Pervertirea – Educație sexuală pentru neveste de S.L. Jennings, Editura Trei, Colectia Eroscop – recenzie
Pervertirea – Educație sexuală pentru neveste
S.L. Jennings
Editura Trei
Colecția Eroscop
261 pagini
Titlul original: Taint
Traducere: Cristina Buzoianu
Seria Sexual Education
1. Pervertirea – Taint – 2014
2. Dublă atracție – Tryst – 2015 – prezentare carte
Ce aflăm din prezentarea cărții de pe copertă:
În clipa asta, probabil vă întrebați două lucruri:
Cine sunt eu? Și ce naiba căutați voi aici?
Să începem cu întrebarea cea mai simplă:
Sunteți aici, doamnelor, pentru că habar n-aveți să v-o trageți.
Și cine sunt eu?
Sunt Justin Drake. și transform nevestele în târfe.
Iar acum… cu cine începem?
Un bestseller New York Times plin de senzualitate, care dă frâu liber oricăror scenarii erotice și împinge limitele plăcerii dincolo de orice imaginație.
Aflați povestea seducătoare și provocatoare a unui bărbat care le învață pe femei tot ce trebuie să știe ca să-și facă partenerii fericiți în pat… și în același timp să-și împlinească fanteziile cele mai îndrăznețe.
În ciuda scenelor fierbinți de care suntem avertizați încă din prezentare, Pervertirea este neașteptat de romantică, are intrigă, dialoguri incitante, sfaturi provocatoare, reflecții interesante ale personajului principal, sentimente de iubire și chiar tandrețe.
Cartea este povestită la persoana întâi de Justice Drake, un bărbat extrem de atrăgător, care își făcuse o adevărată afacere din a consilia în privința relațiilor sexuale soțiile unor bărbați putred de bogați, dispuși să plătească o avere pentru ca nevestele lor, de altfel frumoase, inteligente și grațioase, să învețe să îi satisfacă în pat.
Pentru a avea succes, Justice și-a impus o disciplină de fier în afacerea lui. Pe durata de șase săptămâni cât dura un curs își impunea o abstinență totală și, pentru a delimita și mai clar lucrurile, stătea în altă clădire decât participantele la instruire. De asemenea, asigura discreție totală. Tot personalul lui era ales cu multă grijă, iar ranch-ul unde se desfășura cursul era într-o zonă izolată.
Vom afla mai târziu circumstanțele care îl făcuseră pe Justice să-și aleagă această meserie și, în același timp, să evite orice contact cu lumea bogată, preocupată doar de lux și aparențe.
Un nou curs era pe cale să înceapă, iar participantele erau unsprezece femei, disperate să găsească o cale de împăcare cu soții lor.
”Unsprezece femei disperate să se reconecteze cu bărbații lor de care speră să fie legate până la moarte. Bărbații care au promis că vor muta munții din loc în schimbul promisiunii lor de a se mărita cu ei Bărbații care și-au încălcat jurămintele pentru a-și satisface deviațiile sexuale și a-și alimenta orgoliile.”
În sinea lui, Justice le compătimește pe femei. Consideră că toate au fost victimele sindromului ”Pretty Woman”, celebrul film cu Julia Roberts și Richard Gere. Toate au dorit să-și găsească bărbatul nobil și bogat care să se îndrăgostească nebunește de ele și să le ofere confort, bogăție și lux.
”Dar lucrul pe care aceste doamne nu reușesc să îl priceapă e că, indiferent ce au făcut pentru a pune mâna pe Richard Gere-ul lor, trebuie să facă înzecit ca să-l păstreze.”
Deși le învață pe femei tot felul de tehnici menite să le facă mai atrăgătoare și mai încrezătoare în puterea lor de seducție, Justice știe, din informațiile culese despre fiecare în parte că, de cele mai multe ori, nu era vina lor că relația mersese prost. Fie aveau un soț gay care-și ascundea cu disperare înclinația sexuală, făcându-și soția să se simtă vinovată că nu îl mai atrage, fie soțul era chinuit de angoasele vârstei a doua și atras de tot felul de fetișcane, fie, în cazul lui Evan Carr, era un ticălos macho, influent și plin de bani, un nenorocit infidel care tăvălea orice pipiță apetisantă care i se ivea în cale.
Soția lui Evan, Allison, este o roșcată focoasă cu ochi mari ca de căprioară, albaștri, fascinanți. Allison provenea, la rândul ei, dintr-o veche familie plină de bani. Deși avea o diplomă în Afaceri și Finanțe, pasiunea ei era filantropia. Singurul ei iubit fusese Evan, cu care se căsătorise imediat după absolvirea facultății, cu binecuvântarea entuziastă a familiei ei. Din păcate, la scurt timp după aceea lucrurile începuseră să meargă prost între ei, Evan înșelând-o până și cu cea mai bună prietenă a ei, iar de câteva luni nu mai avuseseră nici un fel de relație intimă.
În ciuda autointerdicției lui de a se implica emoțional cu o cursantă, Justice se simte din ce în ce mai fascinat de Allison, cu felul ei natural și nesofisticat de a fi, pe care o vede ca pe un înger.
”E un înger. Îngerul meu cu aureolă de foc.
Nu-i pot găsi locul în camera asta cu pereții goi și mobilier puțin. O femeie ca ea ar trebui înconjurată de frumusețe, cufundată în tot ce e moale și catifelat.
Nu aruncată în întunericul dorințelor murdare.”
Pe măsură ce cursul avansează, seducătorul devine sedus, iar principiile de fier ale lui Justice se clatină din temelii. Ajunge să petreacă din ce în ce mai mult timp cu Allison, care îl vizitează la el acasă și se uită ore în șir la serialul Friends, pe care ea îl adora. Justice are grijă ca, de fiecare dată când ea venea în vizită, să aibă înghețată cu ciocolată și mentă, preferata ei. Poartă conversații lungi, fiecare deschizându-și sufletul și spunându-i celuilalt lucruri nemărturisite nimănui până atunci. Previzibil, la un moment dat cade și ultima barieră dintre ei și cei doi ajung să facă dragoste cu pasiune.
Până la urmă, dragostea e ingredientul magic care face să meargă o relație, din toate punctele de vedere. În timp ce Evan o considera pe Ally vinovată de mersul prost al relației lor, insinuând că ea nu reușise să-i mențină interesul treaz întrucât nu era bună la pat, Justice, considerat un expert în domeniu, considera că ei nu i se poate reproșa nimic.
”Vreau să spun că sunt foarte fericit că a venit, dar Ally nu are motive să fie la Oasis. Nu este nimic în neregulă cu ea. Absolut nimic.”
Diferența esențială era că, în timp ce Evan se căsătorise cu Ally doar din interes, Justice se îndrăgostise nebunește de ea, iar micile ei stângăcii i se păreau fermecătoare.
”E ciudat că niciodată nu îți dai seama cât de mult urăști să dormi singur până când nu ești forțat să o faci.
Gata. Am spus-o. Nu îmi place să dorm singur.
Sau poate că nu suport să dorm fără Ally cuibărită lângă mine, cu părul ei roșu, ciufulit care îmi cade pe față și mă sufocă în somn. Sau fără saliva ei care îmi picură pe piept sau fără accesele ei spontane de sforăit, care mă sperie de moarte în timpul nopții.
Dumnezeule! Ador totul la ea.”
Din păcate însă dragostea lor e pusă la grea încercare când, în urma unei trădări, identitatea lui Justice e dezvăluită în presă, un scandal imens se declanșează, în urma căruia ies la iveală secrete din trecutul lui Justice care o fac pe Ally să se întrebe dacă relația lor n-a fost decât o minciună, iar mobilul lui nu a fost decât răzbunarea.
Vă las să descoperiți singuri în carte despre ce este vorba și ce evoluție vor lua evenimentele.
Deznodământul este foarte romantic, iar mesajul de la final este diferit radical de cel de la începutul cărții. Justice și-a restructurat complet programul și a creat unul, de mare succes, doar pentru cupluri.
”Își dă seama că într-o relație este nevoie de două persoane.”, ne-a relatat o sursă apropiată ”doctorului sexual”. ”Punea toată responsabilitatea de a salva căsnicia pe umerii soțiilor, dar bărbații erau cei care le distrugeau. Acum vede lucrurile cu totul diferit… acum, că o are pe Ally.”
113 Comments
Dana Petraru
Am fost teribil de curioasa in legatura cu aceasta carte….in urma recenziei nu imi ramane decat sa o cumpar…..
Tyna
O să îți placă! E neașteptat de romantică…
Geo
Pe langa partea romantica, care este bine pusă in valoare, cu o pereche foarte credibila; mie lectiile despre cum sa-ti tii bărbatul aproape mi s-au parut interesante si aplicabile chiar. Pot spune ca este o carte din care fiecare poate invata cate ceva.
O recenzie frumoasa Tyna, felicitari!
Sunt curioasa daca se va traduce si volumul doi al seriei, care mi s-a parut ca aduce cu Placeri interzise de Lora Leigh…
Tyna
Așa e, Geo… Eu am pus accent în recenzie pe partea romantică, sfaturile propuse le-am lăsat să le descopere fiecare
Am citit și eu prezentarea volumului 2 și am remarcat și eu asemănarea cu cartea Plăceri interzise de Lora Leigh
Geo
Da, chiar pare interesantă!
Adriana Ivan
Pare extrem de captivantă!
Tyna
Este! Și se citește foarte ușor.
Geo
Sa știi ca este, Adriana!
sacadat2016
ce diferenta intre titlul si continut. Sigur e si despre dorinta , a sotilior de a-si ,,dascali sexual sotiile ” , dar si dragoste . O carte interesanta si care nu seamana cu nimic din ceea ce am citit . Categoric si eu astept volumul doi. FElicitari pentru recenzie, !
Tyna
Mulțumesc! Și pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută.
Balan Daniela
o carte frumoasa si ispititoare ,felicitari pentru recenzie
Tyna
Multumesc!
Mirela Nenciu
Imi place foarte mult recenzia si abia astept sa o citesc.As comanda-o chiar azi.Am gasit-o la Libris,unde am vazut ca e si transportul gratis.Oare asa sa fie?
Tyna
Da, la Libris e transportul gratis.
Mirela Nenciu
Multumesc mult!O comand,ca nu mai am rabdare.
Geo
Este si amuzanta pe alocuri.
Mirela Nenciu
Gata,am comandat-o.Pretul e unul bun 27 lei si transportul gratis.
Tyna
Să revii cu impresii după ce o citești
Mirela Nenciu
Da,cu siguranta.Abia astept sa o primesc.Am inteles bine,exista si o continuare a acestei carti?
Tyna
Da, dar in următoarea carte personajul principal e Heidi DuCane – agenta de publicitate a lui Justice.
Geo
Sa o citești cu placere!
Mirela Nenciu
Multumesc Geo,abia astept sa o primesc!
Luiza
O sa mi-o iau si eu,m-ati convins
Tyna
O să îți placă, te asigur
Luiza
Cred si eu o sa o iau cat de curand
Geo
Abia astept sa o citesti!
Luiza
Si eu sa vedem ce o sa invat
Tyna
Lecții plăcute!
Barbalata Mirela
De cand am citit despre aceasta carte, pe internet, la aparitii editura Trei, mi-am dorit-o . M-a atras mult titlu care este foarte sugestiv si provocator.
Multumesc Tyna pentru recomandare; recenzia ta este minunata si cuatat mai mult vreau sa o cumpar
Tyna
Ti-o recomand, te va prinde cu siguranta!
Dupa ce o citesti, sa revii cu impresiile tale, pe care le astept cu nerabdare
barbalata mirela
Cu siguranta am sa va plictisesc ……
Tyna
In nici un caz nu ne plictisesti, imi fac mare placere parerile tale
Barbalata Mirela
Multumesc frumos Tyna
Geo
Plus ca noua ne place sa discutam despre carti!
Cornelia
Prezentare pare interesantă, iar recenzia o face si mai ispititoare ☺, o trec si eu pe lista cu toate ca e asa lunga ca nu stiu cum o sa fac ☺
Tyna
Te inteleg asa de bine! Si eu am un munte de carti cumparate si necitite!
Ma bucur ca ti-a placut recenzia
Geo
Lasa ca la carti necitite nu ma depășiti pe mine….
Roxana Georgiana Maria
Frumoasa recenzie.
Pacat ca nu prea e pe gustul pe cartea..
Tyna
De asta am dat mai multe amanunte, sa se lamureasca fiecare cam despre ce e vorba si daca i se potriveste stilul…
Roxana Georgiana Maria
Bine, ar merota o sansa. Pana la urma orice carte are si lucurile ei frumoasa.
O sa incerc sa citesc, si daca ma prinde o termin.
Tyna
Chiar mi-as dori sa revii cu impresiile tale daca te hotarasti totusi sa o citesti.
Dana Petraru
Si uite asa fac si eu comanda la libris…..
Tyna
Tyna
Iti astept parerile dupa ce o citesti!
Daniela Cusa
A aparut si pe libris? Woow, trebuie sa accesez si eu siteul neaparat! :))
Mirela Nenciu
Da,este si pe Libris.Am comandat-o eu azi,la pretul de 27,3 si transportul gratis.
Geo
Lectura placuta!
Daniela Cusa
Vaai, nu credeam ca o sa reusesti sa ma ispitesti atat de mult prin prezentarea acestei carti. Vreau sa citesc cartea neaparat!
Felicitari pentru recenzie!
Tyna
Multumesc! Ma bucur ca te-am tentat sa o citesti
Oli
Superba si tentanta recenzie Tyna, felicitari!
Ma bucur ca mi-am luat deja cartea, o voi citi cat de curand, sunt sigura ca imi va placea la fel de mult ca si tie! Romantismul si iubirea sunt ingredientele magice ale oricarei povesti, iar aceasta se pare ca le are din plin, desi n-as fi crezut, vazand titlul si descrierea cartii…
Tyna
Asa e, si pentru mine a fost o surpriza placuta
Geo
Acum mai trebuie sa asteptam traducerea continuarii
Clipa Narcisa
Felicitari pentru recenzie! Este o carte destul de intriganta. Nu stiu daca o voi cumpara sau nu deoarece mama sigur o va vedea in biblioteca. Nu prea e de acord cu acest gen, dar tot o sa citesc eu cumva.
Tyna
alynutza04
Tyna, m-ai convins sa cumpar cartea. Am rasfoit-o si ma tentase, dar nu eram decisa daca sa o cumpar. Recenzia ta este extrem de ispititoare!
Tyna
Ma bucur ca te-am convins!
Fallon
Mi am comandat o si eu, abia saptamana viitoare o voi primi abia astept s o citesc
Tyna
Lectura placuta!
Geo
Sa te bucuri de lectura!
Mirela Nenciu
Tocmai ce am primit cartea.Nici nu ma asteptam ca ajunge asa repede.Maine ma apuc de citit(poate chiar asta seara)si la final revin cu impresii.
Tyna
Lectura placuta! Iti astept cu mult interes impresiile!
Mirela Nenciu
Multumesc TYNA!O sa revin cu impresii foarte curand
Oli
Si eu am inceput s-o citesc aseara, ca n-am rezistat tentatiei…
Tyna
Mă bucur, Oli, că te-am tentat
Dana Petraru
La mine ajunge maine….abia astept…
Tyna
Dana, abia aștept să o citești și să vad ce impresie îți face!
Geo
Exact la asta ma gandeam si eu Tyna, oare cum i se va părea Danei cartea…
Dana Petraru
A ajuns la mine dar eu fiind plecata a luat-o vecina…asa ca maine dimi pun manutele pe ea….
Tyna
Lectura placuta!
Mirela Nenciu
Lectura placuta!
Geo
Si? Ai inceput sa o citesti? Sau ai si terminat-o?
Geo
Sa te bucuri de lectura, Dana!
Dana Petraru
si m-am bucurat de lectura…o carte interesanta din care ai ce invata …acum depinde cum privesti toata situatia…pe mine sincer m-a deranjat ideea ca numai femeile trebuie sa lupte pentru cucerirea si mentinerea interesului barbatilor….
Tyna
Păi în final tocmai asta e ideea. Că și Justice și-a dat seama de acest lucru și și-a restructurat complet programul, creând unul de mare succes pentru cupluri: ”Punea toată responsabilitatea de a salva căsnicia pe umerii soțiilor, dar bărbații erau cei care le distrugeau. Acum vede lucrurile cu totul diferit… acum, că o are pe Ally.” Ideea asta mi-a plăcut, de aceea am subliniat-o și eu în recenzie, zicând că mesajul de la final e total diferit de cel de la începutul cărții.
Luiza
Dana,vii sa ne vedem cu cartea la tine sa o citesc si eu,sa nu mai fiu in afara subiectului
Dana Petraru
oricum ,ramane o carte care merita citita….
Geo
In mod sigur o carte buna. Chiar pot spune ca a fost o surpriza placuta!
Tyna
Și pentru mine!
Mirela Nenciu
„Allison,esti doar o clienta.O obligatie.Nu esti prietena mea.Eu nu am prieteni si chiar daca as fi avut,nu as fi vrut sa fiu prieten cu tine”-hmmmm,orgoliul asta
Fallon
Geniala! Cartea a sosit mult mai repede decat ma asteptam, ce nu ma asteptam insa sa mi placa atat de mult incat n am mai lasat o din maini. Gen, am terminat o intr o zi!
O idee foarte originala, diferit de tot ceea ce am citit pana acum , bine structurata si foarte educativa din multe puncte de vedere, avand in vedere ca in Ro chiar si in zilele noastre educatia sexuala este inca un subiect tabu in scoli si mai ales in familie.
Mi au placut gospodinele astea care s au „dezbracat” usor de inhibitii si au intrat in rolul de amante indraznete, dar care pe tot parcursul cartii inca ramaneau socate la lucruri indraznete :)). Pe masura ce inaintam cu paginile ma gandeam ce ma mai poate surprinde in lectiile lui Justice dar in fiecare capitol , zau daca m a dezamagit. Mi a placut reactia casnicelor cand le a anuntat ca, cursul se termina mai devreme. Atat de captivate ramasesera :))
Si nu in ultimul rand, pe langa concluzia finala de care aminteai mai sus, de ceea ce realizase Justice ca terapia este pentru cupluri, mi a placut ideea ca fiecare persoana are „homarul” sau si ca oriunde te ai afla cu el/ea exista fericirea, implinirea, linistea, toate insumate in „acasa”.
Bravo pentru recenzie! (Scuze ca m am intins atat, sper ca nu te am plictisit
Oli
Multumim mult pentru impresii!! Foarte bine punctate! Cartea e intr-adevar surprinzatoare din multe puncte de vedere, si mie mi-au atras atentia toate cele mentionate de tine, iar ideea cu homarul mi-a placut foarte mult! Toate sfaturile pentru neveste mi s-au parut de retinut, ca si faptul ca motivatia cartii este de fapt dragostea si dorinta de a face orice e nevoie pentru ca o casatorie sa functioneze, din partea ambilor parteneri, in final!
Tyna
Felicitari pentru recenzia ta! Ai subliniat foarte bine aspectele pe care eu le-am omis in recenzia mea. Foarte frumoasa ideea ca fiecare persoana are homarul sau….
M-am bucurat mult ca ai venit cu propriile impresii si te astept cu drag si altadata!
Barbalata Mirela
Recenzi Tynei este minunata iar acum Fallon vii sa reconfirmi cat de „geniala” este cartea . Ai dreptate, la noi sexul este un subiect tabu dar „pe la spate” se discuta” . Pe mine tocmai titlul cartii m-a atras la inceput si scurta descriere . Imi plac provocarile iar aceasta carte este una dintre ele. Ai reusit foarte bine sa itit exprimi emotiile/sentimentele.
Imi voi lua si eu cartea, cu siguranta… de-abia astept
Geo
Stii ca o facem special ca sa te tentam pe tine, da????
Fallon
Multumesc mult!
Bineinteles, erau mai multe de punctat, cartea in sine este foarte ampla dar am zis sa nu ma intind cat un cearceaf , sa nu va plictisesc
Barbalata Mirela
Pe mine nu m-ai plictisit . Sunt convinsa ca este mai ampla povestea, ramane ca fiecare dintre noi sa o simta
Mirela Nenciu
Am terminat si eu cartea si pot sa spun ca mi-a placut foarte mult.Mi-a placut coperta cartii care e putin diferita de celelalte carti,mi-au placut lectiile lui Justice si mi-a placut ca desi indragostit fiind de Allison,nu a influentat-o in nici un fel si a lasat-o sa aleaga ce e mai bine pt ea.O carte care mi-ar fi parut rau daca nu as fi cumparat-o si ma bucur ca am descoperit-o prin intermediul vostru.Ce credeti?Exista si un aspect care nu mi-a placut la aceasta carte si anume,vroiam sa fie de vre-o 500 de pagini.Glumesc…….mi-a placut atat de mult incat sfarsitul a venit mult prea repede.Sper la o continuare la fel de frumoasa.
Tyna
Ma bucur mult ca ti-a placut si ca ai revenit cu impresiile tale! Ai subliniat foarte bine ideea ca, desi o iubea enorm, a lasat-o sa decida singura ce isi dorea de fapt.
Tyna
Si mie mi-a placut coperta
Dana Petraru
Eeeee,coperta e magnifica…..
Geo
Incitanta de-a dreptul!
Barbalata Mirela
Yupiii!!! Maine imi vine cartea De abia astept sa o citesc
Tyna
Lectura placuta!
Tyna
Sa revii cu impresii dupa ce o citesti
Barbalata Mirela
Multumesc . Cu siguranta Tyna
Dana Petraru
Cineva incepe toamna in forta…..
Tyna
Da, cu planuri mari! M-a molipsit si pe mine sa fac o comanda…
Barbalata Mirela
Daaa, Dana, nu de alta dar maine cine stie cum va fi portofelul meu . Profit si eu cum pot
Geo
Si sa speram ca cei de la Trei vor mai traduce cat de curand si continuarea. Chiar sunt curioasa cum este.
Mirela Nenciu
La fel de curioasa sunt si eu.
Luiza
In sfarsit am reusit si eu sa o citesc.E ok,o lectura usoara,insa eu nu prea as incadra-o in eroscop(cam putin erotism pt categoria asta).
Geo
Dar ca poveste este super!
Pacat ca nu apare mai repede si continuarea…
Luiza
Ca si poveste da,si eu astept continuarea!
Barbalata Mirela
Inca nu am apucat sa o citesc dar este in plan luna aceasta. Exista si continuare? Super
Mirela Barbalata
Am reusit sa citesc cartea luna aceasta. Cam tarziu, dar …”mai bine mai tarziu decat niciodata” .
Mi-a placut, mi s-a parut deliciosa A fost chiar hazlie pe alocuri. Mi s-a parut o carte bine scrisa, cursiv, lectura a decurs bine, repejor, iar dialogurile dragute, ironice, comice si …sexy Mi-a placut de Justine si felul sau de a fi, modul sau de a-si proteja cumnata .Am banuit ca ceva are legatura cu sotul lui Allison dar nu m-am gandit ca ar fi frati. Ma bucur ca s-a terminat cu bine.
Recomand cartea. Este DELICIOASA
Tyna
Ma bucur ca ti-a placut si ca ai revenit cu propriile impresii!
Geo
Si acum mă întreb, oare când vor publica si continuarea?
Mirela Nenciu
Nu esti singura Geo,si eu vreau continuarea mai repede!
Barbalata Mirela
Fetelor, e pe vine continuarea . In curand o sa apara dar eu una ma asteptam sa fie o continuare a personajelor din prima parte.
Mirela Nenciu
In curand…….a aparut!
mariaancuta18
una din cartile erotice din care ai ce invata si chiar am ramas placut surprinsa de asta…felicitari pentru recenzie
Tyna
Multumesc!
Geo
Mi-a plăcut!