Misterul cazului „Șase Patru” de Hideo Yokoyama, Editura RAO – recenzie

Misterul cazului „Șase Patru”

Hideo Yokoyama

Editura: Rao

Anul apariţiei: 2018

Nr. pagini: 624

Titlul original: Six Four – 2017

Traducere: Alexandru Szollo

Câştigător al Premiului Best Japanese Crime Fiction 2018

Hideo Yokoyama ( născut în 1957) a lucrat timp de doisprezece ani ca jurnalist de investigații pentru un ziar regional din nordul orașului Tokio, înainte de a deveni unul dintre cei mai apreciați scriitori de ficțiune. Modul lui de lucru neobosit și epuizant este faimos, oglindind în egală măsură comportamentul obsesiv al personajelor sale. În 2003, autorul a fost spitalizat în urma unui atac de cord, după ce lucrase timp de șaptezeci de ore non-stop. Misterul cazului ” Șase Patru” este cel de-al șaselea roman al său.

Misterul cazului „Șase Patru” este coșmarul oricărui părinte. Un caz de nerezolvat. O întorsătură de situație neașteptată.

„Devenind bestseller în Japonia și în Marea Britanie, acest roman polițist, plin de detalii culturale fascinante, prezintă ancheta condusă de poliție cu privire la o răpire care a avut loc cu ani în urmă.” – The Must List

„O carte cu adevărat originală. N-am citit nimic asemănător. Yokoyama e un monstru.” – Terrence Rafferty, The New York Times Book Review

Timp de cinci zile, părinții unei eleve de șapte ani din Japonia au respectat toate solicitările răpitorului ei. Nu aveau să afle niciodată identitatea acestuia, nici să-și mai vadă fiica în viață. Paisprezece ani mai târziu, misterul cazului „Șase Patru” a rămas nerezolvat, un simbol al responsabilității colective, dar și expresia incompetenței poliției. Yoshinobu Mikami, un fost detectiv implicat în acest caz, a cărui fiică a dispărut la rândul ei, este nevoit să reia ancheta.

Cărțile polițiste sunt preferatele mele. Atunci când au și o poveste de dragoste e mai mult decât perfect. Romantismul nu este prezent în cartea Misterul cazului „Șase Patru”, dar pot spune că a fost o poveste interesantă, foarte complexă și cu multe răsturnări de situație. Cartea are foarte multă povestire ceea ce e și normal având în vedere că urmărește firul unei răpiri din trecut, o dispariție și o înscenare de răpire.

Fostul detectiv Yoshinobu Mikami, în prezent comisar de poliție în Relații cu Presa este devastat atunci când fiica sa, Ayumi, dispare de acasă. În același timp, o fată este găsită moartă. Mikami este chemat împreună cu soția sa Minako pentru a identifica cadavrul.

În ultimele trei luni identificaseră două fete moarte. De fiecare dată au răsuflat ușurați și simțeau că nu era totul pierdut.

Lacul în care erau găsite fetele se numea „Lacul Făgăduinței” și era încadrat în „Top zece locuri pentru sinucidere” pe un site oribil.

Ayumi era o fată plină de viață. Îi plăcea să alerge și să înoate, iar la școală obținea mereu note bune. Își considera tatăl un detectiv model. O mică schimbare apăruse atunci când intrase la școala gimnazială. Apoi, lucrurile au devenit din ce în ce mai complicate. Refuza să mai iasă din casă și refuza să le ofere explicații părinților. Când s-a văzut oarecum forțată a reacționat destul de violent. Petrecea zilele în pat, dormind ziua și stând trează noaptea. Căpătase un comportament excentric și începuse să-și deteste fața, considerându-se cea mai urâtă. Cu greu reușise Minako să o convingă să meargă la un centru de consiliere. Drumurile la psihoterapeut erau întotdeauna un calvar. Ayumi începuse să poarte o mască medicală și stătea întinsă pe banchetă pe toată durata drumului.

În timpul celei de-a șasea ședință, Ayumi izbucnise în lacrimi, țipând cu toată puterea.

„Toată lumea râde de mine pentru că sunt urâtă. Mi-e prea rușine ca să mă mai duc la școală. Nu pot nici să mai ies din casă să mă plimb. Mai degrabă aș muri decât să dau ochii cu rudele mele. Vreau să scap de fața asta. Îmi vine s-o rup în bucăți.”

În acel moment a venit și diagnosticul fetei „Dismorfobie – Tulburare dismorfică a corpului.”

În urma deciziei de a recurge la o operație estetică, avusese loc un scandal groaznic între ea și părinții ei, iar a doua zi Ayumi luase decizia de a fugi de acasă.

Minako umblase disperată cu poza fetei în mână zile în șir iar mai apoi luase decizia de a nu mai ieși din casă. Prefera ca linia telefonului să fie întotdeauna liberă în speranța că fata ei va suna în cele din urmă. Chiar se întâmplase să primească telefoane, însă nu știa cu certitudine cine suna pentru că la celălalt fir era întotdeauna tăcere.

La trei luni de la plecarea fetei situația era tot mai apăsătoare, atmosfera parcă fierbea, urmând să dea în clocot din moment în moment. Mâncarea devenise o rutină. Nesiguranța și fragilitatea treceau pe lângă ei iar respirația lor era singurul lucru ce mai avea viață în casa lor. Erau doi străini ce luptau și căutau unicul lucru ce-i mai lega… fiica lor.

– Regreți asta? întrebă el dintr-odată.

O simți pe Minako întorcându-se spre el.

– Ce să regret…?

– Că ai ajuns să fii împreună cu mine.

O scurtă pauză.

– Tu regreți?

– Eu? Ce motiv aș avea să regret faptul că m-am căsătorit cu tine?

– Păi… da, bine.

– Dar tu?

– Nu, bineînțeles că nu.

– Bun.

– De ce aș regreta? Nu fi caraghios! spuse ea, dojenindu-l cu blândețe.

Un caz vechi de paisprezece ani ce rămăsese nerezolvat se cerea a fi redeschis. Era vorba de cazul „Șase Patru”, în care o fată în vârstă de șapte ani fusese răpită și omorâtă. Fusese prima răpire cu consecințe tragice. Directorul general de la Tokio dorea să viziteze familia fetei pentru a aduce ofrandă de flori și tămâie, sperând astfel să-l aducă pe criminal în fața justiției cu orice preț.

– Nu o să neg că acest caz a rămas mult timp în așteptare. Dar tocmai de asta ar vrea comisarul să vă viziteze. Dacă este suficientă expunere în presă, există șanse să aducem noi piste la lumină.

Amamiya, tatăl fetei găsite moarte, nu considera necesară vizita unui oficial după atâția ani și refuzase pe loc. Mama fetei murise așteptând să fie prins criminalul, dar acesta lucrase destul de inteligent, fără a lăsa prea multe indicii. Un cablu de plastic, banda adezivă de pe fața fetei și sfoara cu care îi legase mâinile nu erau suficiente pentru a se rezolva ceva. Erau obiecte standard vândute în toată țara, ceea ce făcea foarte grea sarcina de a depista magazinului de unde fuseseră cumpărate.

Cei din Tokio puseseră ochii pe departamentul de Anchete Criminalistice din Prefectura D. Mikami se întreba care era motivul. Trecuseră paisprezece ani și oameni cu greutate din poliție demisionaseră din propria inițiativă sau forțați de împrejurări. Făcuse parte din Unitatea de Urmăriri în perioada cazului „Șase Patru” și văzuse multă lume coruptă.

Făcând cercetări, Mikami află că în ziua în care s-a produs marea tragedie pentru familia Amamiya, echipamentul ce trebuia să înregistreze vocea răpitorului nu funcționase. Greșeala fusese raportată la acel moment, însă omul care conducea ancheta luase decizia să facă uitat raportul lui Koda. Totul fusese mușamalizat de către poliție. Cazul se terminase în cel mai rău mod: răpitorul fugise cu recompensa și ulterior fusese găsit cadavrul lui Shoko Amamiya.

În cele din urmă, Mikami obținuse aprobarea lui Amamiya de a primi vizita comisarului, aflase secretul raportului lui Koda, dar pentru moment nu era suficient. Avea nevoie și de alte informații.

În interiorul poliției se ducea o luptă pentru supremație iar comisarul general avea de gând să angajeze un ofițer de la Tokio drept noul director al departamentului de Anchete Criminalistice.

– Ați vorbit cu cei de la Anchete Criminalistice despre asta? întrebă Mikami. Funcțiile de acest gen sunt importante în orice organizație. Oamenii vor încerca să le protejeze dacă simt că le sunt amenințate. Mai ales în cazul în care schimbarea intervine brusc, fără vreun avertisment.

– De ce vă agitați așa? Credeam că  departamentul de Anchete Criminalistice vă e ca un ghimpe în coastă. Prea îngâmfați, mereu încearcă să ascundă și lucrurile demne de cea mai mică atenție. Crede-mă, cea mai bună metodă de a face o schimbare este aceea de a-i înlocui pe cei de la conducere. O să vedeți că se va îmbunătăți semnificativ comunicarea cu departamentul de Administrație. Ambelor părți le va fi mai ușor să-și îndeplinească îndatoririle.

Cu doar câteva ore înainte de sosirea comisarului, Mikami primește cumplita veste că avusese loc o nouă răpire. Recompensa era ca acum cinsprezece ani: 20 milioane de yeni. Asemănările cu cazul „Șase Patru” erau izbitoare.

Acesta este momentul în care Mikami nu mai face față situației și cedează presiunii.

– Voi nu înțelegeți? Strigătul părea să vină din adâncul sufletului.

Cât de lungă este fiecare clipă în care fiica ta lipsește? Fiecare secundă, fiecare minut…

Îți dorești cu disperare să se întoarcă. Să-i vezi fața. S-o ții în brațe… cât mai repede posibil. Nu înțelegeți?

Cum vă puteți numi detectivi dacă voi nu înțelegeți asta?

Din fericire, nu existase nici o răpire. Însuși Amamiya puse la cale acest plan. Luptase pentru adevăr, luptase pentru a găsi vocea răpitorului fiicei lui, pe care o auzise în telefon în urmă cu paisprezece ani. Au avut loc mușamalizări, s-au spus prea multe minciuni și muriseră oameni nevinovați de prea multă durere.

Amamiya încă spera. Îi rămăsese speranța că avea să recunoască vocea acelui bărbat, vocea celui ce îl condamnase la o viață de chin. Fiecare detectiv îl asigurase că avea să-l prindă pe ucigașul fiicei sale, dar nu se întâmplase asta nici după atâția ani. După paisprezece ani, poliția continua să dea dovadă de aceeași lipsă de considerație.

Ceea ce toată poliția nu reușise, reușise el singur. Ajutat de un fost polițist, reușise să însceneze răpirea altei fete pentru a-i face dreptate fiicei lui, pentru care soarta fusese nemiloasă.

Amamiya era în sfârșit mulțumit. Peste ani, din spate gratiilor, răpitorul va cunoaște durerea pierderii unei fiice. Va simți pe pielea lui cum e să trăiești de parcă ai mers până în iad iar mai apoi te-ai întors și, mai ales, gândindu-se în fiecare zi ce așteptări să mai aibă de la viață.

Cine era criminalul cazului „Șase Patru”? Cine era acel monstru care, deși avea și el acasă o fiică de trei ani, obținuse o răscumpărare după ce răpise şi omorâse o fată de șapte ani?

Această carte o consider o lecție de viată. Am învățat că există oameni care, mai presus de bani si alte lucruri materiale, aleg să-și păstreze mândria de a fi un om bun. Există corupţie şi nepăsare, dar există şi detectivi corecţi care merg până la capăt pentru dreptate şi adevăr, chiar și după ce au fost forțaţi de împrejurări să demisioneze.

Și totuși, rămâne durerea şi totodată puterea unor părinți de a se resemna în fața sorții și de a spune:

„E suficient că e în viață. Nu e nevoie să fie fiica noastră. Nu aici, nu cu noi. De asta a plecat.”

Cartea Misterul cazului „Șase Patru” de Hideo Yokoyama a fost oferita pentru recenzie de Editura Rao

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO