Păsări, lighioane, rubedenii de Gerald Durrell, Editura Art – recenzie

Păsări, lighioane, rubedenii

(Birds, Beasts and Relatives – 1969) 

Gerald Durrell

Editura Art

Traducător: Maria Berza

Ilustrator: Mircea Pop

Nr. pagini: 307

An apariție: 2017

Gerald (Gerry) Malcolm Durrell (1925–1995) a fost un naturalist, autor şi prezentator de televiziune britanic. Reputat cercetător în domeniul știinţelor naturale și un militant pentru protecția mediului înconjurător şi pentru protejarea speciilor pe cale de dispariţie, Gerald Durrell a rămas în istoria literaturii şi ca un scriitor de succes, iubit în toată lumea în special datorită fermecătorului volum Familia mea şi alte animale, transpus de BBC într­-un serial de televiziune şi, ulterior, într­-un film.

• Seria Corfu Trilogy

1. Familia mea și alte animale – My Family and Other Animals – 1956 – recenzie

2. Păsări, lighioane, rubedenii – Birds, Beasts and Relatives – 1969

3. The Garden of the Gods – 1978

Vi se pare că aveți o familie nebună? Mai gândiți-vă.

Cum e să primești cadou de ziua ta un măgăruș adorabil, livrat direct la tine în cameră și înzorzonat cu pene și decorațiuni de Crăciun? Ori să hălăduiești prin crânguri de măslini escortat de trei căței, căutând tot felul de lighioane cu care să-ți terorizezi familionul? Gerry a avut parte de toate pe însorita insulă Corfu: a adunat o herghelie de căluți de mare, a asistat la o naștere în sat care s-a desfășurat direct în fața lui, a adus acasă o țestoasă moartă pe care a disecat-o pe verandă și i-a întins mațele peste tot, spre oripilarea familiei, a pescuit sepii după metoda „chemarea dragostei” și a luat un prânz demn de un căpcăun cu o contesă durdulie și cam dusă care i-a făcut cadou o bufniță.

Nu putem spune că ceilalți membri ai familiei Durrell se plictiseau: Margo a făcut ședințe de spiritism să-și vindece acneea, Leslie a fost dat în judecată pentru o tărășenie în care au fost implicați niște curcani, în timp ce Larry (scriitorul Lawrence Durrell) invita acasă tot soiul de tipi dubioși care, beți criță, mai cădeau prin câte un puț, iar doamna Durrell era curtată insistent de un căpitan de vas slobod la gură.

O carte încântătoare, luminoasă, în care umorul dement funcționează ca un antidepresiv perfect.

Mulțumim Libris pentru cartea oferită pentru recenzie!

Imediat ce am terminat de citit primul volum al seriei, Familia mea și alte animale, am și început să citesc cel de-al doilea volum, Păsări, lighioane, rubedenii de Gerald Durrell, mult prea nerăbdătoare să descopăr de ce aventuri incredibile a mai avut parte formidabila familie Durrell pe mirifica insulă Corfu, unde micul Gerry a avut parte de o copilărie magică și rară. Și de această dată am avut parte de un umor nebun, dar și de magnifice descrieri ale naturii, precum și relatări pline de gingășie și sensibilitate despre viața mai multor specii de animale.

Cartea începe cu un capitol a cărui acțiune se petrece la Londra, la treizeci și trei de ani distanță de la întâmplările din primul volum și la doisprezece ani după ce cartea Familia mea și alte animale fusese publicată. Reuniți laolaltă pentru prima dată după război, după ce fuseseră împrăștiați în diverse colțuri ale lumii, membrii familiei se zgribuliseră în jurul focului, nemulțumiți de vremea deosebit de rece de afară. A fost de ajuns o singură scânteie provocată de menționarea cuiva despre clima blândă din Grecia și toate nemulțumirile familiei legate de cartea autobiografică a lui Gerry – Familia mea și alte animale au răbufnit. M-am amuzat teribil citind cum fiecărui membru al familiei în parte i se părea că Gerry exagerase doar în cazul lui, în timp ce considera că toți ceilalți fuseseră zugrăviți destul de corect.   

”- Ți-aș fi recunoscător dacă n-ai mai ridica atâta în slăvi Grecia asta, l-a întrerupt Leslie oțărât. Îmi amintește de nenorocita aia de carte a lui Gerry. Mi-au trebuit secole să o diger.

– Poate că ție ți-au trebuit secole, a spus Larry caustic, dar eu ce să mai zic. Habar n-ai cât rău a făcut poziției mele în lumea literară caricatura aia dickensiană.

– Iar dacă citești ce a spus despre mine, ai zice că nu mă duce capul la altceva decât la puști și bărci, a continuat Leslie.

– Chiar așa și este, niciodată nu te gândești la altceva decât la puști și bărci.

– Totuși eu am suferit cel mai tare, a intervenit Margo. Tot timpul nu vorbea decât despre acneea mea.

– Eu cred că pe voi v-a descris foarte exact, a spus mama, dar pe mine m-a făcut să par de-a dreptul idioată.

– De fapt, nu mi-ar păsa să fiu satirizat într-o carte scrisă ca lumea, a subliniat Larry, suflându-și nasul cu putere, dar să mi se facă asta într-o engleză mizerabilă e chiar de nesuportat.

– Până și titlul e o insultă, a spus Margo, Familia mea și alte animale. M-am săturat să mă întrebe lumea: tu care dintre animale ești?

– Mie titlul mi s-a părut destul de amuzant, draga mea, a spus mama. Singura mea obiecție a fost că n-a folosit întâmplărle cele mai hazlii.”

Provocat de replica mamei, Gerry s-a decis să scrie un nou volum, în care să relateze evenimentele haioase omise în primul volum, în ciuda protestelor vehemente ale membrilor familiei lui și ale amenințărilor cu darea în judecată, spre marea satisfacție a cititorilor, care se vor amuza copios citindu-le.

Prima întâmplare relatată, plină de haz, o are în centru pe Margo și se petrece la Londra. Astfel, după ce Margo luase peste măsură în greutate, mama decisese să o trimită la Londra, la o mătușă, pentru a se trata la un medic. O scrisoare disperată a mătușii o alertase însă pe mamă care, îngrijorată din cale afară, a decis să se lămurească singură despre ce este vorba și a plecat la Londra, luându-l cu ea și pe Gerry, întrucât nu avea încredere să-l lase în grija fraților mai mari. Ajunsă acolo, mama a descoperit cu stupoare că Margo nu urmase niciun tratament, întrucât, căzând sub vraja unei femei ce se dădea drept medium, participase la mai multe ședințe de spiritism, unde își găsise un așa-zis îndrumător spiritual – Mawake, care îi vorbea prin intermediul mediumului.

Deși destul de îngrijorată de veștile aflate, mama, având o fire deosebit de practică, nu putea rata ocazia de a face câteva cumpărături pentru a achiziționa mai multe lucruri trebuincioase care nu se găseau în Corfu. Bineînțeles că, la o familie atât de excentrică, chiar și o banală incursiune la cumpărături a dat naștere la tot felul de situații ilare.

