Până la sfârșitul timpului de Raluca Alina Iorga, Editura Smart Publishing – recenzie

Până la sfârșitul timpului

Raluca Alina Iorga

Editura Smart Publishing

An apariție: 2018

Nr. pagini: 646

Se spune că orice început are și un sfârșit! dar ce se întâmplă atunci când nu știi când a început totul și mai ales când și cum se va sfârși? e o întrebare care stăruie în minte obsesiv. pe vremea aceea nu aveam de unde să știu unde va duce dorința mea de a află secretele de nepătruns ale universului sau, cel puțin, o parte din acele secrete. –  Raluca Alina Iorga

”Într-o zi, printre miile și miile de minciuni, cineva tot va scrie adevărul despre mine. Nu ai să mă dobori Matei. Niciodată!”

Când citești o carte a unui autor consacrat, de cele mai multe ori așteptările tale sunt împlinite. Dar când ai șansa să citești un roman de debut care te răscolește, îți stârnește toate emoțiile posibile, nu poți decât să mulțumești pentru faptul că ești părtaș la o poveste care te prinde în mrejele ei definitiv.

Romanul Până la sfârșitul timpului este o carte pe care orice român ar trebui să o citească, (rectific: orice om care a auzit de Dracula ar trebui să facă acest lucru), întrucât tânăra autoare a reușit ceva ce nu credeam că se poate. Să coboare istoria lângă tine, să te facă să o ”vezi” desfășurându-se în fața ta.

O carte superbă care ”curge” atât de frumos încât, la sfârșitul celor peste 600 de pagini îți dorești să mai fi existat încă pe atâtea, măcar…

Dacă l-am iubit și îl iubesc pe Sadoveanu (m-am născut într-o localitate apropiată de Locul unde nu s-a întâmplat nimic și  Dumbrava minunată), trebuie să spun că Raluca Alina Iorga reușește cu mare artă să scrie un roman care poate sta cu cinste alături de Frații Jderi. Doi domnitori, doi oameni deosebiți, care, fiecare în felul său, au luptat pentru țara și poporul lor.

Acțiunea romanului debutează în orașul Sighișoara, în perioada festivalului medieval, festival care pe mine mă fascinează și la care îmi doresc să pot participa măcar o dată.

Poate datorită locurilor încărcate de istorie, poate datorită chemării nerostite a sufletului său, personajul feminin are șansa să îl întâlnească, sfidând legile timpului, pe Vlad, cunoscut sub numele de Vlad Dracula. Acesta își exprimă dorința de a-i fi găsite rămășițele pământești pentru a-i fi îngropate în cetatea Poienari.

Pentru a-i oferi liniștea după care sufletul lui tânjea, tânăra noastră acceptă să își părăsească prietenii cu care venise, Alina si iubitul ei Daniel, și Rareș, prietenul acestuia din urmă, pentru a se întoarce la București să înceapă căutările.

„Lungă până în pământ, rochia complet neagră, era strânsă pe corp până la mijloc ca mai apoi să cadă în valuri. Mânecile lungi și evazate din voal aveau prinse între cot și umăr câte o bentiță de saten din aceeași culoare. M-am dus în fața oglinzii cu o ramă veche din lemn unde mă puteam vedea din cap până în picioare.
Îmi plăcea imaginea din oglindă. Eram eu, dar parcă în acelaşi timp era altcineva îmbrăcată în rochia aceea. Parcă era altă fată dincolo de rama de lemn a oglinzii, îmbrăcată într-o rochie lungă neagră, cu părul castaniu ce cădea cu mult peste umeri aproape până la mijloc. Stătea acolo, dincolo de oglindă şi îmi zâmbea uitându-se la mine cu nişte ochi mari albaştri ca cerul de vară după trecerea furtunii, şi pentru un moment am simţit că nu mai eram eu! Am simţit că fata aceea din oglindă îşi schimbă privirea şi în locul chipului senin din oglindă, am văzut o faţă pe care se citea teama.
Nu îmi puteam da seama ce altceva putea exprima acel chip. Părea a fi chipul cuiva care a aflat nişte lucruri care nu îşi aveau rostul în lumea asta.
Dar rochia! Rochia fetei din oglindă nu mai era neagră. Fata aceea care semăna perfect cu mine era acum îmbrăcată cu o rochie exact la fel, dar de culoare albă! Ce se întâmpla?? Pe chipul ei apărură două lacrimi ce se rostogoliră repede pe obraji.”

Autoarea ne introduce atât de ușor, de cursiv, în vremea de domnie a lui Vlad Dracul, tatăl viitorului domn, încât tot ceea ce îți rămâne ca cititor este să dai pagină după pagină și să afli, cu sufletul la gură, destinul celui mai celebru domnitor român.

Îl vedem pe tânărul Vlad la curtea sultanului Murad II împreună cu fratele său, cunoscut mai târziu sub numele de Radu cel frumos. Autoarea ne înfățișează un om chinuit de gânduri, de așteptări, dar care nu-și pierde niciodată din vedere țelul final: răzbunarea împotriva celor care i-au ucis tatăl și a celor care și-au trădat țara.

”Știu părinte că răzbunarea nu poate duce la nimic bun. E un lanț al slăbiciunilor. Dar răzbunarea asta părinte, e singurul lucru care îmi mai alină rana asta din suflet. Nu sunt un sfânt să iert. Doar Dumnezeu are puterea asta. Eu sunt un biet om care suferă enorm, dar numai voi cei de lângă mine știți asta.”

Când spui Vlad Țepeș, gândul te duce automat la pedeapsa pe care acesta o aplica, pedeapsă pe care așa zișii judecători ai săi o considerau inumană. Vlad își motivează acest mod de a pedepsi celui care devine omul său de încredere, Cristian.

”Dacă îi ierți pe cei care greșesc,vor călca strâmb în continuare. Până nu realizează că trebuie să fie drepți și corecți, vorbele nu vor ajuta.

Crezi că mie îmi place să fiu crud? Să îi văd cum se zbat în țepele alea lungi care le străpung măruntaiele? Știu ce se zice, că asta îmi dă putere, că mă hrănesc cu suferința lor. Habar nu au ei ce simt eu. Pentru fiecare țeapă pe care o înalț, o parte din sufletul meu moare. Sper doar să renască prin corectitudinea celor care vin din urmă și care realizează că mințind și furând nu le va aduce nimic bun.”

Singura lumină din viața sa o reprezintă dragostea pentru Ana, fiica boierului Dobrița, o dragoste care se dovedește mai puternică decât orice.

”După încheierea ceremoniei, Vlad o luă pe Ana și de cealaltă mână și rosti tare:

 – Aici, în fața lui Dumnezeu, îți jur să te iubesc până la sfârșitul zilelor mele și după ce moartea mă va lua, îți jur că am să te caut în toate viețile, dacă există.

 – Iar eu îți jur să te iubesc până la sfârșitul timpului.”

Toate acțiunile, toate gândurile, tot sufletul său, sunt închinate țării și supușilor lui. Alături de Cristian, cel care îi va sta aproape este părintele Ioan, pe care Vlad îl va numi mai târziu stareț al mănăstirii Cozia.

”Tu nu ești doar încă un domn. Ești domnul care va schimba istoria. Nu uita asta, Vladule.

  – Poate destinul meu este mai mare decât mine. Poate peste veacuri voi fi uitat, dar vreau ca țara asta să se ridice, să nu mai fie călcată de nimeni în picioare, iar eu imi voi da viața ca să o știu liberă.”

Cuvintele lui Vlad ar trebui tipărite pe fiecare zid, pe fiecare piatră și poate așa, noi românii, citindu-le, ne vom recăpăta demnitatea pe care în prezent, ne-am cam pierdut-o.

Nu vreau să vă dezvălui prea mult din firul narativ, simt că aș întina cele scrise de autoare, dar repet, este o carte care merită să fie citită.

Mi-aș dori ca autorii manualelor de istorie să ia consultanți și din rândul scriitorilor binecuvântați cu darul de a înfățișa mai viu faptele istorice. Când le-am vorbit copiilor mei din clasa a IV-a despre domnia lui Vlad, mi-aș fi dorit să fi existat această carte înainte, pentru a le rămâne în inimă câteva noțiuni despre cel care a fost Vlad Basarab Dracula.

Cea mai elogioasă prezentarea lui Vlad a venit tocmai din partea sultanului Mehmed, pe care domnitorul român a îndrăznit să îl înfrunte în celebra luptă din Codrii Vlăsiei.

”Și deodată, ca și când un văl i se ridicase de pe ochi, realiză: nu avea nici un sens să mai atace cetatea. Vlad nu era înăuntru. Vlad nu era nicăieri totuși era peste tot. Era în apele care fugeau de el, era în grânele arse, era în praful care îl îneca, era în soarele care îi ardea pielea, era în vulturii care se rosteau deasupra celor douăzeci de mii de leșuri, era în pădurile întunecate ce păreau că ascund cele mai groaznice duhuri de la facerea lumii, era în tot. Vlad era Valahia. În fața lui nu era decât un morman de pietre. Atât! Dărâmând niște ziduri nu l-ar fi făcut învingător. Venise să poarte un război drept, dar oare ar fi fost drept când el, Mehmed, avea optzeci de mii de oameni iar Vlad douăzeci și doi de mii dintre care doar cinsprezece mii erau oșteni antrenați? Fiecare dintre ei a purtat un război drept, așa cum i s-a permis. Iar Vlad îl câștigase! Vlad câștigase prin inteligență, abilitate, sacrificiu și mai ales curaj iar el, Sultanul Lumii, nu putea să ia țara unui om care reprezinta însuși spiritul ei.”

Care este destinul lui Vlad peste timpuri, dacă reușește să-și găsească liniștea și pe Ana lui, vă rămâne să aflați citind această carte minunată.

„În sfârșit eram amândoi în viață, fiecare în felul lui, în timpul lui, dar împreună într-un spațiu ce părea creat doar pentru noi în acea secundă.”

„Un blestem de secole, minciuni rostite sub formă de adevăr, o dragoste până la sfârșitul timpului.”

Dacă ar fi să dau o notă acestei cărți ar fi 10 cu multe felicitări și cu îndemnul: scrie în continuare draga mea, pentru că o faci minunat!

Cartea Până la sfârșitul timpului de Raluca Alina Iorga poate fi comandată de pe smart-publishing.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net

Vă invităm să vizitați și pagina cărții, Pana La Sfarsitul Timpului / Till the End of Time

Recenzii Editura Smart Publishing

Recenzii și prezentări cărți autori români