Pe strada Dublin de Samantha Young, Editura Trei, Colectia Eroscop – recenzie

Pe strada Dublin

Samantha Young

Editura Trei

Colecția Eroscop

Titlul original: On Dublin Street

Traducere: Laurențiu Dulman

398 pagini

Pentru romanul Pe strada Dublin, Samantha Young a fost nominalizată la Goodreads Choice Award for Best Author and Best Romance.

• Seria Pe strada Dublin (On Dublin Street)

1. 1. Pe strada Dublin (On Dublin Street – 2012) 
2.     1.1. An On Dublin Street Christmas – 2012
3.     1.2. An On Dublin Street Halloween – 2012
4.     1.5. Until Fountain Bridge – 2013
5. 2. Pe strada Londra (Down London Road – 2013) – recenzie
6. 3. Pe strada Jamaica (Before Jamaica Lane – 2014) – recenzie
7.     3.5. Castle Hill – 2013
8. 4. Pe strada India (Fall from India Place– 2014) – recenzie
9. 5. Ecouri din strada Scoția (Echoes of Scotland Street – 2014) – recenzie
10.     5.5. Valentine – 2014
11. 6. Clar de lună pe strada Nightingale (Moonlight on Nightingale Way– 2015) – recenzie
12.     6.5. One King’s Way  – 2015
13.     6.6. Stars Over Castle Hill – 2016
14.     6.7. On Hart’s Boardwalk – 2018

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Jocelyn Butler, o americancă pe jumătate scoțiană după mama ei, care venise în America și trăise o frumoasă poveste de dragoste cu tatăl lui Jocelyn, un american bogat cu afaceri în industria petrolului. Fericirea lor părea deplină, aveau două fete foarte reușite, pe Jocelyn, de paisprezece ani și pe Beth, mult mai mică, și se iubeau la fel de mult ca în prima zi. Totul avea să se spulbere într-o clipă când, într-un accident stupid de circulație, mama, tatăl și sora lui Jocelyn aveau să-și piardă viața, lăsând-o pe aceasta debusolată complet, șocată, cu viața întreagă dată peste cap și inima făcută bucăți. Fără nici o rudă și nici un sprijin de nicăieri, preluată de Serviciile Sociale și plasată unei familii adoptive cu mulți copii ce nu avea prea mult timp pentru ea, Jocelyn s-a refugiat în băutură și sex, pierzându-și virginitatea mult prea repede și complăcându-se în tot felul de relații întâmplătoare cu diverși necunoscuți. La cincisprezece ani, cea mai bună prietenă a ei, Dru, și-a pierdut și ea viața, înecându-se după ce se îmbătase văzând-o pe Jocelyn sărutându-se cu un băiat pe care îl iubea. Jocelyn nu s-a iertat niciodată pentru acest lucru, sentimentul de vinovăție strângând-o ca într-o menghină. A fost plasată apoi unei alte familii adoptive și a rărit-o cu petrecerile. Doar o dată pe an, când era aniversarea tragicului eveniment în care își pierduse viața familia ei, se îmbăta până se făcea praf și ajungea să facă din nou sex cu un necunoscut. La ultima aniversare de acest gen, pe când Jocelyn avea optsprezece ani, a doua zi de dimineață s-a trezit nu cu unul, ci cu doi necunoscuți în pat, neavând nici o amintire despre noaptea ce trecuse. A fost picătura ce a umplut paharul, Jocelyn (sau Joss cum insista ea să i se spună după tragicul accident) realizând în sfârșit cât de în derivă era viața ei și că era momentul să facă o schimbare radicală, adunându-și viața făcută bucăți și încercând să-i dea o direcție stabilă.

Prin urmare, a traversat oceanul până în Scoția, țara de origine a mamei ei, s-a înscris la Universitatea din Edinburgh, pe care a absolvit-o patru ani mai târziu. În tot acest timp a refuzat să mai aibă vreo relație, refuzând toate avansurile care i se făceau și trăind retrasă, având o singură prietenă – pe Rhian, colega ei de cameră, dar care acum, după absolvire, plecase la Londra pentru a-și face doctoratul.