”A doua zi dimineață ne-am hotărât să mergem la cumpărături, deoarece în Corfu nu se găseau o mulțime de lucruri pe care mama voia să le cumpere și să le luăm cu noi. Prue a salutat cu entuziasm ideea, zicând că în drum poate să-și lase și ea cățelușii la noul proprietar.
Deci la ora nouă ne-am strâns cu toții în față pensiunii Balaclava. Cred că eram o adunătură destul de ciudată în ochii trecătorilor. Probabil în cinstea sosirii noastre, mătușa Fan arborase o pălărie de catifea cu o până uriașă ce i se semețea în vârf. Ne aștepta pe trotuar, încâlcită ca un cocon în lesele celor opt cățeluși Bedlington, care se zbenguiau, se hârjoneau și făceau pipi în jurul ei.
– Cred că ar fi cazul să luăm un taxi, a spus mama, privind alarmată la zvăpăiații cățeluși.
– Vai, nu, Louie! a exclamat Prue. Ne costă prea mult. Lasă, mergem cu metroul.
– Cu toți cățeii? a întrebat mama, plină de îndoieli.
– Da, dragă, a răspuns Prue. Mama e obișnuită să-i ducă în lesă.
Mai înainte de a porni spre stația de metrou, a trebuit s-o descâlcim pe mătușa Fan, care era legată fedeleș cu lesele cățeilor.
– Drojdie și sirop de arțar, a spus Margo. Ai grijă, mama, să nu uit de drojdie și sirop de arțar. Mawake spune că fac bine la acnee.
– O dată dacă-l mai pomenești pe omul asta, a zis mama, să știi că mă înfurii rău de tot.
Înaintarea noastră spre stația de metrou a fost deosebit de lentă, deoarece cățelușii înconjurau în diferite feluri fiecare obstacol ivit în calea lor și astfel trebuia să ne oprim tot timpul că s-o desfacem pe mătușa Fan, ce rămânea fixată de felinare, cutii poștale și trecători ocazionali.”

În ciuda avertismentelor disperate ale verișoarei Prue de a nu participa la ședința de spiritism, mama a decis să vadă singură despre ce este vorba, pentru a se lămuri dacă spiritul Mawake îi administra un tratament corespunzător fiicei sale. 

”- Nu te duce, dragă Louie, a rugat-o verișoara Prue. Nu zgândări Necunoscutul.

Mama și-a justificat gestul dându-ne o explicație logică remarcabilă.

– Cred că se cuvine să-l întâlnesc pe Mawake ăsta, i-a spus ea lui Prue. La urma urmei, o tratează pe Margo.”

Vă las să vă amuzați singuri în carte despre felul cum se va desfășura ședința de spiritism. Consecința acesteia a fost că, spre imensa bucurie a lui Gerry, mama a decis să se întoarcă grabnic în Corfu cu toții.

Descrierile lui Gerry referitoare la fauna și vegetația luxuriantei insule dovedesc o mare dragoste față de natură și multă afecțiune față de animale. 

”Niciodată luxuriantele noastre grădini din Anglia nu mi-au oferit o asemenea varietate de creaturi. De multe ori cădeam pradă unei senzații foarte stranii de irealitate. Era de parcă atunci m-aș fi născut pentru prima oară. În lumina strălucitoare, crudă, puteam să apreciez cum se cuvine adevăratul roșu sângeriu al elitrelor buburezelor, minunatele nuanțe de chihlimbar sau ciocolată ale urechelniței și culoarea roșietică a furnicilor, ca niște mici agate strălucind intens. Apoi îmi bucuram privirile cu un număr amețitor de făpturi, ce îmi fuseseră până atunci necunoscute.”

Pe lângă fascinantele incursiuni în viața diferitelor specii de animale, ne delectăm și cu multe episoade de umor spumos, care te fac să râzi în hohote.

M-a impresionat momentul în care întreaga familie, dorind să-i facă o bucurie acestuia, au complotat și i-au oferit lui Gerry în dar un măgăruș, dovedindu-ne că îl iubeau cu toții nespus pe micul năzdrăvan Curând s-a dovedit însă că a fost o mare imprudență, Sally, așa cum a botezat-o Gerry pe femela măgăruș, făcând boacăne peste boacăne. Mai întâi, chiar în momentul în care familia îi livra cadoul lui Gerry, Sally i-a tras o copită lui Leslie, învinețindu-i glezna. Fără să bănuiască la ce riscuri se supune, Larry s-a oferit să-și învețe frățiorul să călărească. Însă, când a încercat să-i arate lui Gerry cum să curețe mizeria din copita măgărușului, nu a realizat că aceasta nu era potcovită și, deci, era foarte sensibilă. Urmarea a fost că Sally i-a tras o copită în burtă, trântindu-l la pământ și făcându-l să se înconvoaie de durere. Gerry știa să recunoască imediat o situație de criză și să acționeze în consecință. Astfel, în timp ce Leslie și Spiro îl cărau pe Larry, care suduia de mama focului, în casă, iar mama și Margo se agitau inutile în jurul lui, Gerry a luat-o pe Sally și a plecat departe toată ziua, îngrijorat de repercusiunile pe care bietul măgăruș risca să le suporte de îndată ce Larry avea să-și revină. Gerry s-a întors abia seara târziu, când spera că spiritele deja s-au calmat.  

”- Aha, te-ai hotărât să te întorci. Dacă îmi permiți să te întreb, ce-ai făcut cu pacostea aia cabalină?

I-am răspuns că Sally se culcase în deplină siguranță la ea în grajd și că, din fericire, incidentul nu avusese asupra ei nicio urmare neplăcută.

– Vai, sunt fericit să aud asta, a răspuns el caustic. Faptul că zac aici cu splina plesnită în trei locuri nu prezintă nicio importanță.”

Nici Leslie nu a fost neglijat în carte, Gerry având grijă să ne relateze o altă întâmplare spumoasă, în care Leslie a fost dat în judecată de proprietarul unor curcani. Vă las să vă distrați descoperind singuri împrejurările care au condus la respectiva situație, precum și modul cum se împărțea dreptatea pe insula Corfu.   

Una dintre cele mai haioase întâmplări a fost cea în care mama a fost curtată de un bătrân lup de mare, Patrick Creech. Am râs în hohote citind despre interacțiunea dintre marinarul vulgar, gălăgios, bețiv și mătăhălos și englezoaica echilibrată, calmă, stilată și elegantă, cu un comportament aristocratic, care nu uita de regulile de bună-cuviință nici în cele mai haotice situații.

”- Numele meu este Creech, a spus bătrânul. Căpitanul Patrick Creech. S-a oprit din vorbă și a scuipat zdravăn, țintind perfect peste balustrada verandei, tocmai în stratul de cârciumărese, florile favorite ale mamei. Bine ați venit la bord, a zis iarăși, plin de voioșie. Bucuros să vă cunosc.

Mama și-a dres nervoasă glasul.

– Fiul meu Lawrence este acasă? s-a interesat ea, recurgând la timbrul ei grav, aristocratic, pe care-l adopta când era în mare încurcătură.

– Nu, nu, a răpuns căpitanul Creech. L-am lăsat în oraș. Mi-a zis să vin aici la ceai. A spus că vine și el la bord îndată.

– Bine, luați loc, a spus mama, cu resemnare. Vă rog să mă scuzați o clipă, mă duc să fac niște prăjiturele pentru ceai.

– Hopa, prăjituri! a zis căpitanul Creech, aruncându-i mamei niște priviri atât de lascive, încât aceasta a mai scăpat vreo două floricele. Îmi plac prăjiturelele, și îmi plac și femeile gospodine.

– Gerry, a zis mama cu o voce rece, ocupă-te tu de căpitanul Creech până pregătesc eu ceaiul.”

Când însă a auzit ce conversație ”elevată” avea căpitanul Creech cu fiul ei, mama, de-a dreptul oripilată, i-a solicitat grabnic lui Gerry ajutorul, pentru a-l îndepărta de influența nefastă.  

”- Chile, a zis căpitanul, fericit, Chile. Acolo m-am pricopsit cu blenoragie prima oară.

Mama a tresărit și și-a dres glasul zgomotos.

– Gerry, hai și ajută-mă să aduc ceaiul, mi-a spus ea.”

Căpitanul Creech a înfulecat cu multă poftă prăjiturelele, aruncându-i mamei tot felul de priviri pofticioase, care nu lăsau nicio urmă de îndoială și făcând tot felul de aluzii că ar vrea ”să-și arunce ancora”, cu o ”muiere” alături.