Delicatese Literare
DIVERSE

Pantazi și Perspektiv, două noi colecții dedicate scriitorilor români contemporani în portofoliul Editurii Litera

Pantazi și Perspektiv, două noi colecții dedicate scriitorilor români contemporani în portofoliul Editurii Litera

Editura Litera are plăcerea de a anunța lansarea a două noi colecții dedicate scriitorilor români contemporani, ce vor completa oferta editorială: Perspektiv, o colecție de nonficțiune (eseu), șiPantazi, o colecție de ficțiune (proză scurtă și roman), ambele coordonate de poetul, prozatorul și eseistul Cosmin Perța. Cele două proiecte editoriale vor fi prezentate publicului la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2024 (29 mai – 2 iunie).

„Propunerea celor două colecții a venit din partea Editurii Litera, a lui Dan și a Cristinei Vidrașcu. Am gândit împreună un concept, o structură, cu toate detaliile aferente, de la conținut la adresabilitate. E un moment cât se poate de prielnic și pentru ficțiunea și pentru nonficțiunea românească și vrem pe de o parte să oferim publicului literatură și lucrări științifice de calitate, dar și să oferim ocazia unor autori români de certă valoare să ajungă la un public mai larg. Sperăm ca publicul interesat în general de literatură și de cercetări din zona științelor socio-umane să acorde mai multă atenție autorilor autohtoni contemporani, deoarece, în momentul și în contextul cultural în care ne aflăm, aceștia nu sunt cu nimic mai prejos față de autorii străini, din contră, aș spune, temele pe care le abordează autorii români sunt mult mai aplicate spațiului nostru cultural, prin urmare, mai revelatoare pentru publicul român.“ – Cosmin Perța pentru citeștema.ro (Interviu realizat de Constantin Piștea, 20 mai 2024)

Primele volume din colecția Perspektiv sunt: Despre gândirea care devine corp de Laura Ilea, Știința minciunii responsabile. Tratat de embolii culturale de Felix Nicolau, Simulacru și război. Discursul politic în postistorie de Arthur Suciu și Cărți de bun gust. Jurnal de lectură de Călin Torsan.

„Perspektiv este o colecție de volume cu un stil eseistic fluid, cu tematică și valoare culturală, îndreptat înspre discuțiile cele mai actuale din zona filosofiei, antropologiei, studiilor culturale sau de gen, studiilor literare, studiilor media, de psihologie sau de istorie. 

Autorii noștri sunt cadre universitare sau profesioniști cu expertiză în domeniile lor de activitate care propun noi perspective culturale asupra unor teme de interes din diferite domenii de specialitate, într-un limbaj accesibil și cu puncte de vedere originale. Urmărim abordările dinamice, polemice, care propun dezbateri critice și deschid calea spre dialog.“ – Cosmin Perța

Eveniment la Bookfest 2024 (Romexpo, Pavilion B2) – lansarea colecției Perspektiv

Sâmbătă, 1 iunie, ora 12.00 la Scena Arca

Participă: Laura T. Ilea, Arthur Suciu, Călin Torsan, Felix Nicolau, Ovidiu Șimonca, Cristian Bleotu, Alexandru Racu, Cosmin Perța

Primele titluri ale colecției Pantazi sunt: Steaua Divină de Violeta Berea, Viața mea în 1984 de Gelu Diaconu, Seara, după ora 9 de Delia Hügel, O moarte cum tu nu ai putea avea deCiprian Măceșaru și Aceste iubiri care ne macină de Antoaneta Zaharia.

În colecția Pantazi, Cosmin Perța promite că cititorii vor găsi „voci expresive, subiecte actuale, vii, autori care stăpânesc tehnicile de scriere, știu să spună o poveste, să mențină un ritm adecvat, să imerseze cititorul în ficțiune oferindu-i o experiență intelectuală, emoțională și senzorială. Mizăm pe autori noi, proaspeți, cu potențial real de a deveni scriitori reputați în scurt timp, dar și pe autori deja consacrați cu expresie narativă impactantă și recognoscibilă. Două coordonate sunt urmărite constant în selecția titlurilor: povestea, care trebuie să fie convingătoare și incitantă, și stilul, care dă unicitate expresiei și originalitate întregii construcții narative.“

Eveniment la Bookfest 2024 (Romexpo, Pavilion B2) – lansarea colecției Pantazi

Sâmbătă, 1 iunie, ora 14.00 la Scena Arca

Participă: Delia Hügel, Antoaneta Zaharia, Violeta Berea, Ciprian Măceșaru, Gelu Diaconu, Ștefania Mihalache, Irina Georgescu Groza, Cristina Chira, Andrei Gogu, Doru Mareș, Cosmin Perța.

Identitatea vizuală a colecțiilor Perspektiv & Pantazi este opera artistului Laurențiu Midvichi, care a realizat conceptul grafic și logourile, coperțile volumelor fiind ilustrate cu lucrări originale.

COSMIN PERȚA (n. 1982, Maramureș) este poet, prozator și eseist. 

A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca și și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București cu un masterat în literatura contemporană, obținând ulterior titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică est-europeană. Este autorul unor volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. A obținut unele dintre cele mai importante premii literare românești și câteva rezidențe internaționale. Romanele sale au fost traduse în trei țări și selecții din opera sa poetică au fost traduse în 18 limbi. Predă cursuri de scriere creatoare și este lector de literatură la Universitatea Hyperion din București.

Editura Litera are o tradiție de 35 de ani în editarea de carte. Ani în care, cu tenacitate, cu pasiune, cu profesionalism, cu reușite majore, a editat peste 9 000 de titluri, într-un tiraj total de peste 70 de milioane de exemplare. Acoperind practic toate domeniile de ficțiune și nonficțiune, Litera a reușit să se impună prin calitatea catalogului editorial, devenind unul dintre cei mai importanți actori de pe piața de carte din România.

Cărțile apărute la Editura Litera pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *