O lungă petală de mare de Isabel Allende, Editura Humanitas Fiction – recenzie

O lungă petală de mare

(Largo pétalo de mar – 2019)

Isabel Allende

Editura Humanitas Fiction

Traducere: Cornelia Rădulescu

Nr. de pagini: 328

An apariție: 2020

Isabel Allende: 23 de cărți publicate, traduceri în peste 40 de limbi; peste 74 de milioane de exemplare vândute; 15 doctorate onorifice; peste 60 de premii în peste 15 țări; 2 filme de succes realizate după romanele sale. În 2018 a primit National Book Award, celebrându-se astfel pentru prima dată în S.U.A. o operă scrisă în limba spaniolă.

Isabel Allende, nepoata fostului preşedinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Îşi petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de cincisprezece ani şi lucrează ca ziaristă.

În august 1939 poetul Pablo Neruda organizează plecarea din portul Bordeaux a legendarei nave Winnipeg care va duce la Valparaiso peste 2 000 de refugiați spanioli.

Pornind de la acest fapt istoric, dar și din propria experiență a exilului, Isabel Allende construiește povestea medicului Víctor Dalmau și a pianistei Roser Bruguera, nevoiți să fugă din calea trupelor franchiste.

Primiți cu multă căldură în Chile, acea „lungă petală de mare, de vin și de zăpadă“, după cum a evocat-o Neruda, atât Victor, cât și Roser reușesc să se integreze, dar lovitura de stat încheiată cu moartea președintelui Salvador Allende îi va forța să părăsească și această țară.

Puterea de a spera și de a rezista pe care au dobândit-o în Spania tinereții lor îi va salva încă o dată. O pledoarie impresionantă pentru solidaritate, toleranță și dragoste.

„Romanul explorează teme actuale precum identitatea, singurătatea, dislocarea, salvarea, iar personajele sunt deosebit de puternice, mișcându-se între două războaie și o lovitură de stat militară. Pe parcursul lui, consistența dragostei este, din nou, principalul subiect radiografiat de Isabel Allende.“ – Publishers Weekly   

„Isabel Allende s-a documentat temeinic pentru acest roman și a discutat cu supraviețuitori ai călătoriei făcute pe Winnipeg. […] Dar miza lui nu este una politică. Pe autoare o preocupă, ca în toate celelalte cărți ale sale, mai ales sentimentele personajelor cărora le dă viață.“ – El Imparcial

„Isabel Allende este o mare povestitoare, care scrie cu o pătrundere și o compasiune fără pereche. Va fi elogiată de cititori și de scriitori deopotrivă, pentru multe generații de acum încolo.“ – Khaled Hosseini

Încă de la debutul său în literatura universală în 1982 cu romanul Casa spiritelor, Isabel Allende ne-a introdus într-un univers spectaculos, marcat de povești dramatice, inspirate din realitate, cu personaje curajoase, luptătoare și, nu în ultimul rând, figuri marcante ale istoriei omenirii. Indiferent de povestea conturată, personajele cărților sale sunt definite de valoare. 

Și de această dată, Allende creează în O lungă petală de mare o poveste bazată pe fapte reale și anume migrația a peste două mii de refugiați spanioli la bordul legendarei nave Winnipeg, din portul francez Bordeaux către Valparaiso, Chile, ajutați fiind de o mână de oameni curajoși și sufletiști. În mijlocul acestui haos teribil, mânat de simțăminte puternice, dar și un simț patriotic deosebit, se află poetul chilian Pablo Neruda, figură marcantă a poporului chilian și nu numai, care la vremea respectivă – anul 1939 – era consul Chile la Paris. Acesta este responsabil de organizarea călătoriei transatlantice a refugiaților spanioli, misiune care avea să-i dea bătăi de cap datorită anumitor condiții rasiste impuse de guvernul chilian. 

