fiecare în parte un altar dedicat prieteniei adevărate. Prin ochii motanului, destul de cinic în aparență, a amplificat emoția sentimentelor omenești și dându-i glas, a accentuat legătura ancestrală dintre om și natură, dintre om și animal, readucând înțelepciunea străbună care vedea legătura între tot și toate, omul fiind la rândul lui un călător, între naștere și moarte, făcând parte din acest circuit al naturii.

Cartea sa scoate la iveală nu numai o inteligență emoțională deosebită, pe care omul contemporan are atâta nevoie să și-o cultive, dar și un mesaj foarte puternic în acest sens. Satoru și Nana vor impresiona chiar și inimile mai reci, scrierea rafinată care îmbină cu succes și în mod echilibrat narațiunea, descrierea și dialogul cucerește zona intelectului, umorul fin aduce multe zâmbete cititorului, iar toate detaliile, de la mic la mare, alcătuiesc un ansamblu valoros, cu adevărat. Nu acea prețiozitate a cuvintelor mari și seci, cât mai degrabă conexiunea naturală pe care numai trăirea veritabilă o poate genera.

Eu recomand călduros această lectură care îmbogățește emoțional, de la inimă la inimă, una dintre puținele bogății pe care nimeni nu le poate lua, dacă nu este dăruită de la sine.

”– Când eram mic, am avut un cotoi care semăna cu tine ca două picături de apă, mi-a zis Satoru, scoțând din dulap un album foto. Uite!

Albumul era ticsit de poze cu o pisică. «Aha, alt țăcănit leșinat după pisici!» mi-am spus.

Motanul din poză chiar îmi semăna. Era alb, iar pe mutriță avea două zbenghiuri colorate. Coada neagră îi era îndoită ca un cârlig, invers de cum era a mea, însă cele două pete de pe față semănau leit cu ale mele.

– I-am pus numele Hachi, din cauza petelor în forma cifrei opt.

Halal nume! Dintr-o dată, am început să dau din colț în colț ca nu cumva să-i vină ideea să mă blagoslovească și pe mine cu un nume. Oare o să-mi spună Kyū?

– Ce zici de Nana?

Nana, adică șapte? Carevasăzică acum îi ardea de scăderi!

– Fiindcă ai coada îndoită invers decât a lui Hachi. Dacă te uiți de sus, arată fix ca cifra șapte.”

*notă: kyū=nouă

Cartea „Memoriile unui motan călător” de Hiro Arikawa poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

Recenzii și prezentări cărți cu animale