Căutând o nouă colegă de apartament, Joss răspunde unui anunț dat de o tânără, Ellie Carmichael care își căuta și ea o tovarășă de locuit în apartamentul ei situat pe strada Dublin. Nerăbdătoare să ajungă acolo, vrea să ia un taxi, apucând portiera în același timp cu un necunoscut, îmbrăcat într-un costum elegant, care, grăbindu-se la rândul lui și aflând că ea mergea în aceeași direcție cu el, insistă să parcurgă drumul împreună. Reacția ei când îl privește atent o bulversează complet, simțind fiori de dorință ca niciodată până atunci.

”Costumul avea în jur de treizeci de ani și, cu toate că nu era de o frumusețe clasică, strălucirea din ochii săi și felul în care i se arcuiau colțurile gurii, împreună cu restul înfățișării, emanau sex-appeal. Liniile costumului său scump și elegant, de un cenușiu deschis, mi-au dat de înțeles că obișnuia să meargă la sala de fitness. Stătea pe banchetă cu degajarea unui tip în formă, care, sub vesta gri și cămașa albă, ascundea un abdomen perfect plat. Iar de sub genele sale lungi străluceau niște ochi meditativi, de un albastru deschis. Dar nu puteam trece în ruptul capului peste un detaliu – era brunet.

Iar eu preferam blonzii. Dintotdeauna.

Și totuși, nici un blond nu îmi provocase fiori de dorință la prima vedere. Fața lui masculină și puternică s-a întors spre mine – maxilar proeminent, bărbie despicată, pomeți largi și un nas acvilin. Avea o barbăde câteva zile, iar părul îi era dezordonat. Una peste alta, aerul său aspru și neîngrijit contrasta cu elegantele lui haine de firmă.”

Cei doi se tachinează tot drumul, el fiind intrigat de lipsa ei de interes privind persoana lui, fiind obișnuit să i se facă avansuri și să i se dea mereu câte un număr de telefon, pentru o întâlnire ulterioară. La rândul lui, nu poate să-și ascundă atracția față de ea iar la plecare încearcă să-i afle numele, pe care ea refuză să i-l dea, credincioasă promisiunii pe care și-o făcuse de a evita orice relație.

Ajunsă la apartamentul lui Ellie, este uluită de luxul și dimensiunile acestuia, aflând că, de fapt, apartamentul îi aparținea fratelui vitreg după tată al acesteia, Braden Carmichael, un prosper om de afaceri, care i-l pusese la dispoziție până avea să-și definitiveze doctoratul. Din vorbele lui Ellie despre fratele ei, Joss remarcă imediat cât de atașată era de acesta, simțind obișnuitul ghimpe de durere pe care-l resimțea de câte ori vedea o familie fericită.

”O studiasem de-a lungul anilor, înfruntând-o direct și dezvoltând un scut împotriva durerii pe care mi-o pricinuia să văd o asemenea iubire pe chipul persoanelor din jur – oameni care încă îi aveau pe cei dragi în viața lor.”

Din fericire, Joss își putea permite chiria exorbitantă pentru apartament, întrucât intrase în posesia averii fabuloase a tatălui ei la vârsta de optsprezece ani. Totuși, deși situația financiară i-ar fi permis să trăiască pe picior mare, își drămuia averea cu multă atenție, simțind în permanență o senzație de vinovăție datorată circumstanțelor în care acești bani intraseră în posesia ei. Mai mult, deși nu era nevoită, se angajase să servească într-un bar, până când urma să reușească să-și îndeplinească visul de a deveni scriitoare.  La bar era colega cu Jo, o blondă superbă cu picioare lungi, ce avea în grijă un frățior, Cole, mai mic cu zece ani, și care era mereu sub protecția unui ”sponsor” bogat și cu Craig, un barman atrăgător. În ciuda avansurilor repetate ale acestuia, Joss refuzase să-i acorde vreo atenție.

Încântată de noul apartament și rămasă singură după plecarea lui Ellie, Joss se răsfață cu o baie înspumată, după care constată că și-a uitat prosoapele în cameră și iese complet dezbrăcată, moment în care se trezește față în față cu Costumul, care nu se sfiește să o măsoare din cap până în picioare cu o privire apreciativă.

”Am dat peste ochii Costumului și din gâtlej mi-a țâșnit un țipăt de spaimă.

Ce căuta aici? În casa mea? Un hărțuitor!

Am rămas cu gura căscată, încercând să realizez ce se întâmplă; mi-a luat o clipă să-mi dau seama că privirea lui nu era ațintită spre fața mea, ci îmi măsura din cap până-n picioare trupul complet gol.”

Confuzia se risipește repede. Costumul era chiar Braden, fratele lui Ellie, proprietarul apartamentului!

Deși Braden încearcă să afle cât mai multe despre ea, neascunzând atracția pe care o simțea,  Joss îl evită cu disperare. În același timp, este intrigată de interesul lui față de ea, întrucât de la Ellie aflase că Braden ieșea mereu cu același gen de femei, înalte, blonde și cu ținută de manechin – tipul Păpușii Barbie, pe care avea însă grijă să le schimbe regulat, nerămânând niciodată prea mult timp implicat într-o relație. Ori ea era mai degrabă scundă, la un metru șaizeci și cinci ai ei fiind cu treizeci de centimetri mai mică decât el, cu sâni mari și șolduri generoase.

Curând, Joss avea să se lămurească de faptul că Braden nu se dădea bătut cu una, cu două. Se desparte de prietena lui și îi caută compania lui Joss tot mai des, insistând să-i spună Jocelyn, în ciuda precizării ei că vrea să i se spună Joss. La rândul ei, Joss îi furnizează indicii fără să vrea. În momentul în care el află că vrea să devină scriitoare și o întreabă ce gen de literatură scrie, ea îi răspunde că fantasy, întrucât acolo realitatea nu are nici o putere, iar imaginația ei poate să controleze totul.

”Poate că în literatura fantasy, realitatea nu are nici o putere. Imaginația mea controlează totul.”

Însă, cel mai puternic indiciu avea să i-l dea în momentul în care Ellie o invită la masa în familie organizată de mama ei, Elodie. Aceasta, după ce fusese părăsită de Donald Carmichael, tatăl lui Ellie și al lui Braden, își refăcuse viața, căsătorindu-se cu Clark Nichols, un profesor de istorie, cu care mai făcuse doi copii – Hannah, ce avea acum paisprezece ani și Declan, în vârstă de zece ani. Fire generoasă și inimoasă, Elodie îl ”adoptase” practic și pe Braden, care își petrecea mai mult timp în familia lui Ellie decât cu propria lui mamă, o fire egoistă, preocupată doar de propriul confort. Braden, la rândul lui, pe lângă iubirea neprecupețită pe care o avea față de Ellie, îi îndrăgise nespus și pe frații acesteia, fiind foarte protector și generos față de ei.

În momentul când Joss ajunge la masă și constată atmosfera relaxată, plină de iubire, ce exista între membrii familiei lui Ellie, i se declanșează un puternic atac de panică, amintindu-și de sărbătorile fericite de odinioară din familia ei.

”Amintirea aceasta a fost urmată de o alta – o masă de Crăciun. Apoi una de Ziua Recunoștinței. Apoi ziua când am împlinit treisprezece ani…

Amintirile mi-au declanșat un atac de panică.”

Braden, atent și îngrijorat, vine imediat după ea să o liniștească, intuind că existau secrete în trecutul ei pe care nu era încă pregătită să le dezvăluie nimănui.

Deși Joss este ferm hotărâtă să nu-și încalce regula autoimpusă de a nu avea nici un fel de relații, nu poate să nege atracția de-a dreptul nucleară ce exista între ei.

”Credeam că scânteia, pe care se zice că o simt unii oameni când ating o persoană de care sunt atrași, nu există decât în romanele de dragoste și în filmele de la Hollywood.

Dar nu.

Ochii ni s-au întâlnit, iar o căldură mi-a cuprins brațele.”

Braden, încăpățânat din fire, hotărât să ajungă cu orice preț în sufletul ei, văzând că este imposibil să o convingă să accepte o relație cu el, îi propune singura formă de relație pe care este convins că ea nu o să o refuze, întrucât reacția corpului ei în preajma lui o trădase de fiecare dată, dezvăluind atracția intensă pe care o simțea față de el.

”- Ellie mi-a devenit o bună prietenă și îmi place să locuiesc cu ea. Nu vreau să stric prietenia cu ea. Și nu vreau o relație. Cu nimeni.

S-a uitat tăcut la mine atât de mult timp, încât nu credeam că o să-mi răspundă. Am hotărât că poate cel mai bine era să ies din living și să-l las pe Braden cu gândurile lui, dar, în clipa următoare, s-a relaxat și s-a sprijinit iarăși de speteaza canapelei. Ochii i s-au întunecat. Cunoșteam acea privire. Uau!

– Ce bine că nu-ți propun să avem o relație.”

Braden îi propune o prietenie cu beneficii, fără nici un fel de obligație din partea nici unuia dintre ei. Felul plin de viclenie în care îi pune el problema îi învinge rezistența mult slăbită deja a lui Joss, care acceptă aranjamentul pentru o perioadă de trei luni.

Momentele de pasiune dintre ei sunt extrem de fierbinți și satisfăcătoare pentru amândoi. După aceea, Braden ignoră complet aluzia lui Joss să plece, instalându-se comod în pat și adormind lângă ea. Încetul cu încetul, Braden reușește să mai doboare câte o barieră astfel că, după trecerea celor trei luni, o convinge pe Joss să accepte că aveau de fapt o relație.

Din păcate, momentul în care Ellie descoperă că are o tumoare o aruncă din nou în iad pe Joss. Convinsă că este o piază rea și toți din jurul ei la care ține ajung să pățească ceva rău, se retrage înspăimântată, refuzând să continue relația cu Braden, de care simțea că se îndrăgostea din ce în ce mai tare, nesuportând gândul de a-l face nefericit mai devreme sau mai târziu.

Braden, cu tenacitatea lui ieșită din comun, a aplicat tot felul de metode pentru a o răzgândi, folosind toate atuurile pe care le avea, inclusiv atracția ei față de el. A făcut-o geloasă, a înnebunit-o fâcând-o să-l dorească, s-a retras un timp pentru a o face să i se facă dor de el, s-a comportat inclusiv ca un om al cavernelor de câteva ori, un singur lucru nu l-a făcut: n-a renunțat nici o clipă la ea!

Ce bine ar fi dacă toți am avea în viața noastră o astfel de persoană, care să nu renunțe la tine nici măcar atunci când tu ai renunțat deja!

”- Mă simțeam bine. Eram în siguranță și mă simțeam bine. Sunt defectă, Braden. Nu mai încerca să mă repari și lasă-mă așa, defectă!”

”- Jocelyn, nu ești stricată, draga mea, mi-a șoptit el răgușit, cu ochi rugători. Ai doar niște crăpături, dar cu toții avem.”

Mi-a plăcut foarte mult de Braden. Deși avea o avere imensă, moștenind afacerile tatălui său, muncea din greu pentru a le menține și dezvolta și pierdea mult timp pentru aceasta, lucru care se vede și din faptul că a fost nevoit de mai multe ori să refuze niște invitații pentru a rezolva anumite probleme urgente ce-i reclamau atenția. Viața nu fusese nici cu el prea blândă. Crescând cu o mamă egoistă, complet indiferentă la nevoile lui și care nu-i arătase niciodată prea multă afecțiune, prea preocupată de călătoriile în Europa și de iubiții ei cu bani pe care și-i alegea, și cu un tată rece și autoritar, dar care măcar îl iubea, Braden avusese și el parte de perioada lui de rebeliune adolescentină, în care bea prea mult și intrase în anturaje nepotrivite. Din fericire, după un incident ce putea să se sfârșească urât, tatăl lui pusese piciorul în prag și îl atrăsese pe calea cea dreaptă, implicându-l în afacerile sale, pe care Braden ajunsese să le înțeleagă și stăpânească la perfecțiune. Avusese apoi o căsătorie impulsivă la douăzeci și doi de ani, care se terminase prost, Braden constatând că soția lui îl înșela cu cel mai bun prieten. Fiind mereu foarte ocupat, era conștient că femeile cu care ieșea erau mai mult preocupate de banii lui decât de el și avea grijă să nu se implice niciodată prea mult într-o relație. Joss venise ca o gură de aer proaspăt pentru el, îl intrigase și îl provocase, iar el se îndrăgostise nebunește de ea. Așa-zisa ”prietenie cu beneficii” nu existase decât în ochii ei – care se păcălea singură, el fusese de la bun-început implicat total și convins de viitorul relației cu ea. Își dă seama că Joss are secrete întunecate din trecut și îi lasă suficient timp și spațiu pentru a se lămuri singură că el este persoana potrivită pentru ea. Iar când află, în sfârșit, tot trecutul ei sordid el, departe de a o judeca, o consolează și o încurajează să treacă peste traumele trecutului, convingând-o în același timp de intensitatea și trăinicia sentimentelor lui pentru ea.

”- Pentru că – a oftat – mă faci să râd, mă provoci și mă exciți cum n-a mai făcut-o nimeni. Când nu ești în preajma mea, simt că îmi lipsește ceva cu adevărat important. Atât de important, că nu mă simt eu însumi. N-am mai simțit niciodată că o femeie este a mea. Dar tu ești a mea, Jocelyn. Am știut asta din clipa când te-am cunoscut. Și eu sunt al tău. Nu vreau să fiu al nimănui altcuiva, scumpo.”

Jocelyn este o persoană deosebită, care a trecut prin niște încercări cumplite. În momentul în care și-a pierdut familia, viața ei a luat-o razna. Simțindu-se vinovată că le-a supraviețuit, Joss refuză mult timp să trăiască normal, întrucât asta ar fi fost cumva ca o trădare față de ei – ca ea să se simtă bine când ei nu mai erau. Nesfătuită de nimeni, a făcut niște alegeri greșite, trăind timp de patru ani de zile – de la paisprezece ani la optsprezece ani – un stil de viață complet dezordonat, fără vreo busolă sau o țintă de care să se agațe. Este de apreciat că a reușit totuși să se trezească într-un final și să o ia de la capăt, într-o țară nouă, necunoscută, impunându-și niște reguli stricte. Totuși nu mai dorea să se mai implice sentimental față de nimeni, pentru a nu mai trece niciodată prin iadul emoțional pe care l-a trăit.

În același timp, Joss este nesigură pe ea, neconsiderându-se suficient de atrăgătoare, în ciuda ochilor ei cenușii migdalați, fascinanți, a părului ei bogat blond-castaniu și a formelor ei generoase cu care o înzestrase natura. Apăsată de trecutul ei dubios din adolescență, nu se considera suficient de bună pentru Braden, un gând pe care nici măcar nu-l conștientizase, dar exista în subconștient și iese la suprafață la un moment dat într-o discuție.

”- Nici eu nu-s suficient de bună pentru tine. Dar asta n-a fost o piedică pentru tine.”

Cu o încăpățânare colosală, Braden a reușit, încetul cu încetul, să-i doboare toate scuturile pe care și le ridicase în jurul ei, înțelegându-i motivele pentru care făcuse acest lucru și uluind-o cu intuiția lui.

”Toți avem probleme. Dar când mi-am dat seama că mă minți, am început să înțeleg de ce. Îți închipui că nu te-ai dat niciodată în vileag. Că încă mai poți să dai înapoi și să te prefaci că nu s-a întâmplat nimic între noi, pentru că, în felul ăsta, dacă se întâmplă vreodată ceva cu mine, îți poți spune că nu-ți pasă și că nu te doare.”

”Doamne, acum avea și puterea să citească gândurile.”

Perseverența lui Braden dă roade într-un final, iar Jocelyn iese din starea vegetativă pe care și-o impusese timp de patru ani și, cu Braden alături, are curajul să trăiască din nou, acceptând viața așa cum e, cu bune și cu rele…

”Uneori, norii nu erau ușori. Uneori, pântecele lor deveneau întunecate și grele. Așa e viața. Se mai întâmplă. Nu înseamnă că nu era înfricoșător și nici că nu-mi era teamă, dar acum știam că dacă Braden era lângă mine, când se dezlănțuiau norii, totul avea să fie bine. Ploaia se va revărsa peste amândoi. Și, cunoscându-l bine pe Braden, știam că va avea la îndemână o umbrelă mare, cu care să ne protejeze de ce era mai rău.

Și știam că, deși viitorul era nesigur, îi puteam face față împreună.”

Pe strada Dublin este o carte foarte bine scrisă, intensă, foarte romantică și plină de senzualitate, care te face să crezi în miracolul unui nou început și puterea de a o lua de la capăt.

Am menționat cartea în Top 10 eroi romantici din cărțile contemporane și în Top 10 cărți romantice care m-au emoționat până la lacrimi

Cartea Pe strada Dublin de Samantha Young poate fi comandată pe edituratrei.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net

Recenzii Editura Trei

Recenzii Colecția Eroscop

Recenzii Samantha Young

Recenzii și prezentări cărți emoționante

Recenzii și prezentări cărți romantic-erotice