Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Polly și Buster. Misterul pietrelor magice de Sally Rippin, Editura Humanitas, Colectia Humanitas Junior – recenzie

Polly și Buster. Misterul pietrelor magice

(Polly and Buster: The Mystery of the Magic Stones)

Autor: Sally Rippin

Ilustraţii: Sally Rippin

Editura Humanitas

Colectia Humanitas Junior

An aparitie: 2020
Număr de pagini: 312
Traducere din engleză de Ianina Marinescu
1. Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & Monstrul sentimental – Polly and Buster: The Wayward Witch & the Feelings Monster – 2017 – recenzie
2. Polly și Buster. Misterul pietrelor magice – Polly and Buster: The Mystery of the Magic Stones – 2018
Sally Rippin a scris peste 60 de cărţi pentru copii, vândute în 4 milioane de exemplare în întreaga lume.
Ce-ai face dacă toţi oamenii ar crede că prietenul tău cel mai bun e periculos? Locuitorii din Oraşul Lunii Negre sunt convinşică vrăjitoarele şi monştrii n-ar trebui să fie prieteni, fiindcă sunt atât de diferiţi. Însă, după o aventură ca-n filme în minele interzise din Valea Adâncă, unde îi cheamă trei pietre magice, Polly şi Buster demonstrează că prietenia adevărată e mai puternică decât prejudecăţile adulţilor.
Misterul pietrelor magice este cea mai bună lectură pentru copiii care au învăţat deja să citească singuri. Dincolo de povestea amuzantă a vrăjitoarei Polly şi a celui mai bun prieten al ei, monstrul Buster, cel de-al doilea volum al seriei se opreşte şi asupra unor teme complexe precum relaţiile de familie, cum să faci faţă pierderii cuiva drag, dificultăţile de învăţare, loialitatea, emoţiile, bullying-ul, prejudecăţile, pe care le tratează pe înţelesul celor mici. O poveste plină de farmec despre unele dintre cele mai importante valori din viaţa unui copil.
În „Polly și Buster. Misterul pietrelor magice”, de Sally Rippin acțiunea se reia exact din punctul în care a fost lăsată în volumul anterior, „Polly și Buster. Vrăjitoarea rebelă & monstrul sentimental”. Cei doi copii magici se află într-o mare încurcătură: prietenia lor a fost dată în vileag, iar unii membri ai comunității din Orașul Lunii Negre nu pot accepta acest lucru. Cum se poate să existe o prietenie între o vrăjitoare și un monstru? Cu toate acestea, sunt destui atât dintr-o tabără, cât și din alta, care în secret întrețin relații bune între cele două rase magice. Cei care se opun însă sunt mult mai vocali, iar în fruntea lor este vrăjitoarea Deidre Halloway, mama micuței Malorie, colega de școală a lui Polly.
Doamna Spinnaker îi dezvăluie lui Polly secretul celor trei pietre lăsate ei de către tatăl său, care a murit în urmă cu cinci ani în acel accident minier care i-a costat viața pe mai mulți locuitori, atât monștri cât și vrăjitori. Polly are un talent natural, în ciuda dificultăților de învățare – ea are ceva special, fiind o Vrăjitoare Argintie, iar cele trei pietre, odată activate, îi pot fi de mare folos.
Cu toate acestea, nu rezolvă situația actuală, cea în care ea și Buster trebuie să se ascundă de furia vrăjitoarelor ațâțate de domana Halloway. Profesoara îi conduce pe copii la casa mamei sale din pădure, unde – surpriză! – tatăl ei adoptiv se dovedește a fi un monstru, Mortimer. Nici acolo nu pot rămâne mai mult de o noapte, fiind nevoiți să fugă iar în adâncurile pădurii, unde vor întâlni o grupare de monștri, la rândul lor porniți împotriva vrăjitoarelor care îi discriminează.
Perechea bizară de prieteni este văzută peste tot cu uimire – un monstru și o vrăjitoare? – dar și de astă dată Polly și Buster nu renunță la prietenia lor, chiar și atunci când trec prin momente foarte dificile.
Pietrele o cheamă pe Polly la minele unde și-au pierdut viața atâția membri ai comunității, mine care acum sunt un loc întunecat și interzis pentru oricine. Convinsă că face ceea ce trebuie, Polly se avântă în mină, însoțită de loialul Buster. Mina e bântuită de spiritele celor căzuți, iar însuși tatăl lui Polly îi dezvăluie amploarea misiunii sale: în mină există un mare pericol, pe care numai Polly îl poate neutraliza, cu puterea nativă a vrăjilor sale.
Vor reuși cei doi să salveze orașul, dar și să scape de vendetta absurdă stârnită de Deidre Halloway?
Întocmai ca în primul volum, autoarea insistă pe valorile morale pe care copiii și toți oamenii, de fapt, ar trebui să le cultive: prietenie, toleranță, dorința de a fi de ajutor. Conflictele absurde din carte sunt oglinda conflictelor absurde care izbucnesc adeseori în societate, separând oamenii în diverse tabere, unde rareori se poate stabili un adevăr absolut. De regulă, fiecare tabără are membri buni și membri mai puțin onorabili, însă prin generalizare se instalează prejudecățile eronate, iar fiecare se agață de bucățica lui de adevăr, când de multe ori rezolvarea se află atât de aproape, la îndemână.
Polly și Buster sunt un exemplu pentru toți, o dovadă că nicio segregare din lume nu poate pune frână prieteniei adevărate și bunelor intenții. Deși au momente de îndoială, micii protagonișți ne învață că latura întunecată pe care o avem nu are de ce să stea în calea încercării de a rezolva situațiile cu bine și de a fi sinceri cu noi înșine și cu ceilalți, de a face lucrurile în mod armonios.
Ca și în cazul primului volum, grafica și fontul sunt minunate, făcând din experiența lecturii o plăcere, iar ilustrațiile realizate chiar de către autoare sunt bine-venite și încântă cititorul de orice vârstă.
Recomand cu drag această serie minunată tuturor celor care vor o lectură plăcută și plină de învățăminte.
„ – Polly, tu eșți o Vrăjitoare Argintie. Am văzut asta în tine când te-ai născut. Și se pare că profesoara ta vede și ea. Orice vrăjitoare poate să meargă la școală și să învețe să fie o Vrăjitoare Neagră care face vrăji și poțiuni obișnuite. Dar tu ai în ține magie adevărată. Așa ceva e foarte puternic și foarte rar.
– Chiar? întreabă ea cu glas pierit.
Ar vrea să-i dea crezare tatălui ei, dar i se pare imposibil să fie adevărat.
– Da, stăruie el. E-n sângele nostru. Mătușa ta, Hilda, a fost o Vrăjitoare Argintie, dar a fugit de-acasă înainte să mai afle și altcineva din afara familiei. Mă tem deci că responsabilitatea îți revine ție, indiferent dacă-ți place sau nu, îi spune el, zâmbind când vede neîncrederea de pe chipul ei. Nu ți-aș fi lăsat pietrele magice și nu te-aș fi chemat aici să faci ceva atât de important dacă nu credeam în tine. Viitorul Orașului Lunii Negre depinde de tine, Polly. Nu trebuie decât să crezi și tu în tine însăți.”

Cartea Polly și Buster. Misterul pietrelor magice de Sally Rippin poate fi comandată pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, librarie.net, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți fantasy

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Humanitas Junior

 

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *