Nu-i ușor să fugi de fericire de Laura Frunză, Editura Trei – fragment în avanpremieră

Nu-i ușor să fugi de fericire

Laura Frunză

Editura Trei, colecția Autori români

Fragment în avanpremieră:

— Pleci deja? o întrebă el.

— Da, cred că am socializat destul pentru următorii do­uăzeci de ani.

Ileana flutură din mână a lehamite.

— La următoarea reuniune, o să ne lăudăm cu nepoți și cu proteze dentare. Care mai ajungem acolo.

— Înțeleg că nu‑ți place să socializezi.

Apoi adăugă:

— Cu noi.

— Nu mi‑a plăcut niciodată.

— Și atunci de ce‑ai venit?

— Sincer, habar n‑am. Poate că am vrut să vă arăt că nu mai sunt ratata aia din liceu, răspunse Ileana cu duri­tate, deși ar fi vrut să spună „pentru tine am venit“. Nu de asta se fac reuniunile astea? Să ne lăudăm cu toții ce departe am ajuns?

— N‑ai fost niciodată o ratată, o contrazise el.

Și tonul apăsat și convins cu care rosti afirmația o făcu pe Ileana să‑l privească mai atent.

Era la fel de înaltă ca el, în sandalele fără toc, și îl pu­tea privi drept în ochi. Încercă să citească adevărul acolo, în ochii lui, albaștri și reci, dar intensitatea privirii lui o făcu să‑și piardă cumpătul pentru o clipă, iar cantitatea de alcool consumată îi anulă rațiunea și dădu curaj in­stinctului. Suficient cât să se încline ușor înspre el și să‑și unească buzele cu ale lui.

Luat prin surprindere, el nu o respinse, și Ileana luă asta ca pe o încurajare. Se sprijini de umărul lui și își apăsă buzele mai tare peste ale lui, apoi i le întredes­chise cu limba și continuă să‑l sărute cu pasiune, așa cum și‑ar fi dorit s‑o facă cu nouă ani în urmă. Incapabil să reacționeze cumva, s‑o respingă așa cum îi spunea ul­tima fărâmă de rațiune, amețit de intensitatea sărutului ei, Bogdan ridică mâna și i‑o așeză pe spate, trăgând‑o instinctiv spre el. Era caldă și moale și se mula perfect pe corpul său. Sărutul era delicios, avea gust de vin roșu, iar pielea ei mirosea divin, a ceva ce nu putea identifica, dar care îl atrăgea cu forță spre ea.

Se întrebă dacă așa s‑ar fi simțit și atunci, în seara de Revelion, dacă lucrurile ar fi mers mai departe. Continuă s‑o sărute, ca și cum ar fi fost un prizonier în întuneric care prinsese o rază de lumină și se bucura de ea cu fie­care atom, înainte ca aceasta să se stingă. Uitase cum era să atingă și să fie atins de altcineva. Să simtă gustul cuiva pe buze, căldura corpului și respirația altcuiva. Pielea lui însetată după atingere tânjea după a ei, corpul lui dispe­rat după afecțiune urla din fiecare celulă să se apropie mai mult de al ei.

Doar un pic, își spuse el. Doar un sărut. Nu merg mai departe de‑atât.

O strânse și mai tare la pieptul lui și cu cealaltă mână îi cuprinse ceafa. Geamătul ei de încurajare îl făcu să realizeze că voia totul de la ea, s‑o sărute mai mult, s‑o atingă, s‑o dezbrace…

— Hai la mine la hotel, murmură Ileana icnind după aer.

Cuvintele ei îl readuseră la realitate și îi reamintiră de ce nu putea face asta.

— Nu.

Se trezi brusc, de parcă ar fi făcut un duș rece, se des­prinse de ea și făcu un pas în spate. Își forță creierul să în­chidă robinetul acelui torent de dorințe, dar mai ales de nevoi, care începuse să‑i curgă prin corp. Ileana se clătină în spate, ca și cum ar fi fost beată — mai beată decât era de fapt — apoi îl țintui cu o privire sticloasă, nevenindu‑i să creadă că fusese respinsă. Nu învățase nici până la vârsta aceea cum să accepte respingerile cu grație. Mai ales ale bărbaților. Furia că nu‑l putea avea nici acum îi înăbuși rațiunea și mai tare. Așteptase nouă ani și acum el spunea nu? Îl întrebă, aproape scuipând cuvintele:

— De ce nu?

— Contează? răspunse el surprinzător de violent, nedu­merit și el de faptul că reacționa atât de agresiv, după ce, cu o clipă în urmă, fusese atât de implicat în sărut.

— Pentru mine, da.

El minți:

— Cum ai zis și tu, încă mai am verigheta pe deget. Sunt însurat, la naiba.

— Văduv, Bogdane, nu însurat, îi reaminti ea pe un ton sec.

— Mă rog, însurat, văduv… sunt tată, am doi copii acum. Am responsabilități… Și nu pot, nu‑mi permit să‑mi pierd concentrarea, spuse el, dar argumentul îi sună fals chiar și în propriile urechi.

Dar altul nu avea. Adevărul nu era o opțiune.

— Faptul că ești tată te împiedică să ți‑o tragi?

— Da. Nu. Adică, da, răspunse el furios. Nu pot să am un marinar în fiecare port, ca tine, adăugă el, știind, chiar în secunda în care cuvintele îi ieșiră pe gură, că face o greșeală.

— Și ce‑i rău în asta?

— În promiscuitatea sexuală? insistă el, afundându‑se și mai mult.

— Ești măgar acum. Dacă eram bărbat, mă felicitai, dacă sunt femeie, sunt promiscuă, domnule comisar‑șef? întrebă ea furioasă, accentuându‑i funcția de parcă l‑ar fi insultat.

— Nu, nu, îmi pare rău, n‑am vrut să spun asta, dădu el înapoi repede.

— Părerile de rău rareori ajută, nu așa ai zis?

Bogdan oftă puternic și își frecă ochii cu podul pal­melor. Părea că încearcă să‑și găsească argumentul po­trivit. Și calmul. Nu reușea. Pentru prima oară după mult timp, nu reușea să se controleze, să‑și controleze emoțiile. Respiră adânc. Încercă o variantă de răspuns care să nu sune ca o scuză penibilă.

— Uite ce e, Ileana, în ciuda a ceea ce crezi sau ai crezut despre mine în noaptea aia de Revelion, eu nu‑s genul ăla. N‑aș fi mers mai departe de sărutul ăla sau orice‑a fost aia… accidentul ăla. Mi‑am iubit soția și după ce a murit acum doi ani nu mi‑am dat voie nici măcar să mă gândesc la asta, înțelegi? Am alte priorități.

— Poate că ar fi trebuit. Te‑ar fi ajutat să nu mai fii așa de înțepat. Ți‑ar fi dat încredere, să nu mai lași capul în jos când se uită o femeie mai cu vino‑ncoa la tine. Te‑ar fi făcut mai fericit.

— Doamne, pentru tine sexul e răspunsul la toate? Ce știi tu despre fericire? Ești al naibii de arogantă, știai? De parcă simplul fapt că te uiți înspre un bărbat e suficient ca el să cadă pe spate.

— De obicei e suficient, da, răspunse ea provocator. Și nu ți‑ar strica nici ție mai mult căzut pe spate. Doi ani sunt o perioadă lungă.

El nu răspunse, dar îi evită privirea, stânjenit, și Ileana avu convingerea șocantă că nu era vorba doar de doi ani, de când murise Delia, ci mai mult.

— Sunt un tată singur care aleargă între casă, servi­ciu, școală, cumpărături și cratiță. Când nu sunt la ser­viciu, sunt cu fetele nonstop. Nu am niciun ajutor, nu am cu cine să le las. În casa mea, casa soției mele, re­fuz să aduc pe cineva. Deci, spune‑mi, te rog, dacă tot ești așa expertă în sex — și rosti cuvântul cu o urmă de dispreț în voce — unde și când anume ar trebui să cad pe spate?

— Oriunde, doar să vrei. Pe Tinder, de exemplu.

— Sunt polițist cu funcție de conducere, tu știi ce aș risca eu să agăț pe cineva așa aiurea pe Tinder? răspunse el furios.

— Atunci unde cade mai toată lumea, domnule comisar‑șef, doar că nu neapărat pe spate, îi răspunse ea, pe un ton insinuant. La muncă. E de ajuns să apari pe acolo zâmbind și împărțind câteva complimente, să duci ca­feaua uneia și să faci cu ochiul alteia, să ceri niște ore su­plimentare să vă uitați pe nu știu ce căcaturi și să fii atent la cine se apleacă spre tine cu nasturii la bluză descheiați sau cine se fâțâie pe scaun și trage fusta mai sus. La cum arăți, trei sferturi din birou și‑ar lepăda chiloții pentru tine în pauza de masă.

Bogdan făcu o față atât de șocată, încât Ileana se în­trebă dacă el chiar nu se gândise niciodată la asta sau era doar șocat de limbaj.

— Ești dezgustătoare, rosti el, accentuând fiecare silabă. Sunt colegele, subalternele mele. Asta e hărțuire sexuală.

— Tu mereu faci pe lupul moralist? îl tachină ea.

— Tu mereu ești așa de vulgară?

Ileana râse disprețuitor.

— Probabil. Și gata să‑mi lepăd chiloții pentru tine, nu uita!

Își trecu mâna prin părul lung, ondulat, încercând să și‑l dezlipească de pe ceafă. Doamne, ce cald era!

— Stau la Inter, dacă te răzgândești. Ai numărul meu de telefon pe grup, îi spuse ea în loc de rămas‑bun.

Apoi o luă la vale pe trotuarul slab luminat și Bogdan rămase pe loc, încă șocat de schimbul de replici și de erecția cu care îl lăsaseră atât discuția, cât și sărutul Ilenei. Încet, încet, simți cum îl orbește furia.

Nu-i ușor să fugi de fericire de Laura Frunză se găsește la precomandă pe edituratrei.ro

Cu autograful autoarei