Nu privi în urmă de Jessica Barry, Editura RAO – recenzie

Un thriller psihologic exploziv, prezentând două personaje feminine care se trezesc luptând pentru supraviețuire într-o călătorie terifiantă prin deșertul New Mexico… Barry oferă tensiune care îți ține respirația, în timp ce abordează foarte bine problemele dezbătute și relevante ale femeilor. – Booklist 

O poveste extrem de feminină, într-o tensiune continuă și perfect ritmată, care pur și simplu nu te lasă să respiri. – Parade

Captivant… Această poveste plină de acțiune îi va ține pe cititori în priză. – Publishers Weekly 

Două femei într-o împreună într-o călătorie, ambele cu secrete de ascuns. Cait și Rebeca, două tinere cum nu se poate mai diferite, dar care, pe parcursul drumului vor stabili o legătură specială. E unul din lucrurile care mi-a plăcut mult din această poveste plină de suspans și adrenalină. Pe măsură ce acțiunea s-a desfășurat, am crezut că știu cine este urmăritorul lor misterios și motivul din spatele hărțuirii… dar m-am înșelat.

Imaginați-vă că sunteți una dintre cele două femei, conducând prin deșert pe o autostradă izolată, în puterea nopții… fără mașini sau așezări omenești în jur… când din senin, faruri strălucitoare în oglinda retrovizoare vă orbesc, iar un camion se apropie din ce în ce mai mult de bara de protecție. Acest gând terifiant m-a urmărit pe tot parcursul lecturii. Mi-a plăcut cum autoarea a adăugat atmosferă poveștii, decorul este redat în imagini cinematografice, iar tensiunea picură în stropi grei pe fiecare rând al cărții.

Așadar, pregătiți-vă de drum, pentru că această carte ne va purta într-o călătorie de la Lubbock, Texas, până la Albuquerque, New Mexico. Călătoria începe în jurul miezului nopții. Vehiculul este un Jeep antic, cu tânăra Cait ca șofer și Rebecca ca pasager. Cele două nu se cunoșteau până atunci. Cartea urmărește călătoria lor, motivele fiecăreia, alternativ cu capitole din care aflăm poveștile lor din trecut până în prezent, aflăm ceea ce le-a adus împreună, în acest moment.

Aflăm că impulsiva Cait a fost ”pusă la zid” pentru relatarea în on-line a unei nopți petrecute cu Jake, un cântăreț de muzică country aflat pe val. Sincer, nu știu ce să zic despre asta, Cait nu merita și nu sunt de acord cu lucrurile care i s-au întâmplat, dar mulți spuneau că și-a cam făcut-o cu mâna ei și, dintr-un punct de vedere, cam așa este…

Rebecca este soția unui om politic politic în ascensiune, carismaticul Patrick McRae, care are șanse foarte mari să devină senator. Rebecca și Patrick se căsătoriseră dintr-o mare iubire, însă acum se aflau în impas, prinși în caruselul ambițiilor politice ale lui Patrick.

Povestea este spusă din mai multe perspective, dar în principal ale lui Cait și Rebecca. Cartea abordează multe teme, dar în esență este despre judecarea oamenilor și formularea judecăților.

Viața lui Cait este sfâșiată de răuvoitori, grabnici să judece și să condamne, fără urmă de toleranță sau empatie. Este evidențiat cât de periculos a devenit acest lucru pentru cei care sunt supuși abuzului rețelelor sociale.

Rebecca, la rândul ei, este prinsă în dezbaterea despre dreptul la viață, care îi dezbină atât de mult pe americani. Ea este judecată fără cunoștință despre datele ei medicale, este judecată de potențialii alegători ai soțului ei, cărora le displace felul ei rezervat de a fi, considerând-o încrezută, de nesuferitul șef al campaniei electorale a lui Patrick – pentru trecutul ei, pentru modul ei de a se îmbrăca -, de mass-media și de o instanță de judecată. Ea este o marionetă politică ce trebuie să-și sacrifice dorințele personale, victimă a ascensiunii soțului ei.

Îmi place premisa romanului și drama care se desfășoară de-a lungul drumului. Există teamă, frică și pericol și, pe măsură ce cele două femei se cunosc, își depășesc prejudecățile și lipsa de încredere, în timp ce încearcă să se protejeze una pe cealaltă. Sunt momente de furie, le simți disperarea, devastarea, durerea și o oarecare rușine față de situațiile lor individuale. Ritmul se accelerează cu cât intrăm mai adânc în complot și pericolul în care se află, și din partea cui, devine evident. Ajunse din urmă de cel care le vâna, Jeep-ul în care călătoresc cele două este grav lovit, iar tinerele sunt rănite, însă disperarea, adrenalina și hotărârea de a rămâne în viață, fiecare protejând-o pe cealaltă, le vor da puteri nebănuite și le vor da o șansă într-o luptă inegală…

Nu privi în urmă mi-a oferit o lectură antrenantă, care propune teme de gândire și care acoperă subiecte controversate, tratate cu atenție, sensibilitate și empatie de către autoare.

O carte care mi-a plăcut mult și pe care o recomand călduros!

Fragment din carte:

”Lubbock, Texas

518 km până la Albuquerque

Cait lăsă motorul pornit.

Avea Jeep ul din facultate. Îl cumpărase la mâna a doua în vara dinaintea primului an de școală cu banii strânși lucrând ca vânzătoare la Richland Mall. Uneori îi făcea probleme. De obicei nu o deranja. Îi plăcea să ridice capota știind că cel mai adesea rezolva singură problema. Tatăl ei o ținuse pe lângă el în garaj de când avea șase ani. Însă tocmai atunci nu își putea permite ca mașina să-i facă probleme.

Peluza era acoperită de brumă. Casa nu era precum cele în care locuise, dar învățase să nu aibă așteptări. De obicei erau locuințe înghesuite și dărăpănate, apartamente în blocuri din beton sau case cu tencuială căzută, în cartiere unde nu voia să întârzie după lăsarea întunericului.

Cu vreo lună în urmă, la periferia orașului Abilene existase o casă amplasată în spatele șinelor de cale ferată, pe Autostrada 20. Prima oară trecuse pe lângă ea fără să-i de atenție, deși numărul 22 era cât se poate de vizibil pe cutia poștală. Nu își imaginase că cineva chiar locuia acolo. Era o dărăpănătură și părea abandonată, cu ferestrele astupate cu scânduri și o camionetă ruginită în fața casei, fără cauciucuri ce părea că zăcea acolo de multă vreme. Mai mersese cam patru sute de metri căutând casa, deși împrejur erau doar terenuri agricole părăsite. Verifică din nou adresa. Era corectă, iar ea o știa. Nu făcea astfel de greșeli la serviciu. Așa că se întorsese, parcase în fața colibei și imediat o copilă ce nu părea mai mare de optsprezece ani apăruse în fugă din spatele casei și urcase lângă ea. Cait își amintea încă zâmbetul emoționat al fetei, părul lung împletit în coadă și unghiile murdare ca niște semiluni.

Casa aceasta însă era diferită. Era o vilă nouă într-un cartier modern, cu garaj dublu și un ren iluminat pe peluză- una dintre decorațiunile acelea realizate cu gust din sârmă și beculețe cu lumină albă, nu din cele gonflabile ieftine pe care părinții ei le instalau pe acoperiș, în Waco – doi reni dezumflați, înhămați la sania care purta un Moș Crăciun umflat. Casa era din cărămidă roșie cu acoperișuri ascuțite și o alee pietruită șerpuia către ușa impozantă de la intrare. Proprietățile erau mai ieftine acolo decât în Austin – majoritatea locațiilor erau ieftine în comparație cu Austin -, dar era clar casa cuiva înstărit.

Casa aceea o descumpăni puțin (…)

Se uită la ceasul de pe bord: 12: 10. Ora stabilită pentru preluare fusese miezul nopții, dar ea ajunsese cu câteva minute mai devreme pentru orice eventualitate. Trecuse ceva timp de când aștepta . Se întâmpla, uneori. Oamenii erau tulburați, se răzgândeau. Când se întâmpla asta înțelegerea era să-i dea de veste: să aprindă și să stingă rapid lumina de trei ori la rând ca ea să știe că nu mai veneau. Dacă o aprindeau doar de două ori însemna că aveau probleme, iar ea trebuia să anunțe poliția.

În noaptea aceea însă, până la momentul acela, nu primise niciun semnal.

Nu era impacientată sau cel puțin nu fusese încă. Scurtă din nou strada. Era liniște în Pleasantville. Mașinile erau la adăpost în garaje, oamenii la adăpost în așternuturi.

Cu coada ochiului zării ceva. Așeză o mână pe volan și pe cealaltă pe schimbătorul de viteze. Venise momentul? Inima bătea să-i sară din piept.”