Delicatese Literare
Recenzii

Parfumul dragostei de Lisa Kleypas, Seria Friday Harbor, Editura Miron – recenzie

Parfumul dragostei

(Christmas Eve at Friday Harbor)

(Three Weddings and a Kiss)

Lisa Kleypas

Editura Miron

Traducere: Cornelia Cernetchi Pascu

Nr.pagini: 361

O FETIȚĂ ÎȘI CAUTĂ O FAMILIE

Într-o noapte rece și ploioasă de toamnă, Holly, o fetiță de doar șase ani, își pierde mama. Din acea noapte, Holly refuză să mai vorbească.

UN BURLAC ÎȘI CAUTĂ O SOȚIE

Mark Nolan recunoaște că ultimul lucru de care ar avea nevoie în viața lui, este o fetiță de șase ani. Totuși, foarte curând, el va constata că ar fi dispus să facă orice ca viața fetiței să fie din nou așa cum și-o dorește ea. Sora lui Mark i-a lăsat un testament prin care îi încredințează copila și i-a scris : „Ești singurul care poate avea grijă de ea. La început va trebui pur și simplu să o iubești. Restul va veni de la sine.“

CÂTEODATĂ E NEVOIE ȘI DE PUȚINĂ MAGIE…

Maggie Conroy nu mai are curajul să creadă în iubire, după ce și-a pierdut soțul în urmă cu un an. Totuși, ea crede că imaginația poate face minuni. Proprietară a unui magazin de jucării, Maggie trăiește într-o lume care îi este foarte dragă. Când îl cunoaște pe Mark Nolan, care vine în magazinul ei însoțit de o fetiță, ea își dă seama imediat că aceasta are nevoie disperată de puțină magie. Iar magia vine în viețile lor însoțită de dragoste…

Am avut surpriza să descopăr nu una, ci două povești foarte interesante, făcând parte din serii diferite, prima contemporană iar cea de-a doua historical-romance.

Parfumul dragostei

  1. Parfumul dragostei (Christmas Eve at Friday Harbor – 2010)
  2. Strada iubirii (Rainshadow Road – 2012)
  3. Dincolo de iubire (Dream Lake – 2012) – recenzie 
  4. Golful dragostei (Crystal Cove – 2013) – recenzie

Parfumul dragostei de Lisa Kleypas ne oferă o încântătoare poveste de dragoste, condimentată cu umor și un strop de magie.

Acțiunea cărții se petrece pe insula Friday Harbor, un loc prietenos și deosebit de pitoresc.

Mark Nolan nu avusese parte de prea multă iubire sau căldură în copilărie și adolescență, părinții lui fiind mult prea preocupați să se certe între ei pentru a le mai purta de grijă celor patru copii ai lor. Mark era cel mai mare dintre frați, fiind urmat de Sam, cu doi ani mai mic decât el, Victoria și Alex. Cruzimea și nepăsarea părinților le produseseră traume sufletești tuturor celor patru copii, pe care aceștia le gestionaseră mai bine sau mai puțin bine. Puternic afectați de mediul familial în care trăiseră, Mark și Sam nu se grăbiseră să-și întemeieze vreo familie, deși ajunseseră în preajma vârstei de treizeci de ani. Alex era singurul care se însurase cu Darcy, o femeie frumoasă dar foarte egoistă, certurile dintre ei fiind la ordinea zilei.

Crescând nesupravegheați, cei trei frați cutreieraseră toate porțiunile de pe insulă, pe care o cunoșteau ca în palmă și de care rămăseseră legați sufletește. Prin descrieri amănunțite ale peisajului, autoarea reușește, cu mult talent, să ne introducă în atmosfera încărcată de magie a insulei.

”Cei trei frați au hoinărit pe fiecare centimetru al insulei, în sus și în jos, urcând și coborând dealurile care formează malurile abrupte, sau alergând printre trunchiurile somptuoase ale pădurilor, precum și de-a lungul pajiștilor nesfârșite, unde iarba grasă, presărată cu flori sălbatice, având cele mai rezonante nume, formează covorul perfect din livezi. Nicăieri altundeva amestecul de apă, nisip și cer nu a fost mai bine proporționat ca aici.

Cu toate că au plecat la colegiu și au încercat să-și făurească o viață în alte locuri, insula i-a ademenit mereu să revină la ea.”

Astfel, după terminarea colegiului, toți cei trei frați au revenit pe insulă pentru a-și întemeia o afacere. Mark avea o afacere cu cafea prăjită, Sam cumpărase o porțiune întinsă de pământ, inclusiv un conac aflat pe acesta, pentru a-și întemeia o vinărie, iar Alex avea propria firmă de construcții.

Singura care încercase să se rupă de locurile natale fusese sora lor, care plecase la Seattle. După o scurtă perioadă petrecută alături de un grup boem, care îi oferise Victoriei hrana artistică și strălucirea după care tânjise dintotdeauna, ea își găsise în cele din urmă un job stabil, moment în care descoperise cu surprindere că era însărcinată. În ciuda insistențelor fraților ei, Victoria refuzase să spună cine era tatăl, alegând să-și crească singură, cu mult devotament, fetița – Holly.

Din păcate, pe când Holly avea doar șase ani, Victoria a murit într-un tragic accident de mașină. În testamentul lăsat de ea îl numise tutorele fetiței pe Mark, scriindu-i un mic bilet în care îl încuraja să nu-i fie teamă că nu va face față responsabilităților, întrucât ce era cel mai important era să o iubească pe nepoțica lui, iar restul va veni de la sine.

Mark, un bărbat foarte bun și onorabil, nu a ezitat nicio clipă în a accepta, solidarizându-l și pe Sam pentru a o crește împreună, cu atât mai mult cu cât casa spațioasă aflată pe proprietatea acestuia putea fi recondiționată și transformată într-o reședință potrivită pentru un copil.

Deși cei doi unchi o înconjuraseră pe micuță cu multă dragoste și tandrețe, ea nu își revenise în urma șocului suferit după moartea mamei ei nici după șase luni, refuzând să scoată o vorbă, deși mai mulți terapeuți încercaseră să o vindece.

Maggie Conroy avea și ea propriul trecut dureros. În vârstă de douăzeci și opt de ani, era văduvă de doi ani de zile, când mult iubitul ei soț, Eddie, murise de cancer, o boală nemiloasă cu care luptase un an și jumătate, timp în care Maggie îi fusese alături clipă de clipă…

În ciuda insistențelor familiei ei de a-și reface viața, Maggie era decisă să nu se mai recăsătorească vreodată, întrucât nu credea că ar mai putea simți pentru altcineva ce simțise pentru Eddie, iar suferința ei după ce îl pierduse fusese cumplită…

Totuși, întrucât adora copiii și nu putuse să-i aibă pe ai ei, Maggie decisese să deschidă un magazin de jucării pe insulă.

Destinul avea însă propriile lui planuri și, socotind că fusese destulă suferință în viața lor, decisese să le dea o mână de ajutor.

Astfel, Mark, însoțit de Holly, a intrat în magazinul lui Maggie pentru a-i alege fetiței o jucărie. Maggie a empatizat imediat cu fetița. Cu multă căldură și blândețe, Maggie i-a povestit lui Holly despre magie și ținuturi fermecate, arătându-i o superbă casă în miniatură, spunându-i că acolo locuia o zână, care pleca în timpul zilei și revenea abia seara. Din păcate  însă, nu știa numele zânei pentru a i-l trece pe ușa casei.

Deși, având o fire deosebit de pragmatică, Mark s-a strâmbat auzind poveștile pe care Maggie i le spunea copilei, nedorind ca aceasta să aibă așteptări nerealiste, la plecarea din magazin un mic miracol s-a produs, Holly vorbind pentru prima dată după șase luni.

Totuși, deși atracția dintre Mark și Maggie a fost instantanee, fiecare fiind puternic impresionat de celălalt, o relație dintre ei părea puțin probabilă. Maggie intenționa să-i rămână fidelă amintirii soțului ei, iar Mark avea deja o iubită, Shelbey.

Mai mult, Sam descoperise o scrisoare adresată de Holly lui Moș Crăciun, în care ea îi cerea o nouă mămică.

”Dragă Moș Crăciun,

Anul acesta vreau un singur lucru

O mămică

Te rog, nu uita că acum locuiesc în Friday Harbor.

Mulțumesc,

Cu dragoste,

Holly”

Puternic impresionat de cuvintele fetiței, Mark începuse serios să se gândească să-și întemeieze o familie cu Shelbey, cu care avea o relație plăcută, lipsită de tensiuni.

Un concurs de împrejurări avea însă să-i ajute pe cei doi să aibă curajul să-și urmeze glasul inimii.

Mark va realiza că Shelbey era departe de a fi o mamă potrivită pentru Holly, întrucât era incapabilă să se atașeze de un copil care nu era al ei. Mai mult, degeaba i-ar fi oferit Mark o nouă mămică lui Holly, dacă el ar fi devenit nefericit, tânjind în secret la altcineva. În urma acestor revelații, Mark  a încetat să mai lupte cu propriile sentimente pentru Maggie, fiind decis să utilizeze orice mijloc pentru a o cuceri.

Îndrăgostită la rândul ei de Mark, Maggie n-a avut nicio șansă în a-i rezista asaltului acestuia, nicicând capitularea nefiind mai plăcută!

Finalul îți demonstrează din plin că puțină magie poate readuce lumina și bucuria în viața cuiva, care încetase de mult timp să mai spere la miracole!

”În sfârșit, Mark Nolan începuse să creadă în minuni.”

Cartea a fost menționată în Top 10 cărți romantice a căror acțiune se petrece în preajma Crăciunului

Atracție

  1. 1. Tentează-mă cu dragostea ta (Then Came You – 1993)
  2.     1.5. Atracție (Three Weddings and a Kiss – 1995)
  3. 2. Visând la tine (Dreaming of You – 1994) – recenzie 
  4.      2.5. Adevărata dragoste (Where’s My Hero? – 2003) – recenzie 

Atracție este o frumoasă nuvelă historical-romance, care ne demonstrează că dragostea adevărată învinge întotdeauna, un lord tenace reușind să-i deschidă ochii și să-i cucerească inima unei lady încăpățânate.

În urmă cu un an, Lidian Acland crezuse că-și crezuse marea dragoste în persoana lui Chance, un tânăr chipeș ce o vrăjise cu vorbe dulci și gesturi galante. Astfel, când acesta îi ceruse să-l aștepte un an, timp în care el urma să facă turul continentului și să acumuleze experiență, Lidian nu ezitase nicio clipă în a accepta.

Degeaba încercase mama ei, Elizabeth, care sesizase că sub aparența lui frumoasă Chance era de fapt superficial și neserios, să o convingă pe Lidian să le dea o șansă și altor pretendenți, aceasta refuzase să asculte orice argument, rămânând fidelă promisiunii făcute.

Însă, la o petrecere, Lidian l-a cunoscut pe Eric De Gray, un bărbat mândru și ambițios care, îndrăgostindu-se de ea, a fost decis să o cucerească cu orice preț.

Deși Lidian, la rândul ei, a fost puternic impresionată de Eric, a încercat să-l descurajeze pe acesta, mărturisindu-i că ea era îndrăgostită de un alt bărbat, care urma să revină în curând în viața ei.

Departe de a renunța, Eric a început să adune informații despre Chance, descoperind că acesta se întorsese de ceva timp și era, de fapt, un om lipsit de caracter, acumulând datorii la jocurile de noroc pe care uita ulterior să le mai onoreze.

Deși îi era ciudă pe el că se îndrăgostise atât de tare de o tânără care putea iubi un asemenea specimen, Eric nu-și putea controla, la rândul lui, inima. Vrând să o facă pe Lidian să vadă adevărata față a tânărului de care aceasta era îndrăgostită, i-a dezvăluit informațiile aflate. Șocată, Lidian a vrut să le verifice personal, descoperind cu stupoare că Eric îi spusese adevărul.

Lidian realizează că, de fapt, se lăsase singură orbită de ideea de iubire și ignorase mai multe semne ce ar fi trebuit să-i dea de gândit. Confuză, nedorind să fie rănită din nou, Lidian ezita să intre într-o nouă relație, deși Eric își arătase clar interesul față de ea și o ajutase în mai multe momente critice.

Pentru a o ajuta să se hotărască, Eric își pune practic inima pe tavă în fața ei.

”Te iubesc din clipa când te-am cunoscut. Te iubesc pentru frumusețe, pentru inteligență, chiar și pentru încăpățânarea ta, pentru felul în care ai grijă de mama ta, de proprietățile voastre, și pentru modul în care ți-ai asumat responsabilități mult mai grele, de care fete de vârsta ta ar fugi imediat. Te iubesc pentru toate aceste motive și pentru încă alte o mie, pe care va trebui să le descopăr. Al naibii să fiu – continuă el, cu un surâs ironic – dacă voi sta să privesc cum îți frângi mâinile pentru un netrebnic de teapa lui Chance. Nu face doi bani, iar tu știi asta prea bine. E timpul să fii sinceră cu tine însăți și cu mine.”

Luată prin surprindere, Lidian nu știe cum să reacționeze. După plecarea lui, Lidian își dă seama că și ea se îndrăgostise profund de el încă de la început, însă se încăpățânase să-și nege sentimentele. Mai mult, încercând să-și protejeze inima, risca să piardă singura persoană ce o putea face fericită. Disperată, Lidian aleargă după el și-i mărturisește, la rândul ei, iubirea.

”- Te iubesc, repetă Lidian și îl luă de gât. Te voi face să mă crezi…”

Din păcate, Chance nu era dispus să piardă și o răpește pe Lidian cu scopul declarat de a declanșa un scandal și a deveni faimos.

Eric reușește să o salveze la timp, însă Lidian își dă seama că el nu era convins că nu a avut nimic de-a face cu planul lui Chance. A venit rândul lui Lidian să lupte pentru relația ei cu Eric și să-l convingă pe acesta că sentimentele ei pentru el erau profunde și adevărate.

”- Vreau să-ți arăt ce simt pentru tine cu adevărat, zise ea. După ziua de azi nu vor mai exista îndoieli.”

În plan secundar ne mai delectăm cu o inedită poveste de dragoste, dintre Elizabeth, mama lui Lidian, și Garrett, unchiul lui Eric.

Finalul este cald și romantic, demonstrându-ne că iubirea adevărată poate învinge toate piedicile.

”- Unchiule Garrett, sper că ai cele mai onorabile intenții în privința mamei mele.

– Mă tem că da, se confesă el. Bărbații din neamul De Gray par fascinați de femeile din neamul Acland.

– Slavă Domnului pentru asta, spuse ea zâmbind larg, apoi se lăsă condusă spre altar. Acolo Eric o aștepta liniștit.”

Cartea Parfumul dragostei de Lisa Kleypas poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Miron

Recenzii și prezentări cărți Lisa Kleypas

 

27 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *