Pastă de fasole dulce de Durian Sukegawa, Editura Alice Books – recenzie

Pastă de fasole dulce

(あん (An) Sweet Bean Paste – 2013)

Durian Sukegawa

Editura Alice Books

Traducere din limba japoneză de Iolanda Prodan

Nr. de pagini: 240

An apariție: 2024

Durian Sukegawa a studiat filosofia orientală la Universitatea Waseda, apoi a lucrat ca reporter la Berlin și în Cambodgia la începutul anilor 1990. A scris mai multe cărți și eseuri, filme și programe TV. Locuiește la Tokyo.

O poveste fermecătoare despre prietenie, iubire și singurătate în Japonia contemporană.

Sentaro a dat greș în viață. Are cazier, bea prea mult, iar visul sau de a deveni scriitor este doar o amintire îndepărtată. Doar înflorirea cireșilor mai marchează scurgerea timpului, iar el își duce zilele într-un magazinas unde se vând dorayaki, un tip de clătite umplute cu pastă de fasole dulce.

Dar totul este pe cale să se schimbe. În viața să intră Tokue, o femeie în vârstă, cu mâinile strâmbe și un trecut tulbure. Tokue face cea mai bună pastă de fasole dulce din câte a gustat Sentaro vreodată. Începe să-l învețe meșteșugul ei, dar, în timp ce între ei se înfiripă o relație de prietenie, presiunile sociale devin imposibil de evitat, iar secretul întunecat al lui Tokue iese la iveală, cu urmări devastatoare.

Pastă de fasole dulce este un roman emoționant despre povara trecutului și puterea izbăvitoare a prieteniei. Această odă adusă vieții, de o senzualitate palpabilă, ne învață să găsim iertarea și fericirea în lucrurile mărunte.

Cartea Pastă de fasole dulce de Durian Sukegawa poate fi comandată de pe Libris

Literatura contemporană niponă ne permite nouă, cititorilor aparținând spațiului cultural occidental, să ne intersectăm cu lumea Extremului Orient, o lume care ar putea fi aproape o altă planetă. Nu fiindcă nu am fi cu toții oameni – unul dintre mesajele acestui roman – ci pentru că mentalitatea și obiceiurile sunt foarte diferite, ba chiar și ceva atât de banal precum dulciurile. Da, dulciurile.

„Pastă de fasole dulce”, de Durian Sukegawa are un titlu neobișnuit pentru noi, românii. Cel puțin pentru mine, și eu sunt destul de familiară cu preparatele dinȚara Soarelui-Răsare, mai puțin cu dulciurile, ce e drept. E greu să asociem fasolea, fie ea dulce sau nu, cu un desert. Iata însă că în Japonia, la prăvăliile înșirate de-a lungul străduțelor, poți găsi și acest desert – dorayaki.

Într-o astfel de prăvălie muncește de dimineață până seara protagonistul acestei povești – Sentarō.

Să nu ne lăsăm induși în eroare de imaginea idilică a prăvăliei Doraharu, de pe aleea cu cireși înfloriți. Sentarō este prizonier în spatele tejghelei și a plitei încinse unde prăjește clătitele cu specific japonez, lipsit de chef, iar pasta de fasole dulce pe care o folosește ca umplutură o cumpără gata preparată, la cutie. Prăvălia merge atât cât afacerea să supraviețuiască, iar Sentarō să își plătească datoria față de patroană.

Într-o zi, la prăvălia de dorayaki apare o femeie în vârstă, cu degete strâmbe, care răspunde astfel anunțului de angajare al lui Sentarō, care caută un ajutor. Bătrâna insistă să lucreze acolo pentru o plată modică, deși patiserul nostru nu vede cu ochi buni acest demers. În cele din urmă, e convins de faptul că bătrâna, pe numele ei Tokue, îi dă să guste din pasta de fasole dulce preparată chiar de ea, care nu se compară cu ceea ce le servește el clienților. Ușor-ușor, Sentarō se obișnuiește cu compania bătrânei, însă fiecare dintre ei ascunde propriile secrete dureroase.

La un moment dat, acestui duo de protagoniști li se adaugă un al treilea personaj, Wakana, o adolescentă retrasă.

Aceasta este baza pe care autorul a construit o poveste simplă și emoționantă, la fel ca dulciurile tradiționale preparate la Doraharu. Îi urmărim pas cu pas pentru a afla ce poveste de viață are fiecare, ce mesaje transmite autorul prin intermediul lor și ce lecții învață fiecare din această interacțiune.

Stilul autorului e un melanj specific nipon de realism și de visare, oferind, în mijlocul realității dure, frânturi de calm, de momente scurte prin care se realizează conexiunea cu natura, cea fără de care omul își pierde reperele și valorile. Gândurile care îl bântuie pe Sentarō sunt adeseori sumbre, modul său de a face față acestor emoții nefiind chiar cel mai înțelept, dar un om de vârstă mijlocie blocat într-un soi de purgatoriu al clătitelor cu pastă de fasole dulce nu poate avea detașarea unui maestru zen. Bătrâna Tokue îi oferă mai multe lecții de viață, deși nici ea nu e un personaj perfect, dar anii lungi de suferință și lupta nu numai cu o boală necruțătoare, nefiind mortală în sine, ci și cu atitudinea nemiloasă a societății față de această categorie de suferinzi i-au oferit posibilitatea de a învăța. Transmiterea valorilor învățate către Sentarō și Wakana este, pentru Tokue, o mare realizare, iar însăși știința preparării pastei de fasole dulce, o resursă valoroasă în sine, cât și un simbol pentru noile generații.

Poza: dorayaki

Boala de care a suferit doamna Tokue în tinerețe a fost motiv de spaimă timp de secole, încă din Antichitate. Azi ea este aproape complet eradicată, deși mai există cazuri în anumite zone ale planetei. Despre ce boală este vorba și ce efect avea ea în rândul celor suferinzi, inclusiv în secolul trecut, când s-a răspândit după război inclusiv în Japonia, puteți citi în roman. În plus, autorul, așa cum el însuși declară la finele romanului, vrea să aducă în dezbatere ideea cum că omul nu are sens dacă nu servește societatea, idee foarte populară în rândul japonezilor, dar care face un rău nepermis de mare ființei în sine, făpturii profunde și naturale care e omul, limitându-l în aspecte esențiale. Aceste sofisme și generalizări devin de-a dreptul nocive, dacă nu sunt luate în calcul toate particularitățile fiecărei situații. Într-o societate care funcționează pe principii generale și unde nu se cultivă personalizarea, este ușor să se cadă pe o latură care, în timp, creează fisuri, iar aceste fisuri, nebăgate în seamă, pot duce la efecte greu de prevăzut și deloc constructive.

Nu în ultimul rând, e întotdeauna plăcut să citești și despre delicatese culinare, mai ales combinații dintre cele mai exotice, un dans al gusturilor și al aromelor capabil să producă senzație în rândul celor cu un simț rafinat.

Vă invit să îi cunoașteți pe eroii lui Durian Sukegawa și provocările lor, asigurându-vă totodată că aveți ceva bun la îndemână, în caz că experiențele culinare din carte vă stârnesc pofta de mâncare.

„Cei doi fac schimb de locuri. Bărbatul apucă cratița cu ambele mâini și răstoarnă boabele într-o strecurătoare pusă în chiuvetă. Lichidul se scurge, descoperind boabele de azuki fierte.

– O… Ce frumoase sunt.

Sentarō se apleacă, să le vadă de aproape. Boabele fierte de Tokue nu se pot compara cu cele fierte de el. Recunoaște în sinea lui că bătrâna chiar se pricepe. Au fost înmuiate, fierte, aburite, clătite, dar au rămas netede, lucioase, iar coaja nu are nicio încrețitură. Ori de câte ori încercase el să facă pastă, boabele se crăpau și miezul se sfărâma. Boabele din fața lui sunt lucioase și întregi. Fiecare boabă emană o aură strălucitoare.

– N-am știut că pot fi gătite așa. Chiar nu am știut.

Tokue râde și umerii ei se zgâlțâie ușor.

– Gătite? Șefu‘, ai făcut vreodată pastă de fasole dulce?

– Am încercat, dar… nu prea mi-a ieșit.

– Atunci înseamnă că trebuie să înveți.”

Pastă de fasole dulce a fost adaptat de Naomi Kawase, cineast laureat la Cannes, într-un film nominalizat la Un Certain Regard, la Festivalul de Film de la Cannes, în 2015.

Trailer film:

Cartea „Pastă de fasole dulce”, de Durian Sukegawa poate fi comandată de pe libris.ro