Pe urmele Dansatorului de Iris Johansen, Editura Orizonturi – recenzie

Pe urmele Dansatorului 

(Storm Winds)

Iris Johansen

Editura Orizonturi

599 pagini

Traducere: Claudia Asanachescu

• Seria Dansatorul Vântului (Wind Dancer)

1. Legenda Dansatorului – The Wind Dancer – 1991 – recenzie

2. Pe urmele Dansatorului – Storm Winds – 1991

3. Fascinația Dansatorului – Reap the Wind – 1997 – recenzie

4. Final Target – 2001

Mereu uimitoarea Iris Johansen oferă un nou roman excepțional, care continuă seria Dansatorului.

Iubire înflăcărată și aventuri incredibile se împletesc pasionant pe fundalul tulbure al Revoluției franceze din secolul XVIII.

Dansatorul Vântului este o statuetă unică, excepțional de valoroasă. Moștenire a nobilei familii Andreas, este înstrăinată și ajunge printr-o întâmplare nefericită în mâinile reginei Franței, Maria Antoaneta. Tânărul Jean Marc Andreas încearcă tot ce e omenește posibil pentru a recupera prețiosul obiect. În cursul uneia dintre aceste tentative, se intersectează cu frumoasa și încăpățânata Juliette de Clement, pictoriță, a cărei mamă face parte din suita reginei. Având experiența unei copilării nefericite, aceasta găsește în familia Andreas căminul cald la care a tânjit dintotdeauna. Între ea și tânăr se înfiripă o dragoste fierbinte.

Izbucnirea Revoluției aruncă în aer toate destinele. Franța cade pradă violențelor și haosului. Aghiotantul lui Danton, sinistrul Dupree, urmărește și el să pună mâna pe Dansatorul Vântului și, pentru aceasta, se folosește de toate instrumentele terorii. Forțele lor sunt disproporționate. David încearcă să-l învingă pe Goliath. Un joc în care cei doi îndrăgostiți își riscă viața. Pe mâinile cui va ajunge, în cele din urmă Dansatorul Vântului?

Pe urmele Dansatorului de Iris Johansen, pe care am găsit-o pe stoc pe Libris,  este o carte foarte captivantă, deosebit de intensă emoțional, încărcată de metafore, oferindu-ne o lectură bogată și complexă.

Pe fundalul Revoluției franceze – o perioadă extrem de zbuciumată din punct de vedere istoric, se împletesc destinele mai multor personaje și avem de-a face cu două povești de iubire, ambele foarte frumoase și convingătoare.

Marea Revoluție Franceză (1789-1799) reprezintă un moment foarte important din istoria Franței moderne întrucât a răsturnat monarhia absolută, proclamând sloganul “Libertate, Egalitate și Fraternitate”. Deși a reușit să deschidă o nouă eră in istorie, jertfele au fost enorme și numeroase fapte abominabile s-au petrecut atunci.

Autoarea este deosebit de atentă la detaliile istorice. Personajele bine cunoscute ale Revoluției franceze, Danton, Marat, Robespierre, sunt introduse în mod credibil în poveste. La finalul cărții, autoarea a reușit să mă surprindă cu un element de noutate, speculând o teorie foarte interesantă despre care am aflat abia acum. Astfel, Ludovic Charles, fiul lui Ludovic al XVI-lea și al Mariei Antoaneta, ar fi fost totuși salvat. Din ce învățasem la istorie, precum și din ce citisem în alte romane a căror acțiune se petrece în acea perioadă, eu știam că a murit de tuberculoză în anul 1795. După ce am cercetat puțin, am descoperit că există într-adevăr o teorie inedită conform căreia Charles ar fi fost scos pe ascuns din închisoarea Temple, lucrând apoi ca ceasornicar și trăind până la vârsta de 60 de ani. Descendenții acestuia ar putea fi astfel pretendenți legitimi la tronul Franței.

Galeria personajelor din carte este fascinantă, fiecare având un temperament unic și acționând credibil conform propriilor motivații.

Povestea de iubire dintre Juliette și Jean Marc este una dintre cele mai frumoase și interesante pe care le-am citit. Chimia dintre ei este foarte puternică, încă de la începutul cărții. După un întreg joc al seducției, cei doi devin amanți, iar momentele lor de iubire sunt extrem de pasionale. Deși Jean Marc avusese propriile lui motive întemeiate de a nu avea încredere în femei, Juliette reușește să pătrundă dincolo de barierele pe care acesta le ridicase în jurul lui, iar cei doi se îndrăgostesc profund unul de celălalt.

În plan secundar asistăm la o altă poveste magică de dragoste, foarte frumoasă și sensibilă, dintre fragila și delicata Catherine și Francois, un bărbat dur și enigmatic, dar care dovedește o blândețe și o răbdare surprinzătoare față de Catherine. Cu ajutorul lui Francois, Catherine reușește să depășească trauma sufletească provocată de o dramă cumplită prin care a fost nevoită să treacă.

Personajul negativ principal este și el foarte bine conturat, sadismul lui făcându-te să te cutremuri de groază de mai multe ori pe parcursul acțiunii. Raoul Dupree era un psihopat sadic. Metodele lui de tortură erau îngrozitoare, iar motivația se regăsea în propria lui copilărie, în pedepsele inumane pe care i le aplicase propria mamă. Cei doi, mamă și fiu, sunt două personaje malefice terifiante, ce mi-au adus aminte de Psycho, celebrul film de groază regizat de Alfred Hitchcock. Ca o justiție divină, sfârșesc amândoi pe eșafod în același timp.

Dansatorului Vântului, celebra statuetă despre care am aflat deja din Legenda Dansatorului, va avea un rol important în desfășurarea acțiunii, motivațiile mai multor personaje față de aceasta declanșând un întreg șir de evenimente cu consecințe imprevizibile. Mi-a plăcut cum autoarea a reușit să lege mai multe personaje din carte de cele prezentate în Legenda Dansatorului, creând astfel un fir călăuzitor între ele.

La începutul cărții, acțiunea ne poartă prin mai mulți ani, în fiecare dintre aceștia aflând câte un indiciu prețios pentru întâmplările ulterioare.

Anul 1779, Versailles, Franța

O cunoaștem pe micuța Juliette Clement, o fetiță adorabilă în vârstă de șase ani ce îți înmoaie sufletul. Neiubită și neapreciată de propria ei mamă, Celeste, o persoană egocentrică ce făcea parte din suita reginei, Juliette își găsise refugiul în a picta, activitate ce-i făcea o deosebită plăcere. Însă doica ce o avea în grijă, o persoană aspră și rece, i-a interzis să mai folosească vopselurile. Tristă și necăjită, Juliette s-a ascuns în Sala Oglinzilor, după un piedestal de marmură pe care era așezată o statuetă superbă din aur și pietre prețioase, Dansatorul Vântului. Acolo a găsit-o regina Maria Antoaneta, care, aflând motivul pentru care era înlăcrimată micuța, i-a promis că îi va face cadou mai multe pânze și vopseluri pentru a picta cât va dori. Juliette nu va uita niciodată bunătatea reginei față de ea și va încerca ulterior din răsputeri, peste mai mulți ani, să o răsplătească, riscându-și chiar propria viață.

Anul 1787

Facem cunoștință cu Jean Marc Andreas, un bărbat tânăr de douăzeci și cinci de ani, ager la minte și necruțător, o adevărată forță în domeniul financiar. Jean Marc preluase de la tatăl său suferind hățurile imperiului Andreas, care se ocupa de transport și tranzacții bursiere. Un fiu extrem de devotat și responsabil, Jean Marc dorea să-i aducă tatălui său, aflat pe moarte, statueta Dansatorul Vântului, un adevărat simbol al familiei Andreas, dar care se afla în acel moment în posesia regelui Franței (am aflat din prima carte din serie, Legenda Dansatorului, modul în care statueta ajunsese în posesia acestuia). Din păcate, orice încercare de a cumpăra statueta de la rege eșuase, întrucât regina făcuse o adevărată pasiune pentru această statuetă. Neputând obține originalul, Jean Marc a plătit unui artist o sumă uriașă de bani pentru a-i face o copie fidelă. Însă, deși el nu observase nicio diferență, tatăl lui și-a dat seama imediat că este o copie. Pentru a găsi totuși o cale de a intra în posesia originalului, Jean Marc s-a mutat lângă palat pentru a afla ce își dorește Ludovic cel mai mult pentru a i-l putea oferi în schimbul statuetei.

După cum vom descoperi ulterior, ambiția lui Jean Marc de a-i face o ultimă bucurie tatălui său și a readuce simbolul familiei acolo unde îi era locul de drept va influența decisiv soarta mai multor persoane, modificând cursul mai multor evenimente cu efecte deosebit de importante.

Aflând că trăsura în care se deplasa Ludovic Charles, fiul regelui, către Versailles, va fi atacată de mai mulți bărbați înarmați, Jean Marc a sărit în ajutor, reușind să îl salveze, dar încasând o lovitură de cuțit ce-i era destinată lui Juliette, acum în vârstă de paisprezece ani, aflată și ea în acea trăsură. 

Prințul a fost trimis în siguranță la Versailles, iar Jean Marc a fost dus la un han din apropiere pentru a se reface, Juliette rămânându-i alături pentru a-l îngriji. Stând de vorbă, Jean Marc și Juliette sunt fascinați unul de celălalt. Juliette se gândea că este cel mai interesant bărbat pe care l-a cunoscut și își dorea în secret să îl picteze. Totuși, realizează că Jean Marc este o persoană plină de secrete, greu de descifrat. La rândul lui, Jean Marc este fermecat de Juliette, de spiritul ei, de curajul și dârzenia ei, dându-și seama că, deși a avut o copilărie nefericită, aceasta a întărit-o și a maturizat-o.

Aflând ce a pățit Jean Marc, la han sosesc Philippe Andreas, vărul acestuia, un bărbat carismatic de o frumusețe uluitoare, și Catherine Vasaro, o vară îndepărtată a lui Jean Marc în vârstă de treisprezece ani, întruchiparea blândeții și duioșiei. Philippe administra casa Vasaro, proprietatea Catherinei.

Astfel, afăm câteva informații interesante, care fac legătura cu primul volum, Legenda Dansatorului. Lorenzo Vasaro, cel care oferise Dansatorul Vântului regelui Franței în anul 1507, se stabilise la Grasse, pentru a fi mai aproape de locul unde trăise Caterina, marea lui iubire, și începuse să cultive flori în vederea comerțului cu parfumuri. Afacerea prosperase, iar Lorenzo rămăsese burlac toată viața. În testamentul său i-a lăsat moștenire casa Vasaro Caterinei Andreas, fiica lui Lion și a Sanchiei. Singura condiție pusă era că proprietatea să fie lăsată  moștenire, din generație în generație, celei mai mari fete, iar aceasta să își păstreze numele Vasaro, chiar și după căsătorie, și să poarte numele Caterina sau alte variațiuni ale acestui nume.

Juliette și Catherine se împrietenesc imediat, în ciuda faptului că erau complet diferite ca fire. Prietenia lor va rezista ulterior celor mai grele provocări, fiecare fiind dispusă la orice sacrificiu de dragul celeilalte.

După ce și-a revenit în urma rănii suferite, Jean Marc a încercat să răscumpere Dansatorul Vântului de la regină, dar aceasta a refuzat categoric, în ciuda faptului că el îi salvase fiul de la o moarte sigură. Totuși, în schimbul a două parfumuri împodobite cu pietre prețioase de o valoare foarte mare, regina a acceptat să le trimită pe cele două fete la Abația Reginei, o mănăstire de maici aflată la marginea Parisului, unde tinerele domnișoare de origine nobiliară primeau o educație aleasă. Pentru a-l răsplăti, la opt luni după ce a ajuns la Abația Reginei, Juliette l-a surprins plăcut pe Jean Marc, trimițându-i o pictură ce înfățișa Dansatorul Vântului.

Anul 1792

Prietenia celor două fete se întărise în perioada celor cinci ani cât stătuseră la mănăstire. Comportamentul lor fusese însă diametral opus. Catherine era reținută, disciplinată și plină de bunătate față de toată lumea, în timp ce Juliette era mereu răzvrătită, sărind peste rugăciuni, întrucât prefera să picteze în acel timp.

Revoluția franceză izbucnise în anul 1789 iar acum era în plină desfășurare, cu toate frământările ei. Întrucât regina era practic prizonieră la Palatul Tuileries iar Adunarea Națională închisese mănăstirile de maici, maică stareță anunțase fiecare familie despre această situație. La Abația Reginei rămăseseră doar treizeci și șase de fete, restul fiind luate de părinții lor, îngrijorați de siguranța acestora. Juliette știa că mamei ei nu-i păsa de soarta sa, însă era convinsă că în cel mai scurt timp va veni cineva din partea lui Jean Marc să o ia pe Catherine.

Din păcate, până să apară cineva care să le preia pe cele două fele, infernul avea să se dezlănțuie, iar Juliette și Catherine vor fi prinse într-o adevărată capcană. Într-o dimineață, Juliette și Catherine se trezesc speriate auzind țipete îngrozite și clopotele bătând. Când privesc în curte, au parte de o viziune de coșmar. Măicuțele și elevele erau violate cu sălbăticie, inclusiv o fată ce avea doar zece ani… Din nefericire, nu este doar o simplă ficțiune, astfel de atrocități producându-se în realitate pe fondul acelor vremuri tulburi…  

Cu o prezență de spirit remarcabilă, Juliette încearcă să fugă cu Catherine prin curtea din spate, pentru a se ascunde într-un cavou. Juliette este însă capturată de Raoul Dupree, conducătorul gloatei de afară, care o leagă și îi spune că o va folosi ca martoră la ”procesul” ce va avea loc mai târziu. După un timp, Raoul se întoarce la Juliette și o conduce la un simulacru de proces, în care măicuțele erau acuzate că au transformat stabilimentul în bordel. În bătaie de joc, o forțează pe Juliette să bea o cupă cu sânge. Când aceasta a refuzat, Dupree a omorât o măicuță, cerându-i din nou să bea. Deși Juliette s-a forțat să bea, repulsia a făcut-o să vomite. Drept pedeapsă, o altă măicuță a fost omorâtă. Imaginile descrise sunt absolut îngrozitoare și le-am citit cu un nod în gât…

Într-un final, parodia de proces a luat sfârșit, transformându-se într-un măcel plin de cruzime, cu bâte și săbii. Raoul a tras-o pe Juliette înspre clopotniță și a încercat să o violeze. Apărându-se cu ferocitate, Juliette l-a mușcat cu sălbăticie de gât și, profitând de șocul acestuia, a apucat sabia și l-a izbit cu latul ei în tâmplă, amețindu-l. După ce a reușit să scape, Juliette a fugit să o caute pe Catherine. Catherine reușise să fugă spre cavou însă, din păcate, în momentul în care intrase acolo, descoperise că acel cavou era departe de a fi un sanctuar, fiind o adevărată capcană. Când Juliette ajunge acolo, Catherine era violată. Plină de furie, Juliette a înfipt sabia în bărbat și a eliberat-o pe Catherine.

După atâtea chinuri suferite, destinul le întinde totuși o mână de ajutor. Un bărbat, Francois Etchelet, se oferă să le ajute să fugă și le duce la o trăsura în care se află Georges Jacques Danton, eroul revoluției și ministru al Justiției. 

După ce ajung la Paris, cele două fete merg inițial la mama Juliettei, Celeste. Aceasta era însă pe picior de plecare și nu avea nici cea mai mică intenție să se împovăreze cu grija fiicei sale. Prin urmare, singura soluție rămasă era să ajungă la casă lui Jean Marc, care apare însă abia a două zi. Furioasă, Juliette îi reproșează că le-a lăsat de izbeliște, deși era responsabilitatea lui să le salveze. Aflând ce a pățit Catherine, Jean Marc este copleșit de vinovăție, deși el îl trimisese de mult timp pe Philippe să le ia de acolo și nu știa de ce acesta nu ajunsese. Misterul se lămurește a două zi, când Philippe apare speriat, arborând o mină sobră. Iresponsabil, nerealizând gravitatea situației, Philippe pierduse timpul cu o aventură amoroasă.

Catherine era puternic traumatizată de cele întâmplate. Deși ea nu purta nicio vină, se simțea murdărită, considerând că nu va mai putea fi curată vreodată. Cu multă durere, Juliette află că pe Catherine o violaseră de fapt doi bărbați, pe care nu-i văzuse însă la față în întunericul din cavou. Noaptea, Catherine avea des coșmaruri cu persoane fără chip care o violau.  

Problema se agravează și mai mult când, în curând, Catherine descoperă că era însărcinată. Pentru a o putea proteja, Juliette și Jean Marc trebuiau să îi găsească de urgență un soț. Jean Marc nu intra în discuție, întrucât Catherine se simțea intimidată de el. 

Deși Philippe s-a oferit rapid, fiind copleșit de vinovăție, Catherine a refuzat categoric. Ea îl adora de mică pe Philippe și considera că el merita pe cineva curat, nu murdar că ea. 

Juliette vine cu ideea salvatoare să îi facă propunerea lui Francois, unul dintre puținii bărbați pe care Catherine reușea să îi accepte în preajma ei. După ce Jean Marc îi oferă o sumă mare de bani pentru a-l convinge, Francois acceptă, după o scurtă ezitare. Cu ajutorul lui Danton, Catherine, Juliette și Philippe au reușit să obțină permise de trecere pentru a putea pleca la Vasaro.  

După ce se căsătoresc, Francois îi explică lui Catherine că, pentru a face căsătoria lor să pară credibilă, trebuie să petreacă o noapte împreună la un han. Catherine acceptă, simțind instinctiv că poate avea încredere în el că nu o va atinge fără voia ei, iar el îi răsplătește pe deplin încrederea.  

A două zi însă, Juliette îl atacă furioasă pe Francois, reproșându-i că nu avea nici un drept să o ia cu el și că putea să o sperie pe Catherine. Francois îi ripostează și îi spune că cel mai mare rău lui Catherine i-l face ea, Juliette, prin faptul  că o sufocă în permanență cu grija ei, iar dacă i-ar păsa atâta de Catherine ar fi bine să găsească o modalitate prin care să o lase să se descurce singură, odată ce ajung la Vasaro.

După plecarea lui Francois, Juliette are o revelație, realizând că, în dimineață respectivă, fusese prima dată după multe săptămâni când o văzuse pe Catherine vioaie. Dar acum, după intervenția ei, Catherine căzuse din nou în letargie. De multe ori, preocupați de grijă pentru cei dragi, nu realizăm că ajungem să le dirijăm practic viețile, fără să ne dăm seama de adevăratele lor dorințe și nevoi.

Hotărând mereu în numele lui Catherine ce considera că era mai bine pentru ea, Juliette îi paralizase acesteia complet voința, și se supunea apatică, fără a încerca să-și găsească vreo provocare. Pentru a o forța să-și conducă singură destinul și să-și găsească menirea în viață, Juliette decide să o lase pe Catherine să plece singură împreună cu Francois la Vasaro, iar ea se întoarce la casa lui Jean Marc.

Curând, Jean Marc realizează că, preocupat de tragedia Catherinei, nu realizase că și Juliette era profund marcată, descoperind că aceasta era somnambulă și avea coșmaruri înfiorătoare, repetând obsesiv în somn că trebuie să se întoarcă la mănăstire, iar de data asta să facă lucrurile așa cum trebuie. Jean Marc simte multă tandrețe pentru ea, precum și un sentiment mult mai profund, care îl tulbură. Este impresionat de tăria ei sufletească și de determinarea ei de a-și nega propria dramă. Trează fiind, nu vrea să recunoască faptul că ar avea o problema legată de evenimentele petrecute la mănăstire. 

Dorind să o ajute pe Juliette să-și exorcizeze demonii interiori, Jean Marc o provoacă să picteze scenele de groază la care a asistat la mănăstire, spunându-i că artiștii adevărați nu se tem de provocări, dar dacă ea nu poate să depășească o condiție mediocră, el o înțelege. Strategia lui dă roade. Juliette, lovită puternic în orgoliul propriu, începe să picteze cu frenezie, iar Jean Marc este îngrozit când își da seama de întreagă dimensiune a ororilor pe care ea le-a trăit. După ce Juliette a terminat de pictat, Jean Marc îi atrage atenția, cu multă blândețe, că ea nu ar fi putut să facă nimic pentru a opri sau schimba acele evenimente. Reușește să o convingă să îi vândă lui acele pânze, în schimbul promisiunii lui că va accepta la un moment dat să îi pozeze pentru un tablou. Devenind proprietarul pânzelor, Jean Marc i-a spus Juliettei că singura lui dorință este ca ea să le rupă în fața lui, una câte una. Stratagema lui a avut rezultatul scontat, coșmarurile încetând după aceea.

Dansatorul Vântului revine spectaculos în acțiune, mai multe evenimente cruciale fiind declanșate de motivațiile provocate de celebra statuetă.

Dorind să o ajute pe regină să evadeze și știind cât de mult își dorea Jean Marc statueta, Juliette i-a făcut acestuia o propunere, pe care el a acceptat-o. Astfel, ea urma să recupereze Dansatorul Vântului pentru el în schimbul sumei de două milioane de lire, aceeași sumă pe care o oferise el inițial pentru statuetă. 

Cu ajutorul lui Danton, deghizată în fiica unui lampagiu, Juliette a reușit să ajungă la regină, care i-a indicat locul unde se afla statueta, iar banii i-a zis Juliettei să îi ducă la Cafeneaua Pisicii, unde activa un grup secret, condus de un anume William Darrell, un bărbat misterios, care ajutase mai mulți aristocrați să scape de furia revoluționarilor și care ticluia în secret un plan de evadare a reginei. Adevărata identitate a lui William Darrell, dezvăluită spre finalul cărții, va fi o surpriză de proporții.

Din păcate, statueta nu se găsește la locul indicat. Jean Marc și Juliette descoperind că Celeste Clement, mama Juliettei, era cea care luase Dansatorul Vântului.

Juliette și  Jean Marc pleacă spre Andorra, locul unde se afla Celeste, pentru a recupera statueta. Francois insistă să îi însoțească, sub pretextul că are treburi de rezolvat în zona. În drum spre Andorra, se opresc la Casa Vasaro, unde Jean Marc intenționa să o lase în siguranță pe Juliette.

Răul pândea însă din umbră, cu tentacule întunecate întinse ca o adevărată caracatiță.

Va urma un șir de întâmplări palpitante și aventuri pe muchie de cuțit, în care viețile tuturor vor atârna de un fir de păr. Nu vor lipsi nici întorsăturile spectaculoase de situație, dezvăluirile de secrete și duble identități, iar cititorul va avea parte de mai multe surprize, din care una se referă chiar la Dansatorul Vântului.

Finalul este luminos, reușind să detensioneze atmosfera încordată de până atunci, mai multe destine găsindu-și împlinirea.

Revenind într-un mediu cald și familiar, participând la culesul florilor alături de ceilalți lucrători și învățând cum se obține parfumul, Catherine reușește să se redescopere pe sine. Realizează că iubirea ei față de Philippe a fost una puerilă și idealistă, ca pentru un idol intangibil. Văzându-l într-o cu totul altă lumină, constată că Philippe era și el un om, cu propriile lui defecte și slăbiciuni, care nu era deloc potrivit pentru ea. În schimb, începe să simtă un sentiment profund de iubire pentru Francois, găsind puterea să-și depășească temerile și să lupte pentru șansa ei la fericire alături de acesta.

După multe încercări extreme, Juliette și Jean Marc reușesc și ei să-și găsească o fericire binemeritată împreună, fiecare dovedindu-se perechea perfectă pentru celălalt.

”- Jean Marc, ești de-a dreptul imposibil. Mă uimești. Numai tu ai fi putut să te implici în asemenea manevre pentru a obține ce vrei.

– Anumite lucruri merită să te zbați pentru ele din toate puterile.

Se apropie de ea cu un pas, privirea lui căutându-i chipul.

– Tu, Juliette, și Dansatorul Vântului.”

Urmărind traseul statuetei Dansatorul Vântului, în următorul volum, Fascinația Dansatorului, acțiunea se va petrece în zilele noastre, revenind în final în locul de unde a pornit totul – ruinele Troiei.

O serie superbă, pe care o recomand cu multă căldură!

Cartea Pe urmele Dansatorului de Iris Johansen poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii Editura Orizonturi