O dată pentru totdeauna de Judith McNaught, Editura Miron – recenzie

O dată pentru totdeauna

Judith McNaught

Editura Miron

Titlul original: Once and Always

512 pagini

”O dată pentru totdeauna este un roman perfect. Judith McNaught este una dintre cele mai puternice voci ale ficțiunii romantice.

Cu inteligență și senzualitate fierbinte, ea nu lasă nici o emoție netezită, nici o inimă neatinsă.

O dată pentru totdeauna pătrunde pe tărâmul vrăjit al iubirii, fiind un triumf pentru cititorii ei vrăjiți.” – Publishers Weekly

O dată pentru totdeauna este o emoționantă și neobișnuită poveste de dragoste între o americancă crescută și educată cu un spirit liber și între un arogant și cinic lord englez. Intensă, pasionantă, cu replici pline de umor, cartea ne oferă multe situații în care personalitățile celor doi se înfruntă, în final amândoi capitulând în fața magiei dragostei.

Victoria Seaton era o tânără impetuoasă, dulce și spirituală, bună și generoasă, ce crescuse în America alături de părinții și sora ei Dorothy, cu un an mai mică decât ea, pe care îi adora. Cu tatăl ei, medic, avea o legătură specială, însoțindu-l adesea în vizitele lui la pacienți. Totuși, deși părinții ei aveau o relație de prietenie, Victoria sesizase la un moment dat că pasiunea lipsea complet dintre ei, asistând la un moment dat la o scenă tulburătoare, în care mama ei îl respingea categoric pe tatăl ei când acesta încerca să o înduplece să-i acorde drepturile conjugale. Dându-și seama că Victoria a asistat la scenă, tatăl ei a încercat să-i explice că nu era vina nimănui pentru acea situație, întrucât iubirea nu vine la comandă și, în timp ce el nu se putea opri să o iubească, ea nu îl putea iubi. Cuvintele încărcate de tristețe ale tatălui ei aveau să o marcheze pe Victoria:

”Să iubești pe cineva care nu te iubește, este iadul pe pământ. Să nu te lași niciodată convinsă că poți fi fericită cu cineva care nu te iubește.”

Din păcate,  pe când Victoria avea optsprezece ani, ambii ei părinți au murit într-un accident de trăsură. Mama ei a apucat doar să mai pronunțe două nume înainte de a muri – ducesa de Claremont și Charles Fielding – duce de Atherton, Victoria aflând astfel cu stupoare că mama ei avusese un titlu înainte de a veni în America.

Surprinzător însă, ducesa de Claremont nu a acceptat să o primească decât pe Dorothy, cea fermecătoare și cuminte, insistând ca Victoria, ce era imaginea fidelă a mamei ei, frumoasă, roșcată, strălucitoare, hotărâtă și curajoasă, având tendința să gândească pentru ea și să ia hotărâri în consecință, să fie luată în grijă de Charles Fielding, spre marea bucurie a acestuia.

Ceea ce Victoria nu știa era faptul că Charles fusese marea iubire a mamei ei, Katherine. Charles fusese un mare crai în tinerețe, la vârsta de douăzeci de ani având chiar un copil din flori, Jason, cu o dansatoare franțuzoaică, pe care îl plasase convenabil fratelui său și soției acestuia, doi fanatici religioși ce plecau misionari în India.  Zece ani mai târziu a întâlnit-o pe Katherine, de care s-a îndrăgostit nebunește. Din păcate, bunica acesteia s-a opus categoric căsătoriei lor, amenințând că o va dezmoșteni pe Katherine dacă se va mărita cu el. Disperat, Charles a luat hotărârea altruistă de a se sacrifica el însuși, pentru a nu o supune pe Katherine la o viață în sărăcie alături de el. Prin urmare, s-a căsătorit cu o altă tânără, crezând că ea îl va uita repede și își va continua viața luxoasă cu care era obișnuită. Katherine l-a luat complet prin surprindere două luni mai târziu, căsătorindu-se cu un medic irlandez și emigrând în America, demonstrând că nu îi era teamă de muncă, iar banii nu aveau nici o importanță pentru ea, lăsându-l pe Charles să poarte povara unor regrete veșnice. Șaisprezece ani mai târziu, rămas văduv și fără nici un moștenitor, Charles și-a adus aminte că are totuși un fiu, pe care a plecat să-l caute în India. Din nou, regretele aveau să-l macine pe Charles care a aflat ce copilărie chinuită avusese Jason, ce fusese supus unor abuzuri „religioase” cumplite, fiind salvat la vârsta de zece ani de un căpitan de vas, Mike Farrell. Anii trecuseră și Jason făcuse o avere considerabilă și nu avea nici o dorință de a deveni moștenitorul lui Charles, care îl abandonase complet atâția ani. Totuși, de dragul fiului său, a acceptat în cele din urmă. Ajunși la Londra, Melinda, soția lui Jason, s-a dovedit a fi o ființă frivolă, lacomă și superficială, înșelându-l cu nenumărați bărbați și tocându-i banii. Jason o ignora complet, suportând-o doar de dragul fiului lor. Din nefericire, dorința Melindei de a-l controla pe Jason cu ajutorul fiului lui avea să conducă la o tragedie. Plecând împreună cu amantul într-o călătorie pe mare, Melinda și-a luat și fiul cu ea, vasul naufragiind și neexistând supraviețuitori.

Îndurerat, Jason a devenit și mai cinic, refugiindu-se în muncă și refuzând să se mai însoare. În societate se comporta arogant, nepăsându-i de bârfe.

”Părul lui des era negru ca antracitul, ochii lui pătrunzători erau verzi ca jadul de India, buzele lui, ferme și senzuale. Forța dură, aspră, era săpată în fiecare trăsătură a feței bronzate, de la sprâncenele drepte, întunecate, la aroganta proeminență a maxilarului și bărbiei. Chiar și construcția lui fizică era extrem de puternic masculină, pentru că avea un metru optzeci și șapte înălțime, avea umeri largi, coapse strâmte și picioare și pulpe musculoase. Fie că dansa la un bal sau călărea, Jason Fielding ieșea în evidență printre ceilalți bărbați, ca un magnific linx înconjurat de pisici domestice, inofensive.

Așa cum remarcase odată, în glumă, Lady Wilson-Smith, Jason Fielding era la fel de periculos ca păcatul – și fără îndoială, la fel de vicios.”

Pentru Charles, sosirea Victoriei era ca o gură de oxigen. Dorința lui cea mai fierbinte era ca fiul lui, Jason, să se căsătorească cu fiica lui Katherine, astfel că s-a grăbit să forțeze lucrurile în acest sens, publicând anunțul căsătoriei lor în Times. Jason a luat foc citind ziarul, spunându-i răspicat lui Charles că el nu se mai însoară niciodată și ieșind ca o furtună. Majordomul, care citise și el vestea, se și grăbise să vină cu paharele de șampanie.

”- A plecat deja? Dar nici nu am avut ocazia să îl felicit pe Domnia Sa Lordul pentru apropiata căsătorie.

– Spre marele tău noroc, spuse Charles chicotind. Mă tem că te-ar fi lăsat fără dinți.”

Între timp, vaporul Victoriei a sosit cu patru zile mai devreme. Deloc mofturoasă, Victoria s-a urcat într-o trăsură care să o ducă la destinație și, când aceasta a pățit un accident pe drum, s-a mutat într-o căruță a unor fermieri ce mergea în aceeași direcție, ajungând la somptuoasa reședință prăfuită și înconjurată de purceluși.

”- Livrările, îi spuse el Victoriei cu o voce puternică, amenințătoare, se fac în spate. Ridicând brațul, arătă imperios spre aleea care mergea de-a lungul casei.

Victoria deschise gura să explice că ea nu făcea nici o livrare, dar atenția îi fu distrasă de un purceluș care-și schimbase direcția și se îndrepta țintă spre ea, urmărit de un fermier gâfâind.

– Ia-ți căruța, porcul și pe tine și cară-te de aici! tună bărbatul în livrea.

Lacrimi de neajutorată veselie țâșniră din ochii Victoriei în timp ce se aplecă și luă în brațe purcelușul evadat.”

Victoria l-a observat apoi pe trepte pe un lord tânăr și întunecat, ce o privea cu asprime. Crezând că acela era Charles, a încercat să-i explice circumstanțele din cauza cărora ajunsese în respectiva căruță, moment în care el a întrerupt-o brusc, spunându-i că marea ei eroare era că a venit acolo și că o va trimite înapoi cu primul vapor, Victoria leșinând pentru prima dată în viața ei. Jason a prins-o imediat, a cărat-o în brațe pe scări și a trântit-o fără prea multă ceremonie pe pat.

Buimăcită, întrucât Charles fusese deosebit de amabil cu ea în scrisori, neobișnuită cu scorțosul mod de adresare din Anglia, Victoria a întrebat-o pe o servitoare dacă nu cumva mai exista și altă ”domnie” decât cea care o întâmpinase.

”- Ruth, spuse Victoria cu stângăcie, în timp ce aceasta dădea să plece, există cumva aici două… ah… două… ”domnii”?”

Misterul s-a lămurit imediat. În afară de Domnia sa, Jason Fielding, marchizul de Wakefield, mai exista și Înălțimea sa, Charles Fielding, duce de Atherton. Cel din urmă s-a prezentat imediat și a tratat-o pe Victoria cu multă bunătate și amabilitate, adresându-i zeci de întrebări despre trecutul ei și absorbindu-i informațiile cu aviditate.

Deloc intimidat de atitudinea lui Jason, Charles își țesea mai departe urzeala, elogiind calitățile Victoriei în fața acestuia.

”- Dacă micuțul tău îngeraș este atât de al naibii de inocent și curajos, de ce a fost de acord să-și vândă trupul ca să se mărite cu mine?”

Charles s-a grăbit să-l asigure că Victoria habar nu are de planul lui de a o căsători cu Jason, lucru perfect adevărat, de altfel.

”- Mă îndoiesc că Victoria te-ar vrea, chiar dacă ai dori tu asta. Tu ești mult prea cinic și dur și obosit pentru o fată sensibilă, idealistă, ca ea. L-a admirat pe tatăl ei și mi-a spus deschis că vrea să se mărite cu un bărbat ca el – sensibil, blând, idealist. Pe când tu nu ești nimic din toate astea, continuă el, atât de transportat de apropiata lui victorie încât nu își dădu seama că discursul lui se apropia de insulte. Îmi permit să spun că dacă Victoria ar ști că a fost ipotetic logodită cu tine, ar muri pe loc! Și-ar lua viața înainte ca…

– Cred că am imaginea, îl întrerupse Jason, încet.”

Jason a fost de acord, în cele din urmă, să o introducă pe Victoria în societate pentru a o ajuta să-i găsească un soț. Totuși, a insistat ca ea să-și schimbe întreaga garderobă. De asemenea, surprinzând-o cu o carte în mână ținută invers, a decretat cu dispreț că trebuie să angajeze de urgență pe cineva să o învețe să și citească. Victoria, care de fapt găsise un bilet de dragoste de la o amantă de-a lui în carte și se fâstâcise toată când el intrase în bibliotecă și o surprinsese, a declarat revoltată că ea știe să citească, moment în care el i-a cerut ferm să facă dovada.

”- În fața lui Miss Kirby? Îl întrebă ea, inocent.

– Ori citești, ori recunoști că nu poți, o repezi el.

– Foarte bine, spuse Victoria. Înghițindu-și râsul, citi dramatic:

Iubitul meu Jason, mi-e dor de tine. Aștept cu nerăbdare, numărând orele care mă mai despart de tine. Îți trimit aceste frumoase poeme, în speranța că le vei citi și te vei gândi la mine, la nopțile minunate pe care le-am petrecut unul în brațele celuilalt…

Jason îi smulse cartea din mâini. Ridicându-și sprâncenele, Victoria se uită fix în ochii lui și îi aminti politicos:

– Biletul acesta a fost scris în franceză – l-am tradus eu, în timp ce îl citeam.”

Victoria, la rândul ei, neștiind de toate uneltirile lui Charles, le declarase amândurora că ea era practic logodită cu prietenul ei din copilărie, Andrew Bainbridge, ce era plecat momentan într-o excursie prin Europa, dar care îi promisese că va veni după ea să o ia în căsătorie.

În perioada următoare, Victoria reușește să-i câștige de partea ei pe toți servitorii, fiind bună, amabilă, săritoare și deloc cu nasul pe sus, încercând din răsputeri să se facă utilă și să ajute pe fiecare măcar cu o vorbă bună. Jason a fost uluit și îngrozit de-a dreptul văzând că a reușit să îmblânzească până și pe un câine-lup sălbăticit, ce dădea târcoale casei în căutare de hrană.

O scrisoare primită de la mama lui Andrew în care aceasta îi comunica faptul că acesta s-a însurat deja cu o verișoară a lui îi zdrobește inima Victoriei și o face să accepte ideea să se căsătorească cu altcineva, pentru a nu mai fi o povară pe capul nimănui.

Totuși, deși Jason declara sus și tare că nu o vrea pe Victoria, găsea nod în papură la orice posibil soț propus de Charles pentru ea, găsind tot felul de motive, care mai de care mai absurde și mai ilare.

”- Următorul?

– William Rogers, răspunse Charles, pe un ton provocator. Și este înalt, cumpătat, matur, inteligent și frumos. Este și moștenitorul uneia dintre cele mai rafinate familii de nobili din Anglia. Cred că ar fi foarte potrivit pentru Victoria.

– Nu.

– Nu?  izbucni Charles. De ce nu?

– Nu-mi place cum călărește Roger.”

Charles jubila în sinea lui. Era evident că, deși Jason nu era încă pregătit să o recunoască, o dorea pe Victoria pentru el.

Lucrurile se precipită în momentul în care sosește o scrisoare de la Andrew, în care acesta preciza că precedenta scrisoare fusese o uneltire grosolană a mamei lui, el nefiind însurat și declarându-și dragostea pentru Victoria și dorința de a se căsători cu ea. Situațiile disperate cer măsuri disperate, iar Charles s-a văzut nevoit să le ia. Ascunzând scrisoarea de Victoria, a simulat un atac de cord, cu sprijinul necondiționat al bunului lui prieten, medicul. Victoria era devastată de gândul să-l piardă iar Charles, chipurile cu ultimele lui puteri, i-a spus că cea mai fierbinte dorință a lui, cea care i-ar alina gândul morții, ar fi ca Victoria și Jason să se căsătorească.

”Victoria își întoarse fața pe pieptul lui puternic și își plânse groaza și durerea, până rămase fără lacrimi. Își petrecu restul nopții în brațele lui Jason, păstrând o veghe tăcută, plină de rugăciuni.

Charles își petrecu restul nopții jucând cărți cu doctorul Worthing.”

Jason s-a prins de stratagemă dar, surprinzător, nu i-a divulgat jocul. Mai mult, i-a propus Victoriei un plan de căsătorie, promițându-i libertatea deplină după ce îi va dărui un moștenitor.

Victoria simțise de ceva timp că se îndrăgostea tot mai mult de Jason dar cuvintele tatălui ei îi veneau obsesiv în minte, Jason nearătând nici un semn că s-ar putea îndrăgosti de ea, astfel că Victoria a avut un scurt moment în fața altarului în care a vrut să fugă, moment sesizat doar de Jason, care l-a interpretat greșit, crezând că ea visa tot la Andrew. Părerea lui s-a întărit tot mai mult în timpul petrecerii de nuntă, în care Victoria, emoționată și speriată, bea pahar după pahar. Dintr-o replică neînțeleasă de Victoria, Jason dedusese că ea și Andrew avuseseră relații intime și era convins că ea se amețea pentru a-și depăși scârba față de el. Drept urmare, noaptea nunții a fost un adevărat fiasco, Jason sesizând mult prea târziu că mireasa lui era virgină. Supărată de cum a fost tratată, Victoria l-a anunțat furioasă pe Jason a doua zi că ea dorește divorțul. Scârbit de el însuși și îndurerat la gândul că toate femeile din viața lui care contaseră îl trădaseră, Jason a refuzat categoric să divorțeze, dar i-a lăsat în schimb libertate absolută, copleșind-o cu cadouri scumpe și încercând să nu o inoportuneze cu prezența lui.

Victoria, la rândul ei, resimțea lipsa prieteniei lui Jason din ultima vreme. Mai mult, discutând cu Mike Farrell, mentorul și prietenul lui, a aflat despre viața grea pe care Jason o dusese și i se rupsese sufletul de durere.

”Majoritatea bărbaților iubesc cu ușurință și des, dar Jason seamănă mai mult cu mine. El nu va iubi decât o singură dată – dar atunci va fi pentru totdeauna.”

Victoria și-a dat seama că, de fapt, pe Jason îl iubea cu adevărat, din tot sufletul. Deși ținuse la Andrew, nu simțise niciodată o nevoie aproape viscerală de a-l face fericit, cum simțea față de Jason. Își dădea seama că a greșit față de el, dorea din răsputeri să îndrepte lucrurile, dar nu știa prea bine cum, mai ales că Jason se încăpățâna să țină distanța față de ea, crezând că asta era ceea ce ea își dorea.

”- Nu am intrat decât să îți urez o zi bună. Ce ai vrea să mănânci diseară la cină?

Pe tine, își spuse, în gând.

– Indiferent ce.

– În acest caz, ai dori ceva special la desert?

Același lucru ca la felul principal, își spuse Jason în gând.”

Până la urmă, lucrurile se lămuresc în momentul în care Victoria, exasperată de eșecul încercărilor ei, izbucnește, dând lucrurile pe față.

”- La naiba cu tine! se înfurie Victoria. Eu nu știu cum trebuie să fie o soție, nu poți să vezi asta? Eu știu să gătesc și să cos și să mă îngrijesc de un soț, dar tu nu ai nevoie de mine pentru asta, pentru că îi ai pe alții care să aibă grijă de tine. Și îți mai spun ceva, Lord Fielding – continuă ea, din ce în ce mai furioasă. Poate că nu oi fi eu o soție prea bună, dar tu ești un soț imposibil! Când îți propun să jucăm șah, te înfurii. Când încerc să te seduc, devii urâcios…”

Deși momentele de pasiune dintre ei sunt extrem de mulțumitoare, Jason se încăpățâna să mențină distanța, fiindu-i frică să-și pună complet inima în joc.

Dar Victoria este ca o flacără în viața lui Jason, iubitoare, perseverentă și încăpățânată, ea reușește, în cele din urmă, să topească complet crusta de gheață ce îi înconjura inima lui Jason. Acesta constată cu multă surprindere și bucurie că Victoria era chiar un înger – îngerul lui, o ființă pură, bună și altruistă, incapabilă de înșelăciune și dezinteresată de posesiuni materiale. De dragul ei, Jason, un om extrem de  mândru și arogant, a fost capabil să-și calce pe orgoliu de mai multe ori.

Jason fusese lovit de multe ori de soartă și primise toate loviturile cu multă suferință, dar fără să verse o lacrimă. Este absolut impresionant momentul în care Jason a crezut că Victoria s-a înecat, trăind o durere agonizantă și un șuvoi de lacrimi, zăgăzuite în ființa sa, s-au revărsat. Ușurarea lui descoperind că s-a înșelat nu are margini, Jason predându-și complet inima Victoriei și declarându-și iubirea arzătoare, ”o dată pentru totdeauna”.

”Își ridică mâinile spre talia Victoriei, petrecându-și-le încet după aceasta, apoi o strânse cu putere, trăgând-o spre el, de-a lungul întregului său trup. Șopti răgușit, îngropându-și fața în părul ei:

– Te iubesc! Ah, Dumnezeule, cât de iubesc!”

Am inclus cartea în Top 10 cărti historical-romance cu mult umor

Cărțile autoarei Judith McNaught pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, emag.ro

Recenzii Editura Miron

Recenzii Judith McNaught