„Misiunea sa era să aleagă muncitori specializați care să-i învețe pe muncitorii chilieni, oameni pașnici și onorabili, în niciun caz politicieni, ziariști sau intelectuali potențial periculoși. După Neruda, criteriul chilian de imigrație fusese dintotdeauna rasist, consulii primeau instrucțiuni confidențiale să refuze viza persoanelor aparținând anumitor categorii, rase sau naționalități, de la țigani și evrei până la așa-numiții „orientali”, termen vag care se preta interpretărilor. Acum, xenofobiei i se adăuga componenta politică – fără comuniști, socialiști sau anarhiști – , dar cum acest lucru încă nu apărea specificat în instrucțiunile consulare, avea oarece marjă de acțiune.” 

Printre refugiații spanioli se aflau și tânărul medic Victor Dalmau și pianista Roser Bruguera, însărcinată cu fiul fratelui lui Victor – Guillem – , decedat în crunta bătălie de pe fluviul Ebru, cea care avea să decidă soarta poporului spaniol.

„Înfrângerea s-a decis în bătălia de pe fluviul Ebru, care a început în iulie 1938, avea să dureze patru luni și să facă treizeci de mii de morți; printre ei și Guillem Dalmau, care a căzut cu puțin înainte de exodul masiv al celor învinși.” 

După zile și nopți de pribegie, singurătate, suferință, Victor și Roser, acum proaspăt căsătoriți, ajutați de Pablo Neruda, se îmbarcă pe Winnepeg iar pe 4 august 1939, alături de mii de refugiați, pornesc din portul Bordeaux spre Chile ” țara aceea lunguiață din America de Sud, agățată de munți ca să nu cadă în mare și despre care nu știau nimic. Neruda avea s-o descrie ca pe „o lungă petală de mare, de vin și de zăpadă, tivită cu o panglică de spumă albă și neagră”, dar nici asta nu i-ar fi lămurit mai bine pe expatriați. Pe hartă, Chile părea ceva îngust și depărtat.” 

Ironic sau nu, ziua de 3 septembrie 1939 avea să însemne începutul unei noi vieți pentru Victor și Roser, dar și începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Viața eroilor noștri nu va fi una ușoară, cu atât mai mult cu cât au fost nevoiți să se căsătorească, conștienți fiind că sentimentele care îi leagă sunt complet diferite. Dragostea lor este una frățească, lipsită de pasiune și vâltoare.

„M-am măritat cu Guillem fără acte și fără binecuvântarea unui preot…

– Mă tem că asta nu contează în cazul de față. Pe scurt, ești văduvă fără să fii de fapt. Dacă putem, ne căsătorim chiar azi și înscriem copilul ca fiind al nostru. Eu voi fi tatăl; îți promit c-am să-l iubesc ca pe fiul meu.

– Dar noi nu suntem îndrăgostiți….

– Dar respectul și iubirea nu îți sunt de ajuns, femeie? În vremurile astea e mai mult decât suficient. N-am să-ți impun niciodată o relație pe care nu o dorești.

– Adică n-ai să te culci cu mine?

– Exact, Roser, nu sunt un porc.”

Din acest moment, viața celor doi va însemna un cumul de întâmplări, triste dar și frumoase. În contextul unor evenimente tragice, Victor și Roser reușesc să renască. Se completează reciproc, se ascultă, se descoperă unul pe celălalt, se respectă și se iubesc până la final. 

„Prietenia lor s-a transformat într-o adâncă complicitate lipsită de secrete, suspiciuni sau jigniri; știau că nu se vor răni niciodată, iar dacă avea să se întâmple, va fi din greșeală. Se protejau reciproc, astfel că lipsurile prezentului și fantomele trecutului erau suportabile.” 

Treptat, prietenia lor se transformă, relația lor capătă alte forme, iubirea și pasiunea izvorăsc pe nesimțite. Victor și Roser sunt frumoși, pătimași, fiecare în felul său, sunt calzi, deschiși și inediți. Ei formează un cuplu atipic de la care putem învăța ceva… ei sunt reali, dar trebuie să deschidem ochii pentru a vedea, să ne deschidem inima pentru a înțelege!!! 

Eroii noștri nu vor renunță nicio clipă unul la celălalt, nici măcar atunci când destinul le dă o nouă lovitură cruntă: lovitura de stat din Chile din 1973. Încă o dată, cei doi sunt nevoiți să retrăiască coșmarul exilului, să facă față necunoscutului, să-și reclădească un alt viitor. Doar că, acum, lucrurile sunt diferite. În ce sens? Rămâne să descoperiți singuri dacă veți citi cartea. 

Întortocheate mai sunt căile destinului! Chile, țara care i-a primit cu brațele deschise pe când erau în floarea vieții, avea să îi alunge treizeci de ani mai târziu neținând cont de aportul lor la evoluția țării. Da, Victor și Roser vor cunoaște prosperitatea spirituală, dar și celebritatea, rămânând însă aceiași oameni simpli, deschiși, luminoși și sufletești. Din păcate, brusc, toate acestea se vor întoarce împotriva lor, iar singura soluție este fuga in Venezuela. 

Vor reuși eroii noștri să răzbată, pentru a doua oară, într-o lume crudă, nemiloasă și răzbunătoare? Vor aveea aceeași forță sufletească și tărie de caracter ca la tinerețe?

Narată la persoana a III-a din perspectiva mai multor personaje și cu o acțiune desfășurată între 1938 și 1994, O lungă petală de mare de Isabel Allende ne vorbește despre război, exil, solidaritate, sacrificii, dar mai ales despre iubire: iubirea de oameni, frumos, artă, țară.

Galeria de personaje este impresionantă. Întâlnim figuri istorice emblematice, personaje ce și-au adus aportul, sub o formă sau alta, la evoluția omenirii. Isabel Allende ne invită într-o călătorie edificatoare prin istoria secolului al XX-lea unde vom cunoaște, cu ajutorul eroilor noștri, părți dintr-o viață mai puțin cunoscută nouă, în care vom învăța lecția compasiunii, a prieteniei, a demnității, dar mai presus de toate, vom învăța câte ceva despre noi înșine.

Isabel Allende nu se dezminte nici de data aceasta. O lungă petală de mare este scrisă în aceeași manieră cu care autoarea ne-a obișnuit: profunzime, intensitate, simplitate și eleganță. Povestitoare înnăscută, autoarea știe să pătrundă în inima cititorului, să atingă acele corzi sufletești nebănuite, să străpungă zidurile tristeții, să încânte privirile avide după frumusețe și… să readucă la viață povești de viață apuse dar nicicând uitate…

„…străinilor, aceasta este,

aceasta este patria mea,

aici m-am născut și aici trăiesc visurile mele.”

PABLO NERUDA, „Întoarcere”, Călătorii pe mare și întoarceri.

Am mai spus-o și o repet: o ador pe Isabel Allende. Cărțile sale sunt magnifice. Nu pot fi povestite, ci doar citite. Personajele sunt complexe, atât de bine conturate încât ajungi să le simți trăirile, să le urăști, să le iubești, să te întrebi tu cum ai proceda în diferite situații. Isabel Allende tratează diverse teme, toate având o bază reală. Ceea ce dă forță, sensibilitate și valoare atât poveștilor cât și personajelor sale, nu este doar talentul autoarei de a le transpune pe hârtie, ci și faptul că se inspiră din viața reală, a sa și a familiei sale.

Vă recomand cu drag acest roman! Vă invit să descoperiți povestea de viață a lui Victor și Roser, una frumoasă dar zbuciumată. Veți avea parte de zâmbet, culoare, căldură și valoare .

Cartea O lungă petală de mare de Isabel Allende poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Isabel Allende

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas