Palatul Dolmabahçe – Istanbul

Începând din prima parte a veacului al XIX-lea membrii familiei dinastiei otomane au pus bazele unor relații strânse cu europenii și, ca urmare, s-a născut dorința de a avea un palat frumos ornamentat, cu grădini largi, saloane mari și multe încăperi asemănătoare palatelor din străinătate. Întrucât Palatul Topkapi, unde locuise până atunci familia imperială, nu era adecvat unor asemenea transformări radicale, s-a hotărât alegerea unui loc propice pentru construcția unui palat în stil european.

Această activitate înnoitoare a fost inițiată de Mahmut al II-lea și continuată de fiul său, Abdül Mecit I, care, după ce a urcat pe tron la frageda vârstă de șaisprezece ani, a decis mutarea reședinței imperiale din Palatul Topkapi, cu aspectul lui tipic oriental, la noul Palat Dolmabahçe (Grădina umplută).

Astfel, în anul 1843, sultanul Abdül Mecit I (1839-61), i-a angajat pe arhitecții armeni Garabet și Nikogos Balyan pentru construcția unui palat luxos pe malul Bosforului.

Dolmabahçe Sarayi, inaugurat în 1856, era cu adevărat opulent: cele 285 încăperi și cele 43 de săli de recepție, ornate cu aur și cristal, puteau rivaliza cu palatul Versailles din Franța.

Deși palatul a fost construit ca semn de încredere a sultanului în viitorul imperiului său, din păcate însă s-a dovedit a fi un monument mult prea extravagant. Construcția sa aproape că a golit trezoreria imperială, iar costurile de funcționare au dus la falimentul imperiului în 1875.

Exprimat în valorile actuale, lucrările de construcție au costat circa 1 miliard de bani de aur. Palatul a fost terminat în perioada unor zile grele pentru populație, de foamete și sărăcie în timpul Războiului din Crimeea, astfel că nu a fost folosit până la sfârșitul războiului pentru a nu atrage protestele poporului.

Visteriile otomane fuseseră golite complet din cauza datoriilor externe, astfel că sumele colosale cheltuite la Palatul Dolmabahçe au însemnat o mare risipă.

Până la prăbușirea Imperiului Otoman palatul a rămas gol în unele perioade de timp. Astfel, aici au rezidat doar cei șase sultani din ultima perioadă, care au urmat după Sultanul Abdül Mecit. După cei cincisprezece ani de rezidență a Sultanului Abdül Mecit, sultanii următori au preferat să locuiască în palate mai mici pe care le construiseră în în diverse locuri pe malul Bosforului. Din acest motiv, palatul a fost utilizat mai mult ca edificiu oficial unde se organizau recepții în Salonul Mare și mai ales pentru negocierile purtate cu ambasadorii străini pentru amânarea plății datoriilor externe.

La data de 19 martie 1877 Palatul a fost deschis de către Sultanul Abdül Hamit al II-lea pentru a servi primului Parlament Otoman, care a funcționat doar două luni.

Palatul a fost utilizat uneori și drept casă de oaspeți oficială, aici fiind primit în anul 1887 Împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei.

În timpul lucrărilor de restaurare din anul 1910, la palat a fost adăugată încălzirea centrală.

În luna octombrie 1922, ultimul sultan a părăsit Istanbulul din acest loc.

După proclamarea republicii în anul 1923, palatul a fost pus la dispoziția lui Atatürk, care îl folosea adesea ca reședință pe timpul verii. De altfel, aici a și murit, la 10 noiembrie 1938, iar toate ceasurile dinăuntru sunt oprite la 9.05, ora decesului său.

În prezent, Palatul Dolmabahçe este muzeu.

Marmura folosită a fost adusă din Insula Marmara, piatra de alabastru provine din Egipt și cea de profir din localitatea antică Bergama. Artiști francezi și italieni au decorat interioarele și plafoanele cu picturi. Saloanele palatului sunt înfrumusețate de numeroasele tablouri ale celebrului pictor Ayvazowsky. Pentru ornamentele interioare ale acestui palat s-au folosit circa 14 tone de aur și 40 de tone de argint. Mobilierul a fost adus la comandă specială din Paris, vasele din Sèvres, mătăsurile din Herske și Lion, cristalurile din Bakara, sfeșnicele din Anglia. Au fost țesute special pentru Palat 131 de covoare mari și 99 de covoare mici, în mare majoritate din mătase în atelierele palatului din Herske, care au o suprafață totală de 4500 de metri pătrați și sunt de o valoare inestimabilă.

Palatul este format din trei secții principale separate una de cealălaltă.

Privit din partea dinspre mare la stânga se află Selamlik (camerele publice), la mijloc Muayede sau Sala de Ceremonii, apoi Haremul (apartamentele private), care funcționau asemănător celor de la Palatul Topkapi. Astfel, secția Selamlik poate fi comparată cu curtea a doua de la palatul vechi și era destinată marilor viziri și demnitari de stat. În Harem locuiau mama, soția, concubinele și copiii sultanului, precum și ceilalți membri ai familiei imperiale. Femeilor și copiilor din Harem nu le era permis să treacă în Semlik. Salonul Mare din mijloc era destinat pentru ceremonialuri, sărbători și recepții, unde se primeau persoanele ce trăiau în cele două secții, dar care trebuiau să-și păstreze locuri separate la festivități.

Fațada de pe malul apei are o lungime de 284 m. Saloanele de stat sunt în aripa stângă, sala de ceremonii în centru, iar haremul se află în dreapta.

Palatul avea două intrări festive, bogat decorate: Poarta Trezoreriei, în prezent intrare principală și Poarta Imperială.

Printre punctele de atracție ale Selamlik se numără candelabrele din cristal de Baccarat și Boemia, 36 în total, balustradele din cristal, pieile de urs imense (primite cadou de la Țarul Rusiei), vaze Sèvres, tapiserii Gobelin, covoare și imensul pat folosit de ”sultanul uriaș”, Abdül Aziz.

Sala de ceremonii este imensă și decorată extravagant. Cupola sălii are o înălțime de 36 m, iar candelabrul de cristal, cadoul reginei Victoria a Marii Britanii, are 750 de becuri și cântărește 4,5 tone, fiind cel mai mare din lume.

Scara de Cristal, de-a dreptul grandioasă, asigură accesul între birourile administrative, saloanele de ceremonii și alte încăperi. Balustradele sunt realizate din cristal de Baccarat.

Băile sultanului. Sultanul avea două băi: una în palatul principal, îmbrăcată în marmură, cealălaltă în harem, ornată cu flori mov și cu o oglindă din sticlă de Murano.

Haremul. Fascinant amestec de Est și Vest, haremul are câteva apartamente, decorate și mobilate în funcție de destinatar (sultan, mama sultanului – supranumită Valide, cea care conducea de altfel haremul, soții, concubine, servitori, oaspeți), băi, o școală, o maternitate și un salon principal unde se adunau soțiile și concubinele pentru a bea ceai, a discuta și a broda.

Grădinile. Palatul și grădinile ocupă un teritoriu vast, afară existând nu mai puțin de 16 pavilioane. În trecut aici au mai existat o moară, o farmacie, o crescătorie de păsări, o fabrică de sticlă și un atelier de turnătorie.

Terenul palatului are o suprafață totală de 250.000 de metri pătrați, din care suprafața construită pe un nivel este de 14.600 de metri pătrați în total spații de locuit de 64.000 de metri pătrați. În partea dinspre mare palatul dispune de o deschidere la Bosfor de 600 de metri, iar grădina palatului are lățimea de 95 de metri. Lungimea clădirii cu două nvele este de 284 de metri. Dispune de 12 porți care se deschid spre mare și spre uscat.

Turnul cu ceas. Turnul cu patru niveluri, înalt de 27 m, anexat la palat în anul 1890, a fost ridicat în timpul domniei lui Abdul Hamit II. Ceasul, încă funcțional, a fost realizat de Paul Garnier, renumit orologier din Paris.

Surse:

Top 10 Istanbul – Ghid turistic Editura Litera

Istanbul Leagănul Civilizațiilor – ARD

Istanbul și Coasta Mării Egee – Ghiduri Linghea Berlitz

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Călătorii