Delicatese Literare
Prezentari carti

O mie de femei albe de Jim Fergus, Editura Humanitas Fiction

O mie de femei albe

Jim Fergus

Editura HUMANITAS Fiction
Colectie: Raftul Denisei
An aparitie: 2017
Nr. pagini: 398
Traducator: Iulia Vladimirov

 

Titlu original: One Thousand White Women: The Journals of May Dodd
JIM FERGUS s-a născut în 1950 la Chicago dintr-o mamă franţuzoaică și un tată american. A absolvit liceul în Massachusetts și ulterior Colorado College, cu o diplomă în literatură engleză. A călătorit mult și a trăit de-a lungul anilor în Florida, Indiile Franceze de Vest, Idaho, Franţa și Arizona. A fost antrenor de tenis de performanţă în Colorado și Florida, iar în 1980 s-a mutat în Rand, Colorado, unde și-a început cariera de scriitor liberprofesionist. În ultimii 20 de ani a publicat sute de articole, eseuri, interviuri. Prima lui carte, A Hunter’s Road (1992), este un jurnal de vânătoare.
Romanul său de debut, bestsellerul One Thousand White Women: The Journals of May Dodd, apărut în 1998 și vândut în peste 700 000 de exemplare în SUA, a primit Fiction of the Year Award (1999) din partea Mountains & Plains Booksellers Association. Traducerea franceză (2000) a fost distinsă cu Prix du meilleur premier roman étranger și a fost pe lista de bestselleruri pentru 57 de săptămâni și atingând vânzări de peste 400.000 de exemplare.
O mie de femei albe a fost foarte bine primit de public, devenind bestseller în SUA, unde s-a vândut în peste 1.000.000 de exemplare.
Pornind de la incitanta poveste a o mie de femei albe care sunt trimise în preriile din Vest pentru a deveni soții de indieni, în cadrul unui program guvernamental din timpul președintelui Grant, Jim Fergus redă un episod tragic din istoria americană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Evenimentele sunt relatate din perspectiva jurnalului tinerei May Dodd, pe care prejudecăţile vremii o forţează ajungă într-un spital de nebuni, de unde se poate salva doar prin acceptarea traiului în pustiu, alături de un trib de indieni Cheyenne, prin participarea în cadrul programului „Mirese pentru indieni“.
În 1854, în cadrul unei conferințe de pace desfășurate la Fortul Laramie, o importantă căpetenie Cheyenne ar fi cerut administrației americane să le dăruiască războinicilor săi o mie de femei drept soții, pentru a-și asigura astfel supraviețuirea în lumea omului alb. Chiar dacă veridicitatea poveștii rămâne o enigmă, Jim Fergus adoptă ipoteza împlinirii ei, imaginând destinele dramatice ale acestor femei care iau drumul Vestului Sălbatic, pe fundalul luptelor dintre triburile indiene și al ravagiilor provocate în rândurile lor de către armata americană.
Dincolo de personalitatea complexă și atașantă a lui May Dott și de ineditul traiului de zi cu zi al triburilor de amerindieni, impresionează o pleiadă de eroine bine individualizate, care transformă, cu un curaj nemărginit, o stranie expediție în sălbăticie într-o experiență continuă de supraviețuire. (HotNews.ro)
Un roman impresionant care topește lumea fizică în cea spirituală. O mie de femei albe este captivant, excelent scris și bine povestit. Va fi citit pretutindeni mult timp de acum înainte, la fel ca toate cărțile lui Jim Fergus.“ Rick Bass
O capodoperă din aceeași categorie cu romanul Pe aripile vântului.“ Françoise Xenakis

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei

 

5 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *